Obligaţia de a face. Sentința nr. 1779/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1779/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 12172/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 25 Septembrie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1779/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant L. C. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ( SUCCESOAREA ÎN DREPTURI A DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P.), chemat în garanție ADMNISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect obligația de a face RESTITUIRE TAXĂ AUTO.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art.131 N C.pr.civ constată că este competentă general și material în soluționarea cauzei de față, cf. disp.art. 10 din Lg. 554/04 și disp. art. 95 alin. 1 C.pr.civ.
Având în vedere prevederile H.G 520/2013 privind Reorganizarea și Funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța dispune rectificarea citativului, în sensul consemnării denumirii actuale a pârâtei, respectiv Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a mun P. și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași).
Instanța in baza disp. art. 238 NCpr.civ, estimează durata procesului de aproximativ 3 luni și în baza disp. art. 254 alin 1NCPC încuviințează pentru reclamant probele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Instanța în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârât, o încuviințează în principiu raportat la disp. art. 74 alin. 2 coroborat cu disp. art. 64 alin. 2 NC.pr.civ.
Instanța in baza disp. art. 241 NCpr.civ, constată terminată cercetarea judecătorească și văzând că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, face aplicabilitatea disp. art. 244 alin 4 NCpr.civ.,și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /11.12.2013 reclamantul L. C. a chemat în judecată pe pârâtele Serviciul Fiscal Municipal P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea taxei de poluare achitată, în cuantum de 2231 lei precum și la plata dobânzii legale aferentă.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen tip Golf fabricat în 1996 și, pentru a-l înmatricula în România fiind obligată să achite taxa de poluare impusă de de OUG nr.50/2008.
Reclamantul a susținut că deciziile emise de pârâte sunt nelegale deoarece, pe de o parte nu își găsesc aplicabilitate în cauză iar pe de altă parte, taxa de poluare a fost percepută cu îmâncălcarea dispozițiilor art. 90 alin 1 al Tratatului comunității Europene.
În justificarea opiniei, reclamantul a expus pe larg jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr.50/2008, ale Legii nr. 54/2004 și prevederile Tratatului de funcționare al UE.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului P. și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași), legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că OUG nr. 50/2008 a fost emisă în vederea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte de îmbunătățire a calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile. Infograma nr. 5899/26.06.2008 a Reprezentanței României la Bruxelles confirmă această compatibilitate cu dreptul european.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe în contradovada acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen tip Golf fabricat în 1996, iar prin decizia de calcul nr._ din 13 octombrie 2008 emisă de Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 2231 lei.
La data de 13.10.2008 cu chitanța . nr._, reclamantul a achitat la Trezoreria municipiului P. taxa de poluare pentru autovehiculu marca Volkswagen tip Golf fabricat în 1996, . WVWZZZ1HZTP145280, importat din Germania. Ulterior, prin adresa nr._ din 18 noiembrie 2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Iași reclamantului i-a fost respinsă contestația depusă împotriva deciziei de calcul nr._ din 13 octombrie 2008.
Dispoziții legale incidente:
Art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare prevede:, "Obligația de plată a taxei intervine:a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9; c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Din perspectiva legislației interne:
Analizând cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor legale interne, incidentă în cauză, așa cum au fost redate mai sus, instanța constată că taxa contestată a fost calculată conform dispozițiilor interne legale.
Din perspectiva reglementărilor internaționale:
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
De asemenea, art. 20 alin 2 din Constituția României prevede că: „2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” . Declarația Universală a Drepturilor Omului: art. 17: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin 2 din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.Conform alin 4 al aceluiași articol, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
De asemenea art. 4 alin 3 teza II-a și a III-a Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010 ) stipulează că: „Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. ” .
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă, aceste reguli trebuie să respecte însă PRINCIPIUL ECHIVALENȚEI (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și PRINCIPIUL EFECTIVITĂȚII (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18].
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea va bliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 2231 lei. În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății, instanța urmează a admite si acest capăt de cerere, așa cum a fost precizat, în lumina jurisprudenței CJUE în cauza I. c. României.
CJUE s-a pronuntat, prin Hotararea din 18 aprilie 2013, cu privire la data de la care curg dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii în sensul că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe” deoarece „această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Așadar, urmează ca instanța să oblige pârâta să achite reclamantului dobânda fiscală la suma 2231 de lei, începând cu data achitării sumei -de 13.10.2008 până la plata debitului.
Cererea de chemare în garanție va fi respinsă, întrucât pârâta nu a demonstrat existența unui raport juridic între ea și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Deși taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit Legii nr. 9/2012, aceasta nu înseamnă că între pârâtă și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Cum instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros rezultă că, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică iar în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chemata în garanție trebuie obligată direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pârâtă, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chemata în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pârâta.
În plus, având în vedere specificul contenciosului administrativ fiscal, pârâta nu a dovedit respectarea condițiilor prealabile prevăzute pentru cererile de chemare în judecată formulate în baza Lg.554/2000 și ale OG 93/2003 și nici nu a invocat nesocotirea vreunui drept al său prin conduita autorității chemate în garanție.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a acțiunii și reținând culpa procesuală a pârâtei, urmează ca instanța să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 223,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul L. C., cu domiciliul în comuna Mogoșești Siret, ., jud. Iași, CNP_ în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului P.), cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 2231 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante.
Obligă pârâta să achite reclamantului dobânda fiscală la suma 2231 de lei, începând cu data achitării sumei de 13.10.2008 până la plata debitului.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 223,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 26 Septembrie 2014
Red-. D.P.C.- 06.10.2014
5 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1778/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1750/2014. Tribunalul... → |
|---|
