Anulare act administrativ. Sentința nr. 337/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 337/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 7564/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 11 Februarie 2014
Președinte - B. D. G.
Grefier E. C.
Sentința nr. 337/ca
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamant B. V. I. și pe pârât AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IAȘI, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile, atât pe excepții, cât și pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, din lip0să de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2014, când:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul_ /19.06.2013 reclamantul B. V. I. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Iași să dispună anularea Deciziei nr._/19.03.2013 emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii, se susține în esență că decizia contestată, în baza căreia reclamantul a fost obligat la restituirea sumei de 1974 lei pretins încasată nelegal a fost acordată legal cu titlu de ajutor social, este nelegală, abuzivă, nemotivată.
Pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Iași nu a formulat întâmpinare, depunând doar precizări scrise prin care a ridicat excepții de ordine publică: nulitatea cererii de chemare în judecată, inadmisibilitatea, tardivitatea cererii.
La solicitarea instantei, pârâta a depus documentatia ce a stat la baza emiterii deciziei atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu precădere asupra excepțiilor ridicate de pârâtă și asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
Excepția nulității cererii pentru netimbrare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, reclamantul timbrând legal cererea, cu taxă de timbru de 8 lei, conform rezoluției președintelui de complet.
Excepția inadmisibilității acțiunii este, totodată, neîntemiată, nefiind vorba despre o modalitate de desființare a unui alt act administrativ, emisă de unitatea administrativ teritorială, ci de o acțiune de drept comun, în contencios administrative, împotriva unui act administrativ unilateral, producător de efecte juridice, emis de pârâtă pe numele reclamantului.
Neîntemeiată este și excepția tardivității acțiunii, ridicată în raport de termenul de 15 zile de plată prevăzut în act, termen după care decizia ar fi devenit titlu executoriu. Reclamantul a contestat decizia în contencios administrativ în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului pârâtei la plângerea sa prealabilă, fiind respectat atât termenul de prescripție, cât și cel de decădere instituite prin art. 11 din L. nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța reține că directorul pârâtei a emis decizia contestată prin care a dispus recuperarea de la reclamant a ajutorului social, în cuantum de 1974 de lei, pretins încasat nelegal în perioada 01.06._13
Critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ contestat este vădit întemeiată, nemotivarea actului fiind de natură a atrage nelegalitatea deciziei contestate, deoarece prin acesta nu s-a stabilit:- care au fost condițiile legale încălcate de către familia beneficiară ce au impus emiterea deciziei contestate în vederea recuperării sumei de 1974 de lei și cerințele ce nu au fost respectate la depunerea dosarului pentru aprobarea ajutorului social.
Chiar dacă obligația de recuperare, ca formă de răspundere, are caracter obiectiv și derivă din lege, pârâta avea obligația ca la emiterea deciziei contestate să indice motivele pentru care în perioada 01.06._13 s-a acordat în mod nelegal familiei reclamantului ajutorul social în baza lg. nr.416/2001, sumele încasate nelegal pe fiecare lună în parte din perioada de referință, precum și condiția/condițiile legale neîndeplinite la data formulării cererii de acordare a ajutorului social sau în perioada de acordare, în raport de conținutul deciziei contestate neputându-se stabili care anume condiții de acordare a acestuia au fost încălcate sau au încetat.
Chiar dacă nemotivarea actului administrativ nu este prevăzută ca o condiție expresă a legalității acestuia, această cerință are caracter obligatoriu deoarece executarea din oficiu a actului administrativ nu ar putea fi realizată în lipsa acelor elemente necesare care să permită persoanei vizate să aducă la îndeplinire actul administrativ, să se supună efectelor sale.
Or, în cauză, obligația stabilită în sarcina reclamantului se referă la o sumă globală, fără ca pârâta la emiterea deciziei contestate să facă referire la condițiile/cauzele ce au impus recuperarea sumelor.
Sub acest aspect decizia contestată este deficitară, făcând practic imposibil de verificat de către instanța de contencios administrativ dacă obligația de recuperare dispusă de pârâtă prin directorul său este sau nu legală.
Nemotivarea actului administrativ contestat atrage nelegalitatea acestuia, astfel încât, în baza disp. art. 1, 8, 18 din L. nr. 554/2004 instanța urmează a admite acțiunea și a dispune anularea deciziei nr._/19.03.2013 emisă de pârâtă pe numele reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptiile netimbrarii cererii, inadmisibilitătii actiunii si tardivitătii actiunii, invocate de pârât.
Admite actiunea formulată de reclamantul B. V I., domiciliat în ., jud. Iasi, CNP_ în contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteană pentru Plăti si Inspectie Socială Iasi, cu sediul în Iasi, ., .>
Dispune anularea deciziei nr._/19.03.2013 emisă de pârât pe numele reclamantului.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmand a fi inregistrata la Tribunalul Iasi.
Pronuntată în conditiile art 396 alin 2 cpcp azi, 11.02.2014.
Președinte, B. D. G. | ||
Grefier, E. C. |
← Pretentii. Sentința nr. 224/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 339/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|