Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 234/2015. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1871/221/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 234/A/2015 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
PREȘEDINTEBOCȘAN D. -judecător
M. I.-judecător
B. A. E.-grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, împotriva sentinței civile nr. 2295/01.09.2014 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzelor nu se prezintă niciuna din părți deși au fost legal citate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța consideră necesar lăsarea cauzei la a doua strigare în eventualitatea prezentării părților la termenul de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzelor nu se prezintă niciuna din părți deși au fost legal citate.
Instanța, verificând actele dosarului constată că se solicită judecarea în lipsă și având în vedere faptul că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2295/2014, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, s-a admis în parte plângerea formulată de petentul P. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al jud.Hunedoara și ca urmare a fost anulat în parte procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 14.02.2014, în ce privește contravenția prev.de art. 120 alin.1 lit.”h” și i” din HG.1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.3 lit.”e” din OUG.195/2002, constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară și s-a exonerat petentul de la executarea sancțiunilor aplicate, respectiv plata amenzii în cuantum de 340 lei( 4 puncte amendă x 85 lei) și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, menținând în rest dispozițiile procesului-verbal.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14 februarie 2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340,00 lei (340,00 lei+avertism.+avertism.) și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h și i și art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 precum și de art. 80 din OUG nr.195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e, art. 101 alin. 1 pct. 18 și art. 99 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002 – reținându-se în sarcina acestuia că în data de 14 februarie 2014, ora 14,19 pe DN 76 Șoimuș, a condus autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare BH-_ pe DN 76 în localitatea Șoimuș din direcția D.-B. și a efectuat o depășire neregulamentară a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă și peste marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte cele două sensuri de mers și că nu avea asupra sa polița de asigurare obligatorie RCA în original și nu a putut prezenta autorizație de reparație pentru haion portbagaj, avariat în alte circumstanțe decât într-un eveniment rutier.
În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator, în prealabil, instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În cele ce urmează, instanța a analizat temeinicia actului sancționator, în mod punctual, cu privire la fiecare faptă reținută în sarcina petentului.
- fapta prevăzută de art. 120 lit. h și i din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară.
Potrivit art. 77 alin. 2 din HG 1391/2006 – „(2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia”, iar potrivit art. 120 lit. h și i din același act normativ – „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”. Din interpretarea teleologică a acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze efectuarea unei manevre de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal simplu sau dublu continuu.
Nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
În speță, intimatul nu și-a probat această acuzație, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actului sancționator nu s-a indicat expres locul comiterii pretinsei abateri. Ori, din interpretarea teleologică a textului legal care incriminează fapta de a efectua o manevră de depășire neregulamentară, rezultă că pentru existența acestei contravenții este absolut necesar ca manevra să fie efectuată fie în raza de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, fie prin încălcarea marcajului longitudinal continuu.
Însă, neidentificarea locului exact al comiterii faptei eventual prin menționarea km sau a altor date de identificare (de exemplu, în dreptul unui imobil), determină imposibilitatea obiectivă a instanței de a aprecia existența faptei și implicit vinovăția petentului în comiterea acestei fapte, întrucât este greu de crezut că pe tot sectorul de drum al DN 76 ce tranzitează localitatea Șoimuș este interzisă manevra de depășire.
În ce privesc planșele foto realizate cu aparatura din dotare de organul constatator și depuse de intimat la dosar, se va reține că potrivit art. 3.5.1 din NML 021-05, în forma în vigoare – „Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data si ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”. Analizând planșele foto radar depuse la dosar în raport de dispozițiile legale invocate instanța constată că acestea nu evidențiază în mod clar numărul de înmatriculare al autovehiculului surprins în trafic – neîntrunind astfel cumulativ cerințele impuse de lege pentru a fi considerate probe în prezenta procedură.
În aceste condiții, raportat la ansamblul materialului probator administrat, cu privire la această faptă, instanța a dat eficiență principiului in dubio pro reo – dubiu care rezultă și din faptul că nici în raportul întocmit ulterior de același agent constatator nu s-a precizat în concret locul săvârșirii pretinsei fapte.
Prin urmare, instanța a constatat că petentul nu a săvârșit această faptă contravențională, nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei nici sub aspect obiectiv și nici subiectiv, iar sancționarea sa s-a dispus nelegal, motiv pentru care pentru această faptă procesul-verbal de contravenție întocmit va fi anulat.
- fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 constând în neprezentarea poliței de asigurare obligatorii RCA în original;
Potrivit art. 147 din HG 1391/2006 conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, iar potrivit art. 35 alin. 2 din OUG 195/2002 – „ Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”.
Nerespectarea acestor conduite rutiere constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, conform dispozițiilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
În prealabil, instanța a constatat că săvârșirea faptei de a nu prezenta permisul de conducere, a fost constatată proprius sensibus de către agentul constatator și necontestată de petent nici la data întocmirii actului sancționator și nici prin plângerea formulată. Ori, în aceste condiții, raportat la poziția de acceptare a petentului manifestată atât în momentul încheierii procesului-verbal cât și în fața instanței prin necontestarea acestei fapte în plângerea introductivă, sancționarea sa s-a făcut în mod legal.
Pentru săvârșirea acestei fapte petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului – sancțiune apreciată de instanță ca fiind legală, întemeiată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.
- fapta prevăzută de art. 80 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 constând în neprezentarea autorizației de reparație pentru haion portbagaj avariat în alte circumstanțe decât într-un eveniment rutier;
Potrivit art. 80 din OUG 195/2002 proprietarul, deținătorul mandatat sau conducătorul auto al cărui autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă ori tramvai a fost avariat în alte împrejurări decât într-un accident de circulație este obligat să se prezinte în 24 de ore de la constatare la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Nerespectarea acestor conduite rutiere constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni, conform dispozițiilor art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
În prealabil, instanța a constatat că săvârșirea faptei de a nu prezenta autorizația de reparație pentru haion portbagaj avariat în alte circumstanțe decât într-un eveniment rutier, a fost constatată proprius sensibus de către agentul constatator și necontestată de petent nici la data întocmirii actului sancționator și nici prin plângerea formulată. Ori, în aceste condiții, raportat la poziția de acceptare a petentului manifestată atât în momentul încheierii procesului-verbal cât și în fața instanței prin necontestarea acestei fapte în plângerea introductivă, sancționarea sa s-a făcut în mod legal.
Pentru săvârșirea acestei fapte petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului – sancțiune apreciată de instanță ca fiind legală, întemeiată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.
În concluzie, față de considerentele mai sus expuse, a admis în parte plângerea dedusă judecății în sensul că a anulat în parte procesul-verbal de contravenție în ce privește fapta prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h și i din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară și exonerează petentul de la executarea sancțiunilor aplicate, respectiv plata amenzii în cuantum de 340,00 lei (4 puncte amendă x 85 lei) și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, urmând a menține în rest actul sancționator.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție al jud.Hunedoara, solicitând desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie respinsă plângerea petentului ca neîntemeiată.
În motivele de apel intimatul arată că sentinței primei instanțe este criticabilă, întrucât în speță nu se determină un parametru măsurabil ci se prezintă o stare de fapt și din acest motiv Normele 021-05 invocate de instanță nu se aplică, astfel că în aceste condiții fotografiile depuse sunt probe la dosar ce se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar, inclusiv cu recunoașterea petentului care însă susține că a fost nevoit să depășească automobilul din față care a frânat brusc ,dar petentul trebuia să păstreze distanța regulamentară.
Apelul intimatului este scutit de plata taxei de timbru .
Petentul - intimat nu a depus întâmpinare.
Examinând apelul de față, în raport cu motivele invocate și probele dosarului, instanța reține că este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
În procesul-verbal întocmit la data de 14.02.2014, cât și în Raportul întocmit de agentul constatator nu se indică locul unde s-a comis fapta de depășire neregulamentară, în raport precizând doar că manevra de depășire a avut loc în zona de acțiune a indicatorului „ Depășirea interzisă”, trecând peste marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers (f.19).
Din fotografiile depuse de intimat la dosar nu rezultă locul unde s-a comis fapta nefiind evidențiat, nici semn de „depășire interzisă” și nici marcaj cu linie continuă (f.16-18).
Examinând textul de lege care încriminează fapta de depășire interzisă, instanța constată că pentru existența acestei contravenții este necesar ca manevra să fie efectuată fie în raza de acțiune a indicatorului „ Depășirea interzisă”, fie prin încălcarea marcajului longitudinal continuu.
Cum petentul a contestat comiterea faptei, făcând această mențiune în procesul-verbal acesta susținând doar că a depășit un alt autoturism care a oprit brusc, însă nu a afirmat că depășirea s-a făcut în raza de acțiune a indicatorului „ Depășirea interzisă” sau prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și întrucât din planșele foto depuse de intimat la dosar nu rezultă cu certitudine comiterea faptei, în mod legal prima instanță a admis plângerea petentului cu privire la această contravenție .
Așa fiind și nereținând nici din oficiu vre-un motiv de anulare a sentinței, instanța în baza art. 480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul intimatului Inspectoratul de Poliție al jud.Hunedoara.
În apel nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul introdus de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, împotriva sentinței civile nr. 2295/2014 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. D. M. I.
GREFIER,
B. A.-E.
Red.MI/dact.DL/4ex.
09.04.2015( judec.fond U. G. M.).
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 271/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 235/2015.... → |
|---|








