Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 1594/290/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 37/A/2015DOSAR NR._

Ședința publică din 12 ianuarie 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:M. L.- judecător

D. I.- judecător

B. L. - grefier

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de petentul C. I. împotriva sentinței civile nr.611/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (judec. fond Ș. D. M.).

La apelul nominal făcut in ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se constată că prin Serviciul registratură

Instanța, raportat la actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL;

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr nr.611/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria D. s-a respins plângerea formulată de petentul C. I., CNP_, cu domiciliul în ., jud. C. S., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în D., ..130, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal . nr._/17.03.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.03.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 17.03.2013, ora 10,32 pe DN 6 Mintia, a condus autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. MAI_, cu viteza de 109 km/h, în zonă cu limitare de viteză la 50km/h.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește motivul de nulitate a formei invocat de către petent prin plângerea sa, referitor la indicarea greșită a instanței competente să soluționeze plângere, instanța constată că agentul constatator a indicat corect instanța competentă, raportat la dispozițiilor art.32 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nulitatea procesului verbal.

Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit practicii Curții EDO, astfel cum aceasta a fost în mod elocvent descrisă în cauza H. și alții contra României, este corect și în conformitate cu Convenția Europeană de apărare a drepturilor omului, procedura în care instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca petenții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A. împotriva României, nr._/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Curtea a reamintit că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe fond, instanța reține că a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 109 km/h și că nu ar fi fost în localitate, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului, iar această sarcină revenindu-i potrivit art.249 Cod proc. Civ..

Mai mult, instanța constată că procesul verbal a fost semnat și însușit de către petent, neavând nici un fel de obiecțiuni referitoare la fapta reținută în sarcina sa, ci menționând că „nu a observat”.

Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (f.31), potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din planșele fotografice depuse la dosar se poate observa, la timpul 10:32:40 (f.29) că petentul a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ în localitatea Mintia, cu viteza de 109 km/h, fiind vizibil și numărul de înmatriculare al autovehiculului în foto 2, la timpul 10:32:49 (f.29). Fotografiile se regăsesc în înregistrarea video și sunt conforme cu aceasta, probă din care rezultă cu certitudine comiterea faptei reținute în sarcina petentului.

Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități unde a fost surprins petentul circulând cu 109 km/h, este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Cât privește susținerea petentului că acesta nu se afla în localitate în momentul în care a fost înregistrat de aparatul radar, instanța reține că din declarațiile martorilor nu rezultă acest aspect, aceștia vorbind doar de locul în care petentul a fost oprit, iar pe de altă parte, se reține că aparatul radar indică coordonatele GPS ale locului unde circula petentul cu viteza de 109km/h și care se află în localitatea Mintia, fapt ce poate fi verificat în orice sistem geografic.

Cu referire la vitezele indicate de către martori, instanța reține că acestea sunt fără relevanță, devreme ce determinarea vitezei trebuie stabilită legal, prin mijloace tehnice verificate și omologate, iar nu prin depoziții de martori.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta ce a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, precum și faptul că, prin plângerea formulată, petentul a urmărit în special temporizarea și exonerarea sa de la executarea sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.

De asemenea, instanța are în vedere și pericolul social sporit al faptelor comise de petent, care a circulat cu o viteză deosebit de mare, de 109 km/h, în localitate, unde viteza este limitată la 50km/h, pe un tronson permanent aglomerat, neexistând astfel motive pentru înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul. Totodată, va recomanda petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie.

De asemenea, instanța reține că nu se impune anularea ori înlăturarea măsurii complementare și nici reducerea ei, măsura fiind aplicată cu respectarea dispozițiilor art.102 din OUG nr.195/2002, iar posibilitatea reducerii ei se poate aplica doar de către organul administrativ, cu procedura prevăzută de art.221 din HG nr.1391/2006.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen petentul solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii plângerii.

In motivarea apelului s-a arătat că există neconcordanțe între planșele foto depuse în probațiune, din care rezultă dealtfel că fapta contravențională nu s-a produs în interiorul localității. Mai arată că aparatul radar nu era omologat și că instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile martorilor audiați la administrarea mijloacelor de probă.

Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului invocând motive de legalitate si temeinicie ale sentinței atacate.

Examinând actele si lucrările dosarului, fată de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:

Vizionând înregistrarea pe suport electronic de la f.44, constată că fapta s-a petrecut așa cum fost a reținută în actul contestat, petentul a circulat în localitate cu viteza de 109 km/h. Nu pot fi combătute înregistrările cu declarații de martori, iar cauza de nulitate referitoare la omologarea aparatului radar nu poate fi primită de vreme ce în apel nu se pot invoca motive noi, or acest motiv nu a fost invocat în fața instanței de fond. Potrivit art. 477 alin.1 Cod procedură civilă, limitele efectului devolutiv se stabilesc de către apelant însă în cadrul limitelor generale stabilite prin acțiunea introductivă și nu în afara acestor limite, cum acum se cere.

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt si a pronunțat astfel o soluție temeinică si legală.

In consecință, în temeiul art. 34 din OG nr. 2 /2001, și art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul introdus de către C. I. împotriva sentinței civile nr. 611 / 2014 pronunțată de Judecătoria D., Județul Hunedoara.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 12 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

M. LiviuDrăgan I.

GREFIER,

B. L.

ML/.>

13.01.2015

judec. fond. Ș. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul HUNEDOARA