Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 245/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 245/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:059._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 245/2016/CA
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător B. D. G.
Grefier M. I. P.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios contravențional privind pe apelantul Al-G. A.-G. și pe intimatul I. De Poliție Județean Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal, lipsind intimatul.
Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cele menționate anterior cu privire la prezența părților și la modalitatea de realizare a procedurii de citare, precum și faptul că s-a eliberat copie după CD către apelant, după care
Apelantul personal, depune la dosar concluzii scrise și menționează, la interpelarea instanței, că a văzut înregistrarea video.
La interpelarea instanței, apelantul personal arată că nu are cereri de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cererii de apel
Apelantul personal, având cuvântul, solicită admiterea apelului și apreciază că nu este el persoana din înregistrarea video de la dosar; este o mașină care seamănă cu a sa, însă filmarea este din lateral și nu se observă numărul sau alte elemente. Ulterior mașina dispare din înregistrare, iar mașina poliției pornește și vine în fața magazinului unde era apelantul. În consecință solicită admiterea apelului și anularea procesului verbal de contravenție și nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1956 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria P. respinsă plângerea formulată de petentul Al-G. A.-G. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 08.04.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 08.04.2015, petentul a fost sancționat pentru că, la aceeași dată, a condus autoturismul VW cu nr._ pe . iar la trecerea de pietroni marcată regulamentar cu indicatoare și marcaje din dreptul BanciiBCR.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, în speță, nu există nici o încălcare care să atragă nulitatea absolută a înscrisului constatator.
Instanța de fond a apreciat că, față de modul detaliat de descriere a contravenției conținut de art. 100 al.3 lit. b) din OUG 195/2002, nefinalizarea descrierii în cuvintele agentului constatator a faptei nu este de natură a atrage o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea întregului act precum și faptul că, art. 16 din OG 2/2001 cuprinde elemente ce trebuie incluse în procesul verbal, dar a căror lipsă nu atrage nulitatea absolută a actului (ca în cazul art. 17 din OG 2/2001) ci doar eventual nulitatea relativă.
Potrivit instanei de fond, distincția dintre cele două tipuri de nulități este foarte importantă întrucât, potrivit art. 173-175 C., pentru ca un element de nulitate relativă să atragă nulitatea întregului act este necesar ca petentul să fi făcut dovada unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod iar petentul nu a făcut dovada că descrierea olografă incompletă a faptei, completată cu indicarea art. 100 al.3 lit.b) din OUG 195/2002, ar fi de natură a-i provoca o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal în întreg.Dimpotrivă, în plângere petentul chiar a recunoscut săvârșirea faptei contravenționale ce i-a fost imputată și pentru care a fost sancționat, încercând doar să o justifice prin săvârșirea de către terți a unor contravenții și invocând insuficiența probatoriului video din partea intimatului.
În același context al recunoașterii faptei în cadrul plângerii instanța de fond a reținut ca inaptă a atrage nulitatea procesului verbal și susținerea petentului conform căreia la momentul săvârșirii contravenției conducea un Opel și nu un VW arătând că, pe lângă faptul că nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nu trebuie pierdut din vedere că fapta contravențională constă în neacordarea priorității de trecere pietonilor, fiind astfel irelevant ce marcă de vehicul conducea contravenientul dar și că, în înregistrarea video poate fi observat chiar petentul (comparat cu fotografia din actul de identitate de la fila 6 dosar) iar agentul constatator care a întocmit procesul verbal este același care a perceput și cu propriile simțuri fapta contravențională săvârșită de petent.
În contextul arătat, erorile de scriere strecurate în procesul verbal în descrierea faptei nu sunt apte a atrage nulitatea procesului verbal, iar pe cale de consecință s-a constatat ca fiind legal actul contestat.
Cu privire la temeinicie, raportându-se și la practica instanței de contencios al drepturilor omului referitoare la dreptul la un proces echitabil și la prezumția de nevinovăție, prima instanță, a arătat în primul rând că, ipoteza existenței unor vehicule parcate în apropierea trecerii de pietoni (nedovedită de altfel) nu este de natură a atrage oricum înlăturarea obligației prevăzută de art. 135 deoarece, petentul era obligat să încetinească înainte de trecerea de pietoni, tocmai pentru a putea opri în siguranță în cazul în care vreun pieton s-ar fi angajat în traversare.
Se arată de asemenea că, dacă ar fi procedat în acest din urmă mod, chiar cu un câmp vizual redus de vehicule parcate neregulamentar și a observării târzii a pietonilor, ar fi putut opri pentru a acorda prioritate de trecere acestora din urmă drept pentru care, apărările petentului vor fi înlăturate.
Cu privire la probele produse de intimat pentru confirmarea celor reținute în procesul verbal instanța de fond a constatat că acestea sunt duble: înregistrarea video în care poate fi observat petentul circulând pe trecerea de pietoni pe care se angajase deja în traversare un pieton, dar și constatările efectuate cu propriile simțuri de agentul constatator ce a încheiat procesul verbal.
Constatarea cu propriile simțuri a unei fapte contravenționale de către agentul constatator are și valoare de probă în dreptul românesc.Astfel, principiul de drept constă în „ constatarea efectuată cu propriile simțuri de agentul constatator face dovada până la proba contrarie”.
Instanța de fond a mai reținut că, petentul nu a produs nicio probă contrarie celor consemnate în procesul verbal, dimpotrivă a recunoscut în plângere că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, iar proba intimatului pentru fapta sancționată constă în înregistrarea video și în constatările în baza propriilor simțuri ale agentului constatator.
Față de cele prezentate și raportat la probele dosarului s-a constatat că petentul nu a încetinit în aproprierea trecerii de pietoni, nu a redus viteza suficient din timp, nu a frânat nici brusc și nici în alt mod lângă trecere și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Pentru aceste considerente, plângerea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul Al-G. A.-G., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, după expunerea rezumată a situației de fapt, petentul a arătat că hotărârea primei instanțe nu este temeinică, reiterând argumentele expuse prin plângere, respectiv faptul că procesul verbal este nul întrucât în acesta se menționează că ar fi condus un autoturism marca VW iar în realitate a condus un Opel.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 08.04.2015, petentul a fost sancționat pentru că, la aceeași dată, a condus autoturismul VW cu nr._ pe . iar la trecerea de pietroni marcată regulamentar cu indicatoare și marcaje din dreptul BanciiBCR.
.Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 72 alin 1 din „ (2) Pietonii au prioritate de trecere fata de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor ;;” art. 100 alin 3 lit. b: „ (3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 135 alin 1 lit. h din: „(1) Conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Din analiza sentinței atacate, se observă că instanța de fond a apreciat temeinicia procesului verbal în ansamblul său, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, conform situației de fapt reținută în considerentele expuse anterior acestei analize, indicând expres probele relevante care au determinat-o să adopte această soluție . De asemenea, este de remarcat că, prima instanță a analizat procesul verbal prin prisma tututor criticilor invocate de către petent și în ceea ce privește legalitatea procesului verbal și în ceea ce privește temeinicia acestuia.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar constată că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu în mod corect, fiind reținută și netemeinicia actului sancționator.
Și critica adusă soluției dată fondului plângerii este nefondată, interpretarea dată de prima instanță declarației martorului, fiind în concordanță cu întreg materialul probator.
Astfel, Tribunalul reține că, nu se poate dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției, din probatoriul administrat în cauză reieșind cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.
În acest sens, se reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză. În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile apelantului fiind nefondate.
De asemenea, instanța de control judiciar reține și faptul că, împrejurarea că fapta contravențională a fost constatată cu mijloace tehnice certificate, nu afectează negativ prezumția de legalitate a procesului verbal.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelantul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, acesta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că nu era niciun pieton, aflat pe sensul său de mers.
Astfel, din prevederile legale incidente, rezultă că, fapta contravențională există în situația în care, pietonul se află pe sensul de mers al conducătorului auto, sens de mers care, nu este unul și același lucru cu banda de deplasare. Cum un sens de mers poate avea mai multe benzi, rezultă că, fapta contravențională există ori de câte ori, un pieton se află pe oricare dintre benzile de circulație ale acelui sens de deplasare.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către apelant, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimată, respectiv că a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea străzii, cu atât mai mult cu cât, din planșele foto și CD-ul depus în susținerea procesului verbal, rezultă că apelantul, nu a oprit si nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar in traversarea străzii
Astfel, înregistrarea video relevă faptul că, la minutul 10.57.40, cadrul 7295, pietonii sunt pe trecere, din ambele sensuri, Min 10.57.42, cadrul 7341, petentul trece cu viteză printre pietoni. Este adevărat că autoturismul condus de către petent este marca Opel însă, nu are relevanță cu privire la legalitatea procesului verbal deoarece, pe de o parte petentul nu neagă că a condus autoturismul iar numărul de înmatriculare face ușor de identificat conducătorul auto. De altfel, fapta a fost constatată și personal de agentul constatator care, l-a oprit și identificat pe petent.
Așa după cum s-a arătat anterior, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este și rezultatul unor constatări personalea unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
În acest sens este de reținut și faptul că, potrivit practicii judiciare în materie, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petentul-apelant care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară drept pentru care, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Or, petentul nu a făcut nicio dovadă contrară celor reținute în procesul verbal, limitându-se la simple afirmații și ironii, fără a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul nu a acordat prioritate unor petenți angajați legal în traversarea străzii, urmările unei astfel de conduite în trafic putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea apelantului petent, constant de negare a situației de fapt, în condițiile existenței procesului verbal și a înregistrării video, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Soluția de respingere a plângerii este conformă și cu practica instanței de contencios al drepturilor omului. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ Curtea reiterează că a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteptaseră ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile (a se vedea A., citată anterior, pct. 58 și 59)..„ paragraf 30.
De asemene, în cauza H. împotriva României ( cererea nr. 7034/07) s-a reținut: „ Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, A. citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar. Faptul că interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în mod special, instanțelor judecătorești [Tejedor Garica împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 31, și Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I] .paragraf 17, tezele III și IV..”
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de petentul Al G. A. G. împotriva sentinței civile nr. 1956 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2016.
Președinte, P. C. D. | Judecător, B. D. G. | |
Grefier, M. I. P. |
M.P. 15 Februarie 2016
Red/tehnored. D.P.C. – 4 ex/19.02.2016
Judecătoria P. - C. P. R.
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 145/2016. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 119/2016.... → |
|---|
