Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6196/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6196/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 4445/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6196/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. E. A. și pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULĂRI AUTO, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică reclamanta M. E. A. prin avocat M. D. lipsind pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULĂRI AUTO.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat s-a trecut la soluționarea cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, reclamanta M. E. A., a chemat. in judecata pe parata pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULĂRI AUTO, având ca obiect suspendare executare act administrativ pentru ca hotărârea ce se va pronunța sa dispuneți următoarele suspendarea actului administrativ aparținând instituției P. - Județului D.. Serviciul Public înmatriculări.
În fapt, reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volvo S80 din Germania, iar in momentul transferului dreptului de proprietate acesta n-u a fost înmatriculat.
Autoturismul marca Volvo S80, descris mai sus, a fost achiziționat din Germania, stat comunitar, fiind înscris pentru prima data in circulație in anul 100, data la care i-au fost achitate toate taxele. Consider ca prevederile Legii 9/2012 nu pot fi aplicate, deoarece începând cu 01.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Fiind înmatriculat pentru prima data in Germania in anul 2000 au fost achitate toate taxele speciale de către primul deținător. și in România taxa de poluare este achitata numai de către primul deținător, in legislația interna neexistând reglementari privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor. In consecința, pentru autoturismele neînmatriculate in România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii, in timp ce pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare si înmatriculate in România se percepe aceasta taxa, deci, rezulta o diferența de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozițiilor menționate in Tratatul CEE.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul statului român, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor, adică se șantajează direct, sau indirect mașinile din celelalte state membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
Legea 9/2012 nu poate fi aplicata deoarece prin art. 142/2 se modifica Codul Fiscal, acest lucru nefiind legal, întrucât orice modificare adusa acestuia ce prin lege, promovata cu sase luni înainte de data intrării in vigoare a cesteia, nu prin Ordonanțe de Urgenta.
Orice modificare sau completare la Codul Fiscal, intra in vigoare cu sere din prima zi a anului următor celui prin care a fost adoptat.
Aceste motive demonstrează nelegalitatea Ordonanței privind taxa de are in baza căreia sunt obligat sa o plătesc. Deci, in speța este aplicabil :principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat taxa rara dreptului comunitar, este obligat sa restituie taxa perceputa prin încălcarea acestuia. In astfel de situații. Curtea de Justiție a decis ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala si îmbogățirea fara justa cauza, chiar si plata unor ne pentru pierderile suferite.
Referitor la taxa de poluare se mai remarca un alt tip de discriminare si "ine: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 01.07.2008 si cele care se înmatriculează ulterior, doar cele din ia sunt obligate la plata taxei de poluare, cu toate ca si cele înmatriculate anterior poluează. i
Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei de luare de faptul înmatriculării, deși se invoca faptul ca se urmărește asigurarea protecției mediului, finanțarea din sursele de colectare a unor programe si proiecte, ceea ce ar implica instituirea unei taxe de poluare pentru autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului:"Poluatorul plătește."
Apreciez ca in cauza de fata sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul intern.
In drept își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 110 din Tratatul I, coroborat cu art. 148 alin 2 din Constituția României, Legea 157/2005, art.25, 28 coroborat cu art.3 alin 3 di directive 92/12, Legea 544/2004, Legea_, Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003, art. 1084, 1082 lin Codul Civil.
La data de 04.03.2013, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca VOLVO S 80 cu nr. de identificare YV1TS65F9Y1138863.
Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca VOLVO S 80 cu nr. de identificare YV1TS65F9Y1138863.
Reclamantul a solicitat pârâtei ca autovehiculul marca VOLVO S 80 cu nr. de identificare YV1TS65F9Y1138863să fie înmatriculat fără plata taxei pentru emisii poluante, însă instituția pârâtă i-a comunicat că acest lucru ar fi posibil numai în ipoteza în care s-ar încadra într-unul dintre cazurile de exceptare de la plata taxei prevăzute de art. 3 și 8 din Legea nr. 9/2012, ceea ce nu este cazul în speță.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Bulgaria -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale - nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat - caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii - între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, acțiunile având ca obiect înmatriculare autoturism proprietate personală fără plata taxei pentru emisii poluante erau admisibile în ipoteza în care partea interesată a formulat o astfel de cerere către pârâtă până în data de 31.12.2012 inclusiv – dat fiind că, aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene ( în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE ), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare a acestui act normativ până la momentul 31.12.2012) - însă nu mai pot fi primite în cazul în care respectiva cerere a fost formulată după data de 01.01.2013 întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
Or, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 25.02.2013, reclamantul s-a adresat direct instanței de judecată, fără a fi solicitat anterior formulării acțiunii instituției pârâte să-i înmatriculeze automobilului proprietate personală fără plata taxei pentru emisii poluante – ceea ce conduce la concluzia că reclamantul nu suferise, la momentul sesizării instanței, nicio vătămare, fie printr-un act administrativ, fie prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, astfel încât nu era îndreptățit să intenteze acțiune în justiție.
Abia în data de 20.02.2013 reclamantul a formulat o cerere în sensul anterior menționat către pârâtă însă, la momentul respectiv, art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 era în vigoare, astfel încât nu se mai poate susține că actul normativ anterior menționat instituia o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România.
Taxa pentru emisii poluante reglementată ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor însă, după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 – 01.01.2013 - nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. E. A. cu domiciliu în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULĂRI AUTO cu sediul în C. .-95 județul D..
Cu recurs .în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red.A.V.
L.M. 10 mai 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3798/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5089/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
