Obligaţia de a face. Decizia nr. 854/2015. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 854/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9726/278/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 854/A/2015 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 25 mai 2015

PreședinteBocșan D.-judecător

M. I.-judecător

B. A. E.-grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul M. L. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 59/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, lipsă fiind apelantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței intimatul arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat și solicită judecarea cauzei. Depune la dosarul cauzei extras din ziarul Actualitate din data de 18.05.2015.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.

Intimatul solicită respingerea apelului declarat, invederând instanței că este cu plățile la zi, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 59/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. L. reprezentat prin Primar împotriva pârâtului T. G. și ca urmare pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 6.363,16 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în temeiul contractului de concesiune nr. 337/29._ calculate pentru perioada trimestrului III 2011 – trimestrul II 2014 până la data de 18.09.2014, sumă care va fi reactualizată cu rata inflației începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Între cele două părți a fost încheiat contractul de concesiune nr.337/29.08.1997 pentru un teren în suprafață de 63 mp situat în municipiul L., . Hunedoara, pârâtul având obligația să achite o redevență trimestrială de 157.563 lei ROL, sumă care, potrivit art.6 din contract, a fost indexată anual cu rata inflației.

Cu privire la dispozițiile legale aplicabile:

La data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea nr.287/2009 privind Codul civil.

Prin art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil s-au stipulat următoarele: ,,Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”

Cum contractul în discuție a fost încheiat la data de 29.08.1997, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.

Deși intitulat contract de concesiune, acest contract este, în realitate, un contract de închiriere supus dreptului comun, având în vedere că terenul ce formează obiectul contractului face parte din domeniul privat al municipiului Petroșani.

Pârâtul a achitat redevența aferentă anilor 2009 – trimestrul II 2010în data de 15.09.2014 cu chitanța nr.5440 și redevența aferentă perioadei trimestrul III 2010 – 2014 în data de 18.09.2014 cu chitanța nr.5461, iar instanța a reținut că plata redevenței pentru perioada 2009 – 30.06.2014 a fost făcută cu depășirea termenului de 10 zile de la expirarea ultimului trimestru prevăzut de art.8 din contractul încheiat între părți.

Potrivit art.9 din contractul încheiat între părți, ,,Întârzierile de la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, urmând ca dacă întârzierile depășesc 30 de zile, să se procedeze la retragerea concesiunii.”

Clauza contractuală respectivă reglementează, pe de o parte, clauza penală convenită de părți în situația întârzierii la plată a redevenței, iar, pe de altă parte, posibilitatea concesionarului de a proceda la retragerea concesiunii (în realitate de a proceda la rezilierea contractului) în situația în care întârzierea de plată a redevenței depășește 30 de zile.

Retragerea concesiunii nu reprezintă pentru concesionar o obligație ci o opțiune, așa cum rezultă din dispozițiile 10 lit. c) din contract, cu care se coroborează norma contractuală prevăzută de art.9, concedentul având libertatea să-și exercite acest drept sau nu.

Pe de altă parte, penalitățile de întârziere nu sunt limitate la perioada de 30 de zile de la care se naște posibilitatea reclamantului de a proceda la retragerea concesiunii, nici o normă contractuală nefiind în măsură a oferi o astfel de interpretare, acestea constituind o anticipare a prejudiciului, constând în penalități pentru întârzierea în executarea obligației de plată a redevențe și curgând până la achitarea creanței principale.

Chiar în ipoteza în care concedentul ar fi optat pentru retragerea concesiunii, penalitățile continuă să curgă până la momentul achitării redevenței restante.

Pentru aceste motive, instanța a înlăturat ca neîntemeiată apărarea pârâtului în sensul că datora penalități de întârziere doar pentru primele 30 de zile începând cu cea de-a 11 zi a lunii următoare a trimestrului scadent, urmând ca, dacă întârzierile depășesc 30 de zile să se procedeze obligatoriu la retragerea concesiunii de către concedent.

În contextul circumstanțelor reținute, instanța a constatat că devin aplicabile dispozițiile art.1073 din codul civil, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, în speță fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile contractuale.

De asemenea, potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că pârâtul este obligat să respecte întocmai obligațiile contractuale asumate.

Potrivit art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ,,Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.”

Pentru penalitățile de întârziere aferente perioadei trimestrul I 2009 – trimestrul II 2011 sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.167/1958, ținând seama de dispozițiile art.6 alin.4 din Noul Cod Civil și art.201 din Legea nr. 71/2010, ,,Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”, iar potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, ,,Termenul prescripției este de 3 ani…”.

Potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, ,,În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge ptrintr-o prescripție deosebită.”

Chiar dacă pârâtul a achitat redevența aferentă perioadei trimestrul I 2009 – trimestrul II 2011 și care era prescrisă în lumina dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 și nu mai poate cere înapoierea prestațiilor conform dispozițiilor art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, această plată nu reprezintă un caz de suspendare a cursului prescripției dintre cele prevăzute de art.13-14 din Decretul nr.167/1958 și ni un caz de întrerupere a cursului prescripției dintre cele prevăzute de art.16 din același act normative.

În acest sens, executatea de către pârât a unei obligații naturale trebuie interpretată strict în sensul că acesta nu mai poate cere înapoierea prestațiilor și reprezintă o sancțiune pentru acesta.

Potrivit art.1 alin.(2) din Decretul nr.167/1958, ,,O dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”, însă așa cum s-a arătat mai sus, clauza de la art.9 din contractul încheiat între părți este o clauză penală prevăzută pentru plata cu întârziere, astfel încât reclamantul avea la îndemână posibilitatea de a cere atât executarea în natură (plata redevenței), cât și executarea clauzei penale printr-o singură acțiune, cât și opțiunea de a solicita separat, prin acțiuni distincte, executarea în natură (plata redevenței) și executarea clauzei penale.

În consecință, instanța a reținut că dreptul material la acțiune pentru executarea clauzei penale constând în plata penalităților de întârziere este prescris pentru perioada trimestrul I 2009 – trimestrul II 2011.

În ceea ce privește capătul doi de cerere având ca obiect reactualizarea în raport cu rata inflației la data plății efective în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, instanța a reținut că acesta este întemeiat, având în vedere dispozițiile art.1.088 din codul civil.

Având în vedere cele de mai sus, precum și dispozițiile art.969 și 1073 din Codul civil, instanța a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.363,16 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în temeiul contractului de concesiune nr.337/29.08.1997, calculate pentru perioada trimestrul III 2011 – trimestrul II 2014 până la data de 18.09.2014, sumă care va fi reactualizată cu rata inflației începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. L. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul arată că față de prevederile art. 969 și 1270 cod civil sentința este criticabilă sub aspectul reținerii de către instanța de fond a faptului că pretențiile până concurența sumei de 19.123,01 lei sunt prescrise, respectiv pentru perioada trimestrului I 2009 – trimestrul II 2011 deși a fost întrerupt cursul prescripției ca urmare a plății efectuate de pârât cu chitanța nr. 5461/18.09.2014.

În drept invocă dispozițiile art. 466 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.

Apelul reclamantului este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând doar verbal respingerea apelului ca neîntemeiat.

Examinând apelul declarat de reclamant în raport cu motivul invocat și actele dosarului, Tribunalul constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Între reclamantul M. L. în calitate de concedent și pârâtul T. G. în calitate de concesionar s-a încheiat contractul de concesiune înregistrat sub nr. 337/29.08.1997 având ca obiect imobilul teren în suprafață de 63 m.p. pe o perioadă de 50 ani și conform articolului 5 pârâtul avea obligația achitării unei redevențe anuale în cuantum de 157.563 lei ROL și de asemenea la articolul 6 contractul prevedea că prețul concesiunii va fi indexat anual cu rata inflației iar la articolul 9 prevede faptul că întârzierile la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată.

Întrucât pârâtul a întârziat plata redevențelor trimestriale, reclamantul a calculat penalități în cuantum total de 19.423,01 lei pentru perioada trimestrul I 2009 – trimestrul II 2014 până la data achitării redevenței cu chitanțele nr. 5440/15.09.2014 și respectiv 5461/18.09.2014.

Față de data achitării redevenței, reclamantul susține că în mod greșit prima instanță a admis doar în parte acțiunea apreciind că pentru perioada trimestrul I 2009 – trimestrul II 2011 acțiunea ar fi prescrisă.

Potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune pentru fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, iar potrivit art.1 alin.2 din același act normativ, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Deși pentru perioada trimestrului I 2009 – trimestrul II 2011 erau îndeplinite condițiile prescripției extinctive, pârâtul prin cele două chitanțe a achitat benevol redevențele, acest fapt nu este un caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției conform prevederilor art. 13,14 și 16 din Decretul nr. 167/1958, pârâtul fiind cel care în această situație nu poate cere înapoierea prestației.

Ca urmare, fiind stins dreptul la acțiune pe perioada trimestrului I 2009 – trimestrului II 2011, pe această perioadă este stins și dreptul la penalități cum a reținut corect prima instanță.

Așa fiind, apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul introdus de către reclamantul M. L. împotriva sentinței civile nr. 59/2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25 mai 2015.

Președinte,Judecător,

B. DumitruMorcan I.

Grefier,

B. A. E.

M.I./B.A.E. – red. 4 ex.

13.07.2015

- jud. fond – M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 854/2015. Tribunalul HUNEDOARA