Pretentii. Sentința nr. 8563/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8563/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1011/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8563/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B.-G. A. L., în contradictoriu cu pârâtele P. M..C., C. L. AL MUNICIPIULUI C., P. ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MUNICIPIULUI C., având ca obiect pretenții REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul atât asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către pârâți, cât și pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită respingerea excepțiilor ca fiind neîntemeiate, iar pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., la data de 14 ianuarie 2013, sub nr._, reclamanta B. - G. A. L. a chemat în judecată pe pârâții P. M.. C. - P. MUNICIPIULUI C., C. L. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligați parații sa-i acorde stimulentele prevăzute de art. 227 alin. 4 din O. G nr. 92/2003 începând cu luna septembrie 2008 si pana la 31.12.2010; actualizarea sumelor conform indicelui de inflație, cu dobânda legala aferenta sumelor menționate, începând cu luna septembrie 2008 si pana la data plații efective.
Totodată, a solicitat includerea stimulentelor in salariu de baza a reclamantei, in conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011.
In fapt, reclamanta a arătat ca, începând cu data de 01.03.2007 a îndeplinit funcția de sef serviciu la Direcția de Taxe si Impozite - serviciul urmărire, încasare si executare silita, din cadrul Primăriei C., fiind îndreptățită, in temeiul art. 227 alin. 4 din O. G nr. 92/2003, sa beneficieze de stimulentele prevăzute in actul normativ invocat. P. in luna septembrie 2008 aceste stimulente au fost acordate conform textului de lege susmenționat, criteriile de constituire si repartizare fiind stabilite prin Regulamentul nr._/04.03.2005.
Urmare a unui control de specialitate al Camerei Județene de Conturi D. Direcția de Control Financiar Ulterior, materializat in Decizia nr.22/07.08.2008, s-a constatat o prezumtiva încălcare a prevederilor legale in material constituirii fondului de stimulente, in sensul ca Regulamentul de acordare a stimulentelor ar fi trebuit aprobat de către C. L..
In baza acestei Decizii a Camerei Județene de Conturi D., P. Municipiului C., prin art. 1 din Dispoziția nr. 3234/12.09.2008 a dispus încetarea acordării stimulentelor, pana la aprobarea regulamentului de acordare a acestora de către C. L. C..
A atacat, la instanța de contencios administrativ si fiscal Dispoziția nr. 3234/12.09.2008, acțiunea fiind admisa irevocabil de Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 893/14.04.2010 pronunțata in dosarul nr._/63/2008, in sensul ca a fost anulata Dispoziția Primarului Municipiului C. nr. 3234/12.09.2009.
A precizat ca Sindicatul Salariaților din Administrația Publica C., in numele membrilor de sindicat, a chemat in judecata P. Municipiului C., P. Municipiului C. si C. L. C., instanța obligând prin Sentința nr. 1244/06.2011, rămasa irevocabila prin nerecurare, Municipiul C. prin Primar, la plata către reclamanți a stimulentelor prevăzute de art. 227 alin.4 din O.G nr.92/2003 si includerea in salariu de baza a drepturilor bănești prevăzute de art. 14 din Legea nr.285/2010 începând cu data de 01.01.2011, acțiune ce a format obiectul dosarului nr._/63/2011, dintr-o eroare nefiind inclusa, pe lista membrilor de sindicat, in acțiunea susmenționata.
In drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 188/1999 R, raportat la prevederile art. 227 alin. 4 din O. G nr. 92/2003.
În dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâții au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
In fapt, reclamanta B. - G. A. L. a chemat in judecata parații P. municipiului C., C. L. al municipiului C. si P. Municipiului C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea paraților la plata stimulentelor prevăzute de art. 227 alin 4 din OG 92/2003 pentru perioada septembrie 2008 până la 31 decembrie 2010, precum si la plata dobânzii legale de la data nașterii creanței pana la achitarea efectiva, inclusiv includerea stimulentelor în salariul de bază al reclamantei începând cu data de 01.01.2011.
Au invocat excepția inadmisibilității introducerii cererii raportat la prevederile art.7 din Legea contenciosului administrativ potrivit cu care, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. In cazul de față, pentru a fi îndeplinită procedura plângerii prealabile, reclamanta trebuia să depună un înscris înregistrat la sediul autorității locale prin care să solicite acordarea stimulentelor prevăzute de art. 227 alin 4 din OG 92/2003 pentru perioada octombrie 2008- februarie 2009, august 2009- decembrie 2010.
Numai în cazul în care ar fi fost nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu ar fi primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), putea sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale.
Au invocat și prescripția dreptului la acțiune al reclamantei întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 alin. l din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termen stabilit ca fiind de 3 ani potrivit art. 3 alin. l din același decret. Termenul începe să curgă, potrivit art. 7 alin. l din același decret, de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Totodată și potrivit art. 2517 din Capitolul II, termenul prescripției extinctive, din noul cod civil termenul general de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
Raportând aceste considerații teoretice la situația de fapt, excepția este întemeiată, întrucât data introducerii acțiunii este 28.11.2012, iar perioada pentru care reclamanta solicită stimulentele este octombrie 2008 - 31 decembrie 2010, deci perioada octombrie 2008 - 13 ianuarie 2010 este prescrisă.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani a expirat pentru perioada mai sus menționată.
Prin urmare, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la stimulentele pentru perioada octombrie 2008 - 13 ianuarie 2010 (inclusiv).
Au invocat excepția lipsa calității procesual pasive a Primăriei Municipiului C. și a Consiliului L. al municipiului C..
Astfel, potrivit art. 21(1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane de drept public, cu capacitate juridică deplină, primăria fiind doar „o structură funcțională cu activitate permanentă" alcătuită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale împreună cu aparatul de specialitate al primarului, primăria aducând la îndeplinire „hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale" (art. 77).
Legea nr. 215/2001, republicată definește și reglementează în mod expres autoritățile administrației publice locale, pornind în mod cronologic de la dispozițiile articolului 20, în temeiul căruia, comunele, orașele, municipiile si județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercita autonomia locala și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină si patrimoniu propriu. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in condițiile legii.
In justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean și date fiind dispozițiile art. 21 alin 2 din Legea 215/2001, republicată, avem instituită o reprezentare legală .
In ceea ce privește distincția între autoritățile deliberative și executive dispozițiile articolului 23 din legea administrației publice locale statuează că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Prin urmare, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină si patrimoniu propriu, autonomia locală se realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative, și primari, ca autorități executive, iar P. reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Astfel în Legea nr. 215/2001 privind administrație publică locală, republicată, prevederile art. 1 alin. 2 statuează următoarele: lit. d) autorități deliberative - consiliul local, consiliul județean, C. General al Municipiului București, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor; lit. e) autorități executive - primarii comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului București și președintele consiliului județean;
Art. 20 (1) „Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale. "
Art. 21 alin. (2) „In justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean ".
(3) „P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție. "
Art. 77 „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
De asemenea, întrucât nu există identitate între persoana pârâților P. Municipiului C., C. L. al municipiului C. și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, potrivit legii, primarul are atribuții în eliberarea actelor administrative ce fac obiectul cauzei.
In considerarea textului de lege menționat, P. municipiului C. și C. L. al municipiului C. nu au calitate procesuală și pe cale de consecință solicităm instanței respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
De asemenea invocă și lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a Primăriei Municipiului C. și C. L. al municipiului C. având în vedere dispozițiile art. 41 alin 1 C.p.c, conform cărora „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", alin. 2 precizând că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Deci, în lipsa personalității juridice, dobândesc capacitate procesuală numai asociațiile sau societățile care au organe proprii de conducere și pot sta în judecată ca pârâte, nu și alte organisme fără personalitate juridică.
In ceea ce privește pârâții P. Municipiului C. și C. L. al municipiului C. acestea nu au capacitate procesuală, neavând personalitate juridică și nefăcând parte dintre entitățile cărora art. 41 din C.p.c. le recunoaște legitimare procesuală pasivă.
Pe fond solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 227 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, Ministerul Economiei și Finanțelor și unitățile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei și Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din unitățile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, după caz, prin reținerea unei cote de 15% din: a) sumele reprezentând valoarea creanțelor fiscale stinse prin executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod; b) sumele încasate în cadrul procedurii insolvenței; c) sumele reprezentând impozite, taxe și contribuții stabilite suplimentar ca urmare a inspecției fiscale, stinse prin încasare sau compensare; d) sumele reprezentând obligații fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare; e) sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare; f) sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate și valorificate.
Aprobarea stimulentelor în cazul unităților administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.
Scopul stimulentelor este acela de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordarea stimulentelor tuturor angajaților Și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Nu există un drept la acordarea de stimulente conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin hotărâre de consiliu local, cum este HCL nr. 70/2009 .
In raport de dispozițiile art. 41 din Constituția României, Codul muncii, Legea nr. 188/1999 și art. 227 din Codul de Procedură fiscală pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul, din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o . criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Astfel, art. 2 din Hotărârea Consiliului L. al municipiului C. nr. 70/2009 cuprinde criteriile de repartizare pe salariați a fondurilor de stimulare.
In acordarea stimulentelor prevăzute se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în constituirea fondului de stimulente), obiectivele urmărite, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de văzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă (cauza Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, Culegerea de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile Stran și Stratis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Culegerea de hotărâri și decizii nr. A 301-B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul bugetar în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, și este tară îndoială că îmbunătățirea performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume nu s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Regulamentului, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor salariați care participă în mod efectiv la desfășurarea anumitor activități, nu constituie întotdeauna o norma cu caracter imperativ pentru toți salariații, cum este cazul în speță a activității de administrare a creanțelor fiscale, ci ea este condiționată de anumiți factori care sunt identificați si apreciați de către ordonatorul de credite.
Din sumele obținute și identificate, conform art. 227 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, se constituie un fond pentru stimularea personalului.
Astfel, reclamanta, pe lângă salariul lunar, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de stimulente. Aceste stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate în funcție de o . criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Conform art. 227 din Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobarea stimulentelor în cazul unităților administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate, iar în art. 2 din H.C.L. nr. 70/2009 sunt enumerate criteriile în baza cărora vor fi acordate aceste stimulente.
Pentru reclamantă nu există o propunere a conducătorului compartimentului de specialitate pentru ca primarul, în calitate de ordonator de credite să poată aproba aceste stimulente.
Este adevărat că acordarea stimulentelor și implicit a cuantumului acestora este atributul exclusiv al primarului astfel cum se arată în textul legal mai sus citat, însă și acest atribut trebuie exercitat în deplină conformitate cu dispozițiile legale, ținând cont de criteriile obiective inserate în art. 2 din H.C.L. nr. 70/2009.
In consecință, acordarea stimulentelor în condițiile art. 227 din Codul de procedură fiscală este atributul exclusiv al primarului, fiind singurul ce are facultatea de a dispune acordarea sau nu a acestor stimulente si de a decide cu privire la persoanele ce pot avea acest beneficiu, instanțele de judecată fiind chemate sa constate numai îndeplinirea condițiilor legale cu privire la acordarea acestora, insă numai după ce ordonatorul de credite decide acordarea acestora. Mai mult decât atât, acordarea stimulentelor este condiționată de constituirea fondului de stimulente, dar numai în condițiile în care sunt încasate sume de natura celor menționate la art. 227 din Codul de procedură fiscală, care să poată alimenta acest fond.
La nivelul anilor 2008-2010 în perioadele în care aceste stimulente nu s-au mai acordat, nu s-a constituit un fond de stimulente și pe cale de consecință inexistența acestuia atrage imposibilitatea acordării stimulentelor. Mai mult decât atât, acordarea stimulentelor este condiționată de constituirea fondului de stimulente, dar numai în condițiile în care sunt încasate sume de natura celor menționate la art. 227 din Codul de procedură fiscală, care să poată alimenta acest fond.
In ceea ce privește acordarea stimulentelor pentru anul 2012 facem precizarea că în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 29/2011 alin. 4-11 ale art. 227 din Codul de procedură fiscală s-au abrogat astfel încât procedura de constituire a fondului de stimulente și acordarea acestora personalului ce desfășoară activitatea de administrare a creanțelor fiscale nu se mai aplică.
Față de cele prezentate, a solicitat admiterea excepțiilor invocate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
In drept, invocă dispozițiile art. 115-118 c.pr.civilă.
Prin sentința nr. 6178/29.04.2013, Tribunalul D. Secția C. Administrativ si Fiscal a admis în parte acțiunea si a obligat pârâtul mun. C. prin primar la plata către reclamant a stimulentelor prev. de art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003 pentru perioada 15 ian. 2010 – 31 dec. 2010 actualizat de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă. A fost, de asemenea, obligat pârâtul nun. C. să includă în salariul de bază al reclamantei drepturile bănești prev .de art. 14 din Legea 285/2010 începând cu data de 01.01.2011. A fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă pentru .perioada sept. 2008 - 14 ian. 2010.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs parații C. L. al Municipiului C. si P. Municipiului C., care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Recurenții au criticat soluția si pentru faptul ca instanța nu a analizat cererea de acordare a stimulentelor sub incidenta prevederilor art. 227 din OG nr. 92/2003. Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul respingerii acțiunii. In drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ.
Prin decizia nr._/05.09.2013 Curtea de Apel C. a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că prin sentința recurată, prima instanța a admis in parte acțiunea, în sensul obligării pârâtului Municipiului C. prin Primar la plata stimulentelor prevăzute de art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003, neavându-se în vedere faptul că paratul Municipiul C. nu a fost conceptat și citat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură Civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Aceste dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare și au caracter imperativ. Nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate și casarea ei cu trimitere spre rejudecare, prin încălcarea art. 105 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
În rejudecarea dosarul s-a înregistrat sub nr._, iar față de dispozițiile deciziei de casare, instanța a pus în discuția părților cadrul procesual, reclamanta precizând că a înțeles să cheme în judecată Municipiul C. - prin primar, motiv pentru care a fost conceptat și citat în cauză pe pârâtul P. M.. C. în calitate de reprezentant al mun. C..
În baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului C. și C. local al municipiului C., excepția inadmisibilității și excepția prescripției, invocate de către pârâte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. și Primăriei C., se reține că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei C., Direcția Impozite și taxe, fiind numită în funcție prin dispoziția Primarului iar acesta are, în calitate de ordonator de credite, competența de a aproba stimulentele ce se acordă în baza art. 227 din OG 92/_.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.
În raport de aceste considerente, instanța reține că legitimare procesuală pasivă are doar pârâtul P. municipiului C., astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. și Primăriei C. va fi admisă și respinsă pe cale de consecință acțiunea formulată împotriva acestor pârâți, nemaifiind necesară analizarea capacității de folosință a Primăriei.
Cu privire la excepția inadmisibilității, datorită neformulării plângerii prealabile, instanța reține că art. 117 din Legea 188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici stabilește faptul că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 prevăd că "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Însă, respectivele dispoziții din Legea 554/2004 nu au aplicabilitate în cauză, din moment ce reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale și nu anularea vreunui act administrativ. În aceste circumstanțe, devin incidente prevederile art. 177 alin. 1 din Codul Muncii care statuează că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, ... se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", fără a institui obligativitatea parcurgerii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței de judecată – în sensul de a solicita mai întâi angajatorului plata respectivelor drepturi.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii - pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004.
Referitor la excepția prescripției, art. 177 alin. 1 din Codul Muncii care prevede că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, ... se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", iar potrivit alin. 4 al art. 6 din Noul Cod Civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În speță, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată la data de 14.01.2013, solicitând acordarea drepturilor bănești pentru perioada septembrie 2008 – 31.12.2010.
Se constată că dreptul la acțiune al reclamantei pentru drepturile bănești aferente perioadei septembrie 2008 – 14.01.2010 este prescris, dat fiind că în cauză nu a fost identificată nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție.
Introducerea acțiunii în anularea dispoziției nr. 3234/2008 nu poate fi apreciată drept o cauză de întrerupere a prescripției, față de prevederile art. 16 din Decretul 167/1958; prin cererea de chemare în judecată la care se referă acest articol (punctul b) se înțelege acea cerere care să urmărească pretențiile pentru care a început să curgă prescripția; or, acțiunea în anularea dispoziției nr. 3234/2008 nu a urmărit acordarea stimulentelor și nici nu a avut ca efect acordarea acestora, reclamanții din litigiul respectiv apelând ulterior la un alt demers pentru acordarea acestor stimulente.
Așadar, în raport de aceste considerente, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, urmând a fi admisă și, pe cale de consecință, respinsă acțiunea formulată de către reclamanta acțiunea ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru .perioada septembrie 2008 - 14 ianuarie 2010.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta B. G. A. L. având ca obiect acordarea stimulentelor prevăzute de art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003, începând cu luna septembrie 2008 si pana la 31.12.2010, actualizate si cu acordarea dobânzii legale, precum și includerea stimulentelor în salariul de bază, potrivit art. 14 din Legea nr. 285/2010, reclamanta având calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei mun. C. - Direcția impozite și taxe locale și a beneficiat de stimulentele prevăzute de art. 227 C.p.fiscală până în luna septembrie 2008 când, urmare controlului exercitat de Camera de Conturi D., a fost emisă de către P. mun. C. dispoziția nr. 3234/12.09.2008 prin care s-a dispus încetarea acordării stimulentelor până la aprobarea Regulamentului de acordare a acestora de către C. L. C..
Această dispoziție a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin decizia nr. 893/14.04.2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/63/2008, a fost admisă acțiunea formulată și anulată dispoziția emisă de primar. Se mai reține că la data de 26.02.2009, prin H.C.L. nr. 70/26.02.2009 a fost aprobat Regulamentul de constituire și utilizare a fondului de stimulente, acestea acordându-se doar pe perioada martie 2009 - iulie 2009.
Având în vedere că prin decizia nr. 893/2010 s-a anulat dispoziția de încetare a acordării stimulentelor, fiind emisă cu încălcarea art. 227 alin. 4 din C.p.fiscală, se constată că reclamanta este îndreptățită la plata stimulentelor prevăzute de art. 227 Cod procedură fiscală și pentru perioada 15.01._10 când, în mod nelegal, nu a mai beneficiat de acestea, sumele urmând a fi actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii dreptului de creanță până la achitarea efectivă.
În ceea ce privește includerea stimulentelor în salariul de bază al reclamantei, se reține că potrivit art. 14 alin. 1 din legea nr. 285/2010, „începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcție publică, pe categorii, clase și grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcție contractuală, în funcție de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale”.
Din analiza art. 14 din Legea nr. 285/2010 rezultă că este vorba de o normă imperativă, trebuind aplicată întocmai, iar actul normativ nu reglementează vreo situație care să excludă de la aplicare sau care să limiteze dispozițiile art. 14 din Legea nr. 285/2010. Altfel spus, în cazul art. 14 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul nu a lăsat la simpla apreciere a angajatorului și a ordonatorului de credite dacă această normă legală se aplică sau nu.
Prin urmare, în mod greșit ordonatorul principal de credite, P. mun. C., nu a aprobat, nu a alocat și nu a repartizat sumele necesare pentru includerea în salariile de bază a drepturilor bănești la care se referă art. 14 din Legea nr. 285/2010, situație ce a condus la imposibilitatea aplicării acestui text legal și, în consecință, la emiterea dispozițiilor de reîncadrare fără includerea în salariul de bază a drepturilor bănești prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamanta DEANU-G. A. L. este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în această limită, urmând a fi obligat pârâtul P. municipiul C., în calitate de reprezentant al municipiului C., să plătească reclamantei stimulentele prevăzute de art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003 pentru perioada 15 ian. 2010 – 31 dec. 2010, sume actualizate de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective a acestora, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă. Totodată, obligă pârâtul primarul municipiul C., în calitate de reprezentant al municipiului C., să includă în salariul de bază al reclamantei drepturile bănești prevăzute de art. 14 din Legea 285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului C. și Consiliului local al municipiului C., ambii cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D..
Respinge acțiunea formulată de către reclamantă împotriva acestor pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada septembrie 2008 – 14.01.2010.
Respinge acțiunea ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru .perioada septembrie 2008 - 14 ianuarie 2010.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B.-G. A. L., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. M.. C. ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D..
Obligă pârâtul P. municipiul C., în calitate de reprezentant al municipiului C., să plătească reclamantei stimulentele prevăzute de art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003 pentru perioada 15 ian. 2010 – 31 dec. 2010, sume actualizate de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective a acestora, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă.
Obligă pârâtul primarul municipiul C., în calitate de reprezentant al municipiului C., să includă în salariul de bază al reclamantei drepturile bănești prevăzute de art. 14 din Legea 285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 6 ex./L.N. 06.12. 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 7173/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4057/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
