Anulare act administrativ. Sentința nr. 1354/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1354/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 927/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1354/2014

Ședința publică de la 07 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. V.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. N. și pe pârât P. C. CERNĂTEȘTI, având ca obiect

anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Nemaifiind alte cererii de formulat, excepții de ridicat s-au probe de administrat s-a reținut cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., sub nr._ din 24 ianuarie 2014, reclamanta P. N., a chemat în judecată P. comunei Cernătești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să constatați nelegalitatea dispoziției nr. 31 emise de P. comunei Cernătesti, la data 09.02.2010 referitoare la reîncadrarea sa in funcția avută începând cu data de 01.01.2010,comunicata la data de 17.01.2014, obligarea paratei sa emită o noua dispoziție in care sa include in noul salariu de baza sporul de dispozitiv in cuantum de 25% din salariu, care a fost acordat pana in luna decembrie 2009, inclusiv.

In fapt, începând cu luna ianuarie 2010 a fost privata de drepturile salariale de care m-am bucurat in condițiile legii până in luna decembrie 2009, din cauza faptului ca autoritatea publica parata nu a pus in aplicare întocmai prevederile legale in materie de salarizare unitara,așa cum prevede art. 30. alin. 5 din Legea Cadru 330/2009 coroborat cu notele din anexe, in sensul includerii in noul salariu de baza a sporului de dispozitiv, așa cum a inclus salariul de baza sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, care a fost acordat in decembrie 2009 in aceiași măsura ca sporul de dispozitiv .la o valoare egala cu suma calculate pentru luna decembrie 2009.

Potrivit art. 12. alin.3 din Legea - Cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice ,denumita in continuare "Legea cadru", in vigoare si aplicabila in anul 2010 salariile si indemnizațiile lunare de încadrare s-au stabilit potrivit art. 30, alin.(5) din lege care prevedeau ca in noul salariu de baza se vor introduce sporurile prevăzute in anexele legii si care au fost acordate in decembrie 2009, iar sporurile ramase in anexe ramase in afara salariului de baza sau indemnizației lunare de încadrare se vor acorda . sa conducă la o valoare egala cu suma; calculate pentru luna decembrie 2009.

Reîncadrarea personalului a fost prevăzut la art. 30 alin.(3) din lege si s-a referit atât la funcționari publici ,cat si la personal contractual presupunând atât stabilirea noilor salarii de baza ,prin includerea in acestea a sporului de vechime si a sporurilor prevăzute in anexe .cat si stabilirea sporurilor care nu se include in noile salarii de baza .ci se adaugă la acestea.

Menționează ca este funcționar public .secretar U A T, atât in anul 2009,cat si in anul 2010.

Sporul de dispozitiv a fost acordat pana in luna decembrie 2009, inclusiv. Acest spor a fost prevăzut in anexele legii ca făcând parte din noul salariu de baza,fiind obligatoriu sa fie inclus in noul salariu de baza, întocmai ca sporul de vechime.

Pentru acordarea sporului de dispozitiv a fost adoptata Hotărârea de Consiliu Local nr.

26/2006,confirmata ca legala de Decizia nr. 6164/15.10.2007 .decizie irevocabila,a Curții de Apel C..

In anexa 1/3 Salariile de baza pentru funcții publice locale,stabilite si avizate potrivit legii in cadrul aparatului de specialitate al primăriilor municipiilor,orașelor si comunelor, Nota nr. 2 era prevăzut expres faptul ca in coeficientul prevăzut in coloana "baza" sunt cuprinse: :SALARIUL DE MERIT,SPORUL D STABILITATE,SPORUL DE DISPOZITIV SI SPORUL DE VECHIME IN MUNCA.

In virtutea art. 30,alin.(3) si ( 5) DIN Legea cadru_, instituția parata trebuia sa efectueze reîncadrarea susnumitei prin includerea sporului solicitat in salariul de baza.

Solicită instanței sa constate nelegalitatea dispoziției de reîncadrare emise in februarie 2010, deoarece are caracter retroactive,fiind comunicata susnumitei in ianuarie 2014 cu aplicabilitate începând cu data de 01.01.2010,precum si nelegalitatea suprimării plații sporului de dispozitiv ca parte a salariului in 2010.

Sub sancțiunea denegării de dreptate ,cerem instanței de fond sa analizeze legalitatea suprimării menționate si să constate faptul ca aceasta contravine legii si Constituției României.

Potrivit art. 3 lit. c) din Legea - Cadru ,unul din principiile consacrate a fost "luarea in considera a sporurilor ,a adaosurilor salariale,a majorărilor,a indemnizațiilor cu caracter general sau special,precum si a altor drepturi de natura salariala,recunoscute sau stabilite,pana la data intrării i vigoare a prezentei legi,prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectiva, precum si prin al modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat,potrivit principiilor prezentei legi,in salariul brut,sau, după caz, in salariul de baza.

Potrivit considerentelor expuse mai sus ,am demonstrate ca prin aceste reîncadrări au fost afectate drepturile salariale si s-au înregistrat diminuări ale salariilor fata de luna decembrie 2009. ceea ce contravin principiilor Legii - Cadru.

Dreptul la salariu constituie un drept de remunerare a muncii. Acest drept nu poate fi restrâns in mc discriminatoriu si contrar echității impuse de o societate democratica potrivit art. 53 din Constituție „exercițiul drepturilor poate fi restrâns numai daca se impune,in condiții expres definite, numai dacă este necesar, astfel încât măsura sa fie proporționala cu situația care a determinat-o,sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului si a libertății.

Faptul ca am acceptat o parte din drepturile salariale sau ca am semnat statele de plata nu poate avea semnificația unei renunțări din parte mea a drepturilor salariale ce mi se cuvin in integralitatea lor,așa cum legiuitorul a reglementat in mod expres.

Neacordarea dreptului salarial contravine art .l5, alin. 2 din Constituția României,deoarece are caracter retroactive,suprimând in mod retroactive dreptul câștigat sub incidența legilor in vigoare până in decembrie 2009.

Suprimarea contravine si dispozițiilor art .38 si 39 alin .l lit.(a) si (d) din Legea nr. 53/2003,Codul muncii.

In consecința, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța sa admiteți acțiunea așa cum fost formulata .

In drept își întemeiez acțiunea pe prevederile Legii cadru nr. 330/2009, Legii nr. 53/2003 Codi Muncii republicata si Legii nr. 188/1999,privind Statutul funcționarilor publici,cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art. 223,alin.(3)N C P C va solicitam judecarea in lipsa a prezentei cauze, in eventualitatea absentei noastre la oricare dintre termenele de judecată .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a inițiat prezentul demers judiciar solicitând anularea Dispoziției nr.31/09.02.2010 emisă de autoritatea pârâtă.

Se constată că prin dispoziția contestată s-a dispus că începând cu data de 01.10.2010 reclamanta, funcționar public în cadrul Primăriei Cernătești, se reîncadrează pe postul de SECRETAR, nivelul studiilor-superioare, treapta I de salarizare, gradul I. S-a prevăzut că acesta va beneficia în anul 2010 de următoarele drepturi salariale calculate aferent timpului lucrat: salariul de bază, conform OUG nr.1/2010, salariul din grila decembrie 2009-_ lei, sporuri incluse în salariul de bază-316 lei (20%), sporuri care nu fac parte din salariul de bază-0, total salariu brut-1897 lei.

La emiterea acestei dispoziții s-au avut în vedere Legea nr.330/2009 lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

În esență, reclamantul invocă în susținerea acțiunii că acest spor a fost acordat până în anul 2009 în baza unei hotărâri a consiliului local care a fost considerată ca fiind legală de instanța judecătorească, că au fost încălcate dispozițiile art.3 lit.c din Legea nr.330/2009.

Instanța constată că prin dispozițiile art. 48 pct. 8 din Legea 330/2009, actul normativ (Legea nr.138/2009) ce reglementează sporul de dispozitiv este abrogat, art.30 din această lege prevăzând că se introduc în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri de Guvern (nu și prin alte acte normative sau prin efectul hotărârilor judecătorești) cu condiția ca aceste sporuri să constituie componente ale salariului de încadrare la nivelul lunii decembrie 2009.

O ipoteză similară este reglementată și de art. 6 alin. 1 din OUG 1/2010.

Prin decizia nr. 37/2009 a ICCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se categoriile de functionari care beneficiaza de sporul de dispozitiv prev. de Legea 138/1999.

In acest sens, s-a stabilit ca „dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 139/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne”.

Reclamatul nu face dovada transferului sau a detasarii sale din cadrul fostului Minister de Interne, pentru a putea beneficia de sporul de dispozitiv in conditiile legii 138/1999, asa cum s-a stabilit prin Decizia 37/2009 a ICCJ, spor care sa poata fi o componenta a salariului de incadrare incepand cu ianuarie 2010, potrivit legislatiei in vigoare – Legea 330/2009.

Incepand cu data de 01.01.2011 drepturile salariale sunt stabilite prin Legea 285/2010, ce abroga Legea 330/2009.

Potrivit dispozitiilor art. 2 al. 1 si 2 „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Prin urmare, cuantumul salariului de baza in 2011 se stabileste in functie de venitul obtinut in luna octombrie 2010, astfel ca sporul de dispozitiv este o componenta a salariului de incadrare numai daca reclamantul este indreptatit la acest spor anterior anului 2010 (in decembrie 2009), in temeiul Legii 138/1999, potrivit Deciziei 37/2009 a ICCJ.

Cum reclamanta nu au facut dovada transferului sau a detasarii lor din cadrul fostului Minister de Interne, se apreciaza drept neintemeiate apărările formulate, acesta nefiind indreptatit la plata acestui spor in anul 2010, sub imperiul Legii 330/2009, si nici incepand cu 01.01.2011, in temeiul Legii 285/2010 și deci, nici în anul 2012.

Este adevărat că acordarea acestei indemnizații a fost stabilită prin HCL nr.26/2006, iar acest act administrativ nu a fost revocat de autoritatea emitentă și nici anulat de instanța judecătorească, însă până în decembrie 2009 când afirmă reclamantul că s-a mai acordat acest spor, nu au intervenit modificări legislative ale dispozițiilor avute în vedere la emiterea actului, și nici nu au intervenit noi dispoziții legale care să contrazică acordarea acestui spor, astfel încât actul a produs efecte pe tot parcursul anului 2009.

Față de toate acestea, instanța apreciază că dispoziția este legală și temeinică, acordarea sporului contravenind dispozitiilor Legii 330/2009 si Legii 285/2010, precum si Deciziei 30/2009 a ICCJ, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. N. cu domiciliu în . în contradictoriu cu pârâtul P. C. CERNĂTEȘTI.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2014

Președinte,

A. G. V.

Grefier,

L. M.

Red. A. V.

L.M. 07.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1354/2014. Tribunalul DOLJ