Pretentii. Sentința nr. 3554/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3554/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 22219/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3554/2013

Ședința publică de la 12 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul B. F., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. S. pentru reclamant – care depune împuternicire avocațială -, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului depune la dosar o . înscrisuri - în dovedirea acțiunii. Menționează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția actelor aflate la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat C. S., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Precizează că partea pe care o reprezintă nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 27.11.2012 reclamantul B. F. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. ȘI ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3994/14.09.2009 iar pârâții să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 2.351 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, în data de 05.09.2009 a achiziționat un autoturism marca Opel, . W0L0AHL_ iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns să plătească taxa de poluare anterior menționată – stabilită prin Decizia a cărei anulare o solicită.

Reclamantul a menționat că faptul că a solicitat - în data 05.12.2012 -, Administrația Finanțelor Publice C. sa-i fie restituita taxa de poluare însă i s-a comunicat că respectiva cerere nu poate fi soluționată în mod favorabil.

Reclamantul a pretins că instituirea unei taxe de poluare contravine prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene care statuează că: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare ". Prin aceste dispoziții se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, astfel încât reglementările comunitare au caracter prioritar și obligatoriu în raport de prevederile contrare din legile interne.

Reclamantul a pretins că taxa de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene și reînmatriculate în România, nu și pentru vehiculele deja înmatriculate în statul român – ceea ce dovedește că se aplică numai achizițiilor intracomunitare și, în consecință, este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import.

Potrivit art. 25 și 28 între statele membre sunt interzise taxele vamale cu caracter fiscal și, de asemenea, restricțiile cantitative la import.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii 554/2004; O.U.G. 50/2008 Constituția României și Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deși lega citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/28.10.2012 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3994/14.09.2009; copia chitanței ., nr._/15.09.2009; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile germane -, al autoturismului marca Opel, având nr. de identificare W0L0AHL_ și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „factura” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 01.09.2009, precum și traducerea actului în limba română; copia facturii nr. 972/05.09.2012; copia unui contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform celor menționate în actul intitulat "contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit", reclamantul a achiziționat un automobil marca Opel, având nr. de identificare W0L0AHL_, de la numitul V. A. E..

Anterior, sus-numitul V. A. E. achiziționase respectivul autoturism de la societatea S.C. Rai Construct S.R.L. – fapt certificat de factura nr. 972/05.09.2012 -, în timp ce această societate îl dobândise în proprietate de la societatea "Automobile Max Gerner" – așa cum atestă înscrisul intitulat „factura” (redactat în limba germană), încheiat în data de 01.09.2009.

Autovehiculul marca Opel, având nr. de identificare W0L0AHL_, fusese înmatriculat în Germania, în data de 27.03.2007 – conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.

Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale automobilului anterior menționat -eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 15.09.2009 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/15.09.2009 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 2.351 lei.

Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/28.10.2012, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta i-a transmis că este îndreptățit a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior – determinată în raport de disp. O.U.G. 50/2008.

O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în actuala reglementare, art. 4 lit. a) statuează că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în forma actuală textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și actuala formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

Prin urmare, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.

Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite atât anularea actului administrativ fiscal prin care a fost stabilită, cât și restituirea sumei achitate.

Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3994, întocmită de A.F.P. C. în data de 14.09.2009, reprezintă un act administrativ-fiscal, în înțelesul conferit de art. 41 din O.G. 92/2003 - Codul de procedură fiscală, care statuează că "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale." Așadar, respectiva Decizie constituie titlu de creanță – fiind în măsură să stabilească o obligație fiscală (plata unei sume cu titlu de taxă de poluare) în sarcina reclamantului. Or, în condițiile în care instanța a constatat că O.U.G. 50/2008 contravine reglementărilor comunitare și trebuie înlăturată de la aplicare, apare ca fiind întemeiată cererea de anulare a actului administrativ-fiscal emis în baza textului de lege anterior menționat și, în consecință, urmează a fi admis primul capăt de cerere și a se dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3994/14.09.2009.

Totodată, va fi admis și cel de-al doilea capăt de cerere – având ca obiect pretenții– și, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, vor fi obligate pârâtele A.F.P. C. și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 2.351 lei.

De asemenea, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. F., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.

Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, înregistrată la A.F.P. C. sub nr. 3994, în data de 14.09.2009.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 2.351 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 12 martie 2013.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./09.04.2013/5 ex/

Tehnored. M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 3554/2013. Tribunalul DOLJ