Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8795/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8795/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 15381/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8795/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C. D&D I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect suspendarea Deciziei de Impunere nr. F-DJ427/28.06.2013 - pe calea ordonanței președințiale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. D.-D. pentru societatea-reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal -, de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Reprezentanta reclamantei consideră că Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal este competent să judece acțiunea.
Instanța apreciază, în conformitate cu dispozițiile art. 996 C.pr.civ, coroborate cu art. 205 și 218 din O.G._ (Codul de procedură fiscală) și art. 1 și 8 din Legea 554/2004, că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Reprezentanta reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității intentării unei cereri prin care să se solicite suspendarea unui act administrativ-fiscal (Decizie de Impunere), pe cale de ordonanță președințială - în contextul în care Legea specială a contenciosului administrativ și fiscal (Legea 554/2004), conferă posibilitatea formulării unei cereri de suspendarea a executării respectivului act administrativ-fiscal în temeiul prevederilor art. 14 și 15 din actul normativ anterior menționat -, și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea respingerea excepției și admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată – în sensul de a se dispune suspendarea Deciziei de impunere nr. F-DJ427/28.06.2013.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 14.11.2013, reclamanta S.C. D&D I. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea actului administrativ fiscal reprezentând Decizia de Impunere nr. F-DJ 427/28.06.2013, pe calea ordonanței președințiale
În motivarea acțiunii, societatea-reclamantă a învederat faptul că, in perioada 06.03._13, s-a efectuat o Inspecție generala in vederea stabilirii obligațiilor de plata către bugetul de stat aferente perioadei 2010-2012 - in data de 28.06.2013 fiind încheiat Raportul de inspecție fiscala.
Reclamanta a pretins că întreg Raportul de Inspecție Fiscala se bazează doar pe declarațiile sau afirmațiile scrise sau verbale ale unor persoane mai mult sau mai puțin rau intenționate - din motive ce tin doar de atracția sau repulsia acestora fata de administratorul societății sau de nivelul cunoștințelor fiecăreia -, iar organele de inspecție fiscala au intocmit acest raport luând in considerare doar sesizările nefondate, fara argumente clare si documente scrise reale sau din care sa reiese si sa susțină afirmațiile acestora.
Achiziționarea autoturismelor la care se face referire s-a făcut in condiții de perfecta legalitate, cu respectarea regimului juridic al contractelor de vânzare-cumpărare iar prețul achiziționării acestora a fost cel negociat cu cel ce înstrăina prin vânzare si acord de voința liber exprimat fara a fi viciat .Mai mult, societatea a achiziționat autoturismele considerând de buna credința pe vânzători care din diverse motive (doar de aceștia cunoscute), au vândut către societate autoturismele si care, la solicitarea expresa, au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin care societatea acorda vânzătorilor un drept de preemțiune la eventuala înstrăinare a autoturismelor (prin vânzare), dar nu mai devreme de 5 ani de la data la care societatea a achiziționat autoturismele. Noțiunea si dreptul de preemțiune sunt stipulate in codul civil roman si reprezintă dreptul uneia din părți de a fi preferata unei alte persoane la cumpărarea sau vânzarea unui anumit bun, ei fiind primii preferați. In aceleași antecontracte se stipulează ca, vânzătorul - . S.R.L. -,nu poate înstrăina autoturismul, daca acesta este grevat de sarcini.
Autoturismul ce se achiziționa de la persoane fizice putea fi in unele cazuri echipat taxi dar in cele mai multe cazuri autoturismele sunt echipate concomitent cu realizarea actelor de achiziționare. Avizele necesare desfășurării activității de taxi sunt obținute de societate prin reprezentanți desemnați de aceasta.
Raportul de Inspecție fiscala consemnează faptul ca persoanele fizice de la care s-au achiziționat autoturismele au fost încadrate in funcția de șofer de către societate, "pentru a asigura formal condiția juridică a resursei umane pentru activitatea de taximetrie". Organele de control fiscal au concluzionat – greșit -, acest lucru, deoarece trebuia luat in calcul faptul ca acele persoane de la care se achiziționau autoturismele nu aveau loc de munca sau aveau diverse probleme si in acest caz aceștia la solicitarea directa erau încadrați conform C. in funcția de șofer taxi cu renumerația aferenta si in conformitate cu prevederile Codului Muncii coroborat cu Legea taximetriei. Ideea ce a fost inserata de către organele de control cum ca societatea si vânzătorul autoturismului au căzut de acord asupra conducătorului auto nu este conforma cu realitatea. Conducătorul auto este angajat de către societate iar faptul ca acesta cunoștea persoana vânzătorului si, mai mult, avea relații cu acesta, nu sunt cunoscute de către societate. In condițiile in care ar fi existat un asociat colaborator in persoana vânzătorilor, atunci ar fi trebuit sa existe un contract de asociere sau de colaborare la cel puțin una din părțile contractante, dar a te hazarda sa afirmi ca vânzătorii autoturismelor către . SRL au cu aceasta o relație de nu poate constitui element de răspundere fiscala si nici de alta natura - aceste afirmații trebuie susținute cu acte si probate iar simplele afirmații nu pot genera venituri la bugetul de stat..
Referitor la veniturile societății ce provin din activitatea de taximetrie, înscrisurile depuse demonstrează că la societate ajungeau sumele ce se constituie încasări zilnice in conformitate cu Z-urile aparatelor de taxat fiscale, iar pentru aceste sume se întocmeau dispoziții de încasare, dispoziții ce au fost puse la dispoziția organelor de control. Conducătorii auto nu solicitau si nu au solicitat niciodată aceste dispoziții deoarece sumele depuse de aceștia erau conforme cu Z-urile si încasările zilnice si uneori săptămânale emise de aparatele de taxat fiscale. La sumele depuse de conducătorii auto societatea plătea TVA-ul aferent ."Taxa de dispecerat" la care se face referire in raportul de inspecție fiscala nu a fost si nu este încasată de societate, aceasta având un contract de dispecerat cu Romnicon
Societatea-reclamantă a înregistrat si declarat venituri din activitatea de taximetrie conform cu încasărilor lunare in baza Z-urilor zilnice si lunare si in conformitate cu zilele lucrate de fiecare autoturism - deoarece se poate observa din situația înaintată si pusa la dispoziția organelor de control, chiar daca societatea a avut un număr de 93 sau 84 de autorizații nu toate autoturismele pe care figurau aceste autorizații desfășurau activitate de taximetrie, deoarece unele aveau defecțiuni, altele se aflau in service sau alte autoturisme nu aveau conducători auto. Deci, în mod eronat a luat in calcul organul de control ca fiind in trafic un nr. de 93 autorizații in 2010 si 84 autorizații in 2011 si 2012. Pentru a avea o situație exacta trebuia făcuta o medie a autorizațiilor lunare ce se aflau in trafic si nu considerând ca sunt in trafic atâtea autoturisme ce desfășoară activitate de taxi cate autorizații are societatea. Faptul ca un număr de autoturisme nu desfășura activitate de taxi a făcut ca administratorul societății, pentru a putea susține activitatea de transport taxi, sa efectueze deplasări in baza unor contracte la solicitarea unor terțe persoane,, contracte ale căror venituri (ce sunt stipulate in contracte) sa fie înregistrate in evidenta contabila a societății si pentru care s-a achitat de către societate toate obligațiile fiscale pe care un venit le generează.
În opinia reclamantei, organele de control fiscal - cu de la sine putere si fara o baza legala, neinvocând in acest sens nici un text de lege -, nu au luat in considerare explicațiile tuturor celor solicitați si, părtinitori fiind, s-au prevalat doar de acele declarații care erau in detrimentul societății.
F. de estimarea bazei de impunere – în actul contestat precizându-se că, "estimarea bazei impozabile s-a efectuat in conformitate cu prevederile art. 67 din OG nr. 92/2003, si a prevederilor OPANAF nr. 3389/2011" -, nu s-a respectat exact ceea ce se precizează in raport ca fiind legislație aplicabila, deoarece nu s-a arătat ce fel de estimare s-a aplicat si care a fost metoda, iar legislația la care se face referire specifica ca estimarea se face atât la venituri cat si la cheltuieli.
Reclamanta a pretins că respectivul controlul efectuat de organele de inspecție fiscala s-a finalizat cu emiterea unei decizii de fond care este nelegala, întrucât nu i s-a dat societății dreptul de a se apară. De asemenea, în urma plângerii formulate la D.G.F.P., reclamantei i s-a răspuns că se suspenda soluționarea contestației si, cu toate ca exista contestație la Tribunalul D., D.G.F.P. - AFP C. va continua executarea.
In ceea ce privește urgenta cererii, s-a invocat faptul că societatea nu mai poate continua activitatea economica - având conturile blocate -, iar datoriile curente nu-i mai sunt acceptate la plata. Deci, datorita acestei executări, datoriile curente ce izvorăsc din activitatea economică desfășurată in prezent nu mai sunt acceptate la plata până nu vor fi plătite sumele pretinse de organele fiscale, ducând in acest fel la penalități calculate nejustificat si la incapacitatea reclamantei de a mai plați aceste sume. De asemenea, executarea creanțelor pana la rămânerea definitive si irevocabila a contestației împotriva Deciziei de impunere, duce implicit la imposibilitatea societății-reclamante de a se mai susține financiar din activitatea economica, intrând in incapacitate de plata și riscând sa intre in insolvența.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 403 Cod Procedura Civila - așa cum a fost modificat prin art. 71 al Legii 219/2005 -, și art. 14 din Legea 554/2003.
Instanța apreciază cererea de ordonanță președințială ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Astfel, alin. 1 al art. 996 N.C.pr.civ – respectivul text de lege reglementând ordonanța președințială, art. 403 Cod Procedura Civil (la care face referire reclamanta), pe lângă faptul că nu are incidență în speță, din moment ce acțiune a fost înregistrată după . noului Cod de procedură civilă (în data de 14.11.2013, așadar după 9 luni de la momentul intrării în vigoare a unui nou Cod de procedură civilă, eveniment petrecut în data de 15 februarie 2013) vizând oricum o altă ipoteză, și anume suspendarea executării silite până la soluționarea unei contestații la executare - statuează că "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
În practică, părțile recurg la această procedură datorită faptului că instanța este ținută să soluționeze cererea „de urgență și cu precădere”, cerință impusă de prevederile alin. 3 al art. 998 N.C.pr.civ.
Însă, referitor la actul a cărui suspendare a executării se solicită (Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DJ 427/28.06.2013), respectiva Decizie este un act administrativ-fiscal – în înțelesul conferit acestei sintagme de disp. art. 41 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală): "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale." -, concluzie desprinsă din coroborarea art. 85 și 86 din actul normativ anterior menționat.
Așadar, fiind un act administrativ-fiscal, după contestarea Deciziei de Impunere în conformitate cu prevederile art. 205 alin. 1 din O.G. 92/2003 – ceea ce s-a și întâmplat în speță, contestația formulată de societatea-reclamantă fiind soluționată prin Decizia nr. 272/06.09.2013 -, se poate cere anularea acesteia în fața instanței de contencios administrativ competente – posibilitate conferită de art. 218 alin. 2 din O.G. 92/2003, care statuează că "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Art. 28 alin. 1 din Legea 554/2004 prevede că ,,Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei".
Așadar, pentru ca un text de lege cuprins în codul de procedură civilă să aibă aplicabilitate în materia contenciosului administrativ, este obligatoriu să cuprindă reglementări compatibile cu prevederile speciale stabilite în legea anterior menționată pentru litigiile în această materie - a contenciosului administrativ. Or, din acest punct de vedere, instanța apreciază că nu se poate solicita – pe calea unei ordonanțe președințiale (în condițiile reglementate de art. C.pr.civ.) -, suspendarea executării unui act administrativ-fiscal, din moment ce există texte de lege speciale care reglementează posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării celor dispuse printr-un astfel de act.
Astfel, art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 stabilește că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond", în timp ce art. 15 alin. 1 din același act normativ prevede că "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.”
Prin urmare, dacă dorea suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-DJ 427/28.06.2013, reclamanta avea la îndemână formularea unei acțiuni întemeiată fie pe prevederile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, fie pe dispozițiile art. 15 alin. 1 din aceeași lege (în ipoteza în care ar fi solicitat și anularea actului administrativ-fiscal), dispoziții cu caracter special în materia raporturilor dintre autoritățile fiscale - pe de o parte -, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin Deciziile de Impunere adoptate - pe de altă parte - și care sunt incompatibile cu prevederile cuprinse în art. 996 alin. 1 N.C.pr.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, nefiind admisibil a se formula o cerere de pronunțare a unei ordonanțe președințială – prin care să se dispună suspendarea executării unei Decizii de impunere -, în contextul în care legea contenciosului administrativ reglementează posibilitatea intentării unei cereri de suspendare a executării celor dispuse printr-un act administrativ-fiscal, cererea formulată de reclamantă urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. D&D Internațional S.R.L., având sediul în C., .. 25, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională G. Regională a Finanțelor Publice C. (fosta denumire fiind D.G.F.P. D.), cu sediul în C., .. 2, jud. D., având ca obiect suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-DJ 427/28.06.2013 - pe calea ordonanței președințiale -, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 03 decembrie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./05.12.2013/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3349/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 427/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
