Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1333/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1333/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 25826/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 638/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul T. I. D. împotriva sentinței civile nr. 1333 din 25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I P J D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul T. I. D., lipsind intimatul - I P J D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul T. I. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii. Depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 1333 din 25.01.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul T. I. D., în contradictoriu cu intimatul IPJ D..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se că la data de 30.09.2012 în jurul orelor 15,45 a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe DN 55 în localitatea Căciulătești cu viteza înregistrată de aparatul radar de 101 km/h.
Conform art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței, hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare
În cauză, atât miza litigiului cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Sub aspectul temeiniciei,analizând cuprinsul procesului verbal, instanța reține că petentul nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În speță, instanța de fond a reținut că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Împrejurarea că prevederile art. 3.1.1. lit c din NML 021-05 stabilesc că eroarea maximă tolerată în regim staționar este de +/ -3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h și + - 4 % în regim de deplasare pentru aceleași viteze, nu conduce la concluzia că petentul a condus cu o viteză mai mică decât cea reținută în actul sancționator, acesta nedovedind cu alte mijloace de probă faptul că avea o viteză mai mică și nu o viteză mai mare, având în vedere că marja de eroare este de +/ -3 %.
Cu privire la aplicarea sancțiunii avertisment, instanța de fond a reținut că petentul susține că . era liberă, în zonă nu se află treceri de pietoni, iar fapta este total lipsită de pericol social concret, dar nu dovedește aceste susțineri.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respinge plângerea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T. I. D. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii plângerii contravenționale formulate sau casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea lămuririi stării de fapt dedusa judecații prin completarea probatoriului, pentru următoarele motive de fapt si de drept:
Cu privire la legalitatea procesului verbal, arată următoarele:
In primul fond, instanța de fond ar fi trebuit sa constate nulitatea absoluta a procesului verbal având in vedere ca a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 109, alin. 2 si 4 din OUG nr. 195/ 2002 raportat la prevederile art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Astfel, la speța, deși constatarea pretinsei contravenții săvârșite s-a făcut cu un mijloc tehnic verificat metrologic, procesul verbal nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, adică după modelul prevăzut in anexa nr. 1 D, model care conține, așa cum era si firesc, rubrica referitoare la numărul de înregistrare al mijlocului tehnic cu ajutorul căruia s-a constatat săvârșirea unei contravenții .
Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegala si atunci când a respins solicitarea mea de constatare a nulității procesului verbal atacat motivat de art. 109 alin 4 din OUG nr. 195/2002 "... (4) Forma si conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției se stabilesc prin regulament", iar potrivit 181 alin. l din Regulamentul de aplicare: "In situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul."
Împrejurarea ca deși a refuzat sa semnez actul sancționator, agentul de politie nu a consemnat acest aspect in prezenta unui martor asistent așa cum prevede art. 19 din OG 2/2001 si nici nu a motivat in vreun fel lipsa semnăturii acestuia.
Instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică si nelegală si atunci când a considerat ca măsurătorile efectuate in cauza dedusa judecații cu cinemometrul/aparatul radar pot constitui probe având in vedere ca au fost efectuate cu încălcarea prevederilor punctului 4. 4 din NML 021-05 raportat la prevederile pct.4.1 si pct. 3.2.6 - funcția de autotestare nu a fost activata, cu consecința influențării exactității de măsurare .
Ca funcția de autotestare nu a fost activata, cu consecința influențării exactității de măsurare, rezulta din faptul ca pe fotografii nu exista nici o mențiune ca a fost activata funcția de autotestare, deși pct. 3.5.1. din norme prevede obligativitatea existentei acestei mențiuni .
Mai mult, obiecțiunile subsemnatului nu au fost consemnate in concret in procesul verbal, o asemenea omisiune atrăgând nulitatea acestuia conform art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001." potrivit pct. 4.1.: " Operatorii au obligația de a se asigura în legătura cu corecta instalare și funcționare a cinemometrelor și de a nu le utiliza dacă exista dubii în ceea ce privește corectitudinea efectuării măsurărilor. "
Nu exista nici o proba la dosar care sa ateste faptul ca agentul constatator era operator calificat așa cum prevede art. 4.2 din normele de metrologie citate. La data întocmirii procesului verbal, așa cum rezultă chiar din acesta, agentul constatator era neînsoțit de un alt operator calificat cum cere legea. Dacă ar fi fost însoțit de un operator calificat, acest aspect trebuia menționat obligatoriu in procesul verbal, formularul 1D.
încălcarea obligațiilor privind manipularea aparatului radar doar de operatori calificați, ca și a obligației ca fiecare aparat să fie însoțit de buletin de verificare metrologică au drept consecință, potrivit art. 4.4 din NML 021-05, înlăturarea înregistrării ca și mijloc de probă pentru aplicarea legislației rutiere.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, arată următoarele:
Consideră ca instanța de fond nu a dat dovada de rol activ atunci când nu a stăruit in audierea martorului solicitat prin plângerea contravenționala, având in vedere ca pe fondul cauzei m-am aparat in sensul ca: viteza reala cu care circulam era mai mica de 101 km/h ;. era libera, in zona nu se afla treceri de pietoni.
Starea de fapt relatata de recurent putea fi confirmata sau infirmata de un martor, iar instanța de fond, in virtutea principiului aflării adevărului si rolului activ avea obligația sa stăruie in audierea acestuia.
Pentru acest motiv, solicită casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea lămuririi stării de fapt dedusa judecații prin completarea probatoriului.
Instanța de fond a pronunțat o soluție greșita si atunci când a refuzat aplicarea prevederilor punctului 3 subpunctul 3.1, paragraful 3.1.1 din norme care stabilesc ca eroarea maxima tolerata în regim staționar este de ± 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h si ± 4 % in regim de deplasare pentru aceleași viteze.
Întrucât măsurarea vitezei autoturismului nu se poate aprecia cu certitudine in cadrul acestor marje de eroare, consideră ca agentul constatator nu a stabilit cu exactitate viteza cu care circula astfel ca, in lumina prezumției de nevinovăție, instanța ar fi trebuit sa dispună desființarea procesului verbal.
Instanța de fond a pronunțat o soluție greșită si atunci când a respins solicitarea sa subsidiara de a dispune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment, in raport de starea de fapt existenta la speța {. era libera, in zona nu se afla treceri de pietoni) si in lumina prevederilor art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 si art. 21, alin. 3 din același act normativ.
F. de toate aceste aspecte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii plângerii contravenționale formulate sau casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea lămuririi stării de fapt dedusa judecații prin completarea probatoriului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ /28.06.2012, s-a dispus sancționarea petentului cu amenda de 1050 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 102 alin 3 lit. e și art. 101 alin. 1 pct. 18 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002, întrucât la data de 28.06.2012 a condus autoturismul marca Dacia Sandero cu nr._ cu viteza de 120 km/h în zona de acțiune a indicatorului " limitare de viteză maxim admisă 50 km/h)viteză ce a fost înregistrată de aparatul radar și nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
În primul rând atât în cuprinsul plângerii contravenționale, cât și în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-petent nu contestă faptul că nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
Referitor la pretinsele cauze de nulitate ale actului de contravenție – lipsa mențiunilor privind numărul de km/h cu care a fost depășită viteza legală, lipsa mențiunilor privind reținerea permisului de conducere - este de remarcat că acestea nu constituie motive de nulitate absolută a procesului verbal – art. 17 din O.G. 2/2001 prevăzând că doar „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal” – ci cazuri de nulitate relativă, care nu pot atrage desființarea actului decât în ipoteza în care s-ar aduce dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată în altă modalitate. Or, recurentul nu a prezentat nici o dovadă că i-ar fi fost cauzată vreo vătămare în acest mod, acesta având posibilitatea să conteste actul de contravenție și să prezinte în fața instanțelor judecătorești – Judecătorie și Tribunal - toate probele pe care le considera necesare pentru a dovedi că situația de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității.
Referitor la faptul că nu a fost menționat în cuprinsul actului un martor care să confirme săvârșirea contravenției, disp. art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001 statuează că "În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor", neexistând obligația pentru agentul constatator de a indica vreun martor care să ateste săvârșirea faptei de către contravenient.
Cât privește susținerea că procesului-verbal nu ar fi fost încheiat conform anexei 1 D prevăzută în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, instanța reține că, într-adevăr, potrivit art. 181 alin. (1) din HG nr. 1391/2006, "În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul".
În speță, procesul-verbal a fost încheiat pe formularul standard (Anexa 1A), însă actul de contravenție atacat conține toate mențiunile cerute de legiuitor, inclusiv mențiunile speciale prevăzute în Anexa nr. 1D, respectiv . radar care a înregistrat viteza autovehiculului condus de recurentul-petent.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia. Mai mult, atât la termenul de judecată din data de 26.10.2012 cât și din data de 07.12.2012, apărătorului petentului a solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri, astfel încât susținerea petentului că instanța ar fi trebuit să insiste în audierea unui martor, în condițiile în care nu a fost propusă proba testimonială, este neîntemeiată.
Ținând seama că, în dosarul Judecătoriei C., se află la filele 8 fotografiile în care apare înregistrat autoturismul condus de recurentul-petent (care certifică faptul că vehiculul rula cu viteza de 101 km/h), iar la fila 7 se află dovada de verificare metrologică a cinemometrului de control rutier tip R. Autovision . 367 montat pe autoturismul marca Dacia L. având nr. de înmatriculare_ (care atestă faptul că respectivul aparat fusese verificat metrologic în data de 20.04.2012 și funcționa la parametrii optimi, rezultatul verificării fiind valabil un an), în mod corect prima instanță a constatat că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție este conformă realității, astfel încât, în mod legal și temeinic, recurentul-petent a fost sancționat contravențional.
Intimatul-petent nu a prezentat nicio dovadă care să conducă la concluzia că aparatul radar care a măsurat viteza automobilului pe care-l conducea ar fi funcționat în mod defectuos, ci încearcă să acrediteze ideea că instanța de fond ar fi trebuit să scadă din viteza indicată de cinemometru 3 km, dând eficiență prevederilor art. 3.1.1. din NML 021-05/2005, care statuează că: "pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de: + 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h";
Or, deși există posibilitatea ca radarul radar care a măsurat viteza autovehiculului pe care-l conducea intimatul-petent sa fi fost afectat de o eroare maximă de + 3 km/h, nu există nici un temei juridic pentru ca instanța de fond să considere – în mod automat -, că marja de eroare nu putea fi decât în defavoarea conducătorului auto.
De altfel, verificarea cerințelor cuprinse în N.M.L. 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, marja de eroare tolerată nefiind aplicată la utilizarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, atunci când utilizează aparatele radar la măsurarea vitezei autoturismelor aflate în trafic, agenții constatatori înscriu în actele de contravenție valoarea efectivă indicată de cinemometre, fără a adăuga sau a scădea un anumit nr. de km.
Prin urmare, dubiul invocat de petent nu are un caracter rezonabil - respectiva calitate fiind esențială pentru a atrage aplicarea principiului "in dubio pro reo" (orice dubiu profită pârâtului - astfel încât, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză inferioară celei de 101 km/h, această posibilitate pur teoretică neputând fi primită în absența unor probe sau cel puțin a unor indicii temeinice că aparatul radar ar fi măsurat viteza în mod eronat și că respectiva eroare ar fi constat în măsurarea unei viteze mai mari – și nu mai mici -, decât cea reală.
În ceea ce privește individualizareasancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.
Cu privire la cererea recurentului de înlocuire a sancțiunii contravenționale cu avertisment, potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, "sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", iar conform art. 21 alin 3 din același text normativ "Sancțiunea …trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Instanța consideră că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 la individualizarea sancțiunii. Astfel, ținând seama de gradul de pericol social relativ ridicat al faptei săvârșite – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o viteză de 101 km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h - instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, aceasta din urmă nefiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, acela de a determina recurentul-petent să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.
prevederi din Art. 196 din capitolul VII, sectiunea 2, subsectiunea 1 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 102 din capitolul VII
Art. 196
(1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai, depistat în trafic încalcând o norma rutiera pentru care se dispune sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce si care prezinta la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere retinut pentru o fapta savârsita anterior, aflata în termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentata si i se elibereaza o noua dovada, a carei valabilitate nu poate depasi termenul de valabilitate al primei dovezi.
(2) Daca cea de-a doua fapta este una dintre cele prevazute la art. 102 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, politistul rutier elibereaza titularului permisului o dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, retinuta în conditiile prevazute la alin. (1), se trimite la serviciul politiei rutiere al judetului care îl are în evidenta pe contravenient, împreuna cu raportul de retinere.
Art. 197
(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inapta din punct de vedere medical de catre o institutie medicala autorizata se retrage de catre serviciul politiei rutiere pe raza caruia îsi desfasoara activitatea medicul de familie care are în evidenta persoana respectiva.
(2) Seful serviciului politiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere si îl pastreaza la sediul unitatii pâna la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. în situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori resedinta pe raza altui judet, seful serviciului politiei rutiere care a dispus masura tehnico-administrativa trimite permisul de conducere la serviciul politiei rutiere din judetul care îl are în evidenta, împreuna cu un raport de retragere.
Pentru aceste considerente, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul T. I. D. împotriva sentinței civile nr. 1333 din 25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I P J D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013
Președinte, A. M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, A. M. S. |
Grefier, M. G. |
Red.AM/13.06.2013
Tehn M.G. 2 ex
jud fond.C M R
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 5946/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5968/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
