Pretentii. Sentința nr. 3960/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3960/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 14123/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3960/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SILVICĂ D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și cons. jur. Covale R. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul precizează că înțelege să renunțe la capătul de cerere având ca obiect recalcularea compensațiilor bănești prevăzute de art. 171 din Contractul Colectiv de Muncă al R.N.P. Romsilva pentru anul 2010 – prin includerea în salariul brut a sporului de risc (în cuantum de 25% din salariul de bază), potrivit prevederilor art. 127 alin. 5 din Legea 46/2008. Totodată, menționează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Reprezentantul pârâtei precizează că nu solicită administrarea de probe în contradovadă – în afara actelor deja depuse -, și că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra excepției autorității de lucru judecat și excepției prescripției dreptului la acțiune - invocate de pârâtă prin întâmpinare -, cât și asupra capătului de cerere având ca obiect plata sporului de 25% din salariul de bază – începând cu momentul apariției Legii nr. 46/2008 și până la data de 01.08.2010.
Reclamantul solicită respingerea ambelor excepții invocate de pârâtă iar, pe fond, admiterea capătului de cerere anterior menționat - așa cum a fost formulat.
Cons. jur. Covale R., pentru pârâtă, solicită admiterea excepțiilor invocate – pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. Referitor la fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale sub nr._, în data de 24.08.2012 reclamantul C. A. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA S. D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i achite drepturile salariale - în cuantum de 25 % din salariul de baza ( spor de risc ) -, de la data apariției Legii 46/ 2008 Codul silvic si până la data pensionarii anticipate - 01.08.2010.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că este îndreptățit să obțină sporul anterior menționat – în temeiul prevederilor art. 127 alin. 5 din Legea 46/2008. Astfel, la data apariției respectivei legi, reclamantul avea calitatea de inginer silvic și gradul profesional de consilier și, prin urmare, ar fi trebuit să beneficieze de dispozițiile actului normativ anterior menționat.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 171 din Contractul colectiv de munca al R.N.P. Romsilva pentru anul 2010, trebuia sa beneficieze de o compensație băneasca în cuantum de 10 salarii brute în cuantum net. Or, dat fiind că sporul de risc prevăzut de art. 127 alin. 5 din Legea 46/2008 nu a fost luat în calcul atunci când au fost determinate plățile compensatorii, reclamantul a solicitat și recalcularea compensațiilor acordate în temeiul art. 171 din Contractul colectiv de munca al R.N.P. Romsilva pentru anul 2010.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 23.10.2012, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a trimis cauza Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D., pentru următoarele considerente:
Reclamantul a avut calitatea de pădurar - intrând în categoria personalului silvic -,. Or instanța competentă să soluționeze litigiile personalului silvic privind raporturile de serviciu, atât în ce privește răspunderea disciplinară, cât și în ce privește răspunderea materială, este instanța de contencios administrativ, în conformitate cu art. 58 alin 1 O.U.G. nr. 59/2000 - care prevăd că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/2000, în măsura în care această ordonanță nu dispune altfel.
În acest sens s-a pronunțat și CSM, în minuta de unificare a practicii judiciare din aprilie 2009.
Dosarul a fost înregistrat la Secția C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D. sub nr._, în data de 07.11.2012.
La termenul de judecată din data de 19.02.2013, pârâta R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică D. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția autorității de lucru judecat - întrucât acest punct de vedere "este împărtășit" si de Înalta Curte de Casație si Justiție in decizia nr. 3496/2009 pronunțata in dosarul nr._ .
De altfel, în ceea ce privește judecarea acordării sporului de risc de 25% conform Legii 46/2008 - Codul Silvic -, acest lucru a mai fost judecat o dată de către înalta Curte de Casației și Justiție în dosarul nr._ iar, prin Decizia nr. 3496/23 iunie 2009 s-a statuat faptul că art. 127 din Codul Silvic nu poate fi pus în aplicare.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 30.03.2008 – 16.07.2009, cu motivarea că, acțiunea având un obiect patrimonial, termenul de prescripție general – reglementat de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 -, în care putea fi intentată cererea de chemare în judecată era de 3 ani.
Referitor la perioada 16.07.2009 – 01.08.2010, pârâta a solicitat sa o respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala, pentru următoarele considerente:
Deși este reglementat prin art. 127 din Legea nr. 46/2008 - in sensul ca întregului personal silvic i se acordă un spor de 25% aplicat la salariul de bază -, prin art. 122 din același act normativ se prevede ca: „Autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultură elaborează, în termen de 12 luni de la . prezentului cod, normele, regulamentele, instrucțiunile și ghidurile de bune practici și le aproba prin ordin al conducătorului acesteia, exercitând și controlul aplicării lor. Până la elaborarea si aprobarea actelor normative prevăzute la alin. (1) se aplică normele, regulamentele si instrucțiunile aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod."
Potrivit art. 138 din Legea nr. 46/2008 legislația subsecventa Legii nr. 26/1996 - Codul silvic -, rămâne în vigoare până la elaborarea legislației în condițiile prezentului cod.
Mai mult chiar, alin. 4 al aceluiași art. 127 prevede faptul că „Indemnizațiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și subunitățile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod."
În acest context, cum nici normele de aplicare a Codului nu au fost elaborate, și nici hotărârea de guvern care să prevadă indemnizațiile aferente gradelor personalului silvic nu a fost publicată, pârâta apreciază faptul că art. 127 din Legea nr. 46/2008 nu produce efecte juridice.
De altfel, orice spor acordat unui salariat reprezintă un accesoriu al salariului o componenta a acestuia care se acordă în raport de condițiile în care se desfășoară efectiv activitatea, (noxe, izolare, muncă grea, stres, subteran, degradare socială etc.) așa cum prevăd in mod expres si dispozițiile art. 133 din Contractul Colectiv de munca.
Se recurge la el atunci când condițiile deosebite de muncă, respectiv compensarea efortului depus sau a riscului asumat ca urmare a acestora, nu pot fi cuprinse nemijlocit în salariul de bază (discontinuitatea condițiilor, variabilitatea intensității lor, etc.)
Este evident ca pentru a se putea acorda acest spor de risc era necesara reglementarea noțiunii de risc, a condițiilor specifice ce trebuiesc îndeplinite pentru acordarea acestui spor si categoriile de personal care pot beneficia de acest spor.
Este adevărat ca art. 127 din Legea nr. 46/2008 nu distinge intre diferitele categorii de personal silvic dar nici nu trebuia făcuta aceasta distincție in Codul Silvic deoarece este un act normativ care reglementează regimul juridic al fondul forestier național si nu pe cel al salarizării personalului silvic aceasta reglementare trebuia făcuta prin legi speciale, statute, regulamente etc.
De asemenea, potrivit art. 124 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2008-2011 salariul pentru munca prestata se stabilește prin negociere ori, câta vreme reclamantul si-a negociat drepturile salariale cu unitatea angajatoare si a acceptat pana la data încetării contractului individual de munca plata acestor drepturi salariale fără acordarea sporului de risc, solicitarea formulată apare ca fiind nelegala.
In susținerea ideii ca sporul este o componenta a salariului - un accesoriu al acestuia -, care se acorda in funcție de condițiile efective de munca ce trebuia reglementata in mod expres, trebuie precizat că, la nivel de Direcție silvica, a fost încadrat personal silvic la compartimentele: resurse umane, achiziții, fond forestier etc., a căror activitate nu presupune niciun risc si a căror activitate nu poate fi echivalata cu cea a pădurarului de canton care are in gestiunea sa pădurea si ii asigura paza si răspunde pentru eventualele prejudicii.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor înscrise în Carnetul de Muncă al reclamantului, acesta a fost angajat al Direcției Silvice D. – în calitate de inginer silvic -, până în data de 01.08.2010, atunci când contractul individual de muncă a încetat, ca urmare a pensionării anticipate.
La termenul de judecată din data de 19.03.2012, reclamantul a precizat că înțelege să renunțe la judecarea capătului de cerere având ca obiect recalcularea compensațiilor bănești prevăzute de art. 171 din Contractul Colectiv de Muncă al R.N.P. Romsilva pentru anul 2010 – prin includerea în salariul brut a sporului de risc (în cuantum de 25% din salariul de bază), potrivit prevederilor art. 127 alin. 5 din Legea 46/2008.
Conform dispozițiilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ., „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.”
Având în vedere manifestarea de voință a reclamantului, instanța va proceda în conformitate cu prevederile legale anterior menționate și va lua act de renunțarea acestuia la judecarea capătului de cerere anterior menționat.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 1201 cod civil „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Așadar, acest text de lege stabilește că nu poate fi primită o acțiune având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză cu o altă cerere de chemare în judecată soluționată anterior în mod irevocabil.
Or, reclamantul nu a fost parte în dosarul nr._, în care s-au pronunțat sentința nr. 2229/10.09.2008 a Curții de Apel București și decizia nr. 3496/23.06.2009 a Î.C.C.J. – invocată de pârâtă, părțile din respectivul dosar fiind Federația Sindicatelor S. (în calitate de reclamantă) și Regia Națională a Pădurilor Romsilva (în calitate de pârâtă).
Nu există nicio dovadă că reclamantul ar fi mandatat Federația Sindicatelor S. să îi reprezinte interesele și să promoveze acțiunea în său, în considerentele Deciziei pronunțate de Î.C.C.J. fiind menționat faptul că reclamanta nu a detaliat categoriile de salariați care constituie sindicatele.
În consecință, nefiind întrunită tripla identitate – de părți, obiect și cauză -, impusă de art. 1201 Cod civil pentru a putea fi admisă excepția autorității de lucru judecat, urmează a fi respinsă respectiva excepție, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 30.03.2008 – 16.07.2009, instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Așa cum statuează art. 58 alin. 1 din O.U.G. 59/200 "Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel".
Art. 117 din Legea 188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici -, stabilește faptul că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Sporul a cărui acordare a fost solicitată de reclamant reprezintă unul dintre elementele componente ale salariului, iar acesta - conform art. 166 alin. 1 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) care statuează că "Salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz" - trebuie achitat lunar.
Prin urmare, după trecerea unei perioade o lună, angajatul care nu își primește drepturile salariale cuvenite, are deschisă calea unei acțiuni în justiție pentru a-și obține respectivele drepturi, așa cum prevede art. 171 alin. 1 din Codul Muncii "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Ca atare, pentru perioada 30.03.2008 – 16.07.2009, reclamantul era îndreptățit să intenteze acțiune începând cu luna aprilie a anului 2008 - termenul de prescripție calculându-se în mod distinct pentru fiecare salariu, începând cu momentul la care trebuia achitat -, însă după trecerea unui interval de 3 ani de la data când i s-a deschis respectivul drept, trebuie considerat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Cum reclamantul a intentat cererea de chemare în judecată în data de 24.08.2012 – anterior, în data de 16.07.2012, formulând o cerere similară către pârâtă, care a respins respectiva solicitare -, instanța constată că nu poate fi pretinsă acordarea sporului de risc – în cuantum de 25% din salariul de bază -, decât începând de la momentul 16.07.2009, pentru perioadele anterioare acestei date dreptul la acțiune fiind prescris.
În consecință, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune – în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 30.03.2008 – 15.07.2009.
Referitor la salariul ce trebuia achitat reclamantului în perioada 16.07.2009 – 01.08.2010, at. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) statuează că „Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază”.
De asemenea, art. 1 din O.U.G. 59/2000 - privind Statul personalului silvic, aprobat prin Legea 427/2001 -, a definit personalul silvic ca fiind format din persoanele cu pregătire de specialitate atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscută în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității in domeniul silviculturii.
Cum reclamantul a absolvit Facultatea de Silvicultură și exploatarea pădurilor din cadrul Universității din B. – așa cum certifică diploma de inginer conferită de instituția de învățământ superior anterior menționată, aflată la fila 21 din dosar -, este evident că se încadrează în categoria "personalul silvic", în înțelesul conferit acestei noțiuni de art. 1 din O.U.G. 59/2000 și, ca atare, este îndreptățit să beneficieze de sporul reglementat de art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008.
Pârâta a invocat dispozițiile art. 122 din Legea 46/2008, însă aceste prevederi nu condiționează acordarea sporului de elaborarea vreunei reglementări subsecvente care să stabilească modalitatea de punere în aplicare a art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 – aceste din urmă dispoziții fiind clare și necondiționate.
În altă ordine de idei, susținerile că "la nivel de Direcție silvica, a fost încadrat personal silvic la compartimentele: resurse umane, achiziții, fond forestier etc., a căror activitate nu presupune niciun risc si a căror activitate nu poate fi echivalata cu cea a pădurarului de canton care are in gestiunea sa pădurea si ii asigura paza si răspunde pentru eventualele prejudicii" nu au relevanță în cauză, din moment ce art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 nu cuprinde nicio condiționare referitoare la acordarea sporului de risc numai pentru anumite condițiile de muncă – ale personalului silvic -, ce presupun un anumit grad de risc și excluderea de la acordarea sporului a unor categorii de personal a căror activitate nu are o astfel de componentă de risc.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei – în sensul că, date fiind dispozițiile art. 127 alin. 4 din Legea 46/2008 nu se pot acorda drepturile salariale conferite de alin. 5 al aceluiași articol decât prin Hotărâre a Guvernului (un astfel de act normativ nefiind adoptat) -, s-ar ajunge la situația că dreptul prevăzut de lege ar deveni unul iluzoriu, fiind suficient să nu se adopte o astfel de hotărâre – deși legiuitorul impunea un termen de 60 de zile de la . Codului Silvic -, pentru ca acordarea sporului să fie amânată sine die. De altfel, pârâta face o confuzie între "stabilirea indemnizațiilor aferente gradelor profesionale" – pentru stabilirea acestora fiind prevăzută necesitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern -, și plata unui spor de risc în cuantum de 25% din salariul de bază – pentru care nu este prevăzută nici adoptarea ulterioară a altui act normativ și nici a vreunor norme metodologice pentru a putea fi acordat -, deși cele noțiuni sunt distincte și nu îngăduie a fi confundate
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admis în parte capătul de cerere având ca obiect pretenții și, în consecință, va fi obligată pârâta să achite reclamantului sporul de risc – în cuantum de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 16.07.2009 – 01.08.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 246 alin 1 C.pr.civ., ia act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect recalcularea compensațiilor bănești prevăzute de art. 171 din Contractul Colectiv de Muncă al R.N.P. Romsilva pentru anul 2010.
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune – în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite pentru perioada 30.03.2008 – 15.07.2009.
Admite în parte capătul de cerere formulat de reclamantul C. A., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică D., cu sediul în C., .. 19, jud. D., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta să achite reclamantului sporul de risc – în cuantum de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 16.07.2009 – 01.08.2010.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 martie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M. |
Red. C.G./18.04.2012/4 ex/
Tehnored. M.M/01 Aprilie 2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 4662/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
