Pretentii. Sentința nr. 8996/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 8996/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 10591/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 8996/2013

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. G.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. M., în contradictoriu cu pârâții A. FINANTELOR PUBLICE CALAFAT și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă

În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege.

Date fiind prevederile HG 520/2013 prin care s-a dispus reorganizarea ANAF, în sensul că AFP Calafat a fost reorganizată ca Serviciu fiscal municipal aflat în subordinea AJFP D., având în vedere art. 23 care prevede că în litigiile în care AFP Calafat este parte, începând cu 1.08.2013, dobândește calitatea procesuală a acesteia AJFP D., s-a dispus citarea ca pârât a AJFP D..

Față de solicitarea reclamantului, de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată:

La data de 13.06.2013 reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâții A.F.P. CALAFAT și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 565 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda fiscală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, arată că, a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare.

Autoturismul a fost înmatriculat după . legii 9/2012, care la art. 2 lit. a definește autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale si astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat".

Întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 13.01.2012, rezultă că taxa este datorată numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima data în România, nu si pentru cele aflata deja în circulație, înmatriculate în tara.

Aceasta taxă pe poluare pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată deoarece prevederile legii 9/2012, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre sa instituie taxe vamale la import sau export, precum si a altor taxe cu efect echivalent (art.23).

Potrivit al. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terțe, care se afla in libera circulație in statele membre.

Potrivit art. 28 din același tratat, intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.

De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre sa aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisa si aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.

In consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.

Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate in România după . legii 9/2012, fiind evident că toate autoturismele poluează.

Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.

În cauză s-a depus întâmpinare de către pârâta AJFP D. – Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat prin care s-a invocat prescripția dreptului material al reclamantului de a cere restituirea sumei de 565 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, în conformitate cu prevederile art.135 din OG nr.92/2003 Cod de pr. fiscală.

În motivare, s-a susținut că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în data de 27.08.2007, termenul începe să curgă de la data de 1.01.2008 și se împlinește la 31.12.2012. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul D. la data de 14.06.2013 după împlinirea termenului de prescripție.

Din aceste considerente s-a solicitat admiterea excepției invocate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca prescrisă.

Pentru termenul de astăzi, date fiind prevederile HG 520/2013 prin care s-a dispus reorganizarea ANAF, în sensul că AFP Calafat a fost reorganizată ca serviciu fiscal municipal, aflat în subordinea AJFP D., având în vedere art. 23 care prevede că în litigiile în care AFP Calafat este parte, începând cu 1.08.2013, dobândește calitatea procesuală a acesteia AJFP D., s-a dispus citarea ca pârât a AJFP D..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

In ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, se retine ca, .. 135 Cod procedura fiscala "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.", insa aceste prevederi se completeaza cu prevederile art. 132 si art. 133 din acelasi act normativ cu privire la cauzele de suspendare si intrerupere ale termenului.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Aceasta taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.

Taxa în litigiu nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în tara.

Prin dispozițiile art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în tara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută.

Curtea Europeană de Justiție a constatat pentru prima data în cauza C – 402/09 I. T. c. României, ca "articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

De la data pronuntarii acestei hotarari, prin care s-a constatat neconformitatea reglementarilor fiscale romane cu dreptul UE in ce priveste instituirea unei taxe care se percepe exclusiv la inmatricularea autoturismelor de ocazie achizitionate de un cetatean roman si care anterior au fost inmatriculate . UE, ia nastere obligatia Statului R. de restituire a sumelor percepute cu acest titlu de la contribuabili.

Ca atare, aceasta data va fi avuta in vedere in aplicarea prevederilor art. 135 Cod de procedura fiscala ca fiind data la care ia nastere obligatia Statului R. de restituire a sumei percepute cu titlu de taxa de prima inmatriculare, intrucat reclamanta pretinde ca a achitat aceasta taxa pentru inmatricularea initiala a unui autoturism anterior inmatriculat . UE.

Potrivit rationamentului de mai sus, termenul de 5 ani prevazut de acest text legal curge de la 01.01.2012, hotararea CJUE in cauza T. fiind pronuntata la 07.04.2011.

Actiunea a fost introdusa la data de 13.06.2013, in interiorul termenului de 5 ani prevazut de art. 135 Cod de procedura fiscala.

Ca atare, exceptia prescriptiei dreptului la actiune se va respinge ca neintemeiata.

In ce priveste exceptia lipsei calității procesuale pasive a paratei AFM, instanta retine ca, potrivit disp. art. 33 din Codul de Procedură Fiscală organul fiscal competent în administrarea impozitelor și taxelor este cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul contribuabilului sau plătitorului de venit, organ fiscal care a perceput de altfel taxa achitată de reclamant, chitanța pentru încasarea acesteia purtând ștampila și antetul Trezoreriei C.. În consecință și obligația de restituire a unei taxe achitate fără a fi datorată revine organului fiscal care a perceput-o și care are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu.

În cauză nu se justifică chemarea AFM în judecată în calitate de pârâta, întrucât nu se contestă legalitatea unui act administrativ fiscal emis de aceasta institutie, si, in plus, aceasta institutie nu a beneficiat de sumele incasate de organele fiscale cu titlu de taxa de prima inmatriculare.

Ca atare, instanta constata ca pârâta AFM nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel incat va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge cererea de obligare a acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare plătită de reclamanta și a dobânzii legale ca fiind formulata fata de o persoana fara calitate procesuala pasiva.

Analizand fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:

In fapt, reclamanta a achiziționat un autoturism second hand marca VOLKSWAGEN de la ...

Aceasta a achitat cu titlu de taxa de prima inmatriculare suma de 565 lei catre AFP Calafat, suma a carei restituire a solicitat-o la data de 12.12.2012.

Instanta constata ca, prin art 214 ind 1 Cod fiscal a fost introdusă taxa specială pentru prima înmatriculare a unui autovehicul, taxa fiind plătită către bugetul de stat.

Conform Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr 9/2011, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_, procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, în considerentele acestei decizii ICCJ arătând că restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală iar parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.

Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizica sau juridica ce făcea înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.

Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Aceasta taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.

Taxa în litigiu nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în tara.

Prin dispozițiile art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în tara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută.

Prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, taxa de primă înmatriculare a fost înlocuită de o taxă de poluare, la fel ca și în cazul taxei de primă înmatriculare taxa de poluare fiind datorat doar de proprietarii autovehiculelor ce nu au fost înmatriculate anterior în România, în fapt fiind schimbată doar denumirea taxei și valoarea sa, dar nefiind înlăturată discriminarea ce privea autoturismelor second hand înmatriculate anterior într-un stat al Uniunii Europene.

Așa cum a constatat Curtea Europeană de Justiție în cauza C – 402/09 I. T. c. României, "articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională"

Astfel, daca autoturismul reclamantei a fost achizitionat de catre ea sau de autorul sau dintr-o tara care nu face parte din Uniunea Europeana, in speta nu sunt incidente prevederile Tratatului UE.

Reclamants nu a depus nici un inscris din care sa reiasa achizitia autoturismului dintr-un stat membru UE precum si existenta unei prime inmatriculari a autoturismului . UE.

Factura aflata aflat la fila 9 dosar a fost emisa la data de 11.08.2007 la C., autoturismul fiind cumparat de reclamanta de la o societate comerciala romana.

In acest context, in care din probele cauzei nu se confirma sustinerea reclamantului ca autoturismul pentru inmatricularea caruia a platit taxa de poluare de 565 lei a fost achizitionat de catre el sau autorii sai dintr-un stat membru UE si a fost initial inmatriculat . stat, instanta constata ca in speta nu sunt inlaturate de la aplicare prevederile Codului fiscal de catre prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110), care au prioritate la aplicare si efect direct.

Ca atare, este neintemeiata actiunea formulata de aceasta pentru recuperarea sumei achitate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, aceasta suma fiind achitata in mod corect si in executarea unei obligatii legale.

In ce priveste cererea de plata a dobanzii fiscale, potrivit art. 124 al.1 C.p.fiscala, dobanda fiscala se poate acorda, daca este solicitata de parte organului fiscal si daca este aferenta unei sume achitate de parte in mod nedatorat catre organul fiscal..

F. de constatarile instantei cu privire la legalitatea perceperii de catre parata AFP C. a taxei de poluare in speta dedusa judecatii, si avand in vedere raportul de accesorialitate al dobanzilor fata de debitul principal pretins, instanta va respinge si cererea de acordare a dobanzioi fiscale.

In baza prevederilor art. 453 C.p.c. se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei AFM

Constata ca aceasta parata nu are calitate procesuala pasiva in cauza.

Respinge acțiunea fata de parata AFM, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, ca fiind formulata fata de o persoana fara calitate procesuala pasiva in cauza.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M., cu domiciliul în Calafat, ..16, jud. D., fata de parata AJFP D., cu sediul în C., ..2, jud. D., ca neîntemeiata.

Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică din 12.12.2013.

Președinte,

A. E. G.

Grefier,

M. M.

Red. AEG/ 5 ex./07.03.2014

Tenored. M.M. 10 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 8996/2013. Tribunalul DOLJ