Obligaţia de a face. Decizia nr. 5950/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5950/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3437/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5950/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul T. M. D., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat S. A. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului depune la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei. Precizează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Av. S. A., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului fără plata taxei de poluare. Menționează că partea pe care o reprezintă nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 12.02.2013, reclamantul T. M. D. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i înmatriculeze autoturismul - marca Ford Focus, având numărul de identificare WF0PXXWPDP8S20563 -, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea 9/2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat autoturismul anterior menționat – înmatriculat pentru prima oară în Germania -, astfel încât este esențial ca taxa speciala sa nu fie perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate . al Uniunii Europene si reînmatriculate in România după aducerea acestora in tara.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduce in România din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, in timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja in România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
În baza art. 110 din Tratat, niciun stat membru nu stabilește, direct sau indirect, pentru produsele unui alt stat membru, impozite interne de orice natură superioare celor stabilite, direct sau indirect produselor naționale similare.
Rostul reglementarii instituie prin dispozițiile art. 110 TCE este de a interzice discriminarea fiscal intre produsele importate si cele similar autohtone.
Prin adoptarea măsurii taxei de poluare, s-a adus atingere liberei concurente in interiorul pieței comune prin distorsionarea acesteia, cauzata de crearea unei situații împovărătoare in cazul achiziționării de autoturisme second-hand produse in alte state membre decât statul roman.
Or, Legea nr. 9/2012 - privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule -, are un vădit caracter ilicit fiind in discordanta cu prevederile Constituției României, Tratatului Comunității Europene, dar si cu principiile instituite de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, iar in urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru statele membre.
Principiul priorității dreptului comunitar in fata celui național este instituit de însăși Constituția României, prin art. 148 alin. 2. De asemenea, dispozițiile art. 148 alin. 4 din Constituție prevăd ca „autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării".
Astfel, instanțele naționale trebuie sa aibă in vedere cu prioritate reglementările comunitare, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, jurisprudența CEDO (care formează blocul de convenționalitate, fiind parte integranta din convenție) si a Curții de Justiție de la Luxemburg.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Prin Hotărârea in cauza C-402/2009, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la taxa de poluare instituita prin reglementarea romana si care se aplica vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru și a apreciat ca aceasta este contrara dreptului Uniunii si are ca efect descurajarea importului si punerii in circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate in alte state membru.
Mai mult, pentru a se pronunța Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat cauza prin prisma a doua aspecte: discriminarea indirecta si neutralitatea taxei.
Astfel, s-a constatat ca exista o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduala a taxei incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
In aceste condiții, Legea nr. 9/2012 are ca efect descurajarea importului si punerii in circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre.
Or, chiar daca dreptul Uniunii nu împiedica statele membre sa introducă impozite noi, acesta obliga fiecare stat membru sa aleagă taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabilească regimul, astfel încât acestea sa nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale si descurajarea, in acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
De aceea, Curtea a apreciat ca dreptul Uniunii se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Reclamantul a invocat și faptul că a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare, insa răspunsul primit a fost nefavorabil.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 si 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Directiva nr. 92/12/VCEE din 25.02.1992, precum si Hotărârea in cauza C-402/2009 pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: cererea de înmatriculare a unui autoturism fără plata taxei de poluare – înregistrată la pârâtă sub nr._, în data de 11.02.2013 -, și răspunsul la aceasta, exprimat în cuprinsul adresei nr._/18.02.2013; copia facturii nr._/08.02.2013; copia unui înscris intitulat "factura nr._" – redactat în limba olandeză -, întocmit în data de 13.12.2012, și traducerea acestuia în limba română; copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului marca Ford, având numărul de identificare WF0PXXWPDP8S20563 - eliberat de autoritățile germane -, precum și traducerea actului în limba română.
Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în factura nr._/08.02.2013, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra automobilului marca Ford, având numărul de identificare WF0PXXWPDP8S20563, de la S.C. Ș. I.-C. Auto S.R.L."
Autoturismul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 19.02.2009 -, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, eliberat de autoritățile germane.
Reclamantul a solicitat pârâtei ca autovehiculul marca Ford, având numărul de identificare WF0PXXWPDP8S20563 să fie înmatriculat fără plata taxei de poluare însă, prin adresa nr._/18.02.2013, instituția pârâtă i-a comunicat că acest lucru ar fi posibil numai în ipoteza în care s-ar încadra într-unul dintre cazurile de exceptare de la plata taxei prevăzute de art. 3 și 8 din Legea nr. 9/2012, ceea ce nu este cazul în speță.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, acțiunile având ca obiect înmatriculare autoturism proprietate personală fără plata taxei pentru emisii poluante erau admisibile în ipoteza în care partea interesată a formulat o astfel de cerere către pârâtă până în data de 31.12.2012 inclusiv – dat fiind că, aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene ( în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE ), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare a acestui act normativ până la momentul 31.12.2012) -, însă nu mai pot fi primite în cazul în care respectiva cerere a fost formulată după data de 01.01.2013 întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
Or, în speță, abia în data de 11.02.2013 reclamantul a formulat o cerere în sensul anterior menționat către pârâtă însă, la momentul respectiv, art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 era în vigoare, astfel încât nu se mai poate susține că actul normativ anterior menționat instituia o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România.
Taxa pentru emisii poluante reglementată ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor însă, după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 – 01.01.2013 -, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. M. D., domiciliat în C., . B, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în C., .-95, jud. D., având ca obiect obligație de a face..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 Aprilie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, A. F. |
Red. C.G./21.05.2013/4 ex/
Tehnored. A.F.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 5297/2013. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 5951/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
