Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 355/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 5144/258/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 355
Ședința publică din data de 05 mai 2015
Completul constituit din:
Judecător: U. I. C. - Președinte
Judecător: S. R.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelanta K. I., împotriva sentinței civile nr. 2730 din 12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. .. NR._ DIN DATA DE 01.09.2014.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 2730 din 12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins plângerea formulată de petenta K. I., cu domiciliul în ., jud. Harghita, formulată în contradictoriu cu intimata IPJ Harghita, cu sediul în Miercurea C., .. 34, jud. Harghita, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal . nr._ din 01.09.2014 (fila 3) petenta a fost sancționată cu amendă de 180 lei pentru că în aceeași dată a traversat . Municipiul Miercurea C. prin loc nepermis. Fapta este prevăzută de art. 167 al. 1 lit. d din HG nr. 1391/2006 coroborat cu art. 99 al. 1 punctul 3 din OUG nr. 195/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța a reținut că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța a reținut că acesta, ca act încheiat de o autoritate a statului în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite prin lege, se bucură, până la proba contrară, de prezumția de legalitate și veridicitate. Astfel, în cauza A. c/a Românei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept iar Convenția nu le împiedică din principiu, ci doar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În acord cu jurisprudența CEDO, instanța apreciază că una din limitele până la care poate să opereze această prezumție este dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
În speță, astfel cum rezultă din procesul verbal atacat, faptele contravenționale au fost constatate nemijlocit de către agentul constatator, iar petenta nu a făcut și nici nu a tins să facă proba contrară. Cu privire la acest aspect, instanța a remarcat împrejurarea că petenta s-a rezumat la a depune în probațiune doar procesul verbal atacat.
În legătură cu sarcina probei, instanța apreciază că procesul verbal nu este doar un act de acuzare, ci este un act în care sunt consemnate împrejurările percepute direct de agentul constatator, acesta fiind o persoană investită cu autoritatea statului. În aceste condiții ar fi nefiresc ca cele constate de agentul constatator în mod nemijlocit și consemnate într-un proces verbal să nu se bucure de prezumția de veridicitate.
Mai mult, instanța a subliniat că chiar și în materia dreptului penal, constatările organelor de cercetare penală, ale instanței de judecată sau ale altor organe, constatări cuprinse în procese verbale sau acte de constatare sunt mijloace de probă, așa cum prevede art. 198 din Codul de procedură penală. Or, dacă în materia dreptului penal, în care gravitatea acuzațiilor este cu mult mai ridicată decât cea din materia dreptului contravențional, este permis ca o constatare a agentului statului să fie mijloc de probă, cu atât mai mult trebuie admis acest lucru în materia dreptului contravențional.
Totodată, instanța a considerat că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului (cauza Saabiaku vs Franța, hotărârea din 7 octombrie, paragraful 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraful 113) dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată de săvârșirea unei fapte contravenționale și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, având în vedere că prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile prin raportare la importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare. Față de cele arătate, instanța a apreciat că din întreaga jurisprudență CEDO nu a rezultat ideea că persoana sancționată contravențional este scutită de orice sarcină în ceea ce privește dovedirea nevinovăției sale, ci a rezultat că în cadrul procedurii de soluționare a plângerii contravenționale persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia are dreptul să utilizeze orice mijloc de probă pentru a dovedi neconformitatea dintre starea de fapt reținută de agentul constatator și situația reală. Astfel, nu este suficient ca petentul să aibă doar o poziție de negare a celor constatate prin procesul verbal, ci este necesar ca acesta să încerce să și dovedească susținerile sale, sarcina instanței fiind aceea de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România).
În concluzie, instanța a apreciat că atât timp cât agentul constatator a aplicat sancțiunea ca urmare a perceperii nemijlocite a faptei săvârșite de contravenient, procesul verbal de constatare a contravenției constituie mijloc de probă, iar persoana sancționată are sarcina de a face dovada contrară celor consemnate în actul atacat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel K. I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate prin admiterea contestație împotriva procesului verbal ._ emis de IPJ Harghita la data de 1.09.2014 ca neîntemeiat.
În cadrul motivelor, apelanta arată că instanța de fond, a respins apelul făcând referire la practica CEDO, fără a face nici un fel de legătură de cauzalitate cu prezenta cauză.
Astfel spune instanța de fond că nu a fost audiat martorul asistent, pe motiv că nu a mai cerut.
Astfel în baza efectului devolutiv al apelului solicită admiterea probei cu martorul asistent la întocmirea procesului, verbal, probă ce a fost cerută și la fond, dar instanța a omis a o pune în discuție.
Mai mult face referire la faptul că agentul constatator se afla în misiune chiar pe tema pietoni, și cu toate aceste fără nici un fel de motiv nu are camera pornită, deși inițial a spus că o are.
Cu privire la modul de traversare a drumului public, i-au fost aplicate prevederile art. 167 alin 1 lit d din HG 1391/2006 „se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora„... „să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permis”.
Precizează că instanța de fond ca de altfel și agentul constatator trebuia să aibă în vedere prevederile cu caracter general ale codului rutier OUG 19/2002 rep. Art. 72 alin 3: „Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafi „
În aceste condiții audierea martorului este necesară pentru a stabili locul prin care se pretinde că a trecut .> Mai solicită a se depune fișa acțiunii pentru a verifica dacă trebuia sau nu înregistrată video activitatea agentului constatator.
În drept, se invocă prev.art. 470 C., OUG 195/2002 rep, HG 1391/2006 .
Prin întâmpinarea înaintată la data de 24.02.2015 intimatul IPJ Harghita a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivele cererii, intimatul arată că în mod legal, prin sentința dată, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse, impuse de art. 16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în mod corect instanța de fond a dat eficiență prezumției de veridicitate a procesului-verbal, reținând că, din ansamblul probelor administrate în cauză, nu reiese o altă stare de fapt decât cea cuprinsă în procesul-verbal contestat. Astfel, s-a constatat că nu există motive care să conducă la anularea procesului-verbal atacat.
Fapta pentru care petenta a fost sancționată contravențional a fost constatată direct de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de veridicitate.
Pentru aceste motive, în lipsa unor probe pertinente în susținerea nevinovăției contravenientei, simpla negare a acesteia în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește faptul că această contravenție nu a fost înregistrată cu ajutorul unui mijloc tehnic, precizează că acest aspect nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal de contravenție. Fapta reținută nu este din categoria celor pentru care este necesară constatarea cu ajutorul unui mijloc tehnic. Art. 109 alin. 1 din O.U.GL nr. 195/2002 conferă valoare probatorie constatărilor directe ale agentului de poliție.
Cu privire la proba testimonială, prin care apelanta - petentă solicită audierea martorului asistent, arată că martorul la care se referă art. 19, alin. 1 din OG nr. 2/2001 nu trebuie să ateste veridicitatea stării de fapt, ci doar împrejurarea concretă care a condus la nesemnarea procesului-verbal de către contestator.
În drept, se invocă prev.art.205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
Apelul este fondat pentru următoarele motive:
Așa cum rezultă din interpretarea sistematică a textelor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act formal întrucât lipsa unora dintre mențiuni atrage nulitatea acestuia, nulitate care se constată și din oficiu, în lipsa vreunei vătămări a drepturilor contravenientului. Prin urmare, toate mențiunile arătate de art. 17 trebuie cuprinse în procesul-verbal în mod explicit, nefiind admisibilă deducerea acestora din alte acte sau pe baza unor împrejurări ale cauzei. În ce privește „fapta săvârșită”, mențiunile la care se referă art. 17 sunt cele arătate de art. 16, respectiv „descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.
În cauza de față procesul-verbal atacat nu cuprinde o descriere a faptei reținute de agentul constatator. Potrivit celor reținute în procesul-verbal atacat, petenta apelantă „a traversat .”. Se poate constata astfel, în mod evident, că în procesul-verbal nu se menționează, în concret, locul avut în vedere de agentul constatator. Procesul-verbal atacat cuprinde de fapt o judecată de valoare a agentului constatator care a apreciat că locul prin care a traversat petenta . acest fel este încălcată dispoziția art. 17 din OG nr. 2/2001 arătată mai sus, care cere menționarea faptei concrete și nu a unei aprecieri a agentului. În lipsa descrierii faptei concrete nu poate fi cenzurată aprecierea agentului care a considerat că respectiva faptă constituie contravenție, motiv pentru care legea sancționează cu nulitatea absolută actele de constatare astfel întocmite.
Potrivit art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 „Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități pe la colțul străzii …”. Prin urmare, procesul-verbal trebuia să indice dacă traversarea s-a făcut în prezența sau în lipsa unui loc special amenajat, în acest din urmă caz dacă s-a făcut pe la colțul străzii sau nu, indicându-se totodată și alte elemente pe baza cărora s-ar putea aprecia existența contravenției. Totodată, instanța constată că, deși se menționează că traversarea s-a făcut pe . se menționează în ce localitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta K. I., CNP_, cu domiciliul în Sândominic, nr. 1615, jud. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 2730 din 12 noiembrie 2014 a Judecătoriei Miercurea C..
Schimbă în tot sentința atacată. Admite plângerea contravențională formulată de petenta K. I. împotriva procesului-verbal de contravenție ..P. nr._ din data de 1 septembrie 2014. Constată nulitatea absolută a procesului-verbal atacat și exonerează pe petentă de sancțiunile stabilite prin acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 mai 2015.
Președinte Judecător
U. I. C. S. R.
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.C.I.U.
Primit: 07.08.2015.
Tehnored./id/07.08.2015.
Ex.4/AIM.-
Jud.fond: M. L.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 954/2015. Tribunalul HARGHITA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 354/2015.... → |
|---|
