Pretentii. Sentința nr. 82/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 82/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 19408/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 82/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. C. N., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică av. D. C. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dup care:
Av. D. C., pentru reclamant, depune la dosar adresa emisă de pârâtă cu care reclamantul face dovada înmatriculării pentru prima dată în românia a autoturismului menționat în cuprinsul acțiunii și învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, cu excepția înscrisurilor depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâților la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, la care să se calculeze dobânda legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
INSTANȚA
La data de 5.11. 2012 reclamantul A. C. N. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 4858 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, la care să se calculeze dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare.
În susținerea acțiunii arată că, în conformitate cu prevederile art. 23(9) din Tratatul Uniunii Europene, cuprins în Titlul I privind libera circulație a mărfurilor, comunitatea se bazează pe o uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și la export și a tuturor taxelor cu un efect echivalent.
De asemenea în cuprinsul art. 25 (12) din același tratat s-a convenit că statele membre se abțin să introducă între ele noi taxe vamale la import și la export sau taxe cu efect echivalent.
In ceea ce privește România, prin Legea 343/2006 s-a introdus taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă cuprinsă in Codul Fiscal, Titlul VII intitulat „Accize și alte taxe speciale", respectiv Capitolul „Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule".
Codul Fiscal reglementează în art. 2141 nivelul taxei speciale și exigibilitatea și plata taxei speciale la bugetul de stat.
Referitor la exigibilitatea și plata taxei speciale, textul art. 214 Cod fiscal prevede că aceasta se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România.
Textul enunțat a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2007, adică odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, până la această dată Codul fiscal al României necunoscând taxa specială de primă înmatriculare.
Scopul introducerii textelor referitoare la taxa de înmatriculare este evident, fiind destinat acoperirii TVA și a taxelor vamale care se plăteau la data introducerii unui autoturism în România, înainte de aderare și fiind ușor de dedus în raport de data includerii acestuia în legislația română.
Taxa de primă înmatriculare are caracterul unei taxe cu efect echivalent tarifului vamal, care este interzis a se practica așa cum rezultă din art. 23 și art. 25 între Statele membre ale Uniunii.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, România a încălcat prevederile art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât statele membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
în materie fiscală, în art. 90 (95) și următoarele din Tratat sunt reglementări exprese, care nu pot fi încălcate de statele membre.
Astfel, în baza art. 90 din Tratat nici un stat membru nu stabilește direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin adoptarea măsurii taxei de primă înmatriculare s-a adus atingere liberei concurențe în interiorul pieței, prin distorsionarea acesteia, cauzată de crearea unei situații împovărătoare în cazul importului de autoturisme second hand, produse în alte state decât statul român.
Redactarea textului art. 2141 și art. 2142 este evident de natură a conduce la distorsiuni concurențiale, la discriminare între produsele aflate deja pe piața din România și cele importate din statele membre.
În acest sens, arătă că taxa de primă înmatriculare se plătește la prima înmatriculare în România a unui autoturism.
Ori, aceasta înseamnă că autoturismele second hand, care au mai fost înmatriculate în România, nu se supun taxei de primă înmatriculare situație în care se ajunge la încălcarea neutralității impozitării interne privind competiția între autoturismele aflate deja pe piața națională și cele similare importate dintr-un alt stat membru.
Măsura impusă de statul român conduce la discriminarea produselor provenite din alte state membre ale Comunității Europene, fiind de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate, ceea ce evident se înscrie în încălcările prevăzute de art. 90 din Tratat.
Atâta vreme cât pentru produsele naționale similare, respectiv autovehicule second hand nu este prevăzută o taxă de înmatriculare similară ca valoare, impunerea taxei de primă înmatriculare pentru autoturismele provenind din alte state membre, fără distincție între autoturismele care nu au mai fost niciodată înmatriculate și cele care au fost deja înmatriculate într-un alt stat membru, constituie o încălcare a dispozițiilor Tratatului.
Discriminarea apare ca fiind indirectă, prin măsuri fiscale noi față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină.
Aceasta reprezintă nesocotirea dreptului comunitar, taxa impusă având efect ^ echivalent taxelor vamale și de natura a împiedica libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții de competiție egală.
Prin măsura dispusă, Statul Român a protejat produsele naționale, prin impunerea unei sarcini fiscale suplimentare, pentru cumpărătorii de autoturisme second hand dintr-un stat membru și cumpărătorii de autoturisme second hand înmatriculate deja pe teritoriul național.
Din moment ce taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu este prevăzută și pentru înmatricularea pe numele unui alt proprietar, a unui autoturism folosit deja în teritoriul național, obligativitatea plății taxei speciale la prima înmatriculare în România constituie în mod cert o încălcare a prevederilor legislației comunitare.
Regula de calcul a taxei de primă înmatriculare, stabilită în art. 2142 și anexele nr. 4.1 și 5 la Codul Fiscal evidențiază că un rol esențial în formula de calcul îl are capacitatea cilindrică a vehiculelor și cu cât această capacitate este mai mare cu atât și taxa este mai mare.
O analiză logică a textelor art. 2141 și art. 2142 reliefează faptul că scopul introducerii taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este tocmai acela de a fi plătit la prima înmatriculare în România, instituindu-se astfel o nouă taxă, cu echivalent similar taxelor vamale anterioare aderării României.
Trebuie avut în vedere că România nu este producător de autoturisme de capacitate cilindrică mare, ceea ce conduce la ideea favorizării, prin introducerea taxei de primă înmatriculare pentru orice autoturism importat din statele membre, a bunurilor produse sau deja folosite pe teritoriul național.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare.
De asemenea, în baza art. 148 alin.4 din Constituția României, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și a prevederilor alin. 2 al aceluiași text, motiv pentru care judecătorul național trebuie să aplice cu prioritate, în cauzele deduse judecății, normele dreptului comunitar.
În drept invocă dispozițiile art. 25 și 90(110) din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Directiva nr. 92/12/VCEE din 25.02.1992.
A depus la dosar chitanța de plată a taxei, actele de proveniență din străinătate și cartea de identitate a mașinii.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit, încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare.
În vederea înmatriculării autoturismului și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 4858 lei, așa cum rezultă din chitanța fiscală . nr._/15.02.2008.
După . dispozițiilor OUG 50/2008 și ulterior ale legii 9/2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei, prin cererea înregistrată în data de 26.10.2012;
Cu adresa nr._/30.10.2012, organul fiscal a adus la cunoștința reclamantului dispozițiile legii 9/2012 potrivit cărora se restituie diferența dintre taxa de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 și cea calculată în baza prezentei legi, dacă prima taxă este mai mare decât cea de-a doua.
Reclamantul nu contestă însă cuantumul stabilit cu ocazia înmatriculării, ci susține că dispozițiile legale creează o discriminare, apărări ce nu au fost avute in vedere de organul fiscal.
Astfel, instanța apreciază că răspunsul pârâtului conține un refuz nejustificat, de vreme ce reiese clar că nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantului, care a solicitat taxa de primă înmatriculare și, mai mult, că restituirea integrală a taxei, în opinia organului fiscal, nu este posibilă.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Pe fondul cauzei, instanța reține că taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Conform dispozițiilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate cât si scutiri de la plata taxei.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De altfel, incompatibilitatea dreptului intern cu legislația europeană a fost sesizată de Comisia Europeană care, la 21.03.2007, a emis comunicatul de presă IP/07/372 prin care a informat că modalitatea de impozitare a autovehiculelor în Malta și România încalcă dreptul comunitar și a trimis notificări oficiale celor două state în vederea modificării legislative, urmând ca în caz de neconformare să declanșeze „procedura infringement”, procedură pentru constatarea neîndeplinirii de către un stat a obligațiilor ce decurg din tratatele comunitare.
S-a semnalat de către Comisie că normele privind taxa de înmatriculare auto, conduc la o discriminare pentru autovehiculele second-hand importate, din alte state membre ale Uniunii Europeană, în România, în raport cu autoturismele similare deja înmatriculate în țară.
Modul de taxare introdus prin art. 2141-2143 Cod fiscal era din acest punct de vedere chiar opusul celui impus de jurisprudența CEJ, deoarece cuantumul taxei creștea odată cu vechimea autovehiculului.
Sub presiunea Comisiei și a procedurii de infringement declanșate, Guvernul a adoptat un nou act normativ, respectiv – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, intrată în vigoare la 01.07.2008, care a abrogat art. 2141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Față de cele prezentate, instanța apreciază că taxa achitată în temeiul art. 2141 din Legea nr. 571/2003 apare a fi nedatorată.
Este adevărat că art. 11 din OUG 50/2008 prevede că "se restituie doar taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule", însă soluția propusă de art. 11din OUG nr.50/2008 este nelegală și inaplicabilă întrucât, statul român nu poate fi îndreptățit să păstreze o taxă sau o parte dintr-o taxă prelevată cu încălcarea dreptului comunitar și totodată nu poate aplica retroactiv o nomă juridică pentru a determina o taxă care ar fi fost datorată la data primei înmatriculări anterior intrării în vigoare; aceeași soluție este preuată și de legea 9/2012 care a abrogat OUG 50/2008.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție și art.1 din codul civil.
Nu este posibilă nici o compensare juridică sau financiară între sumele deja achitate si sumele calculate conform noii ordonanțe, deoarece nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate in temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciza, respectiv taxa de mediu) și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul F. de mediu).
După cum se poate cu ușurință observa, noua taxă introdusă prin OUG nr. 50/2008 are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Pentru cele expuse, va fi admisă acțiunea și obligați pârâta să restituie reclamantului suma de 4858 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/15.02.2012, în temeiul art.2141-2143 Cod fiscal.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, instanța reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Curtea constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, constatând că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin chiar cererea adresată organului fiscal, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin.2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 26.10.2012, la data plății efective.
În aplicarea art.274 C.pr.civ, va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, însă cuantumul onorariului de avocat va fi redus la suma de 300 lei, având în vedere că suma solicitată este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărător, că proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării este determinată de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului, valoarea obiectului pricinii.
În consecință, va acorda cheltuieli de judecată în cuantum de 342 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantul A. C. N., domiciliat în C., ., nr.12, ..2, ., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4858 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța . nr._/15.02.2008, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 26.10.2012, până la data plății efective.
Obligă pârâta la cheltuieli de judecată de 342 lei.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 5 ex./18 Ianuarie 2013
C.I./M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1317/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 27/2013.... → |
|---|
