Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 8937/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8937/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 13532/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8937/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. N., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dând eficiență prevederilor art. 131 N. C.pr.civ., instanța apreciază – în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 109 din Legea 188/1999 și art. 171 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) -, că este competentă general, material și teritorial, pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne - invocată prin întâmpinare -, cât și asupra fondului.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._/63/2013 în data de 12.09.2013 reclamantul C. N. a chemat în judecată pe pârâții M. A. INTERNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați pârâții să-i calculeze, aloce și plătească premiul anual ( al 13-lea salariu) - în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și art. 26 din O.U.G. nr. 38/2003 -, actualizat în raport de coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului până la momentul achitării efective.
In motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că este angajat în cadrul I.P.J. D. - având funcția de ofițer de poliție din anul 1990 -, așadar, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, are calitatea de funcționar public cu statut special.
Art. 15 alin. 2 din Constituție statuează ca ,,Legea dispune numai pentru viitor ,cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", iar art. l din Codul Civil prevede „Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva".
Până la . legii nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual cunoscut și sub denumirea de cil 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009.
În prezent, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Din interpretarea textului de lege rezultă aplicarea retroactivă a art. 8 din Legea nr. 285/2010, lucru care contravine art. 15 din Constituția României și a prevederilor art. 1 din Codul civil, care prevăd în mod imperativ, fără a lăsa loc de interpretare, că legea dispune numai pentru viitor; există o singură excepție de la această prevedere imperativă, respectiv aplicarea legii mai favorabile în domeniile contravențional ori penal. Curtea Constituțională a subliniat, prin Decizia nr. 90/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 489/1999, caracterul universal al principiului anterior menționat, arătând că: „Principiul neretroactivității este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia".
Dreptul de a primi premiul anual (al 13-lea salariu), aferent anului 2010, s-a născut începând cu data de 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie. Se impune a fi făcută distincția clară între momentul nașteri dreptului, care a început să curgă la 01 ianuarie 2010 și s-a epuizat la terminarea acestuia, și un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 01 ianuarie 2011, pentru ca acesta să nu rămână golit de conținut.
Mai mult decât atât, premiul anual reprezentat de suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut pentru o situație trecută, respectiv anul 2010. Prin urmare, Legea nr. 285/2010 - ale cărei dispoziții sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011 -, nu poate duce la înlăturarea existenței dreptului pentru trecut, întrucât s-ar încălca prevederile art. 53 din Constituția României - referitoare la cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept -, dar și reglementările art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Într-o situație asemănătoare, instanța supremă a statuat, printr-o decizie de îndrumare că: „...respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege" (Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție).
Și instanța de contencios constituțional a reținut faptul că: „soluționarea conflictului legilor în timp, face necesară diferențierea dreptului subiectiv, constituit sub imperiul legii anterioare, de cel născut potrivit legii posterioare; acesta din urmă nu poate, fără a avea un efect retroactiv, să aducă atingerea modalității în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernată de principiul tempus regit actum" (Decizia nr. 73/19.07.1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 177/08.08.1995).
Legea nr. 285/2010 nu poate aduce atingere dreptului câștigat, referitor la premiul anual (cel de al 13-lea salariu), întrucât s-ar ajunge ca această lege să se aplice retroactiv, pentru anul 2010, asupra unei situații consolidate anterior. In baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 premiul anual reprezintă, pentru anul 2010, un drept câștigat, aflat sub autoritatea statului de drept, a cărui stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituției.
De asemenea, reclamantul a făcut referire și la practica judiciară privind acordarea acestui drept existent la nivelul altor instanțe judecătorești - cum ar fi, de exemplu dosarele înregistrate la Tribunalul Bacău nr._ ,_ ,_ prin care s-a acordat premiul aferent anului 2010, hotărâri rămase ulterior irevocabile la Curtea de Apel Bacău, ori decizia nr. 2452 a Curții de Apel Ploiești, de asemenea definitivă și irevocabilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15 și art. 20 din Constituția României, raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 51 din Constituția României, art. 28 din Legea 62/2011, art. 25 din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 raportată la ari. 26 din O.G. nr. 38/2003.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
În data de 17.10.2013, pârâtul I.P.J. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a învederat faptul că textul de lege pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile – art. 25 din Legea 330/2009 -, a fost abrogat de art. 39 din legea 284/2010, odată cu . a acestui act normativ - în data de 01 Ianuarie 2011.
Prin Legea-cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, legiuitorul nu a mai prevăzut acordarea premiului anual.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 - privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În opinia pârâtului I.P.J. D., reclamantul face o interpretare eronata a acestor prevederi legale, legiuitorul stabilind in mod clar si rără echivoc ca premiul anual pentru anul 2010 nu se mai acordă.
De asemenea,Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 728/24.10.2006 reține - astfel cum a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența sa -, că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
În aceeași dată - 17.10.2013 -, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În susținerea excepției s-a învederat faptul că, potrivit art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 - privind organizarea și funcționarea Ministerului A. Interne - „ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite", în timp ce art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.
Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr. 6 la Ordinul M.A.I. nr. S/173 din 13.07.2012 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. (act normativ în vigoare la data promovării acțiunii), șeful Inspectoratului de Poliției Județean D. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 12 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Astfel, conform pct. 2 lit. a): ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Pârâtul M.A.I. a făcut referire și la faptul că, prin Decizia civilă nr. 3522/16.10.2008, I.C.C.J. a statuat că „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".
Chiar mai mult, în situația ipotetică a stabilirii dreptului reclamantului la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și acesta nu au luat naștere raporturi juridice din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției pârâte, nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plății în favoarea reclamantului printr-o hotărâre judecătorească întrucât, potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. 22/2002 - privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii -, „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii", pârâtul I.P.J. D. beneficiind, astfel, de o garanție legală în favoarea lui.
De asemenea, conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice -, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte din cadrul I.P.J. D., sunt în competența exclusivă a șefului acestui inspectorat, care este ordonator terțiar de credite.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare: „în județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție, conduse de un inspector-șef, ajutat de adjuncți".
Referitor la fondul cauzei, pârâtul M.A.I. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Au fost depuse la dosar: copia adeverinței nr._/27.09.2013 – întocmită de Inspectoratul de Poliție Județean D.; copia Deciziei nr. 2452/07.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în cuprinsul adeverinței nr._/27.09.2013, reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. D. – fiind funcționar public cu statut special, în temeiul Legii nr. 360/2002 (Statutul Polițistului). De asemenea, adeverința anterior menționată atestă faptul că, în anul 2010, reclamantul nu a fost sancționat disciplinar și a obținut calificativul "foarte bine".
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației si Internelor, instanța o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.
Raportul de serviciu al polițistului - ca și raportul de serviciu al celorlalți funcționari publici -, se stabilește între acesta și unitatea de poliție la care își desfășoară activitatea, fapt ce rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor Legii 360/2002 privind Statutul polițistului, act normativ ce face referire în mai multe articole la încadrarea polițistului într-o anumită unitate sau structură de poliție (de ex. art. 21 alin. 1 sau art. 32 alin. 1).
De asemenea, potrivit disp. art. 12 alin 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si funcționarea Poliției Române "in județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție", în timp ce art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, statuează că rolul Ministrului Administrației si Internelor, ca ordonator principal de credite, este "de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Prin urmare, raportul de serviciu în temeiul căruia reclamantul este îndreptățit la plata premiului anual reglementat prin dispozițiile Legii nr. 330/2009 s-a născut și s-a desfășurat între acesta și structura de poliție în cadrul căreia a activat în anul 2010 și, în consecință, acordarea respectivului premiu este datorată tot de această structură de poliție - în speță, Inspectoratul de Poliție Județean D. -, ca organ căruia îi revin atribuții privind stabilirea si plata drepturilor salariale de care beneficiază angajații săi.
De altfel, prin Decizia civilă nr. 3522/16.10.2008, Î.C.C.J. a statuat că „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".
În altă ordine de idei, chiar în ipoteza admiterii acțiunii față de pârâtul I.P.J. D., tot nu s-ar justifica o chemare în judecată a M.A.I. – ca o garanție că obligația de plată stabilită în sarcina unei structuri teritoriale a respectivului Minister va fi executată -, întrucât ar deveni incidente prevederile art. 4 alin. (1) din OG. 22/2002 (privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii) - care stabilesc că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Pentru aceste considerentele, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I. și ca atare, va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește acțiunea intentată în contradictoriu cu pârâtul I. Județean al Poliției D., instanța reține că, potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiului anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
Așadar, în ipoteza în care angajatorul ar fi obligat la o altă plată – distinctă -, a sumelor reprezentând premiul anual pentru munca prestată în anul 2010, s-ar ajunge la situația achitării respectivelor sume de 2 ori, dat fiind că drepturile cuvenite au incluse în cadrul majorărilor salariale ce au fost acordate în anul 2011 personalului bugetar.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamantul nu a fost lipsit de un „bun” – premiul anual cuvenit pentru activitatea prestată în anul 2010 putând fi asimilat cu un drept de proprietate asupra unei sume de bani -, ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean D. ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne.
Respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne, având sediul în București, .. 1A, sector 1, ca fiind intentată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. N., domiciliat în C., .. 35, ., . cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean D., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect acordare drepturi salariale – plata premiului anual pentru anul 2010 -, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 10 decembrie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. C.G./08.01.2014/5 ex/
Tehnored. A.C.
| ← Pretentii. Sentința nr. 240/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6729/2013.... → |
|---|
