Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul HARGHITA

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 2209/96/2014

Dosarul nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 25

Ședința publică din 21 ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. Steluța U.

Grefier C. R.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul

C. B.-B. domiciliat în comuna Ditrău, ..82, județul

Harghita, având CNP_., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice

Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., . nr.20, județul

Harghita și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în municipiul

București, Splaiul Independenței nr.294 corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de

control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, conform prevederilor art. XII din Legea

nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă nu au

răspuns părțile.

Grefierul de ședință face referatul cauzei arătând că procedura este legal îndeplinită.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit prevederilor art. 131 din NCPC,

constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

În conformitate cu prevederile art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța

constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în

temeiul art.95 pct.1 și 4 din Codul de procedură civilă, raportat la prevederile Legii

nr.9/2013.

Având în vedere obiectul litigiului, instanța constată nu mai este necesară estimarea

duratei procesului, conform prevederilor art. 238 din NCPC și, față de cele reținute, în

temeiul art. 244 NCPC, declară terminată cercetarea procesului, fără a mai acorda vreun alt

termen pentru a se depune note scrise, și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 20 octombrie 2014, sub nr.

_, reclamantul C. B.-B. a chemat în judecată pârâta Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor

Publice Harghita, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună

următoarele:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.852,00 lei reprezentând taxa pe poluare;

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data plății și până la data restituirii

efective a sumei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul, a arătat că a achiziționat un autoturism, pentru care, la data

înmatriculării în România, a fost obligat la plata unei taxe pe poluare. A achitat taxa însă, a

considerat perceperea acesteia ca fiind injustă și nelegală în raport cu dispozițiile TCUE.

Ulterior a solicitat restituirea taxei pe poluare însă pârâta a refuzat categoric restituirea

sumei, considerată ca fiind o taxă legală.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prevederile Tratatelor constitutive ale UE și

celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile

contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În drept, s-au invocat prevederile Legii nr.554/2004, art.23, art.25, art.110 din TCE,

art.148 din Constituția României, Legea nr.157/2005, Decizia nr.24/2011 ÎCCJ, art.124,

art.120 alin.7 din OG nr.92/2003.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană

a Finanțelor Publice Harghita, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin același act pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației

F. pentru Mediu.

Pârâta a arătat că suma achitată cu titlu de taxă pe poluare nu poate fi restituită

integral ci doar o eventuală diferență între taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante,

conform prevederilor Legii nr.9/2012. Cererea de restituire a diferenței va fi adresată

organului emitent, singurul competent a dispune de a se pronunța cu privire la această

restituire.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru

Mediu, se arată că, în cazul admiterii acțiunii, pârâta Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita nu va

avea posibilitatea restituirii sumei solicitate decât dacă aceasta va fi virată de către

beneficiar în contul acestei instituții.

În ceea ce privesc cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestui capăt de

cerere, considerând că instituția nu se află în culpă procesuală. De asemenea, a solicitat

respingerea petitului referitor la plata dobânzii legale.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

În fond, tribunalul constată că acțiunea este neîntemeiată.

Legea nr. 9/2012 nu conține dispoziții care să impună taxarea discriminatorie a

autovehiculelor. Această reglementare a devenit discriminatorie doar prin adoptarea OUG

nr. 1/2012 care a exceptat de la taxare autovehiculele de ocazie aflate pe piața internă. OUG

nr. 1/2012 a produs efecte doar în anul 2012. Începând cu data de 1 ianuarie 2013 a încetat

efectul dispozițiilor prin care erau exceptate de la plata taxei autovehiculele de pe piața

națională a autovehiculelor de ocazie. În acest fel, dispozițiile legale care instituie

obligativitatea achitării taxei de poluare au încetat a mai fi discriminatorii și contrare dreptului

comunitar.

Plata taxei s-a realizat după data de 1 ianuarie 2013 astfel că, în mod neîntemeiat,

reclamantul consideră impunerea taxei ca fiind nelegală.

De asemenea, OUG nr. 9/2013 care a intrat în vigoare în data de 15 martie 2013 nu

mai face nicio discriminare între autovehiculele aflate pe piața internă a autovehiculelor de

ocazie și celelalte autovehicule provenite din piața comună europeană.

Față de soluția dată cererii principale, cererea de chemare în garanție a Administrației

F. pentru Mediu rămâne fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, C. B.-

B., cu domiciliul în comuna Ditrău, ..82, județul Harghita, având

CNP_, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, cu sediul în

municipiul Miercurea C., . nr. 20, județul Harghita.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la

Tribunalul Harghita.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2015.

.

Președinte

E. Steluța U.

Grefier

C. R.

Red: E.S.U.

Primit: 23.01.2015

Tehnored/id/ 23.01.2015

Ex.5-C.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul HARGHITA