Anulare act administrativ. Sentința nr. 1373/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1373/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 8234/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1373/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
S-a luat în cercetare acțiunea formulată de reclamantul . în contradictoriu cu pârâta P. M. C. - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art.416 NCPC., ,,orice cerere de chemare în judecată, contestației, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de redactare se perimăr de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit dispozițiilor art. 420 N.C.P.C perimarea se poate constata și din oficiu.
Și având în vedere că, în speță, de la data de 17 septembrie 2013, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un de 6 luni, timp în care acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, urmează a se constata, că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamantul . în contradictoriu cu pârâta P. M. C. - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE, având ca obiect anulare act administrativ.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 2 ex./09 Aprilie 2014/ C.I./M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 47/2014. Tribunalul DOLJ | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








