Pretentii. Sentința nr. 5969/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5969/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3414/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5969/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul Ș. M., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. M. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului depune la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în cuantum de 39 lei, timbru judiciar în valoare de 3 lei, precum și o . acte – în susținerea cererii de chemare în judecată. Precizează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat B. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii aferente, -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._ /2012, în data de 12.02.2012 reclamantul Ș. M. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 5.062 lei -, să-i achite dobânda aferentă – așa cum este prevăzută de art. 124 Cod pr. Fiscală -, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, având . WVWZZZ1KZ9M048123 – înmatriculat pentru prima oară în Germania, în data de 14.11.2008 - iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns să plătească taxa de poluare anterior menționată.
Reclamantul a menționat că plata acestei taxe contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene – inclusiv a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană (ratificat prin Legea nr. 157/2005) care prevede că, de la data aderării dispozițiile Tratatelor originare sunt obligatorii .
Diferențierea la care sunt supuse autovehiculele rulate importate față de cele deja înmatriculate rezultă din obligativitatea de plată a acestei taxe odată cu prima înmatriculare în România, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului.
Astfel, potrivit art. 25 C.E. "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu caracter echivalent", în timp ce conform art. 28 C.E. "între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu caracter echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art. 214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.
De asemenea, în cauza Simmenthal, CJUE a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fără a solicita ori aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a altor proceduri constituționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene; Directiva nr. 92/12/CEE din 25.02.1992; Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europene; Legea nr. 9/2012, Legea 554/2004 și art. 274 C.pr.civ..
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/11.03.2013 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei privind stabilirea taxei pt. emisiile poluante provenite de la autovehicule; copia chitanței ., nr._/29.01.2013; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile germane -, al autoturismului marca Volkswagen, având nr. de identificare WVWZZZ1KZ9M048123 și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „factura_” – redactat în limba olandeză -, încheiat în data de 06.12.2012, precum și traducerea actului în limba română, copia facturii ., nr._/13.12.2012.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în factura ., nr._/13.12.2012, reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Volkswagen, având nr. de identificare WVWZZZ1KZ9M048123, de la societatea S.C. Ș. I.-C. Auto S.R.L..
Anterior, sus-numita societate achiziționase respectivul autoturism de la societatea "VWE"– fapt certificat de înscrisul intitulat „factura_” (redactat în limba olandeză), încheiat în data de 06.12.2012.
Automobilul marca Volkswagen, având nr. de identificare WVWZZZ1KZ9M048123 fusese înmatriculat în Germania, în data de 14.11.2008 - conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autovehiculului anterior menționat - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 30.01.2013 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/29.01.2013 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de Legea 9/2012, în cuantum de 5.062 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/11.03.2013, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, acțiunile având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante erau admisibile în ipoteza în respectiva taxă fusese achitată până în data de 31.12.2012 inclusiv – dat fiind că, aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene (în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare a acestui act normativ până la momentul 31.12.2012) -, însă nu mai pot fi primite în cazul în care taxa anterior menționată a fost achitată după data de 01.01.2013 întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
Or, în speță, taxa pentru emisii poluante a fost achitată de reclamant în data de 29.01.2013 însă, la momentul respectiv, art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 era în vigoare, astfel încât nu se mai poate susține că actul normativ anterior menționat instituia o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România.
Taxa pentru emisii poluante reglementată ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor însă, după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 – 01.01.2013 -, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Ș. M., domiciliat în C., .. 4, ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 Aprilie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, A. F. |
Red. C.G./22.05.2012/5 ex/
Tehnored. A.F.
| ← Pretentii. Sentința nr. 5968/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4859/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
