Anulare act administrativ. Sentința nr. 215/2015. Tribunalul HUNEDOARA

Sentința nr. 215/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 6058/97/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II -A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR._ SENTINȚA NR.215/CA/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.02.2015

PREȘEDINTE: M. I. - judecător

C. D. E.- grefier

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul G. A., în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr.290/2003, pentru anulare act administrativ și obligația de a face.

La apelul nominal s-a prezentat reclamantul asistat de av. R. R., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei, adeverința nr. 4/21.01.2015 eliberată de Episcopia Ortodoxă a Devei și Hunedoarei –P. Ortodoxă S.,Adeverința nr.1/15.01.2015 eliberată de aceiași Episcopie - Protopopiatul Orăștie-P. S. V.-Filiala Totia și note scrise prin care solicită respingerea excepției privind competența materială a Tribunalului Hunedoara și practică judiciară.

Instanța în deliberare respinge excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâta Prefectura jud.Hunedoara – C. județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Reprezentanta reclamantului arată că pe fondul cauzei nu mai are alte cereri sau probe de cerut și solicită cuvântul pe fond.

Instanța față de actele depuse la dosar ,constată acțiune în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele invocate în acțiune și în notele de ședință depuse la acest termen .Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față;

Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr._ /28.10.2014, reclamantul G. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele:

  1. A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003- București și,
  2. C. județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, să se dispună prin hotărâre judecătorească următoarele:

- Anularea Hotărârii nr. 180/22.11.2012 emisă de pârâta C. Județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și a Deciziei nr. 915/09.09.2014 emisă de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietății;

- Recunoașterea dreptului reclamantului la despăgubiri și compensații bănești pentru bunurile aparținând părinților și bunicilor reclamantului;

- Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, reclamantul arată că a depus în termenul legal cererea de acordare a măsurilor reparatorii potrivit Legii nr.290/2003, în calitate de moștenitor al antecesorilor părinți G. Z. și G. D., născută P. și a bunicilor P. M. și P. E., însă cererea a fost respinsă nejustificat de cele două pârâte, astfel că este nevoit să se adreseze instanței de judecată.

În drept, invocă art. 17 alin.3 din HG. 1120/2006.

Contestația a fost timbrată cu 50 lei - taxă judiciară de timbru.

Pârâtele au depus întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, pârâta Instituția Prefectului jud.Hunedoara- C. județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, a invocat și excepția competenței materiale a tribunalului, excepție respinsă ca neîntemeiată.

La dosar sau trimis în copie acte din dosarul aflat la comisie, iar reclamantul a completat probațiunea cu două adeverințe privind pe defuncta P. M. –decedată la data de 26.05.1945 și P. E. –decedat la 06.01.1979.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Instituția Prefectului jud.Hunedoara nr. 3922/11.05.2004, reclamantul G. A., a solicitat acordarea despăgubirilor conform prevederilor Legii nr. 290/2003, de pe urma părinților G. Z. și G. D. și bunicii P. M. și P. E., pentru proprietățile imobiliare situate în localitățile Mahala și Horecea, din Ucraina.

Prin Hotărârea nr.180/22.11.2012- C. Județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a respins cererea reclamantului, iar prin Decizia nr. 915/09.09.2014- A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins contestația depusă împotriva hotărârii Comisiei Județene.

C. județeană Hunedoara, prin Hotărârea nr.180/2012, a invocat următoarele motive pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.

  1. Nu a făcut dovada calității de refugiat a numiților Podeț A. și Podeț L., frații bunicii materne P. M.;
  2. Declarația dată de notar nu poate substitui cererea pe care petentul trebuia să o depună în termenul legal pentru bunurile proprietatea bunicilor materni;
  3. Nu s-a probat transmiterea dreptului de proprietate de la Podeț A. și Podeț L. către P. M. și E.;
  4. Din actele depuse la dosar, ar rezulta că G. Z. și D. ar fi avut la data evacuării trei copii;
  5. În ce privește imobilul menționat în Încheiertea nr. 1186/1992 a Judecătoriei Cernăuți se reține că nu au fost depuse alte acte doveditoare, iar din cuprinsul încheierii menționate rezultă faptul că intabularea a fost efectuată sub rezerva a două sarcini în favoarea vânzătorului Z. Mosoriuca, care au fost stipulate într-un act juridic încheiat cu Z. G., la nivelul anului 1938, astfel încât nu poate fi luat în considerare.

Pârâta - A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – serviciul soluționare dosare, prin Decizia nr. 915/09.09.2014, reține din analiza dosarului și a actelor depuse în susținerea contestației că reclamantul nu a depus următoarele documente prin care să se facă dovada vocației succesorale față de bunicii P. E. și P. M.:

- Certificatul de naștere al d-nei P. D., certificatul de moștenitor după bunicii P. E. și M. sau certificatul de deces al acestora, precum și dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, contractul de rentă viageră și donație din 12.11.1943 nu probează transmiterea dreptului de proprietate de la Podeț A. și Podeț L. către P. M. și G. D., întrucât este sub semnătură privată care nu a fost legalizat și intabulat și de asemenea nu au fost plătite taxele și impozitele aferente ,astfel că nu produce efecte juridice.

Instanța examinând actele și probele dosarului, luând în considerare și împrejurările în care părinții și bunicii reclamantului, au fost nevoiți să se refugieze ,constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, ca urmare va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta.

Din actul aflat la fila 113 din dosar rezultă imposibilitatea de procurare a actelor de la autoritățile de stat din localitatea Cernăuți .- Ucraina. C. la punctele 37, 38, 39 și 40 din raportul întocmit a reținut ca acte corespondența purtată de reclamant cu instituțiile publice din Cernăuți, astfel că în aceste condiții art.. 7 din Legea nr. 290/2003 prevede posibilitatea completării actelor lipsă și cu declarațiile autentice date de doi martori, proba care este administrată fiind depuse declarațiile martorilor S. G. și Murdac D. (f.31-35).

Potrivit Ordinului de serviciu din 18 martie 1944- G. Z. –tatăl reclamantului împreună cu familia sa compusă din: D.- soție, E. –socru, M. – soacră, F.- cumnat și A.( bunic)- ( fratele soacrei M. P. Podeț), a fost evacuat din Cernăuți la S. ( f.19).

Întrucât prin Ordinul de serviciu la data respectivă nu se puteau trece mai mult de cinci persoane, nu apare și numele celuilalt frate al bunicii reclamantului Podeț L., însă din declarațiile martorilor Seranfincean G. și Mudroc D., reiese că acesta a fost fratele bunicii și că a fost evacuat din Cernăuți, odată cu antecesorii reclamantului, astfel că este dovedită și calitatea de refuguat a acestora, care au locuit în localitatea S. unde ulterior au decedat( fila 167-168).

Din contractul de rentă viageră și donațiune, semnat în fața unui notar public din Cernăuți, rezultă clar că Podeț A., Podeț L. și P. M., născută Podeț ( bunica maternă) sunt frați având același ascendent G. – tatăl lor (f.20-23 și 24).

Această situație este dovedită și cu declarațiile martorilor Seranfincean G. și Mudroc D., care s-au născut și locuit o perioadă în Cernăuți, fiind apropiați de familia bunicilor și părinților reclamantului.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a cerut și depus în termen cererea cu privire la bunurile ce au aparținut bunicilor P. E. și P. M. (f.16,18,30 și 62).

În ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor transmise de Podeț A. și Podeț L. către P. M. și E., prin contract de întreținere și către G. D. prin donație, argumentele celor două pârâte nu sunt întemeiate, deoarece din actele depuse de reclamant rezultă următoarele:

În data de 12 noiembrie 1943, în fața notarului public din Cernăuți a fost încheiat și semnat un contract de vânzare – cumpărare cu clauza de întreținere și de donație prin care frații Podeț A. și Podeț L., au transmis surorii lor P. M. născută Podeț și soțul său P. E., iar Podeț A. a donat nepoatei lor G. D. – mama reclamantului – bunurile imobile care fac în prezent obiectul cererii reclamantului de despăgubiri.

Întrucât la data redactării și încheierii contractului nu au fost achitate taxele, iar ulterior la 18 martie 1944, părinții reclamantului împreună cu bunicii materni și frații acestora au primit ordin de evacuare, contractul nu a mai fost legalizat, însă la două zile după primirea ordinului de evacuare bunica împreună cu mama reclamantului au cerut notarului public în fața căruia s-a semnat contractul să emită o dovadă care să ateste acest lucru astfel că, prin certificatul nr. 1890/20 martie 1994- notarul public a certificat faptul că s-a încheiat la data de 12 noiembrie 1943 – contractul de rentă viageră și donație (f.24).

Prin urmare, contractul în cauză a căpătat data certă prin atestarea de către notar a datei, părților și-a conținutului actelor semnate în fața lui, astfel că și în lipsa legalizării și intabulării este clară și certă voința părților de-a transmite și de-a accepta bunurile care au făcut obiectul contractului și pe care apoi antecesorii reclamantului le-au folosit până la data evacuării din Cernăuți.

În ce privește calitatea de unic moștenitor a reclamantului, aceasta rezultă clar din actele dosarului, respectiv certificatele de căsătorie și de naștere a părinților, bunicilor și reclamantului ,declarațiile martorilor și declarația pe proprie răspundere a reclamantului.

Cei trei copii trecuți pe ordinul de cartiruire nu erau copiii rezultați din căsătoria părinților reclamantului, aceștia erau copii unor cunoscuți din . să fugă din Cernăuți, fără acte, iar părinții și bunicii reclamantului le-au oferit posibilitatea de a avea niște forme legale de ședere la S..

Prin urmare, la data evacuării din Cernăuți, părinții reclamantului nu aveau copii, reclamantul fiind născut la data de 23.10.1946 în Orașul S., fiind unicul descendent ( f.26,27 și 64).

În ce privește vocația succesorală a reclamantului după bunicii săi P. E. și P. M., reclamantul nu deține un certificat de moștenitor, însă față de actele depuse și declarațiile celor doi martori, rezultă că aceștia sunt decedați și că au avut o singură fiică D. - mama reclamantului ,în prezent decedată.

Un alt motiv de respingere a cererii invocat de pârâte a fost acela că potrivit încheierii nr. 1186/1942 a Judecătoriei de P. din Cernăuți, intabularea a fost efectuată sub rezerva a două sarcini în favoarea vânzătorului Z. Mosoriuca, care au fost stipulate într-un act juridic încheiat în anul 1938 și în lipsa altor dovezi nu poate fi luat în considerare.

Cu privire la acest motiv, instanța constată că cei doi martori au relatat că imobilul a fost proprietatea tatălui reclamantului, astfel că actul menționat nu era singurul înscris care să dovedească acest lucru, iar prin această încheiere s-a dovedit tocmai admiterea intabulării în Cartea Funciară a contractului încheiat între tatăl reclamantului și Z. Mosoriuca, act de vânzare-cumpărare încheiat la 8 ianuarie 1938.

Prin această încheiere, Judecătoria arată că admite cererea de intabulare ,iar potrivit contractului jumătate din imobilul înstrăinat îi aparține lui Z. G.- tatăl reclamantului, dispunând și înscrierea lui într-o Carte funciară nouă CF. 4001, în favoarea lui Z. G., cealaltă jumătate aparținând lui Z. Mosoriuca și dreptul acesteia de a folosi pe durata vieții jumătate din corpul funciar nou format CF. 4001 vândut tatălui reclamantului.

Ca urmare, dreptul de proprietate al tatălui reclamantului asupra corpului de avere format din casă de 537 mp., grădină de 255 mp. și arătura de 2025 mp. este real și dovedit cu admiterea intabulării contractului încheiat în anul 1938 (f.28).

Așa fiind, instanța constată că reclamantul cu probele depuse la dosar a făcut dovada atât a calității de refugiat, a părinților cât și a bunicilor materni, precum și a faptului că bunurile invocate pentru despăgubire, au fost proprietatea acestora cât și dovada că reclamantul este moștenitorul acestora.

În concluzie, contestația va fi admisă în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 8 din Legea nr.290/2003 și ca urmare, cele două acte atacate se vor anula ,iar pârâta Instituția Prefectului județului Hunedoara, prin C. județeană de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 290/2003, va fi obligată să emită reclamantului o nouă hotărâre de recunoaștere a dreptului la despăgubiri și compensației bănești pentru bunurile aparținând părinților și bunicilor săi.

În cauză nu s-au cerut cheltuieli de judecară.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de reclamantul G. A., domiciliat în loc. Geoagiu Băi . jud.Hunedoara, având CNP._, împotriva pârâtelor A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București .. 202, sector 1 și Instituția Prefectului jud.Hunedoara –C. județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și în consecință:

Anulează Decizia nr. 915/09.09.2014 emisă de pârâta ANRP și Hotărârea nr. 180/22.11.2012 emisă de pârâta Instituția Prefectului jud.Hunedoara- C. județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Obligă pârâta Instituția Prefectului jud.Hunedoara prin C. Județeană de aplicare a Legii nr 290/2003, să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a dreptului reclamantului la despăgubiri și compensații bănești, pentru bunurile aparținând pârâților G. Z. și G. D. și bunicilor P. E. și P. M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 24 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. C. D.-E.

Red.M I / dact.DL/4ex.

15.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 215/2015. Tribunalul HUNEDOARA