Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 173/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 12385/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 173/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător G. P.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., CONTINUATOR PENTRU INTIMAȚII DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. ȘI DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. PRIN SERVICIUL SUPRAVEGHERE FISCALĂ ȘI COORDONARE ECHIPE MOBILE, apelant DIRECȚIEI G. REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE C., CONTINUATOR PENTRU INTIMAȚII DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. ȘI DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. PRIN SERVICIUL SUPRAVEGHERE FISCALĂ ȘI COORDONARE ECHIPE MOBILE, apelant AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și pe intimat ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție A N V/2000 NR_
La apelul nominal făcut în ședința publică apelanta prin consilier V. D., intimat . prin avocat C. A. în substituire pentru avocat Digă A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care consilier V. D. învederează că
Potrivit art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a HG prevăzută la art. 13 alin. 1.
Prin urmare Direcția Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., va fi citat în calitate de pârât pentru D.R.A.O.V. C. și va amâna cauza, va dispune conceptarea și citarea acestuia.
Instanța constată că este competentă, general, material și teritorial.
consilier juridic V. D. solicită admiterea apelului schimbarea în parte a sentinței și pe fond respingerea plângerii.
Avocat C. A. pentru intimată solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin sentința civilă nr._/01.10.2013, Judecătoria C. a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta . a anulat procesul verbal de contravenție ./20 nr._/09.03.2013 și a exonerat petenta de plata amenzii contravenționale, a respins capătul de cerere privind obligarea intimaților la restituirea amenzii achitate de petentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal ./20 nr._/09.03.2013 întocmit de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. petenta . a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că la data de 09.03.2013, în C., Piața Centrală, în urma supravegherii fiscale desfășurate la standul nr. 28 aparținând acesteia, în prezența martorului T. L. și a organelor din cadrul IPJ D., au fost descoperite în interiorul standului în câteva cutii de carton, 78 pachete de țigări diverse mărci, fără marcaje fiscale românești, fiind încălcate prevederile art. 221 ind. 3 alin. 3 lit. a din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal al României cu modificările și completările ulterioare.
Pentru această faptă, petenta a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 20.000 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Motivul de nulitate privind încheierea procesului verbal în lipsa contravenientei este neîntemeiat, legea permițând o astfel de modalitate de întocmire. Nici faptul că un reprezentant al petentei nu a fost prezent la constatarea faptei nu atrage anularea procesului, fapta fiind săvârșită în modalitatea deținerii unor bunuri interzise, deținere ce se putea constata și în lipsa acesteia.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Conform art. 206 ind. 21 alin. 10 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal "este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută".
În speță, instanța reține că inspectorii Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale au efectuat controlul în standul aparținând societății petente, stand situat într-o hală în care își desfășoară activitatea mai multe societăți, în aceeași manieră. Cu această ocazie, reprezentanta sau vreun angajat al petentei nu a fost prezent, ci standul fiind semideschis, aceștia au pătruns in incinta sa si au efectuat controlul.
Deși se precizează în cuprinsul procesului verbal că a fost prezent și un martor pentru a atesta modalitatea de efectuare a controlului, instanța reține din declarația martorei T. L. că aceasta a fost prezentă la standul petentei doar când inspectorii și agenții de poliție au căutat în geanta aflată în interiorul acestuia pentru a afla detalii despre societatea care își desfășura activitatea în acel spațiu, controlul fiind efectuat în lipsa vreunui reprezentant sau angajat al petentei. A mai arătat martora că standul era deschis, marfa expusă pe raft și pe măsuța din fața standului, dar nu era nimeni prezent din partea societății. Martora a fost chemată pentru a observa operațiunea de căutare a datelor necesare identificării societății, iar nu pentru a observa că din acel stand erau ridicate pachete de țigări, astfel cum se menționează eronat în cuprinsul procesului verbal.
Tot această martoră a mai arătat că în același timp s-au făcut controale și la alte standuri din aceeași hală și au fost adunat țigări de la mai multe standuri, martora semnând mai multe procese verbale. Singurul stand la care i s-a cerut să însoțească agenții constatatori a fost cel al petentei întrucât era singurul la care nu se afla vreun reprezentant al societății.
Și martorul Ș. G. a confirmat că în ziua controlului doamna M. Anișoara administrator a petentei a lipsit de la stand, iar mai târziu, făcându-și cumpărăturile în hala unde are aceasta standul, ceilalți vânzători au confirmat că s-a efectuat un control la mai multe standuri și s-au confiscat țigări.
Din aceste declarații instanța reține că în același spațiu în care își desfășoară activitatea mai multe societăți comerciale au fost efectuate controale și s-au confiscat mai multe pachete de țigări, fiind întocmite mai multe procese verbale de sancționare contravențională pentru același gen de faptă.
Întrucât martora menționată în procesul verbal nu a asistat la momentul efectuării controlului în spațiul aparținând petentei, ci doar a semnat procesul verbal de contravenție, raportat și la faptul că s-au aplicat sancțiuni pentru aceeași faptă și altor societăți, fără ca martora să asiste nici la controalele efectuate în spațiile acestora, se ridică un dubiu dacă în realitate cele 78 de pachete au fost găsite în standul petentei sau un alt stand. Aceasta cu atât mai mult cu cât niciun reprezentant al petentei nu a fost prezent la efectuarea controlului.
Or, în aceste condiții, nu se poate stabili fără putință de tăgadă că pachetele de țigări au fost depozitate în spațiul petentei, dubiul profitând acesteia și fiind de natură a înlătura răspunderea contravențională ca urmare a nedovedirii faptei imputate.
Prin urmare, constatând netemeinicia procesului verbal, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./20 nr._/09.03.2013, încheiat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale D. și va exonera petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei.
În ce privește cererea petentei privind restituirea părții din amendă pe care a plătit-o, instanța arată că o astfel de cerere nu poate face obiectul unei plângeri contravenționale, față de specificul acesteia, dar și față de împrejurarea că amenda nu a fost plătită în contul intimatei, astfel că obligația de restituire nu-i revine acesteia.
Totodată, există o procedură de restituire a amenzii pe care petenta trebuie să o urmeze, respectiv să adreseze o cerere organului financiar-fiscal și numai în caz de refuz ori de lipsă a răspunsului, îi este deschisă calea acțiunii în justiție.
Din aceste motive, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea intimaților la restituirea amenzii achitate de petentă.
Împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria C., a declarat apel Direcția Regională a Finanțelor Publice C., solicitând admiterea acestuia și pe fond respingerea plângerii.
În cuprinsul motivelor de apel a arătat că instanța de judecată a ținut seama numai de apărările petentei, bazându-se pe declarația martorei menționate în procesul verbal de contravenție, astfel că nu a prezentat în realitate motivele care au determinat-o să admită plângerea, să anuleze actul de constatare și sancționare a contravențiilor și implicit, să înlăture sancțiunea aplicată.
Arată că petenta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor Legii 571/2003 și a fost sancționată pentru deținerea de pachete de țigări fără a fi timbrate corespunzător
Arată că responsabilitatea marcării produselor accizabile revine într-adevăr antrepozitarilor autorizați, destinatarilor înregistrați, expeditorilor înregistrați sau importatorilor autorizați, însă nu se poate stabili că pachetele de țigări au fost stabilite în spațiul petentei, dubiu profitând acesteia și fiind de natură a înlătura răspunderea contravențională ca urmare a nedovedirii faptei imputate.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție ce consideră că nu a fost răsturnată nici de afirmațiile din cuprinsul plângerii contravenționale, nici din probele administrate.
Mai mult faptul că adeverința de reținere a bunurilor nr. 03 A din 09.03.2013 în care sunt precizate pachetele de țigarete a fost semnată de martora T. L., demonstrează ca numita a participat la identificarea acestora, confirmând astfel că bunurile reținute au fost descoperite la standul aparținând societății.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului,și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacată.
Examinand actele si lucrarile cauzei instanta constata ca apelul este intemeiat avand in vedere urmatoarele:
Tribunalul constata ca in mod corect verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
In mod corect instanta de fond a constatat ca motivul de nulitate privind încheierea procesului verbal în lipsa contravenientei este neîntemeiat, legea permițând o astfel de modalitate de întocmire. Nici faptul că un reprezentant al petentei nu a fost prezent la constatarea faptei nu atrage anularea procesului, fapta fiind săvârșită în modalitatea deținerii unor bunuri interzise, deținere ce se putea constata și în lipsa acesteia.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie in mod gresit instanta de fond a apreciat ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator nu corespunde realitatii.
Instanta de fond nu a analizat si coroborat intregul material probator administrat in cauza retinand ca netemeinicia procesului verbal de contraventiei reiese din depozitiile martorilor .
Tribunalul apreciaza ca declaratia martorei T. L. nu poate fi reținută de instanța de fond ca fiind sincera, având în vedere faptul că aceasta depozitie vine în contradicție cu situația mentionata in anexa la procesul verbal de contraventie nr_/79E/09.03.2013 si anume la momentul controlului efectuat impreuna cu organele jandarmeriei din cadrul IPJ D. la standul firmei respective in interiorul standului se afla numita Tanasie L. care a mentionat ca nu este angajata firmei si in prezenta careia s-au efectuat verificarile si ridicarea celor 78 de pachete tigarete fara a ridica alte bunuri sau valori ori alte documente, aceasta anexa fiind semnata de Tanasie L. confirmand astfel ca martora este de acord cu cele mentionate in cuprinsul sau.
De asemenea, declaratia martorului Serbana G. nu poate fi luata in considerare deoarece nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza, acesta declarand doar ca M. A., administratorul societatii a lipsit de la stand in timpul controlului, astfel ca aceasta nu cunoaste aspecte privind savarsirea faptei contraventionale.
Mai mult instanta observa ca petenta prin plangerea contraventionala a afirmat ca standul respectiv era inchis, in timp ce martora propusa de catre aceasta, respectiv T. L., a declarat ca standul era deschis, marfa era expusa pe raft, aspecte contradictorii care confirma faptul ca petenta incearca sa induca in eroare instanta cu privire la realitatea faptica
Tribunalul retine ca petenta intimata nu a dovedit o situatie contrara celei retinute in procesul-verbal ./20 nr._/09.03.2013 prin care . a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că la data de 09.03.2013, în C., Piața Centrală, în urma supravegherii fiscale desfășurate la standul nr. 28 aparținând acesteia, în prezența martorului T. L. și a organelor din cadrul IPJ D., au fost descoperite în interiorul standului în câteva cutii de carton, 78 pachete de țigări diverse mărci, fără marcaje fiscale românești, fiind încălcate prevederile art. 221 ind. 3 alin. 3 lit. a din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal al României cu modificările și completările ulterioare.
F. de aceste aspecte tribunalul in baza art 480 din NCPC va admite apelul, va schimba s.c._/2013 în sensul că va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de apelanta Direcția Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., în contradictoriu intimata . cu sediul în C., .. 7, ., ., schimbă s.c._/2013 în sensul că respinge plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2014
Președinte, J. S. | Judecător, G. P. | |
Grefier, L. M. |
Red. G. P.
L.M. 24 Aprilie 2014/4ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 363/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 174/2014.... → |
|---|








