Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 534/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 534/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 19417/318/2013

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 534/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I. T.

Judecător I. S.

Grefier A. C. C.

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, împotriva sentinței civile nr.2149 din 02.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent R. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, personal, fiind reprezentata de avocat M. Georgi M., lipsind apelanta intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimatul petent a depus întâmpinare.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul părților.

Avocat M. Georgi M. pentru intimatul petent a depus la dosar împuternicirea avocațială și având cuvântul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că la instanța de fond au fost administrate proba cu martori și înscrisuri.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 2149 din 02.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul R. G., domiciliat în comuna Stănești, ., în contradictoriu cu intimatul IPJ Gorj cu sediul în Tg J., jud.Gorj.

A fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ încheiat la 25.11.2013 de postul de poliție Stănești și exonerat petentul de plata amenzii aplicate în sumă de 1000 lei pentru contravenția prev. de art.21 lit.k din legea 171/2010.

A fost menținut restul dispozițiilor din procesul verbal de constatare a contravenției cu privire la contravenția prev. de art.19 lit.b din legea 171/2010.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. la data de 20.12.2013 sub nr._, petentul R. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ din 25.11.2013 prin care s-a dispus sancționarea societății cu amendă în cuantum de 1000 lei conform Legii 171/2010.

În fapt, petentul a arătat că în procesul verbal de constatare a contravenției silvice mai sus menționat s-a consemnat faptul că în data de 25.11.2013, în jurul orei 06:10, pe DJ 664 Stănești ar fi fost depistat în timp ce transporta cu autoturismul marca ARO cu numărul de înmatriculare_ (proprietatea sa) cantitatea de aproximativ 3,6streri fără să dețin aviz primar de însoțire și că totodată ar fi refuzat să însoțească organul de poliție la locul stabilit în vederea confiscării materialului lemnos.

Pentru cele consemnate în procesul verbal, agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului pentru contravenția prev. de art.19 alin.1 lit.b din Legea 171/2010si totodată a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei pentru contravenția prevăzută de art.21 alin.1 lit.k din Legea 171/2010.

Respectivul proces verbal i-a fost înmânat în data de 25.11.2013 după ce, în prealabil, s-a deplasat acasă și a adus avizul de însoțire și a prezentat avizul de însoțire, acesta constituind si motivul pentru care a fost sancționat cu avertisment, iar la momentul respectiv nu s-a purtat nici o discuție pentru confiscarea lemnului.

Petentul a apreciat că starea de fapt prezentată prin respectivul proces verbal nu este reală întrucât deținea aviz de însoțire, dar îl uitase acasă din grabă, întrucât lemnele respective le-a deplasat de la domiciliul său la domiciliul mamei sale pe nume de R. A., ce se afla la o distanță de aproximativ 1 km față de domiciliul susnumitului, în aceeași comună Stănești.

Petentul a susținut că autoutilitara cu care a transportat lemnele de la domiciliul său la domiciliul mamei sale este proprietatea sa și nu poate transporta mai mult de 2 m.c. întrucât, anterior a adus materialul lemnos ce fusese cumpărat anterior de petent pentru mama sa care are nevoie de lemne de foc pentru încălzire în gospodăria sa .

Totodată, petentul a mai arătat că a fost ajutat de terțe persoane cu ocazia încărcării materialului lemnos, acestea însoțindu-l atât pe parcursul deplasării pe drum cât si cu ocazia descărcării lemnului la mama sa.

Astfel, aceasta a invocat pe cale de excepție, nulitatea absolută a procesului - verbal de contravenție, iar pe fond a solicitat anularea procesului - verbal și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 33 din Legea 171/2010 coroborat cu O.G. nr. 2/2001

Conform art. 194 C. pr. civ., petentul a atașat plângerii chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru, copia procesului - verbal de constatare a contravențiilor contestat, bon fiscal din 21.09.2013, aviz de însoțire nr._/18.11.2013 si a solicitat în dovedirea plângerii, proba cu martori si proba cu înscrisuri.

La data de 23.01.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, întrucât

Intimata a mai arătat că procesul - verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 art. 17, iar în ceea ce privește lipsa martorului asistent, la pct. 10 este menționat motivul pentru care nu s-a putut desemna un martor asistent. Totodată, a susținut că la controlul efectuat în data de 12.08.2013, petenta a fost depistată transportând bunuri divizibile, fără să dețină la bordul vehiculului tichetul de cântar eliberat de furnizor, astfel încât fapta contravențională a fost constatată și sancționată în mod corect (filele 16-20).

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205-208 C. pr. civ., H.G. nr. 1373/2008, O.G. nr. 2/2001.

Atașat întâmpinării a depus la dosar, în copie, procesul - verbal de constatare a contravențiilor, tichet expediere prin curier rapid, împuternicire (filele 21-26).

În ședința publică din data de 07.04.2014, au fost audiați martorii propuși de petent, respectiv D. I. si C. Ș..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că ,prin procesul - verbal de contravenție . nr._/2013 încheiat de Poliția Stănești petentul a fost sancționat cu avertisment si amendă în sumă de 1000 lei conform Legii 171/2010 reținându-se în sarcina sa faptul că ar fi fost depistat în timp ce transporta cu autoturismul marca Aro, cu nr._ cantitatea de aproximativ 3,6 m steri fără să dețină aviz primar de însoțire si că totodată, ar fi refuzat să însoțească organul de poliție la locul stabilit în vederea confiscării materialului lemnos.

Din înscrisurile depuse la dosar si din declarațiile martorilor reiese că petentul la data de 25.11.2013, în jurul orei 6,00 dimineața a efectuat un transport de lemne cu autoturismul marca Aro cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 664 A Stănești, de la domiciliul său la domiciliul mamei acestuia fără a deține aviz primar de însoțire si a fost ajutat la încărcarea lemnelor sparte și de fag de martorul C. Ș., încărcându-se în jur de 2 m c material lemnos, dar pentru această faptă petentul a primit avertisment din partea organelor de poliție si nu contestă această măsură.

În ceea ce privește refuzul petentului de a însoți organul de poliție la locul stabilit în vederea confiscării materialului lemnos-faptă prev. de art.21 lit.K din legea 171/2010, instanța a reținut că prin declarațiile martorilor nu a fost dovedit acest refuz și mai mult decât atât petentul a fost surprins în timp ce se afla camioneta ARO cu nr. de înmatriculare_, încărcată cu lemne de esență fag sparte, la domiciliul mamei sale și putea fi confiscat de către agentul constatator.

Cei doi martori nu au avut cunoștință despre refuzul petentului de a se deplasa la locul indicat de agentul constatator în vederea confiscării materialului lemnos.

Pentru considerentele expuse mai sus a fost admisă în parte plângerea formulată de petent, anulat procesul verbal de constatare a contravenției silvice contestat cu privire la fapta prev.de art.21 lit.K din legea 171/2010, și exonerat petentul de plata amenzii aplicate în sumă de 1000 lei pentru această contravenție, menținându-se restul dispozițiilor din procesul verbal de constatare a contravenției contestat cu privire la contravenția prev. de art.19 lit.b din Legea 171/2010.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare, apelanta a arătat că, în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru că a refuzat să însoțească organul de poliție la locul stabilit în vederea confiscării materialului lemnos.

În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului.

A mai arătat că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul,apreciind că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30, alin. 2 din același act normativ, instituția apelantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei de la dezbateri.

Legal citat intimatul petent R. G. la data de 20.11.2014 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul petent în întâmpinare a arătat că, prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză reținând în mod corect faptul că din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați reiese faptul că în data de 25.11.2013, în jurul orei 06,00 dimineața, a efectuat un transport de lemne cu autoturismul marca Aro, cu număr de înmatriculare_ (proprietatea sa), pe DJ 664 A Stănești, de la domiciliul său la domiciliul mamei sale, fără a deține aviz primar de însoțire și a fost ajutat la încărcarea lemnelor sparte, de fag, de către martorul C. Ș., încărcându-se în jur de 2 mc. material lemnos, dar pentru această faptă primind avertisment din partea organelor de poliție, măsură pe care nu a contestat-o.

In ce privește fapta prevăzută de art. 21 lit.K din L. nr. 171/2010, respectiv presupusul refuz al său de a însoți organul de poliție la locul stabilit în vederea confiscării materialului,corect

prima instanță a reținut ca din declarațiile martorilor {inclusiv martora D. I. menționata de către agentul constatator prin raportul din 18.01.2014 întocmit de Ag.șef.adj. P. I. -Postul Poliție Stănești) nu a fost dovedit acest refuz .

A mai arătat că la data și ora (06:10 -25.11.2013) când a fost oprit de agentul constatator nu s-a întocmit nici un proces-verbal, respectivul proces-verbal i-a fost înmânat în data de 25.11.2013, după ce în prealabil s-a deplasat acasă si a adus avizul de însoțire si l-a prezentat, acesta fiind si motivul pentru care a fost sancționat cu avertisment pentru contravenție prev. de art. 19 alin.l lit.b din L.nr.171/2010.

Motivul pentru care nu l-a avut inițial al el a fost acela ca îl uitase acasă din graba întrucât lemnele respective le-a deplasat de la domiciliul său la domiciliul mamei sale {Rădăcina A.), ce se află la o distanta de aproape 1 km. față de domiciliul său, aflându-se în aceeași . avea nevoie de lemne pentru încălzire în gospodăria sa .

A mai arătat că a semnat pe respectivul procesul - verbal pentru înmânare și comunicare și nu pentru alte motive, deoarece nu a fost de acord cu cele consemnate în procesul-verbal, cu atât mai mult nu a avut nici o rubrica în care să poată indica obiecțiunile pe care le dorea a le face, agentul constatator afirmând ca obiecțiunile respective vor fi formulate la instanța de judecata prin plângerea pe care o va formula .

A mai învederat faptul că în ce privește cantitatea de lemne indicată în procesul-verbal aceasta nu este o cantitate reala atât timp cât agentul constatator nu este o persoana competentă în specialitatea silvică, fiind necesară o persoana de specialitate care să stabilească respectiva cantitate în metri steri ,așa cum a fost menționat în procesul-verbal .

În opinia sa, nu a fost respectată întocmai legislația referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase .

Nu este adevărată afirmația agentului constatator din raportul datat 18.01.2014, în sensul ca i s-ar fi solicitat sa-l însoțească la O.S. Tg-J. în vederea confiscării materialului lemnos și că a fost refuzat, nici un moment nu i s-au solicitat cele arătate, "greșit agentul constatator l-a sancționat cu amenda în cuantum de 1000 lei pentru încălcarea art. 21 lit.k din Legea 171/2010 .

Greșit a afirmat agentul constatator (prin raportul din 18.01.2014) că întregul material lemnos despre care a făcut vorbire mai sus ar fi fost descărcat la domiciliul numitei Dragușin I. din corn. Stănesti, ., și ca nu s-ar fi prezentat cu nici un aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat, invocând totodată că nu l-ar fi dus la mama sa Rădăcina A., greșit afirmând că ar fi trecut cu autoutilitara prin fața locuinței mamei sale, iar ca avizul de însoțire nr._ / 18.11.2013 ar consemnat ca punct de descărcare Lelesti si nu domiciliul mamei sale .

A mai arătat că agentul constatator s-a aflat în eroare când a întocmit respectivul raport {datat 18.01.2014) când a afirmat că respectivul material lemnos ar fi fost descărcat la domiciliul numitei Dragușin I. .

A mai învederat faptul că a transportat și descărcat material lemnos la domiciliul lui D. I., dar după ora 15,00, în baza avizului de însoțire din 25.11.2013, însă respectivul transport nu a avut nici o legătura cu materialul lemnos indicat mai sus, și despre care se face vorbire în procesul-verbal de contravenție ( data 25.11.2013 - ora 06:10), iar la ora respectiva (după-amiază, după ora 15:00) nu a fost oprit de nici un organ de politie, deplasarea respectivului materialului făcându-se cu autoutilitara marca ARO cu nr. de înmatriculare_, proprietatea sa.

Față de cele menționate mai sus a solicitat respingerea apelul ca nefondat .

Analizând apelul declarat în raport de criticile formulate, tribunalul urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin sentința apelată a fost anulat procesul verbal de contravenție cu privire la contravenția prevăzută de art.21 lit. k din Legea 171/2010 și menținut procesul verbal pentru contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din același act normativ.

S-a apreciat corect de către instanță în sensul că nu s-a dovedit din declarațiile martorilor refuzul petentului de a însoți organul de politie la locul stabilit în vederea confiscării materialului lemnos, petentul fiind surprins cu autovehiculul încărcat cu lemne la domiciliul mamei sale și putea fi confiscat de către agentul constatator, situație în care s-a considerat că nu a fost săvârșită fapta prevăzută de art. 21 lit. k din Legea 171/2010.

În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 19 lit. b aceasta ava fi menținută așa cum a fost aplicată de agentul constatator, respectiv avertisment, pentru faptul că a fost depistat în timp ce transporta cu autoturismul lemne fără a deține aviz emis de către primar, această faptă fiind dovedită în sarcina petentului .

Afirmațiile apelantei în sensul că prima instanță a interpretat eronat probele cu privire la refuzul să însoțească organul de politie și că declarațiile martorilor nu reflectă realitate, nu sunt însoțite de dovezi din care să rezulte cele afirmate, iar instanța de fond a motivat în concret fiecare contravenție în parte și a pronunțat o soluție temeinică și legală.

Văzând disp. art. 480 alin. 1 C.pr.civ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, cu sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.2149 din 02.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent R. G., CNP_, domiciliat în comuna Stănești, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. I. T.

Judecător,

I. S.

Grefier,

A. C. C.

Red. S.I/thnored.A.C.C.

Judecător fond. I. D.

4 ex/4 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 534/2015. Tribunalul GORJ