Pretentii. Sentința nr. 7620/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7620/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 6416/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 7620/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul P. A.-M. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 5 din H.G. 520/2013, pârâta A.F.P. C. va fi conceptată cu noua denumire, aceea de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..

Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal -, de a soluționa cererea de chemare în judecată.

Apărătorul reclamantului consideră că Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal este competent să judece acțiunea.

Instanța apreciază, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004, că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza dedusă judecății.

Apărătorul reclamantului învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar. De asemenea, precizează că este de acord ca dezbaterea asupra fondului să urmeze la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, dând eficiență prevederilor art. 244 alin. 3 din Noul Cod de procedură Civilă, acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat T. D., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii legale aferente -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 26.03.2013 reclamantul P. A.-M. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 1.486 lei -, și să-i achite dobânda aferentă - calculată de la data achitării taxei și până la momentul restituirii efective, în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 2 Cod pr. Fiscală.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism marca Opel, având nr. identificare W0L0TGF_ – provenit din Germania – iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost obligat să achite taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._/11.01.2010 -, calculată în baza O.U.G nr. 50/2008.

Art. 1 din actul normativ anterior menționat stabilește cadrul legal prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule care, în conformitate cu art. 4, reprezintă plata internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Această taxă se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului de mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

In conformitate cu prevederile art. 110 alin. 1din Tratatul Comunității Europene) „(1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție ".

Aceste prevederi limitează posibilitatea statelor membre de a institui în materie fiscală norme legale care pot restricționa libera circulație a mărfurilor. Prin aceste dispoziții, Comunitatea Europeană a trasat directive clare în sensul interzicerii taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

Scopul vădit al acestor dispoziții este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor trasate prin art. 23-25 din Tratatul Comunității Europene, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene dacă se exclude taxarea la un nivel superior a produselor importate față de produsele naționale și dacă nu are în niciun caz efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Art. 110 din Tratatul Comunității Europene interzice în mod categoric discriminarea directă, respectiv inegalitatea de tratament între autoturismele naționale și cele care provin dintr-un stat membru.

Dreptul intern nu trebuie să facă nicio deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenie sau naționalitatea lor.

Prin OUG nr. 50/2008, statul român a creat condițiile unei discriminări indirecte având în vedere efectele acestui impozit.

Astfel, această taxă de poluare nu este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.

In ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a Cetățeanului amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat, depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Trebuie de asemenea examinată neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la data de 01.07.2008.

Acest lucru trebuie făcut întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare.

Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a Cetățeanului în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.

„In acest sens, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale" ale acestuia conform art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare" vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).

Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 din Tratatul Comunității Europene, a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.

În privința acestui al doilea aspect al neutralități taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

In aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Chiar dacă dreptul Uniunii Europene nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, dreptul Uniunii Europene se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Autoritatea judecătorească însărcinată cu aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării trebuie să constate incompatibilitatea disp. OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene iar în conformitate cu dis part. 148 din Constituție judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 si 110 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Directiva nr.92/12/VCEE din 25.02.1992 precum și Hotărârea în cauza C-402/2009 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/07.02.2013 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/11.01.2010; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului marca Opel, având nr. identificare W0L0TGF_ și nr. de înmatriculare_ ; adresa nr._/08.02.2013 trimisă reclamantului de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform celor menționate în adresa nr._/08.02.2013 - trimisă reclamantului de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor -, reclamantul a prezentat – anterior înmatriculării -, documente care atestă faptul că a dobândit în proprietate un autovehicul marca Opel, având nr. identificare W0L0TGF_, înmatriculat pentru prima oară în Germania, în data de 30.12.2002.

Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului anterior menționat - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul automobil a fost înmatriculat în România la data de 11.01.2010 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/11.01.2010 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 1.486 lei.

Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/07.02.2013, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta i-a transmis că este îndreptățit a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior – determinată în raport de disp. O.U.G. 50/2008.

O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în actuala reglementare, art. 4 lit. a) statuează că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în forma actuală textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și actuala formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.

Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.

În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 1.486 lei.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"

Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.

Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M, în solidar, să achite reclamantului suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. A.-M., domiciliat în C., ., nr. 4, ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. (fosta denumire fiind Administrația Finanțelor Publice C.), având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 1.486 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.

În baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi 24 septembrie 2013.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./10.10.2013/5 ex/

Tehnored. M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 7620/2013. Tribunalul DOLJ