Pretentii. Sentința nr. 1746/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1746/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 5258/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 18 Septembrie 2014
Președinte - O. M. Z. L.
Grefier L. Momiță
SENTINȚA Nr. 1746/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . pe pârât M. I. REPREZENTAT PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI I., având ca obiect pretentii DECLINAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că părțile au fost legal citate; reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În verificarea de competență instanța apreciază că se impune invocarea excepției de necompetență materială a Tribunalului Iași în soluționarea prezentei cauze și rămâne în pronunțare pe excepție și pe declanșarea conflictului negativ de competență între Tribunalul Iași și Judecătoria Iași.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.10.2013 sub nr._/245/2013, reclamanta . solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, prin primar, să îl oblige pe acesta din urmă să îi plătească suma de_,98 lei penalități contractuale, calculate pentru perioada septembrie 2010-februarie 2013 precum și cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 30.06.2010 între părțile litigiului a fost încheiat contractul nr. 2500 pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, la punctele de delimitare - cămine de branșament și racord, menționate în anexa 2 la contract și că, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale la termenul de scadență, acumulându-se penalitățile indicate în acțiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 942 și următoarele, 1294 și următoarele Cod civil, ale Lg.51/2006 și art. 31 Lg.241/2006.
Prin sentința civilă nr. 3040/28.02.2014, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 conform cărora: „Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante” și, având în vedere natura serviciului prestat, alimentarea cu apă-canalizare a unor locuri publice de consum, cererea este de competența materială a acestei instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, în data de 28.05.2014 și face obiectul prezentei judecăți. Pentru primul termen de judecată părțile au fost citate cu mențiunea punerii în discuția acestora a excepției de necompetență materială.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași reclamanta . solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, prin primar, să îl oblige pe acesta din urmă să îi plătească suma de_,98 lei penalități contractuale, calculate pentru perioada septembrie 2010-februarie 2013.
Instanța reține, că raportul juridic dedus judecății își are izvorul în contractul nr. 2500/30.06.2010 pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Chiar dacă pârâtul, M. Iași, este parte a convenției, împrejurarea nu presupune cu necesitate că, în raportul juridic dedus judecății acesta a acționat în calitate de autoritate publică contractantă și că serviciul furnizat de reclamant este unul de interes public pentru a se constata incidența normelor speciale și derogatorii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, în materie de competență.
Tribunalul apreciază că, în speță, contractul părților este guvernat de normele de drept comun în materie, respectiv de dispozițiile art.94 alin.1 lit.j N.C.P.C. care, având în vedere valoarea obiectului cererii, stabilesc competența sa materială de soluționare, în favoarea Judecătoriei.
Soluționând, așadar, excepția invocată din oficiu, Tribunalul Iași apreciază că instanță competentă în raport cu obiectul cererii deduse judecății este Judecătoria Iași, potrivit considerentelor anterior reținute și prin aplicarea dispozițiilor coroborate ale art. 94 alin.1 lit.j N.C.P.C.
Așadar, față de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea prezentei acțiuni, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor procedurale înscrise în art. 129 alin.2, 130 alin.2, 132 alin.3, 133 și 134 N.C.P.C. urmează să admită excepția de necompetență materială invocată în cauză și, pe cale de consecință, să constatate ivit conflictul negativ de competență.
Potrivit prevederilor art.133 pct 2, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Potrivit prevederilor art. 134 Cod procedură civilă, instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 raportat la dispozițiile art. 133 N.C.P.C, instanța va constata că în fața Tribunalului Iași, prin admiterea excepției necompetenței materială a acestuia, s-a ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, va suspenda, din oficiu, judecata prezentei cauze și va înainta dosarul Curții de Apel Iași, în vederea soluționării conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, invocată de instanță, din oficiu. Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași.
Înaintează dosarul Curții de Apel Iași spre competenta soluționare a conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
Președinte, O. M. Z. L. | ||
Grefier, L. Momiță |
Red.ZLMO/4 ex.
23.10.2014
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1750/2014. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1756/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|