Pretentii. Sentința nr. 573/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 20154/63/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 573/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, reprezentat de av. D. C., cu delegație de reprezentare pentru av. A. A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Av. D. C. pentru reclamant învederează că înțelege să se judece în contradictoriu numai cu părțile citate în cauză, respectiv AFP C. și AF Mediu.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Av. D. C. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1545 de lei, cu dobânda legală și cu plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
La data de 16.11.2011 reclamantul P. F. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 1545 lei reprezentând taxa de poluare actualizată cu dobânda legală și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 3117 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins cererea formulată de reclamantul P. F. pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. F. domiciliat C., Calea București, ..1, . în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294 corp A și cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului C. împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului suma de 1545 lei reprezentând taxă de poluare la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală..
A fost obligată Administrația F. pentru Mediu București să plătească Administrației Finanțelor Publice C. suma de 1545 lei reprezentând taxă de poluare la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală. .
Împotriva sentinței nr. 3117 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C.,
Curtea a constatat că există contradicție între minuta redactată după deliberare și dispozitivul sentinței recurate, astfel cum a fost îndreptat prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 07 februarie 2012, astfel că hotărârea este lovită de nulitate pentru că nu se poate ști care este soluția instanței, încheierea de îndreptare eroare materială nevizând și minuta redactată după deliberare.
Conform art. 258 alin. 3 C.p.c., după pronunțarea hotărârii, nici un judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale, ceea ce înseamnă că soluția speței este cea concretizată în minută și trebuie să fie reprodusă în hotărâre, nemaiputând fi modificată.
Cum neconcordanța dintre minuta întocmită cu ocazia pronunțării și dispozitivul hotărârii constituie o cauză de nulitate în sensul art. 105 alin. 2 C.p.c. ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelei hotărâri, Curtea a apreciat că se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Ca urmare, în baza art. 312 C.p.civ., Curtea, prin decizia nr. 6503/04.09.2012 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr._, cu termen de judecată la data de 05 decembrie 2012.
Instanța a pus în discuție cadrul procesual, iar reclamantul, prin apărător, a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu părțile citate în cauză ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Reanalizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice C., solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Organul fiscal a refuzat restituirea taxei.
Reclamantul nu contestă însă cuantumul stabilit cu ocazia înmatriculării, ci susține că dispozițiile legale creează o discriminare, apărări ce nu au fost avute in vedere de organul fiscal.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale
Se reține că, pe de o parte, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 1545 lei; taxa fiind calculată în baza OUG 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața naționala sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții în solidar să achite reclamantului suma de 1545 lei.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, instanța reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, instanța constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 din Cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 08.12.2011, până la data plății efective.
În baza art. 274 C.proc.civ., pârâții vor fi obligați la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezenând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de P. F., domiciliat în C., .. A 21, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1545 lei reprezentând taxă de poluare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 de zile de la data formulării cererii - 08.12.2011 - până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. E.S./05.02.2013
5 ex./L.N. 28 Ianuarie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 8775/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2547/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
