Pretentii. Sentința nr. 988/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 988/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 24688/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 988/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. B.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. C. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în baza art. 242 c.pr.civ. reclamantul a solicitat judecata și în lipsă și că a depus la dosar, acte în completarea probatoriului, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 17.12.2012 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții A.F.P. B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 7678 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, în cursul anului 2012 a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 7678 lei.
Autoturismul a fost înmatriculat dupa . legii 9/2012, care la art. 2 lit. a definește autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale si astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat". Întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezulta ca taxa este datorata numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima data în România, nu si pentru cele aflata deja aflat în circulație, înmatriculate în tara.
Aceasta taxă pe poluare pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată deoarece prevederile legii 9/2012, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre sa instituie taxe vamale la import sau export, precum si a altor taxe cu efect echivalent (art.23).
Potrivit al. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terțe, care se afla in libera circulație in statele membre.
Potrivit art. 28 din același tratat, intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre sa aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisa si aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
In consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.
In acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat in mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând sa constate ca prevederile OUG 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte si care, potrivit Constituției, au prioritate fata de legislația interna.
Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate in România după . legii 9/2012, fiind evident că toate autoturismele poluează.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Cu adresa nr._/4.12.2012 organul fiscal a adus la cunoștința reclamantului dispozițiile legii 9/2012 potrivit cărora se restituie diferența dintre taxa de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 și cea calculată în baza prezentei legi, dacă prima taxă este mai mare decât cea de-a doua.
Reclamantul nu contestă însă cuantumul stabilit cu ocazia înmatriculării, ci susține că dispozițiile legale creează o discriminare, apărări ce nu au fost avute in vedere de organul fiscal.
Astfel, instanța apreciază că răspunsul pârâtului conține un refuz nejustificat, de vreme ce reiese clar că nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantului și, mai mult, că restituirea integrală a taxei, în opinia organului fiscal, nu este posibilă.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii în restituirea taxei.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Pe fondul cauzei, pe de o parte, legea 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 7678 lei, taxa achitată fiind calculată în baza legii 9/2012.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că deși forma inițială a legii 9/2012 a prevăzut obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (art. 4 al. 2 Legea 9/2012), prin OUG 1/2012 art. 1 s-a prevăzut că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
OUG 1/2012 a intrat in vigoare la data de 30.01.2012, prin urmare de la aceasta data obligația de plata a taxei de poluare este menținuta, in ceea ce privește autoturismele second-hand, numai pentru cele înmatriculate anterior într-un alt stat.
Este adevărat că Legea 9/2012 în forma inițială (în vigoare de la 13.01.2012 la 30.01.012) prevedea obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturismele second-hand, indiferent de statul în care era înmatriculat anterior (România sau alt stat european), însă de la data intrării în vigoare a OUG 1/2012, obligația este menținută doar pentru cele înmatriculate anterior în alt stat (fiind exceptate cele înmatriculate în România).
Mai mult, potrivit normelor tranzitorii „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia”.
Prin urmare, și în forma actuală textul de lege menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și actuala formă a Legii 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Bulgaria -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 (cand a intrat in vigoare OUG50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior (si in prezent in temeiul Legii 9/2012), doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 (dispozitii reluate de Legea 9/2012) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 7678 lei, reprezentând taxă de poluare.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, constatând că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal la data de 4.12.2012, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin.2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 4.12.2012, până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. C. cu domiciliul procesual în D., .. 8, jud. D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului suma de 7678 de lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda legală, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 4.12.2012, până la data plății efective.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Președinte, C. C. B. | ||
Grefier, L. S. |
Red.jud CCB
Tehnord 5ex/04.02.2013
L.S
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2232/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3349/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
