Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 19/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 33056/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 08 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.
JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU
JUDECĂTOR C. B.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 19/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta C.N.A.D.N.R. SA -C. și pe intimata ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin reprezentant convențional avocat R. D., lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
La interpelarea instanței, intimata prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar, respectiv practica judiciară a instanțelor ieșene în dosare asemănătoare, precum și chitanța nr. 042/15.12.2013, în copie certificată de conformitate cu originalul, pentru justificarea onorariului de avocat.
La interpelarea instanței, intimata prin avocat arată că nu are cereri noi de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Intimata, prin avocat, având cuvântul solicită respingerea cererii de recurs și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, probatoriul administrat în cauză fiind suficient și de natură a justifica că în mod corect insta nța de fond a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal. Mai arată că solicită acordarea de cheltuieli de judecată pentru justificarea cărora a depus la doar copie după chitanță.
Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberînd asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 7038/2013 a Judecătoriei Iași s-a admis plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA –C. și în consecință a fost înlociută cu avertisment amenda de 1750 lei aplicată petentei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
”Prin plângerea formulată, petenta . și înregistrată sub nr._, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2012, emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA -C. a solicitat instanței de judecata să dispună anularea acestuia, a cărui legalitate și temeinicie o contestă, și exonerarea petentei de la plata atât a amenzii contravenționale în cuantum de 1750 lei, aplicate în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, modificată.
În cazul în care instanța va trece peste motivele de nulitate ale actului constatator al contravenției contestat, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, în data 10.10.2012, numitul A. C. N., în calitate de agent constatator al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (C.) a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, stabilind în sarcina petentei amenda contravențională în cuantum de 1.750 lei, cu motivarea că, în data de 14.09.2012, ora 08:17, autobuzul cu număr de înmatriculare_ aparținând .. a circulat pe DN 28. km 81 + 300m Tomești „fără a deține rovinietă valabilă".
Astfel, potrivit intimatei, petenta a săvârșit o faptă care întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, privind tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, faptă sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1.750 lei, conform prevederilor art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Solicită instanței să dispună anularea procesului-verbal de contravenție sus menționat, având în vedere următoarele:
Intimata consideră, în mod greșit, că petenta trebuie să achităm tariful de utilizare a drumului național pentru autobuzele care efectuează transport public local pe traseul Tomești-Iași.
Conform art. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei j de drumuri naționale din România, modificată: „Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare (…) vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza administrativ-teritorială a unei localități".
Consideră că și vehiculele societății petentei care circulă pe traseul nr. A29, redefinit 103 (Baza 3- Calea Chișinăului - șoseaua Iași-Tomesti - Blocuri Tomești) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare, având în vedere următoarele considerente:
Toate configurațiile traseelor (inclusiv a traseului nr. A29, redefinit 103) pe care se efectuează serviciul de transport public în municipiul Iași au fost stabilite prin Programul de transport public local de călători pe raza municipiului Iași, anexa nr. 1 la contractul de colaborare (actualizat și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 115/01.04.2010). Societatea petentă, în calitate de colaborator al R.A.T.P. Iași (concesionar al transportului public de călători în municipiul Iași) este obligată să efectueze serviciul de transportul public local, cu respectarea întocmai a configurației traselor, fără a putea aduce vreo modificare.
Motivul pentru care C. pretinde că societatea petentă este obligată să achite tariful de utilizare prevăzut de art. 2 din O.G. 15/2002 pentru autovehicululele care circulă pe traseul nr. 103 este tocmai faptul că acest traseu depășește raza-administrativ teritorială a municipiului Iași.
Tocmai în vederea clarificării acestui aspect, societatea petentă s-a adresat, în mai multe rânduri, Primăriei Iași (adresa nr. 323/06.05.2010, adresa nr. 07/03.01.2011), solicitând să i se comunice dacă traseul nr. 103 (Iași-Tomești Blocuri), așa cum, este acesta configurat prin Anexa nr. 1 la HCL nr. 115/01.04.2010, depășește raza administrativ-teritorială a municipiului lași. Pentru a înlătura orice urmă de îndoială referitor la acest aspect în data de 75.04.2012 s-a adresat și Instituției Arhitectului Șef - Serviciul GIS din cadrul Municipiului Iași (adresa nr._/25.04.2012) solicitând să i se comunice dacă inclusiv limita traseului nr. 103 se află pe teritoriul administrativ al Municipiului Iași.
În drept se invocă prevederile art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001.
În dovedirea se solicită proba cu martori și înscrisuri.
s-au depus la dosar următoarele înscrisuri:
1.) procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2012;
2.) adresa nr._/27.04.2012 emisă de Municipiul Iași, Arhitectul Șef, Serviciul GIS în care se precizează că în mod clar, că întreg traseul nr. 103 (Iași-Tomești Blocuri), inclusiv capătul de traseu Blocuri Tomești, se află pe teritoriul administrativ al Municipiului Iași;
3.) Adresa nr._/28.02.2011 emisă de Primăria Mun. Iași, Instituția Arhitectului Șef, Serviciul GIS către Judecătoria Iași (dosar nr._/245/2010) în care se arată că D.N. 28 - Km 81 -K300m se află pe raza teritorial-administrativă a mun. Iași, împreună cu Planul de situație Șoseaua Iași-Tomești;
4.) Adresa emisă de Judecătoria Iași către Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei lași;
5.) Adresa nr. 1944/12.01.2011 emisă de Primăria Iași (drept răspuns la adresa subscrisei nr. 07.01.2011), în care se arată, în mod expres, că drumul de legătură a mun. Iași cu . pe raza teritorial administrativă a mun. Iași;
6.) Harta administrativă a mun. Iași din care reiese, în mod clar, că întregul traseu 103 pe care circulă autobuzele deținute de petentă, se află pe raza teritorial-administrativă a mun. Iași;
7.) adresa emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași drept răspuns la adresa nr._/11.11.2011 emisă de societatea noastră, în care se precizează că până la stingerea litigiului intre UAT Iași și UAT Tomești, zona în litigiu este inclusă în suprafața administrativă a UAT Iași împreună cu Procesul-verbal de delimitare dintre cele două unități administrativ-teritoriale, întocmit în anul 1973, semnat de reprezentanții legali ai celor două unități și de către delegatul cadastral. Schița de hotar dintre unitatea administrativ teritorială Tomești și unitatea administrativ teritorială Iași, la scara 1:_, din anul 1973, anexă la procesul-verbal de mai sus, Schița tronsonului de hotar al Comunei Tomești cu Municipiul Iași, la scara 1:5000, avizat cu nr. 844/16.02.2007 și recepționat de OCPI Iași sub nr. 825/22.02.2008;
8.) Sentința 5287/02.04.2010 pronunțată de Judecătoria Iași (dosar nr. 10._ ), definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis plângerea formulată de subscrisa împotriva procesului-verbal nr._ din 14.04.2009 încheiat de D.R.D.P. Iași, cu motivarea că: conform art. 3 din O.G. nr. 15/2002, petenta, în calitate de operator de transport public local este exceptată de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale, iar această excepție nu poate fi inserată în textul amintit, decât dacă se are în vedere că, în exercitarea serviciilor de transport autovehiculele angajate în transportul local parcurg, prin configurația traseului, și o porțiune de drum național";
9.) Sentința nr. 1958/26.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași (dosar nr._/245/2010), definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis plângerea formulată de subscrisa împotriva procesului-verbal nr._ din 10.11.2010 încheiat de D.R.D.P. lași, cu aceeași motivare că subscrisa suntem exceptați de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale pentru traseul nr. 103 Iași-Tomești Blocuri;
10.) Sentința civilă nr. 8182/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași (dosar nr. 22._ );
11.) Sentința civilă nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași (dosar nr._/245/2012) prin care s-a admis plângerea formulată de subscrisa și s-a dispus anularea procesului-verbal contestat, cu aceeași motivare că subscrisa suntem exceptați de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale pentru traseul nr. 103 Iași-Tomești Blocuri;
12.) Sentința civilă nr._/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași (dosar nr._/245/2012) prin care s-a admis plângerea formulată de subscrisa și s-a dispus anularea procesului-verbal contestat, reținându-se aplicabilitatea în speță a disp. art. 3 din O.G. nr. 15/2002;
13.) Sentința civilă nr._/02.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași (ds. nr._/245/2012);
14.) Extras de pe portalul Judecătoriei Iași în dosarele nr._/245/2012,_/245/2011 și nr._/245/2012.
Intimata a depus la dosar actele doveditoare în susținerea respingerii plângerii.
Analizând plângerea formulată prin prisma dispozițiilor incidente în materia dedusă judecății și a probelor administrate, prezenta instanță apreciază:
Este de principiu faptul că procesul-verbal atacat în prezenta speță, conține ope legis o prezumție legală relativă de autenticitate și de veridicitate.
Potrivit jurisprudenței comunitare, la care judecătorul național are obligația a se raporta, într-o materie atât de controversată cum este cea a contravențiilor, atât regimul juridic, cât și principiile de bază ce guvernează materia dedusă judecății, sunt chestiuni de graniță, la limita sferei dreptului public cu dreptul privat, împrejurare care conferă tuturor părților dintr-un astfel de proces, ab initio, prerogative speciale, conturate îndeosebi în planul probațiunii judiciare.
Conținutul de facto al procesului-verbal de constatare și sancționare va putea susține probator conținutul ipotezei descrise de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 8, alin. 1 OG 15/2002, doar în măsura în care acesta nu este contestat și doar în măsura în care veridicitatea situației se coroborează cu cel puțin un mijloc de probă.
În speță, ambele condiții sunt îndeplinite în parte, atât cea negativă, cât și cea pozitivă: contravenientul a contestat legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii contravenționale, iar veridicitatea conținutului procesului-verbal a fost susținută de mijloacele de probă: raportul agentului constatator.
Abaterea contravențională săvârșită de petent, prin modalitatea de săvârșire și prin efectele sale, nu este de natură a prejudicia interesele generale ale societății în măsura sancționării cu sancțiunea amenzii.
Circumstanțele de săvârșire permit instanței o proporționalizare corectă a sancțiunii, particularizată la faptă și la făptuitor – potrivit criteriilor generale stabilite în materia contravențională, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate - amenda - cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește, Încheierea ilegală a prezentului proces verbal și aplicarea abuzivă a amenzii contravenționale…”, această susținere va fi respinsă ca fiind nefondată, argumentul fiind invocat de însăși petentă care arată că „efectuează transport local… pe raza Municipiului Iași în baza contractului de colaborare 89/2006 încheiat cu RATP Iași și pe raza comunei Tomești, … contract_/2000 încheiat între .”.
Ca atare, înscrisurile evocate și depuse de petentă – adresa nr._/2012 emisă de Municipiul Iași, Arhitectul Șef, Serviciul GIS prin care se indică traseul 103 ca aflându-se pe teritoriul administrativ al Municipiului Iași – nu au forța juridică pentru a exonera petenta de o obligație legală imperativă de natură relativă – stabilită printr-un act nomativ OG nr. 12/2002 cu forță juridică superioară( în ierarhia izvoarelor de drept).
Privitor la nulitatea procesului verbal, se constată că motivele invocate nu constituie cauze de nulitate prevăzute de lege – art. 16-17 OG nr. 2/2001, ceea ce atrage respingerea acestei apărări”.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs agentul constatator, arătînd, în esență, că nu se impunea înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment întrucît, pe de o parte, sancțiunea a fost corect individualizată cu ocazia întocmirii procesului verbal, iar, pe de altă parte, “avertismentul “aplicat petentei-contraveniente nu ar satisface rolul preventiv educativ al sancțiunii în raport cu gravitatea faptei.
Examinînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, a materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și sub toate aspectele în conformitate cu art.304.ind.1 C. proc. civ., tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, reținîndu-se că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Orice sancțiune contravențională trebuie adaptată fiecărei fapte concrete și pericolului pe care ea îl prezintă deoarece numai în acest caz poate avea aptitudine funcțională.
În speță, tribunalul constată că amenda aplicată în cauză de agentul constatator este o sancțiune prea severă pentru petentă și care nu corespunde scopului legii contravenționale instituit de art.1 din OG 2/2001, prin urmare, raportat la criteriile de individualizare prev. de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și conținutul concret al faptei, se apreciază că aplicarea unei sancțiuni morale, așa cum a procedat instanța de fond, este mai potrivită pentru atingerea acestui scop.
Raportat celor prezentate, in temeiul art 312 alin 1 C.pr.civ, recursul va fi respins și menținută sentința instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 7038/07.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprez. onorariu avocat.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica din 08.01.2014.
Președinte, Mițică A. | Judecător, M. Hărățu | Judecător, C. B. |
Grefier, M. I. P. |
Red/tehnored. A.M. – 2ex/31.03.2014
Jud. fond. B. Ș.
← Obligaţia de a face. Sentința nr. 364/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 28/2014.... → |
---|