Pretentii. Sentința nr. 837/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 837/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 16266/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 837/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant O. F. și pe pârât A.F.P. B., pârât A.F.M. BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. Ș. A., care depune delegație de substituire a av. G.T., pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 27.09.2012 reclamantul O. F., a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. B. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 2359 lei și la plata dobânzii aferente, calculate de la data achitării taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca NISSAN, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 2359 lei, conform chitanței de plata .>TS 8, nr._ din data de 24.09.2012, pe baza Deciziei de calcul emisă de A.F.P. B.. Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. B., in vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
Considera ca plata acestei taxe numita taxa pe poluare pentru autovehicule constituie obligație legală care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Învederează că Hotărâte în cauza C-402/2009, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la taxa de poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru. Astfel, instanța europeană a apreciat că această ordonanță este contrară dreptului Uniunii și are ca efect descurajarea importului și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
In drept a invocat art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Directiva nr. 92/12/VCEE din 25.02.1992, Hotărârea în cauza C-402/2009 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul Lg 9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice B., solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Cu adresa nr. _/28.09.2012 organul fiscal a refuzat restituirea taxei.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Legea 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 2359 lei, calculată în baza legii 9/2012.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că deși forma inițială a legii 9/2012 a prevăzut obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (art. 4 al. 2 Legea 9/2012), prin OUG 1/2012 art. 1 s-a prevăzut că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
OUG 1/2012 a intrat in vigoare la data de 30.01.2012, prin urmare de la aceasta data obligația de plata a taxei de poluare este menținuta, in ceea ce privește autoturismele second-hand, numai pentru cele înmatriculate anterior într-un alt stat.
Este adevărat că Legea 9/2012 în forma inițială (în vigoare de la 13.01.2012 la 30.01.012) prevedea obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturismele second-hand, indiferent de statul în care era înmatriculat anterior (România sau alt stat european), însă de la data intrării în vigoare a OUG 1/2012, obligația este menținută doar pentru cele înmatriculate anterior în alt stat (fiind exceptate cele înmatriculate în România).
Mai mult, potrivit normelor tranzitorii „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia”.
Prin urmare, și în forma actuală textul de lege menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și actuala formă a Legii 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Bulgaria -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 (cand a intrat in vigoare OUG 50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior (si in prezent in temeiul Legii 9/2012), doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 (dispozitii reluate de Legea 9/2012) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 2359 lei, reprezentând taxă de poluare.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, instanța reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, instanța constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin.2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, până la data plății efective.
În baza art. 274 C.pr.civ, va obliga pârâta la plata către reclamant la plata sumei de 392 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar si onorariul apărătorului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamant O. F., cu domiciliul ales la C..AV. SCA T. ȘI ASOC., cu sediul în C., .. 7, ., ., în contradictoriu cu pârât A.F.P. B., cu sediul în B., .. 27, jud. D., pârât A.F.M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, . 6, având ca obiect pretentii.
Obligă pârâtele Administrația Finanțelor Publice B. și Administrația Fondului pentru Mediu București, în solidar,la plata către reclamant a sumei de 2359 lei reprezentând taxa emisii poluante la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform art. 124 alin.2 C.pr.fiscală, de la 45 de zile de la data de 27.09.2012, până la data plății efective.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 392 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. MCV/ Teh. A.C.L
5 ex/ 04.03.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 6698/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 401/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








