Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 351/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 351/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 1245/1748/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 351R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 FEBRUARIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. împotriva sentinței civile nr.1472/19.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata T. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurenta a solicitat judecarea cauzei in lipsă, iar intimata a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care:
În baza dispozițiilor art.167 coroborat cu art.305 C.proc.civ, încuviințează pentru partea recurenta proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Față de actele și lucrările dosarului, tribunalul reține cauza in pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.01.2012, sub nr._, petentul TIRNOVEANU M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.12.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.
În drept OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1472/19.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul Tirnoveanu M..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 28.06.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,79 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
Existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
Toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
Legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
Textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 26.06.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 19.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei. Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
Fapta a fost săvârșita la data de la data de 28.06.2011 iar amenda a fost aplicata la data de 19.12.2011 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției seria R_ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. S.A prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la savarsirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din 00 2/2001.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției ._ a fost comunicat contravenientului la data de 14.01.2012, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectand dispozițiile art. 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sanctiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin apariția Legii 144/2012 pentru modificarea 00 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, arte 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
A mia arătat recurenta și că in prezent, durata contravenției continue este de 30 de zile, începând cu data primului act de executare (prima zi după constatarea contravenției anterioare). Astfel, daca după intervalul de timp menționat se emite un nou proces verbal de constatare a contravenției se considera ca a fost savarsita o noua contravenție, legiuitorul considerând ca rezoluția contravenționala in cadrul contravenției continue se întrerupe după un termen de 30 de zile.
In drept:dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 312 alin. (3) Cod proc. civ.
Probe: înscrisuri.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:
Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a procedat la verificarea legalității si temeiniciei actului administrativ contestat, în temeiul dispozițiilor art. 34 și art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, constatând ca nu sunt motive de nulitate ale actului contestat.
Astfel, s-a apreciat ca procesul-verbal întocmit întrunește cerințele de legalitate in privința condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute si relative.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimatul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimata rezulta ca autoturismul petentului a fost surprins la 28.06.2011 pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar petentul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatului petent, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Susținerile intimatului petent referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de către agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire și vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta C. împotriva sentinței civile nr.1472/19.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata T. M..
Modifica in parte sentința civilă recurata, in sensul ca:
Admite in parte plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție R11 nr._/19.12.2011.
Anuleaza tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contravenție R11 nr._/19.12.2011 și menține dispozițiile din acest proces verbal in ceea ce priveste sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică, azi, 04.02.2014.
Președinte, A. D. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: C.D / 2 exemplare
Jud.fond: T. C. - Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1727/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1360/2014.... → |
|---|
