Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 821/2015. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 821/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 5340/221/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A-II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 821/A/2015 DOSAR NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2015
PREȘEDINTE: S. D. - judecător
A. L. M. - judecător
SÎNA E. D. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul petent M. D. M. împotriva sentinței civile nr. 3081/2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (judecător fond M. R.).
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 11.05.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3081/2014 a Judecătoriei D. s-a admis în parte plângerea formulată de petentul M. D. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, și în consecință:
A anulat în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05 iunie 2014, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
A fost menținut în rest procesul-verbal atacat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05 iunie 2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 510,00 lei și avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin. 1 și art. 147 alin 1 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 101 alin. 2 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 05 iunie 2014, ora 19,01 pe DN 68A, loc. Lăpușnic, a condus autoturismul marca AUDI cu numărul de înmatriculare FR-XQ-364 fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 89 km/h în localitate în zona de limitare la 50 km/h și că nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța a constatat că atât starea de fapt și încadrarea juridică a faptei au fost arătate în mod clar de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal întocmit. Mai mult, anularea procesului-verbal pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 (privind descrierea necorespunzătoare a faptei) sau pentru că a fost bifată atât rubrica „contravenientul refuză să semneze procesul verbal” cât și rubrica „contravenientul nu poate să semneze procesul-verbal”, în condițiile în care petentul a semnat procesul verbal contestat, intervine doar în cazul în care petentului i s-ar fi cauzat vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel. Însă, în speță, acesta s-a mărginit doar a invoca pretinsul viciu fără a preciza în concret în ce a constat vătămarea pe care a suferit-o. Prin urmare, s-a constatat că nu s-a produs petentului vreo vătămare prin modul de întocmire a procesului-verbal atâta timp cât prin actul încheiat nu s-a lăsat loc de arbitrariu și s-a acordat posibilitatea instanței să facă aprecieri cu privire la existența faptelor, iar contravenientul a avut posibilitatea într-o procedură judiciară să combată cele constatate.
Referitor la motivul de nulitate a procesului verbal, în sensul că, deși a fost încheiat în lipsa contravenientului, actul nu a fost semnat de un martor, instanța a avut în vedere Decizia nr. XXII din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acest motiv nu face parte dintre cele de nulitate absolută enumerate limitativ de art. 17 din OG 2/2007 și poate atrage doar o nulitate relativă, în condițiile dovediri unei vătămări.
Potrivit art. 19 alin.1 din OG 2/2001 care prevăd că: “(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.”
Astfel, menirea martorului este aceea de a dovedi refuzul sau imposibilitatea semnării procesului verbal de către contravenient, ori încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului și în nici un caz, dovedirea unor împrejurări de fapt legate de contravenție. Din aceste considerente nu se poate considera că petentul a suferit vreo vătămare, în condițiile în care chiar dacă era consemnat un martor în cadrul procesului verbal, acesta ar fi certificat doar refuzul contravenientului de a semna sau lipsa acestuia la momentul întocmirii procesului verbal.
Petentul nu a adus proba vătămării suferite prin încheierea procesului verbal fără semnătura unui martor.
Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În cele ce urmează instanța a analizat punctual temeinicia actului sancționator pentru fiecare faptă contravențională reținută în sarcina petentului.
I. fapta de a circula cu viteza peste limita legală
Cu referire la această faptă instanța a constatat că săvârșirea acesteia a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din planșa fotografică depusă la dosar se poate observa că la timpul 19:01:34 că autoturismul marca Audi condus de petent și înmatriculat sub nr. FR-XQ-364 a circulat cu viteza de 89 km/h în localitate.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități unde a fost surprins petentul circulând cu 89 km/h este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În concordanță cu art. 101 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG 195/2002, depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege – sancțiune apreciată de instanță ca fiind legală, întemeiată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
II. fapta de a nu prezenta documentele prevăzute de lege.
Potrivit art. 35 alin. 2 din OUG 195/2002 – „ Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”.
În procesul-verbal contestat s-a reținut că petentul nu avea asupra sa „documentele prevăzute de lege” fără a indica ce document i-a lipsit petentului.
D. fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului verbal nu poate opera în condițiile în care petentul se află în imposibilitatea de a dovedi contrariul celor reținute și având în vedere poziția procesuală exprimată de către petent cu privire la această faptă, instanța a dat eficiență principiului in dubio pro reo.
În consecință, pentru cele ce preced, instanța a admis în parte plângerea în sensul că a anulat în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05 iunie 2014, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, cu avertisment
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen apelantul petent M. D. M. solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii în sensul admiterii plângerii.
În motivarea apelului s-a arătat în esență că apelantul petent a contestat procesul verbal de contravenție deoarece este ilizibil iar din motivarea hotărârii instanței de fond se reține că atât starea de fapt cât și încadrarea juridică au fost arătate în mod clar de agentul constatator dar în art. 16 din OG 2/2001 se prevede că procesul verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu și indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. Se arată că sancțiunea aplicată actului sancționator încheiat cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la indicarea normei încălcate este nulitatea absolută.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:
Criticile formulate prin apelul de față de către apelant sunt neîntemeiate. Astfel, prima instanță a reținut în mod just că în ceea ce privește fapta de a circula cu viteza peste limita legală, procesul verbal întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr.2/2001 și că nu există nici o cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din același act normativ.
Deși se susține de către apelant faptul că la lecturarea procesului verbal de contravenție scrisul este ilizibil atât la menționarea faptelor săvârșite cât și la articolele de lege în baza cărora faptele constituie contravenție și sunt sancționate contravențional, se constată că aceste critici nu au nici o susținere în condițiile în care fapta a fost descrisă corespunzător pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 121 alin.1 din HG nr.1391/2006 și art101 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG 195/2002, menționându-se că între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează iar încadrarea juridică a faptelor este vizibilă..
Petentul nu a dovedit nelegalitatea procesului-verbal atacat, astfel că instanța de apel nu poate reține criticile formulate prin motivele de apel întrucât sunt neîntemeiate.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 34 alineat 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul găsind nefondat apelul formulat de către apelantul petent M. D. M., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de către apelantul petent M. D. M. împotriva sentinței civile nr. 3081/2014 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. D. A. L. M.
GREFIER,
SÎNA E. D.
4 EX./ 23.06.2015
A.L.M./S.E.D.
(judecător fond M. R.)
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 854/2015. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|








