Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 181/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 2095/866/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 09 Aprilie 2014

PREȘEDINTE - M. HĂRĂȚU

JUDECĂTOR S. T.

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 181/2014/CA

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe apelanta C.N.A.D.N.R - C. și pe intimat Z. E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Dezbaterile și susținerile părților asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2014, când,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 2435/23.09.2013, Judecătoria Iași a admis plângerea formulată de petentul Z. E. împotriva procesului – verbal de contravenție . 13 nr._/9.04.2013, întocmit de C.N.A.D.N.R. – CESTRIN București, pe care l-a anulat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 9 04 2013, s-a reținut că petentul, la data de 22 02 2013, ora 10:19, pe DN 28 . cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă, fapta constituind contravenție potrivit art. 8 alin. 1 din OUG nr. 15/2002, aplicându-i-se o amendă de 250 lei.

Fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, procesul verbal fiind generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.

La data de 30 04 2013, petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție, plângerea fiind formulată în termenul legal de 15 zile, având în vedere că data întocmirii acestuia a fost 11.01.2012.

Verificând, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a constatat că potrivit art. 10 din OG nr. 15/2002 „contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare

Astfel, a reținut că art. 17 OG nr. 2/2001 prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”

Procesul verbal depus la dosar de către petent poartă doar ștampila intimatei, cu mențiunea că documentul a fost generat și semnat în format electronic, însă conform art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică „Înscris în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”

Or, examinând copia procesului verbal depusă la dosar se constată că lipsește semnătura olografă a agentului constatator.

În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 teza a II- a OG nr. 2/2001 și a constatat din oficiu nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat apel C.N.A.D.N.R. – CESTRIN București, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia întrucât pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie și destinat a fi citit cu ochiul liber. Astfel, un înscris care are asociată o semnătură electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului-verbal de constatare a contravenției, care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și semnătura olografă a acestuia.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar constată că apelul declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziții legale incidente:

OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: art. 15 alin 1 „(1) Contravenția se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. 9 alin 3: „ (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”

Legea nr. 455/2001 privind semnăttura electronică, art. 4 pct. 1 și 2: „În înțelesul prezentei legi: 1. date în forma electronica sunt reprezentari ale informatiei într-o forma conventionala adecvatã creãrii, prelucrãrii, trimiterii, primirii sau stocãrii acesteia prin mijloace electronice; 2. înscris în forma electronica reprezintã o colectie de date în forma electronica între care exista relații logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; art. 5: „ Înscrisul în forma electronica, cãruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsã, bazatã pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnãturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnatura privatã.”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar, cu opinie majoritară, reține că apelul declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ individual, emis în regim de putere publică, de persoane anume prevăzute de lege și pentru în aplicare a legii .

Așa cum s-a stabilit în doctrina și practica judiciară în materie, pentru a fi valabil, actul administrativ trebuie să fie emis cu respectarea competenței, a formei și a procedurii de emitere actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii .

În raport cu persoana contravenientului, procesul-verbal de constatare a contravenției are regimul juridic similar cu al oricărui proces-verbal de contravenție încheiat de un agent constatator și care este supus legii generale în materie, respectiv OG nr. 2/2001, trebuind să conțină, pentru legalitate, elementele prevăzute de art. 17 din respectiva ordonață sub sancțiunea nulității absolute: „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.

În speță a fost comunicat un înscris intitulat proces verbal de contravenție care nu poartă nici o semnătură olografă, ci conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 422/2001 și HG 1259/2001

Pe de o parte, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic. Pe de altă parte, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 15 din OG nr. 2/2001 cu cele ale art. 9 alin 3 din OG nr. 15/2002 rezultă că, procesul verbal se încheie și se întocmește de către agentul constatator, operațiuni ce exclud „colectarea unor date, în vederea trimiterii, primirii sau stocãrii acesteia prin mijloace electronice ori destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenției nu reprezintă „o colectie de date în forma electronica între care exista relații logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”, ci este o constatare a agentului special determinat care are drept scop, . apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Așadar, în reținerea asimilării procesului verbal de constatarea a contravenției, ca și înscris în formă electronică, nu se poate reține că art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, folosind astfel o interpretare per a contrario deoarece, suplimentar de argumentele redate anterior, este de reținut că, operațiunile obligatorii prescrise de art. 19 din OG nr. 2/2001, întăresc și confirmă obligativitatea constatării, completării și semnării înscrisului, personal de către agentul constatator și nu colectarea unor date în vederea trimiterii, primirii sau stocării..

Mai mult decât atât, o interpretare în sensul opiniei minoritare, ar lăsa fără obiect dispozițiile art. 16 și 19 din OG nr. 2/2001, care presupun, pe de o parte, dreptul persoanei sancționate de a formula obiecțiuni iar pe de altă parte, obligația agentului constatator de a asigura semnarea procesului verbal de către un martor asistent, în situația în care, contravenientul nu este de față, toate acestea, ducând la concluzia că, forma procesului verbal nu poate fi aceea a unui înscris în formă electronică, rezultat al stocării unor informații, în mod automat.

De altfel, această modalitate de a încheia procesul verbal, în forma prevăzută de Legea nr. 455/2001, nu sunt respectate condițiile de legalitate ale proceselor verbale de contravenție, prescrise sub sancțiunea nulității, respectiv condițiile ce țin de forma procesului verbal. Din întreaga economie a OG 2/2001 (drept comun în materie contravențională) rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă de art. 15,16,17,19,25,27 privind comunicarea și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege .

Aceleași dispoziții legale duc la concluzia că procesul verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual ( apt a fi comunicat prin modalitățile prevăzute de lege - ¨ prin înmânare ˝, ˝ prin poștă cu aviz de primire ˝ sau prin ˝ afișare ˝) .

Concluzionând se poate reține că legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție în format electronic ( sau comunicarea acestuia pe cale electronică ), prevederile Legii 455/2001 privind înscrisurile electronice sub semnătură electronică fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat iar nu raporturilor de autoritate .

Faptul că OG 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, nu înseamnă că și procesele verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte ,pot fi emise prin aceste mijloace tehnice ( în format electronic).

Instanța de control judiciar mai reține că, este obligatorie semnarea olografă a procesului verbal de către agentul constatator în condițiile în care acesta a fost printat și se comunică în procedura prev. de OG 2/2001 dar și pentru că, nu poate fi reținută o dublă reglementare a legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei obligatorii a acestuia, formă prevăzută ad validitatem.

În consecință, așa după cum temeinic și legal a reținut și instanța de fond, procesul verbal este lovit de nulitate absolută în condițiile art. 17 din OG 2/2001 pentru lipsa formei și lipsa semnăturii .

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, Tribunalul va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de către C. S.A. împotriva sentinței nr.2435/ 23.09.2013, pronunțate de către Judecătoria P..

Definitivă.

Pronunțată în condițiile disp. art.396 alin. 2 c.proc.civ., la data de 09.04.2014.

Președinte,

M. Hărățu

Judecător,

S. T.

Grefier,

M. I. P.

Red. H.M./Tehn. M.L.

Ex. 2/ 07.07.2014

Judecător fond: C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul IAŞI