Pretentii. Sentința nr. 325/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 325/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 23465/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 325/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul B. I.-J., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Calafat și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul reclamantului învederează că până în prezent nu a primit un răspuns din partea Administrația Finanțelor Publice Calafat la plângerea prealabilă Totodată arată că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe administrat instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat – sens în care depune la dosar chitanța de plată a onorariului de apărător ales -.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței 07.12.2012, reclamantul B. I.-J. i-a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice a municipiului Calafat și Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 4.431 lei actualizată cu dobânda legală, calculată de la data plății până la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca Ford, număr de identificare WFBXXGAJBYK78668, înmatriculat pentru prima dată în data de 10.08.2000, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 4.431 lei, conform chitanței de plata . nr._.2009.
Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. Calafat in vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
Consideră reclamantul că taxa de poluare a fost stabilită și prelevată în mod ilegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin OUG 50/2008.
Indică reclamantul că potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/90 și C-263/10, art 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul fiscal al acestei măsuri descurajează achiziționarea de vehicule din alte state membre.
Indică reclamantul că prin Hotărârea din 07.04.2011, cauza C-402/09, I. T. c. Statului român, CJUE s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea taxei de poluare impusă prin OUG 50/2008 cu privire la art 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind interzisă impozitarea internă care discriminează direct sau indirect produsele importate, în favoarea produselor naționale.
Consideră reclamantul că sunt aplicabile în mod direct normele dreptului comunitar, respectiv TCE, având prioritate față de normele interne în cazul în care există contrarietate între acestea, amintind concluziile hotărârii Curții de Justiție din cauza Simmenthal.
Susține reclamantul că scopul taxei este cel de a diminua introducerea în România a autoturismelor second-hand înmatriculate deja într-un alt stat membru și de a încuraja achiziționarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Arată reclamantul că CJE a statuat că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Reclamantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru 39 lei și timbru judiciar 0,3 lei.
În probațiune a depus reclamantul, în copie, carte de identitate vehicul, certificat înmatriculare, documente înmatriculare în UE, în limba germană și traducere legalizată, cerere restituire taxă poluare, chitanță de plată taxă poluare, decizie de calcul taxă de poluare, răspuns Administrația Finanțelor Publice Calafat.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand marca marca Ford, număr de identificare WFBXXGAJBYK78668, înmatriculat anterior, din data de 10.08.2000, în Republica Federală Germania, stat membru al Uniunii Europene (fila 8), fiind obligat, cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România, să achite taxa de poluare în cuantum de 4.431 lei, achitată cu chitanța . nr._/30.11.2010 (fila 5) calculată în baza OUG 50/2008, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/30.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Calafat(fila 6).
Autovehiculul a fost achiziționat din Germania de reclamant în data de 27.09.2010 (fila 14).
Prin cererea nr_/23.10.2012 reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a municipiului Calafat, restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, fără a solicita și plata dobânzii legale.
Pârâta AFP Calafat, nu a răspuns solicitării reclamantului până la data soluționării cauzei.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale sau în în situația în care administrația nu răspunde cererii reclamantului.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Organul fiscal nu a răspuns la solicitarea de restituire a taxei.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Instanța constată că taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul OUG nr.50/2008, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 5.023 lei calculată în baza OUG 50/2008 (în forma modificata prin OUG nr. 7/2009).
In conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009, Curtea de Justitițe a Uniunii Europene a reținut (în cauza N. C‑263/10- hotărârea Curții din 07.07.2011), că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008 (în forma modificata prin OUG nr. 7/2009), motiv pentru care va obliga pârâtele să achite reclamantului suma de 4.431 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța . nr._/30.11.2010
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Reclamantul nu a solicitat organului fiscal plata de dobânzi, prin cererea depusă în data de 23.10.2012 solicitând doar restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare (fila 13), astfel încât nu poate fi încuviințată cererea acestuia de plată a dobânzii fiscale, acest capăt de cerere urmând a fi respins.
În temeiul art. 274 alin 1 Cod pr. civ, va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantului 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat 500 lei, taxă judiciară de timbru 39 lei, timbru judiciar 0,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea formulată de reclamantul B. I.-J., domiciliat în C., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Calafat, având sediul în Calafat, .. 3, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.
Obligă pârâții, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Calafat și Administrația F. Pentru Mediu la plata în solidar, către reclamant a sumei de 4.431 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/30.11.2010
Respinge cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii fiscale legale, ca nefondata.
Obligă pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18.01.2013.
Președinte, M. E. P. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. MP/21.01.2013 /5 ex/Tehnored. M.M/22.01.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 7851/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1994/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
