Pretentii. Sentința nr. 1489/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1489/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 513/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 17 Iunie 2013
Președinte – T. A. M.
Grefier A. L.
SENTINȚA Nr. 1489/CA /2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. E. și pe pârât A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR SERV. PT. APLICAREA LG. 290/2003, având ca obiect pretentii LG. 290/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 17.06.201, când:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată la instanțăreclamanta A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 plata integrală a sumei de 204.859,19 lei ,actualizată cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Hotărârea nr. 475/26.06.2008 emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 290/2003 i s-a acordat suma menționată cu titlu de despăgubiri, însă pârâta nu i-a achitat nici o tranșă, deși a fost notificată în nenumărate rânduri.
În cazul reclamantei Hotărârea a fost emisă în anul 2008, trecând 5 ani de la emiterea acesteia, fiind depășit orice termen rezonabil de rezolvare a cererii reclamantei privind plata sumei cuvenite, încălcare de care se face vinovată exclusiv pârâta, în mod absolut nejustificat.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate conduce la împiedicarea realizării dreptului reclamantei. Pentru respectarea termenului rezonabil, Statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile administrative.
De asemenea a mai aratat ca a mai avut o actiune similare, respinsa ca prematur introdusa tinand cont de dipozitiile OUG 10/2013. prin decizia Curtii Constitutionsale 582/12.12.2013 a fost declarat neconstitutionala esalonarea platilor
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus Hotărârea nr. 475/26.06.2008 emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 290/2003 și corespondența cu pârâta.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a formulat întâmpinare și a invocat excepția prematurității cererii în conf. cu disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 10/20131.
Prin urmare, pârâta a arătat că prima tranșă exigibilă se face începând cu 01.01.2014.
Planta eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. În acest sens, precum arată și Curtea Europeană a drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea nr. 26.04.2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 05.01.2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 04.09.2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți /paragrafele 49-50).
Concluzia care se impune este acea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 10/2013 începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 „se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată.
Pârâta a invocat și disp. alin. 2 „prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, iar plata tranșelor se face începând cu 01.01.2014.
Ordonanța de Urgență nr. 10/27.02.2013 a fost suspendată prin Decizia nr. 528 din 12.12.2013 a Curții Constituționale.
Prin decizia menționată Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile OUG nr. 10/2013 sunt neconstituționale.
F. de aceste aspecte va erspinge execptia prematuritatii invocata.
Prin Hotărârea nr. 475/26.06.2008 a Comisiei Județene Iași de Aplicare a Legii nr. 290/2003 a fost admisă cererea reclamantei A. E. căreia i s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 204.859,19 lei pentru bunurile sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris la 10.02.1947.
La solicitarea reclamantei privind plata despăgubirilor, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis adresa nr. 9532/L290/24.08.2012 prin care a arătat că se va dispune plata dacă dosarul este complet, invocând lipsa înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Această apărare a pârâtei nu este justificată în condițiile în care Hotărârea nr. 475/26.06.2008 a Comisiei Județene Iași de Aplicare a Legii nr. 290/2003 reprezintă un act administrativ apt a produce efecte juridice și a fi pus în executare, beneficiind de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și veridicitate, având în vedere că hotărârea menționată nu a fost revocată și nici anulată.
Instanța mai reține că la data de 04.03.2013 a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013 privind plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006.
Potrivit art. I al. 1 din actul normativ menționat începand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, plata despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicata, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor aflate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, se face in transe anuale egale, esalonat pe o perioada de 10 ani, incepand cu anul urmator datei emiterii titlului de plata. Cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
Potrivit art. I al. 2 prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si titlurilor de plata emise si neachitate integral pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Plata transelor se face incepand cu 1 ianuarie 2014.
Prin art. V lit. d s-au abrogat art. 2 al. 4 si 5, art. 18 al. 5 si 6 din HG nr. 1120/2006.
Instanța mai constată că potrivit art. 18 al. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 trebuiau achitate beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40 % în primul an și 60 % în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei .
În cauză, până în prezent reclamantei nu i-a fost plătită nici măcar prima tranșă a acestor despăgubiri .
De asemenea, se mai constată că pârâta deși a invocat prin întâmpinare insuficiența sumelor destinate plății despăgubirilor în temeiul Legii nr. 290/2003, nu a prezentat și o situație concretă a plăților efectuate cu acest titlu, în baza unor documente care să poată fi analizate de instanța de judecată și care să permită a se verifica dacă s-a respectat ordinea de efectuare a plăților, precum și asupra suficienței fondurilor alocate.
Instanța constată că pentru plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 al. 10 din acest act normativ prevede un termen maxim de 2 ani de la comunicarea hotărârii comisie județene, termen care nu a fost respectat de pârâtă, aceasta nefăcând dovada unei situații obiective de natură a justifica neachitarea tranșelor cuvenite reclamantei .
Instanța mai reține că reclamantei i se poate pretinde să aștepte o perioadă de timp nedeterminată pentru plata efectivă a drepturilor cuvenite, ajungând practic să fie privată de un bun al său. Statul nu se poate prevala de faptul că resursele sale bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele îndreptățite chiar în temeiul normei edictate de către autoritatea legiuitoare, trebuind să estimeze la momentul adoptării Legii nr. 290/2003 resursele materiale necesare plății despăgubirilor respective.
Deși a fost depășit termenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 290/2003, fără a se efectua vreo plată cu titlu de despăgubiri, legiuitorul a intervenit prin OUG nr. 10/2013 dispunând eșalonarea plății despăgubirilor începând cu 01.01.2014, eșalonare care, raportat la momentul nașterii dreptului de creanță al reclamantei – 2008 și data la care aceasta a solicitat intervenția instanței de judecată pentru respectarea acestui drept, apare ca fiind incompatibilă cu drepturile oricărei persoane recunoscute și garantate de CEDO.
Instanța are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat în mod constant că si dreptul de creanță reprezintă un „bun” in sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde ca a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat (cauzele Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis impotriva Greciei, Hotararea din 9 decembrie 1994,, p. 59, cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, p. 44, 6 martie 2003, cauza Pressos Compania Naviera S.A. si altii contra Belgiei, Hotararea din 20 noiembrie 2005,, p.21 si 31, Cauza Ouzunis si altii contra Greciei, nr._/99, 18 aprilie 2002, p. 24, Hotararea din 24 martie 2005 in Cauza S. impotriva Romaniei, Hotararea din 28 iunie 2005 in Cauza V. I. impotriva Romaniei, Hotararea din 19 octombrie 2006 in cauza M. si altii impotriva Romaniei – cererea nr._/02, Hotararea din 2 martie 2004 in Cauza S. P. impotriva Romaniei, Hotararea din 15 februarie 2007 in cauza Bock si P. impotriva Romaniei – cererea nr._/02, Hotararea din 1 decembrie 2005 in Cauza Societatea Comerciala „Masinexportimport Industrial Group” impotriva Romaniei, Hotararea din 23 februarie 2006 in S. si altii impotriva Romaniei, Hotărârea din 21 februarie 2008 in cauza D. împotriva României – cererea nr._/02, Hotararea din 6 decembrie 2007 in cauza B. impotriva Romaniei – cererea nr._/05).
În cauză dreptul de creanță al reclamantei este indubitabil stabilit prin Hotărârea emisă de Comisia Județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar imposibilitatea de a obține executarea acestei Hotărâri constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, astfel cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Pentru a stabili dacă măsura eșalonării plătii despăgubirilor pentru 10 ani este proporțională cu scopul urmărit urmează a se verifica dacă, în cauză, tratamentul aplicat a făcut posibilă menținerea unui echilibru între interesele reclamantei și interesul general al societății.
Nu se poate considera că eșalonarea are un caracter rezonabil, fiind dispusă după o altă eșalonare anterioară și în condițiile trecerii unui interval mare de timp avut la dispoziție de autoritățile competente pentru efectuarea plăților .
Mai mult, termenul de 10 ani calculat de la data de 01.01.2014 devine unul iluzoriu pentru reclamanta născută în anul 1939, lipsind de eficiență juridică actul administrativ de acordare a despăgubirilor, reclamanta nemaiavând nici măcar o speranță legitimă .
Prin urmare, pentru considerentele expuse și constatând totodată că măsura eșalonării apare ca nerezonabilă pentru reclamantă, instanța, în baza dispozițiilor art. 1 ,18, 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004 rap. la dispozițiile Legii nr. 290/2003, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei solicitată de reclamantă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plătii efective.
Pârâta va fi obligată și la plata indicelui de inflatie până la data plății efective, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamanților, prin neplată.
Văzând și disp. art.. 451 al. 2 C.p.civ., va fi obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prematurității invocata de catre parata A. N. pentru Restituirea Proprietatilor.
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. E., domiciliată în Iași, Al. Rozelor nr. 15, .. B, ., CNP_ în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202 A, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 204.859,19 lei stabilită prin Hotărârea nr. 475/26.06.2008 emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 290/2003, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se depune la Tribunalul Iasi.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2014.
Președinte Grefier
Red.T.A.M/17.06.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1476/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1493/2014. Tribunalul... → |
|---|
