Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1567/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1567/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1002/317/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 1508/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător C. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelantul petent V. M. împotriva sentinței civile nr.1567 din data de 26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat. S-a depus de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, prin serviciul registratură, la data de 15.06.2015, CD-ul solicitat.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art. 479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.1567 din 26.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea formulată de petentul V. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.03.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei, conform art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006 și conform art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, fiindu-i reținut și permisul de conducere. Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție îndeplinește dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 a căror încălcarea ar fi de natură să atragă nulitatea actului. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că intimatul a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petent, fără ca acesta să facă vreo dovadă a existenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Potrivit art.109 alin.2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar potrivit art.102 alin.3 lit.e din același act normativ, constatarea contravenției pentru săvârșirea căreia a fost sancționat petentul se face obligatoriu cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Instanța de fond a constatat că intimatul a făcut dovada, în cauză, că cinemometrul cu ajutorul căruia a fost măsurată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent era verificat din punct de vedere metrologic la data constatării faptei. De asemenea, din planșele-foto depuse la dosar, rezultă că, potrivit înregistrării cinemometrului, în data de 15.03.2014, ora 11.28.28, autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, condus de petent, a circulat cu viteza de 117 km/h, pe raza satului Cojani, . din orașul Tg.Cărbunești, județul Gorj. Susținerea petentului în sensul că ar fi circulat în afara localității, nu este, de asemenea, întemeiată, având în vedere că din toate fotografiile video-radar rezultă suficiente elemente, case, garduri ș.a., care au atestat că petentul a circulat cu viteza de 117 km/h chiar în interiorul localității.
Împotriva sentinței civile nr.1567 din 26.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a declarat apel apelantul petent V. M., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, prin sentința atacată i-a fost respinsă plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 15.03.2014, proces-verbal prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, reținându-i-se în sarcina sa faptul că la data 15.03.2014, ora 11.28, ar fi condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Cojani, fiind depistat circulând cu o viteză de 117 km/h. Așa cum a arătat în plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție, zona de drum în care a fost depistat circulând era situată în afara localității, iar viteza cu care circula nu era cea înregistrată de aparatul video - radar. Datorită faptului că prin plângerea adresată instanței de fond a solicitat proba cu martori, pentru a demonstra cele arătate mai sus, precum și un caz fortuit, în baza rolului activ instanța de fond trebuia să audieze și martorul propus. Mai mult, în acea perioadă a fost plecat din țară și nu a putut să-și facă apărarea în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și pe fondul cauzei, admiterea plângerii contravenționale în sensul anulării procesul-verbal, exonerarea sa de plata amenzii aplicate și înlăturarea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere, în subsidiar, modificarea procesului - verbal, în sensul înlocuirii amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment și repunerea în situația anterioară.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, și anume faptul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, aceasta neexaminând cauza sub toate aspectele, nu poate fi reținut, în primul rând întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.245 și următoarele NCPC, iar în al doilea rând instanța de fond s-a pronunțat pe fondul plângerii contravenționale verificând procesul verbal de constatare a contravenției contestat atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, conform dispozițiilor art.34 din OG nr.2/2001.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar, prin care a fost surprins autoturismul marca „BMW” cu numărul de înmatriculare_, condus de apelantul petent V. M., în timp ce circula pe D J661, în localitatea Cojani pe segmentul de drum cu restricție de 50 km/h, cu viteza de 117 km/h, în ziua de 15 martie 2014, ora 11:28, stare de fapt reținută în procesul verbal . nr._ din 15.03.2014. Constatarea săvârșirii contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare poate fi efectuată de agenții din cadrul politiei rutiere, dar și cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate si verificate metrologic așa cum prevede expres art.109 din OUG nr.195/2002. Practic, în aceasta din urma situație, constatarea vitezei de deplasare nu se poate realiza decât prin aceste aparate și mijloace tehnice, operatorul radar fiind cel care doar asigura manipularea continuă a acestor mijloace. In nici un caz nu se poate considera că este obligatoriu ca acest operator să fie și cel care trebuie să procedeze la consemnarea procesului verbal, consemnarea putând fi făcută, pe baza celor înregistrate de aparatele radar, de către un alt agent de politie. Odată înregistrată fapta prin mijloacele omologate, agenții de politie doar procedează la o consemnare a datelor înregistrate de aparate, exact în același mod în care se procedează atunci când este vorba de aparatele radar fixe amplasate și fixate pe varii locații.
Astfel, potrivit art.121 din Hotărârea nr.1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform art.49 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 limita de viteză în localități este de 50 km/h. Din procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că apelantul petent a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, în sensul că a fost surprins de un echipaj de poliție rutieră în ziua de 15 martie 2014 orele 11:28 conducând autoturismul proprietatea sa personală cu viteza de 117 km/h, în localitatea Cojani, jud.Gorj. Din fotografiile video radar, aflate la filele 12 și 13 din dosarul instanței de fond, rezultă data, locul precum și autoturismul cu care apelantul petent se deplasa, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art.16 și urm. din OG nr.2/2001, regăsindu-se o . indicii din care rezultă că autoturismul era în localitate și nu în afara localității, cu atât mai mult cu cât pe fotografiile respective sunt menționate coordonate GPS, care menționează cu exactitate locul unde acționa aparatul radar din dotarea intimatei, iar acest aspect nu poate înlătura prezumția relativă înscrisă în dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, și anume cea a legalității și temeiniciei, precum și a veridicității acestuia până la proba contrarie. De altfel, la data întocmirii procesului verbal apelantul petent nu a contestat faptul că, la momentul surprinderii de către aparatul video radar, nu ar fi avut viteza menționată în procesul verbal, ci a contestat faptul că nu era în localitate, astfel încât nu se încadra în contravenția prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, așa cum rezultă din rubrica „alte mențiuni” a procesului verbal de constatare a contravenției.
Simplele afirmații ale apelantului petent nu pot reprezenta un dubio pro reo, în raport de toate probatoriile prezentate de intimată cu privire la fapta contravențională săvârșită în domeniul circulației rutiere, care de regulă este constatată cu ajutorul aparatelor și mijloacelor tehnice din dotarea echipajelor de poliție rutieră, neexistând o altă probă cu o forță probantă egală care să determine infirmarea situației de fapt reținută în procesul verbal de contravenție. În realitate, apelantul petent a contestat viteza de deplasare și faptul că la momentul surprinderii în trafic cu aparatul video radar nu se afla în localitate, aspecte ce nu se confirmă în urma probatoriului administrat, astfel că simpla negație nu reprezintă un mijloc de probă și nu dă naștere unei situații îndoielnice care să profite acestuia.
Astfel, dispozițiile privind viteza legală pe drumurile publice sunt reglementate în art.48 și următoarele din OUG nr.195/_, unde se menționează că orice conducător de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză, și anume limita maximă de viteză în localități este de regulă de 50 km/h, excepție fiind vitezele mai mari de 50 km/h, dar nu mai mult de 80 km/h, iar în afara localității limitele maxime de viteză sunt de 130 km/h pe autostrăzi, de 100 km/h pe drumurile expres sau cele naționale europene și de 90 km/h pe celelalte drumuri, cu excepțiile prevăzute pentru autovehiculele de la art.15 alin.2 din ordonanță. Faptul că în procesul verbal nu s-a consemnat locul unde a fost montat cinemometru, nu reprezintă o lipsă ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută în condițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001. Starea de fapt este descrisă corect și complet în procesul verbal de constatare a contravenției și este confirmată de înregistrările video radar, care au forță probantă și pot fi folosite ca mijloace de probă, conform prevederilor din normele de metrologie legală nr. 021-05 NML pct. 3.5.1.
În ceea ce privește motivul de apel privind lipsa rolului activ al instanței de fond, în sensul că aceasta avea obligația să audieze martorul propus prin plângerea contravențională, tribunalul va avea în vedere dispozițiile art.482 coroborat cu dispozițiile art.254 alin.6 NCPC care menționează că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de fond de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Conform dispozițiilor art.254 alin.1 NCPC proba testimonială a fost propusă de apelantul petent în condițiile legii, însă conform dispozițiilor art.255 NCPC proba trebuia să îndeplinească două condiții cumulative, și anume, să fie admisibilă potrivit legii și să ducă la soluționarea cauzei de față. În ședința publică din 26 septembrie 2014 instanța de fond a respins administrarea probei testimoniale ca fiind neconcludentă, așa cum rezultă din practicaua hotărârii apelate.
În consecință, și acest motiv de apel este nefondat, atâta timp cât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, petentul nu a motivat în ce constă cazul fortuit pentru a putea analiza admisibilitatea în principiu privind înlăturarea caracterului contravențional al faptei, precum și admisibilitatea administrării probei cu martori în condițiile art.309 și următoarele NCPC. Potrivit dispozițiilor art.11 din OG nr.2/2001: „(1) Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită. (2) Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional. (3) Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. (4) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității. (5) Cauzele care înlătura caracterul contravențional al faptei se constata numai de instanța de judecata.”.
Dispozițiile art.11 din OG nr.2/2001 reglementează cauzele care înlătură răspunderea contravențională printre care și cazul fortuit, care nu este definit în dispozițiile ordonanței, astfel că se va face aplicarea dispozițiilor prevăzute în normele de procedură penală, raportat la garanțiile procesuale penale ce urmează să fie avute în vedere în cazul faptelor contravenționale. Cazul fortuit este întâlnit în situația în care o persoană săvârșește o contravenție datorită unei întâmplări sau unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată. Această cauză constă deci, în intervenția unui eveniment sau a unei întâmplări imprevizibile care determină producerea rezultatului socialmente periculos. Cazul fortuit se referă la situația, starea, împrejurarea în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nici nu a urmărit ca el să se producă, rezultat ce se datorează unei energii a cărei intervenție nu putea fi prevăzută.
Întâlnim această cauză atunci când peste o faptă a omului, social utilă, se suprapune o întâmplare, o împrejurare imprevizibilă care deviază rezultatul firesc al faptei inițiale a persoanei, comițându-se o contravenție. Sursele împrejurărilor fortuite pot fi și fenomene ale naturii, ori o stare de boală, precum și o defecțiune tehnică ce nu a putut fi prevăzută. Caracterul contravențional al faptei respective este înlăturat tocmai pentru că făptuitorul a fost în imposibilitatea să prevadă intervenția forței exterioare a acelei împrejurări, care s-a suprapus peste activitatea sa și rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune că a lipsit factorul intelectiv. Pe de altă parte, fapta nu poate fi considerată contravenție – dacă întâmplarea nu poate fi înlăturată – ceea ce înseamnă că deși există factorul intelectiv, lipsește cel volitiv. Lipsind unul din acești factori ai vinovăției se înlătură caracterul ilicit al faptei. În raport de aceste aspecte de fapt și de drept, apelantul petent avea posibilitatea în condițiile art.477 și 478 NCPC ca în motivarea apelului să arate situația, starea sau împrejurarea ce urmează a fi dovedită prin încuviințarea probei testimoniale pentru ca instanța de apel să poată pune în discuție admisibilitatea probei în condițiile legii.
În ceea ce privește motivul invocat de apelantul petent în sensul că acesta ar fi fost plecat din țară și nu ar fi putut să-și facă apărarea în prezenta cauză, tribunalul reține în primul rând dispozițiile art.249 NCPC, astfel că acesta avea obligația de a dovedi susținerea respectivă, iar în al doilea rând conform dispozițiilor art.10 și 13 NCPC prezența părților în procesul civil nu este obligatorie, astfel că apelantul avea obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, iar în cazul în care era plecat din țară avea posibilitatea să-și exercite drepturile procedurale printr-un reprezentant în condițiile art.80 și următoarele NCPC.
De asemenea, în ceea ce privește critica vizând buletinul de verificare metrologică rezultă că acesta a fost emis la data de 16 aprilie 2013, iar cinemometrul de control rutier tip Autovision are ca rezultat al verificării mențiunea de admis, fiind o instalație etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor în condițiile NML 021-05, valabilitatea verificării fiind pe o perioadă de un an de zile, astfel că la data întocmirii procesului verbal de contravenție, 15 martie 2014, se afla în perioada de valabilitate a verificării, astfel că instanța de fond în mod corect a înlăturat și această susținere a petentului.
De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999). În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
De asemenea, se constată că instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, a dat o interpretare corectă întregului probatoriu administrat și pe cale de consecință o aplicare adecvată a legii, concluzionând asupra temeiniciei și legalității procesului verbal întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001. Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța de apel reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii.
Conform dispozițiilor art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002: „(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”.
Conform dispozițiilor art.97 alin.1 lit.a, alin.2, 3 și 6 din OUG nr.195/2002: „(1) In cazurile prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta, polițistul rutier dispune si una dintre următoarele masuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; (2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regula odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. (3) Perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b). (6) Procedura aplicării masurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.”.
Conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c și alin.2 din OUG nr.195/2002: „(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1); (2) La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.”.
Conform art.2 pct.5 din HG nr.1391/2006 prin reținerea permisului se înțelege măsura tehnico-administrativă dispusă de poliția rutiera constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere pana la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.
Conform art.180 alin.1, 2, 3, 5 și 6 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazul în care constata încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor romani cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amenda aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementara aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea. (2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal și semnătura martorului. (3) Atunci când contravenientul a fost sancționat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica și înștiințarea de plata, în care se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislației în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită. (5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. (6) În cazul în care pentru fapta săvârșită se dispune ca măsura tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcutelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției agentul constatator eliberează și o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.”.
Conform art.190 alin.1 și 2 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontiera retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz. (2) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1), împreună cu un raport de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația sa facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule și tramvaie.”.
În baza dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din OUG nr.195/2002, permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție pentru care este prevăzută de lege sancțiunea complementară respectivă. Fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului, încadrându-se la art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunea principală ce se aplică pentru fapta respectivă este amenda contravențională, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se face de către polițistul rutier, iar sancțiunile contravenționale principale și complementare, se aplica prin același proces verbal prin care se constată săvârșirea faptei contravenționale.
Conform dispozițiilor art.5 din OG nr.2/2001: „(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. (2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională; c) prestarea unei activități în folosul comunității. (3) Sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială. (4) Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. (5) Sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplica în funcție de natura și de gravitatea faptei. (7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principala și una sau mai multe sancțiuni complementare.”.
Conform dispozițiilor art.95 din OUG nr.195/2002: „(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgenta, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție si se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principala si, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (2) Avertismentul consta in atenționarea verbala sau scrisa a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (4) Sancțiunile contravenționale prevăzute la alin. (1) se stabilesc si se aplica contravenienților, persoane fizice ori juridice.
Conform dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 3 și 4 din OUG nr.195/2002: (1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care se aplica si sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului. (2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; (3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principala sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) si f), in cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplica si un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare. (4) In cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către seful politiei rutiere din județul sau municipiul București care îl are in evidenta pe titularul permisului de conducere.
Or, conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție, pentru care s-a aplicat atât sancțiunea principală a amenzii, cât și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în speța de față, fapta contravențională încadrându-se la dispozițiile art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, pentru aceasta aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale împreună cu de sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile și alături de măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere.
Atât în dreptul național, cât și în dreptul comunitar abaterile de la normele de circulație rutieră sunt incluse în sfera abaterilor administrativ-contravenționale, iar formele de răspundere sunt prevăzute de lege și urmăresc un scop legitim, și anume asigurarea securității circulației rutiere, cu respectarea principiului proporționalității și în raport de dispozițiile legale în vigoare reclamantul și intimatul având posibilitatea să înfățișeze toate argumentele și observațiile pe care le-au considerat necesare, astfel că tribunalul nu a pornit de la ideea preconcepută că acesta este vinovat de săvârșirea faptei, având în vedere probele furnizate de părți și administrate în mod contradictoriu.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competenta să soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate. In legislația românească, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ. Din perspectiva convențională, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
În principiu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidența art.6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art.6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de pilda, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiții distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art.6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.
În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției împreună cu planșele fotografice se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul petent V. M. domiciliat în oraș Tg.Cărbunești, . Gorj împotriva sentinței civile nr.1567 din data de 26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. R. M.
4 ex./29 Iunie 2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 823/2015. Tribunalul GORJ | Pretentii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
