Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 8872/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8872/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 12581/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8872/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 08 august 2013, reclamanta M. E. a chemat în judecata intimata Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 206/25.06.2013 emisa de Directorul Executiv al D.G.F.P. D., în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 860 lei la care a fost obligata în solidar cu dl. S. P.; suspendarea executării Deciziei de imputare, până la soluționarea pe fond a cauzei pentru următoarele motive:
In fapt, reclamantul îndeplinește funcția de referent în cadrul Serviciului de Colectare Executare Persoane Fizice al Administrației Finanțelor Publice Calafat, conform Fisei postului nr._/31.01.2011.
Prin Decizia nr. 206/25. 06.2013, comunicata la data de l0.07.2013, emisa de Directorul Executiv al D.G.F.P. D., i s-a imputat, in solidar cu dl. S. P., inspector in cadrul aceleiași instituții, suma de 860 lei, reprezentând debite prescrise in cursul anului 2011, conform Tabelului anexa.
In motivarea acestei masuri, intimata arata că, în conformitate cu fisa postului, îi reveneau obligațiile de a organiza, verifica si desfășura activitatea de executare silita si de a verifica periodic contribuabilii înscriși in evidenta separata, în cadrul termenului de prescripție (atribuție prevăzuta la art. 24 din fisa postului).
Consideră aceasta motivare ca netemeinica, având in vedere următoarele:
Cei trei contribuabili, ale căror debite s-au prescris la data de 31.12.2011, nu mai locuiește pe raza municipiului Calafat de mai multa vreme.
Reclamanta are un volum de munca foarte mare si nu exista un program informatic asupra debitelor care urmează sa se prescrie anual. Efectiv, urmărește debite restante fără a cunoaște termenul de prescripție anual.
Evidenta cazurilor în care persoanele care nu mai locuiește pe raza localității, precum si transmiterea dosarelor de urmărire nu constituie obligația reclamantei, susținerea intimatei cu privire la pct. 24 din fisa postului fiind total eronata, existând, în opinia sa o lacuna in stabilirea concreta a sarcinilor privind transmiterea dosarelor fiscale in vederea urmării de către autoritățile competente din alte localități.
In considerarea celor expuse mai sus, consider că, in ceea ce îl privește, nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile materiale, în sensul că prejudiciul cauzat nu s-a produs datorita neîndeplinirii sarcinilor mele de serviciu, fapt pentru care rog respectuos Onoratul Tribunal sa dispună anularea Deciziei nr. 206/25.06.2013.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 8, art. 14 si an. 15 din Legea nr. 544/2004.
Depune prezenta in doua exemplare, din care unul pentru Instanța si al doilea pentru a fi comunicat intimatei Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului D. la care anexează:Decizia nr. 206/25.06.2013 împreuna cu tabelul privind debitele prescrise; Fisa postului; Dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2004.
La data de 21.10.2013, reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
Învederează că acțiunea reclamantei nu cuprinde motivele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 194 lit. d din NCPC, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază aceasta, or contrar celor menționate în cuprinsul articolului de mai sus, contestatoarea nu a indicat în acțiunea formulată motivele de fapt si de drept, pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv eventualele considerente în baza cărora să solicite anularea actului de executare cât și suspendarea acestuia.
Pe fondul cauzei:
Prin adresa nr._/22.05.2013, doamna Gheralia L. - Șef AFP Calafat a transmis referatul din care rezultă că s-a produs o pagubă în valoare de 860 lei, reprezentând impozite și taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidate, de către trei contribuabili: M. M. D. - 120 lei, M. M. S. - 188 lei, Dica D. - 652 lei..
Paguba s-a produs la data de 31.12.2011, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale ale celor trei contribuabili menționați, a fost constatată prin trei procese verbale a împlinirii termenului de prescripție, încheiate în temeiul art. 134 din OG nr. 92/2003, însușit de șeful de serviciu, avizat de Serviciul juridic și aprobat de șeful de administrație.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei de mai sus, se fac persoanele care au avut atribuții de executare silită și evidența pe plătitor, dintre care face parte și reclamanta din prezenta cauză.
Astfel, prin fișa postului nr. 5155/31.01.2011, i s-au stabilit atribuțiile dnei M. E., printre care și aceea de "a ține evidența analitică pe plătitori persoane fizice".
Aceiași atribuție se regăsește și în OPANAF nr. 3811/2011, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care la art. 212 lit. a prevede:
"C. evidență plătitori persoane fizice ține evidența analitică pe plătitori...."
în virtutea acestei atribuții d.na M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul fiscal competent, potrivit art. .33 din OG nr. 92/2003.
Prin fișa postului nr. 5155/31.01.2011, s-au stabilit atribuțiile dnei M. E..
În conformitate cu atribuțiile de serviciu, stabilite prin fișa postului, dna M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul competent, potrivit dispozițiilor art. 33 Cod procedură fiscală.
Aceste atribuții sunt prevăzute și în OPANAF nr. 3811/2011, care stabilește atribuțiile Serviciului colectare și executare silită persoane fizice și juridice:
"b)organizează, verifică și desfășoară activitatea de executare silită asupra veniturilor și bunurilor urmăribile ale debitorilor persoane fizice și juridice, în vederea realizării creanțelor fiscale, urmărește realizarea creanțelor fiscale în termenul de prescripție
f) pe baza datelor deținute, analizează și stabilește măsurile de executare silită, în așa fel încât realizarea creanței să se facă cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama de interesul imediat al statului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit...."
Atribuțiile precizate nu au fost îndeplinite de dna M. E., ceea ce a condus la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor celor trei contribuabili."
Omisiunea de a iniția acțiunea de executare silită, în interiorul termenului de prescripție, pentru recuperarea sumei, este prejudiciabilă pentru instituția publică deoarece o lipsește de orice speranță legitimă de a-și reîntregi bugetul cu aceste sume.
In conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:
"(1) Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate." Potrivit art. 75 din același act normative:
"încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz."
De asemenea, art. 40 din regulamentul Intern al DGFP D., aprobat prin Decizia nr. 1301/2011 a Directorului Executiv al DGFP D.:
"încălcarea de către persoana încadrată în muncă, indiferent de funcția pe care o ocupă, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu, a normelor de conduită profesională și civică, prevăzute de lege, a regulamentului intern, a contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz...."
In conformitate cu dispozițiile art. 84 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 47 lit. a din Regulamentul Intern al DGFP D., răspunderea civilă a funcționarilor publici se angajează:
"a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează..."
Pe aceste considerente, apreciem că s-a dispus în mod corect de către DGFP D. imputarea sumei de 860 lei dnei M. E., în solidar cu dnul S. P..
2. Referitor la îndeplinirea condițiilor de suspendare a executării deciziei, condiții impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, învederăm următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: prima constând în existenta unui caz bine justificat în sensul existentei unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar cea de-a doua, constând în prevenirea unei pagube iminente, cu alte cuvinte un prejudiciu material viitor dar previzibil sau, după caz, a unei perturbări previzibile grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept si o democrație constituțională.
Instanța trebuia să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci nu se puteau reține aspecte legate de legalitatea actului contestat așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care poate fi acordată de către instanță când legea o prevede, în limitele si condițiile anume reglementate.
Prin decizia menționată, s-a dispus imputarea sumei de 860 lei reclamantei în solidar cu d.nul S. P..
Din referatul întocmit de Șeful AFP Calafat, rezultă că s-a produs o pagubă în valoare de 860 lei, reprezentând impozite și taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidate, de către trei contribuabili.
Paguba s-a produs la data de 31.12.2011, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei de mai sus, se fac persoanele care au avut atribuții de executare silită și evidența pe plătitor, dintre care face parte și reclamanta din prezenta cauză.
În conformitate cu atribuțiile de serviciu, stabilite prin fișa postului, dna M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul competent, potrivit dispozițiilor art.33 Cod procedură fiscală.
Aceste atribuții sunt prevăzute și în OPANAF nr. 3811/2011, care stabilește atribuțiile Serviciului colectare și executare silită persoane fizice și juridice:
"b)organizează, verifică și desfășoară activitatea de executare silită asupra veniturilor și bunurilor urmăribile ale debitorilor persoane fizice și juridice, în vederea realizării creanțelor fiscale, urmărește realizarea creanțelor fiscale în termenul de prescripție
f) pe baza datelor deținute, analizează și stabilește măsurile de executare silită, în așa fel încât realizarea creanței să se facă cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama de interesul imediat al statului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit...."
Se constată astfel, că atribuțiile specifice postului nu au fost îndeplinite de reclamantă, ceea ce a condus la împlinirea termenului de prescripție
Referitor la motivele de fond invocate, care vizează nelegalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită, învederăm instanței că pe calea cererii de suspendare nu se pot analiza temeinicia si legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
1.în legătură cu prima condiție, a cazului bine justificat, am susținut și demonstrat că nu este îndeplinită în cauză, împrejurările invocate de către reclamantă că prin emiterea actului administrativ există riscul iminent și de neînlăturat al producerii unui prejudiciu direct, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.
Legalitatea actului administrativ trebuie analizată prin prisma temeiului de drept invocat la emiterea acestuia si încadrarea situației în dispozițiile legale respective.
A proceda la neaplicarea dispozițiilor legale imperative, echivalează cu săvârșirea unei abateri disciplinare sau chiar a unei infracțiuni, după caz.
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:
"(1) Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate."
Potrivit art. 75 din același act normative:
"încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz."
De asemenea, art. 40 din regulamentul Intern al DGFP D., aprobat prin Decizia nr. 1301/2011 a Directorului Executiv al DGFP D.:
"încălcarea de către persoana încadrată în muncă, indiferent de funcția pe care o ocupă, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu, a normelor de conduită profesională și civică, prevăzute de lege, a regulamentului intern, a contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz...."
în conformitate cu dispozițiile art. 84 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 47 lit. a din Regulamentul Intern al DGFP D., răspunderea civilă a funcționarilor publici se angajează:
"a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează..."
2. De asemenea, nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente la care ar fi supusă reclamanta.
Nu poate fi reținută opinia potrivit căreia cu privire la paguba iminentă nu este necesară dovedirea ei.
Atâta timp cât dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevăd obligativitatea îndeplinirii acestei condiții, în mod implicit este necesară și dovedirea îndeplinirii condiției, nefiind vorba de o prezumție legală.
Reclamanta nu a susținut în niciun fel în ce constă paguba iminentă la care ar fi supusă prin executarea actului administrativ fiscal.
Î legătură cu noțiunea de pagubă iminentă, chiar Legea nr. 554/2004, la art. 2, lit. ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce în speță nu este dovedit.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și în doctrină să se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil.
In consecință, este evident că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, limitându-se la a indica presupuse vicii de formă și fond ale actului a cărui suspendare s-a solicitat,
Instanța are posibilitatea sa verifice situația concreta a reclamantei la data formulării cererii de suspendare, precum si efectele pe care le putea produce această suspendare pe baza probelor existente la dosarul cauzei.
În consecință, simpla afirmație că, prin suspendarea din funcția publică pe care o deține, reclamantul ar fi grav prejudiciat, nu poate conduce la îndeplinirea celor două condiții.
În speță, având în vedere că reclamanta nu a înțeles să administreze nici o probă cu privire la îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, nu a fost dovedită acea pagubă iminentă de care face vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat, putea conduce la acordarea suspendării.
De asemenea, așa cum rezultă și din acțiunea formulată, motivele invocate în contestația formulată împotriva Deciziei de imputare, nu sunt de natură a convinge că, într-adevăr, această suspendare ar aduce grave prejudicii reclamantei.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC.
Analizând cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 206/25.06.2013 prin prisma dispozițiilor art. 15 din Legea 554/2004, instanța o apreciază drept neîntemeiată pentru următoarele motive.
Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o masură de excepție care se justifică numai dacă actul contine dispozitii a căror indeplinire ar produce consecinte greu sau imposibil de inlăturat in ipoteza in care actul ar fi ulterior anulat prin hotărare judecătorească.
Potrivit disp. art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. "
Astfel, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 14 din Legea 554/2004: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. La acestea se adaugă și condiția ca reclamantul să facă dovadă îndeplinirii procedurii prealabile administrative.
In ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 lit. s din Legea 554/2004 o definește ca fiind prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât in sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Suspendarea nu intervine, însă, de drept. Condițiile impuse de disp. art. 14 trebuie să fie dovedite, petentul trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
In cauză nu s-a făcut invocat și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției necesității suspendării executării actului administrativ pentru prevenirea unei pagube iminente, care nu va putea fi reparat ulterior, cu ocazia eventualei anulări a actului administrativ, în condițiile în care art. 18 alin. (3) coroborate cu art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ conduc în mod evident la o concluzie contrară.
In analizarea celei de-a doua condiții se pornește de la definiția dată de Legea 554/2004 prin art. 2 lit. t “cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.
Condiția existenței unui caz bine justificat nu a fost dovedită in cauza, simpla susținere a formulării contestației administrative și a motivelor de nelegalitate a actelor administrative nefiind de natură sa ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ.
Analiza îndeplinirii acestei condiții presupune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât in cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În cauză, instanța apreciază ca nefiind dovedite împrejurările de fapt care creează o îndoială serioasă asupra legalității actului a cărui suspendare s-a cerut astfel încât nu se poate justifica luarea unei masuri de excepție cum este suspendare executării actului administrative.
În consecință, față de considerentele de mai sus, instanța apreciază neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 206/25.06.2013, urmând să o respingă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 206/25.06.2013, comunicată reclamantei la data de 10.07.2013, i s-a imputat acesteia, în calitate de referent în cadrul Serviciului Colectare Executare Silită Persoane Fizice, în solidar cu numitul S. P., inspector in cadrul aceleiași instituții, suma de 860 lei, reprezentând debite prescrise în cursul anului 2011.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța reține că reclamanta nu contestă nici existența debitului, nici modalitatea de producere a acestuia, susținând doar că, în conformitate cu fișa postului, nu era obligată să țină evidența persoanelor care nu mai locuiesc pe raza mun. Calafat.
Contrar celor susținute de reclamantă, din fișa postului depusă chiar de către aceasta la dosar rezultă că, printre atribuțiile de serviciu ale acesteia, se numără și ținerea evidenței analitice pe plătitori persoane fizice, precum și întocmirea fișei analitice pentru fiecare contribuabil persoană fizică, înregistrând un număr minim de date necesare pentru a identifica plătitorul, fără a se face diferența între persoanele care mai locuiesc sau nu pe raza localității. Astfel, în cazul în care un debitor își schimbă domiciliul, este evident reclamanta era obligată să transmită dosarul acestuia, nu să lase debitul să se prescrie.
In conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:" Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate." Iar potrivit art. 84 lit. a din același act normativ:" Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;"
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 206/25.06.2013.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. E., cu domiciliul în mun. Calafat, .. 33, ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 06.12.2013.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 4 ex/18.12.2013
AMM/AF
| ← Pretentii. Sentința nr. 6967/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1570/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
