Obligaţia de a face. Sentința nr. 6946/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6946/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 13882/63/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr.6946/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta D. A.-M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în baza art. 242 c.pr.civ. reclamantul a solicitat judecata și în lipsă și că a achitat taxa de timbru, după care
S-a repus cauza pe rol și, față de solicitarea reclamantei, de judecare a cauzei în lipsă, s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 6 mai 2011 reclamanta D. A.-M. a formulat în contradictoriu cu pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. cerere de anulare a actului administrativ . nr._ si restituirea sumei înscrise in act in valoare de 6 854 lei plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei pana in momentul restituirii ei.
În motivarea în fapt, a acțiunii a arătat că, numita D. A.-M., a plătit taxa de poluare in valoare de 6 854 lei, pentru un autoturism BMW, tip 520D, categ auto M1, norme poluare E4, . WBANX31070CW80525, nr. omologare AABM132C11CA7E4, nr. identificare WBANX31070CW80525, . auto H952587 conform Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare.
Precizează ca s-a efectuat procedura antejudiciara prin depunere la Administrația Financiara Cluj-N. a plângerii, insa nu i-a răspuns.
Autoturismul BMW, are următoarele caracteristici: număr de identificare WBANX31070CW80525, data primei înmatriculări 07.12.2007.
De asemenea, autoturismul marca BMW a fost cumpărat din Comunitatea Europeana, fapt pentru care este esențial ca taxa speciala sa nu fie perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare si reînmatriculate In România, după aducerea acestora in țara.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in rare acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, In timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja in România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
In art. 148 alin. 2 din Constituția României se precizează ca prevederile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești romane, astfel cum s-a menținut prin referirile de la art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție, facem referire la supremația Dreptului Comunitar, in speța a art. 110 di^ Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. Concluzionam ca prin modificarea Codului Fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat in mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene pentru ordinea juridică interna a României, puteți constata ca art. 2141-2143 din Codul Fiscal sunt reglementari contrare si ca nu pot fi menținute in continuare ca aplicabile in speța de fata. Neputând fi aplicabile in dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia ca taxa speciala achitata pentru reînmatricularea autoturismului de către subsemnat, in cuantum de 3 886 RON, a fost încasata in contul Bugetului Statului cu încălcarea art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene.
Considerând ca a fost demonstrate încălcarea art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143 Cod Fiscal, va solicit stabilirea taxei ca fiind ilegal încasata si anularea actului administrativ chitanța TS7 nr._ si restituirea sumei înscrise in chitanța in valoare de 6 854 RON plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei pana in momentul restituirii ei, prejudiciul cauzat putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod Civil.
În baza acestor considerente, vă solicit să dispuneți anularea actului administrativ TS7 nr._ si restituirea sumei înscrise in act in valoare de 6 854 RON lei plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei si pana la momentul restituirii.
In drept, invocă dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, art. 148 alin. 2 si alin 4 din Constituția României, art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității, Economice Europene, art. 1082, art. 1084, art. 1092 si art. 992-997 Cod Civil.
Solicita aplicarea art. 242 alin 2 Cod de Procedura Civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Organul fiscal a refuzat restituirea.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii în restituirea taxei.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Simplul fapt că dispozițiile OUG 50/2008 arată că aceasta ”reprezintă titlu de creanță” nu este suficient în nicio ordine logică sau juridică a ideilor pentru ca aceasta să fie considerată un act administrativ fiscal.
În ceea ce privește cadrul procesual, se reține că, în mod corect, reclamantul a chemat în judecată AFP C., din cadrul DGFP D., întrucât acesta este organul fiscal care a încasat suma și ulterior a refuzat restituirea.
Deși ar fi fost utilă chemarea în judecată și a AFM, doar pentru opozabilitate (întrucât între reclamant și această instituție nu există raporturi de drept), reclamantul, citat cu această mențiune, a precizat în mod expres că nu solicită introducerea în cauză a acestei instituții.
Întrucât rolul activ, consacrat de art.129 C.pr.civ, nu permite instanței introducerea din oficiu a unei persoane, și cum cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit de reclamant, în nici un caz nu ar putea atrage inadmisibilitatea acțiunii, urmează ca cererea formulată să fie analizată pe fond, în cadrul procesual stabilit de reclamant.
Oricum, AFM este terț în raportul juridic născut ca urmare a plății făcute de reclamant, iar faptul că suma achitată a fost virată de către nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu.
Mai mult, prin Ordinul nr. 133/360 din 26 februarie 2009, emis de Ministrul Mediului și Ministrul Finanțelor Publice pentru aprobarea procedurii de restituire a unor sume se stabilește că "Stabilirea diferenței de taxă pe poluare de restituit se face de către organul fiscal competent, aflat în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar restituirea efectivă a sumelor care fac obiectul prezentei proceduri se face de către unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent".
În acest sens, "3.1. Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă pe poluare, precum și plata dobânzilor aferente se fac de la bugetul Fondului pentru mediu, din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor persoane fizice sau juridice, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire sau în numerar, după caz, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
3.2. În situația în care sumele prevăzute la pct. 3.7 nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării compensării/restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu are obligația de a vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului".
Așadar, chiar și în ipoteza în care AFM nu ar fi chemată, pentru opozabilitate, obligația de a pune la dispoziție suma de restituit este impusă de norme legale.
Pe fondul cauzei, pe de o parte, OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 6854 lei; taxa a fost achitată cu chitanța .>TS7 nr._/28.02.2011, fiind calculată în baza OUG 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt„produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 6854 lei, reprezentând taxă de poluare.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Aceste dispoziții au fost însă declarate ca fiind contrare normelor europene, numai în ceea ce privește data de la care trebuie acordată dobânda.
Astfel, CJUE s-a pronunțat, la data de 18.04.2013, în cauza C-565/11, I. contra României;
După ce a precizat că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătura directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei" a stabilit că "principiul efectivitatii impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și altii, citată anterior, punctul 29)".
În concluzie, CJUE a statuat că "dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
În raport de aceste concluzii, având în vedere și dispozițiile art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma europeană, textul din dreptul uniunii);
Constatând că reclamantul a solicitat, prin chiar cererea adresată organului fiscal, acordarea dobânzii de la data achitării taxei;
Instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la acordarea dobânzii, care se va calcula la nivelul prevăzut de art.124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei, respectiv 28.02.2011, până la data restituirii efective a taxei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de D. A.-M., cu dom. ales la CA C. M. Vicentiu, în București, ..266-268, clădirea 60, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, jud. D..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6854 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/28.02.2011, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la data de plății până la data restituirii efective.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./26 Iunie 2013
C.I./M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1051/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1113/2013.... → |
|---|
