Anulare act administrativ. Sentința nr. 5297/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5297/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 2427/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentință Nr. 5297/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier B. I.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant PFA O. C. în contradictoriu cu pârâtele M. F. PUBLICE, A., D. D.-SERVICIUL DE INSPECTIE FISCALĂ NR.2, având ca obiect anulare act administrativ fiscali.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că reclamantul nu a timbrat acțiunea și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate iar A. a depus cerere de amânare.
Având în vedere faptul că reclamanta a fost corect citată, la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 43 lei și a timbrului judiciar, în sumă de 3,3 lei, obligație pe care nu a îndeplinit-o, instanța reține cauza spre soluționare cu prioritate asupra excepției netimbrării acțiunii, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamanta P.F.A. O. C. a solicitat instanței să dispună: anularea deciziei de impunere nr._/21.05.2012 prin care au fost stabilite obligații fiscale în sarcina reclamante în cuantum de 4362 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Pentru termenul de judecată de la 10.04.2013 instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a timbra corespunzător acțiunea, în raport de dispozițiile art. 3 lit. m din Legea 147/1997 modificată și completată, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 3,30 lei, dată la care instanța, constatând că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, a reținut cauza pentru soluționarea excepției netimbrării acțiunii.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, analizând excepția netimbrării acțiunii, instanța reține că:
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. m din Legea 146/1997 modificată și completată,, cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris, introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, sunt supuse taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei iar cererile cu caracter patrimonial prin care se solicită și repararea pagubelor suferite, introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se timbrează cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar potrivit alin. 3 din același art. „ neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
În speța de față, deși instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 43lei și timbru judiciar în cuantum de 3,3 lei, așa cum rezultă atât din rezoluția judecătorului aplicată pe acțiune, cât și din procesul-verbal ce face dovada îndeplinirii procedurii de citare (fila 5), aceasta nu s-au conformat obligației stabilite de dispozițiile legale indicate anterior.
Ca atare, instanța constatând că excepția invocată este întemeiată, urmează să anuleze ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta P.F.A. O. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta P.F.A. O. C., cu sediul în C., .. 14, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtele M. F. PUBLICE, A. cu sediul în București, ., sector 5, D. D.-SERVICIUL DE INSPECTIE FISCALĂ NR.2, cu sediul în C., .. 2, județul D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, B. I. |
E.S. 18 Aprilie 2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5950/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








