Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2730/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2730/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 9682/1748/2011
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 2730R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P. E. M. O.
JUDECĂTOR C. D.
JUDECĂTOR M. E.
GREFIER L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 7720/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. A. T. CONTAINER S.R.L., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei Judecătoriei Cornetu la data de 10.10.2011 sub nr._, petenta S.C. A. T. CONTAINER S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.
In motivarea plângerii formulate, petenta a aratat că a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 2.750 lei, conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 720 euro, tarif calculat conform art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, însă nu se face vinovată de fapta contravențională reținută în sarcina sa în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
A mai arătat petenta că la data de 07.06.2011, când a fost depistată în trafic, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ deținea rovinietă valabilă.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal . nr_ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, factură prin care a fost achiziționată rovinieta, anexa la factură, certificat de înmatriculare, CI autovehicul, alte înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a admis plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.
Conform art. 7 din O.G. nr. 15/2002 ”responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români…………”, definiția utilizatorilor fiind dată în art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ, astfel că legiuitorul a avut în vedere sancționarea deținătorului autovehiculului care circulă fără rovinietă valabilă și nu a conducătorului acestuia, iar alin. 10 al art. 1 din același act normativ, prevede că, odată cu transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului, se transferă automat și rovinieta către noul proprietar, care este îndreptățit să o folosească până la expirarea perioadei de valabilitate, fără ca acesta din urmă să fie obligat a înștiința C.N.A.D.N.R. S.A. despre modificarea intervenită, obligație introdusă în sarcina utilizatorilor, începând cu data de 01.10.2010, conform modificării aduse alin.12, din același act normativ de O.G. nr. 17/2010.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din înscrisurile aflate dosar rezultă că la data constatării contravenției, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea rovinietă valabilă, astfel că instanța a admis plângerea contravențională, formulată de aceasta, urmând a desființa procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, ca nelegal și netemeinic, întrucât fapta nu există.
Împotriva sentinței civile nr. 7720/20.12.2012, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și menținerea amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat.
În motivare s-a arătat ca autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei a fost surprins circulând în data de 10.12.2010, fără a deține rovinită valabilă, procesul-verbal de constatarea a contravenției a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR și proprietarul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă se sancționează cu amenda contravențională, conform art. 8 din O.G. nr. 15 din 2002 și se sancționează cu amenda, în speță amenda aplicabilă intimatei fiind în cuantumul minim.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.06.2011, intimata petentă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.750 lei și o despăgubire în cuantum de 720 euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire, reținându-se în sarcina acesteia fapta de a circula fără rovinietă valabilă la data de 10.12.2014, cu autoturismul_, în ., pe A2 km. 12 + 450 m.
Prima instanță a reținut că, din înscrisurile aflate dosar, rezultă că la data constatării contravenției, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea rovinietă valabilă.
Cu toate acestea, tribunalul reține că, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond al cauzei, rezultă că intimata petentă deținea rovinietă valabilă la data de 10.12.2014 numai pentru vehiculul_, iar nu și pentru_ .
Prin urmare, chiar dacă vehiculul ar fi alcătuit dintr-un ansamblu de autovehicul și remorcă, cu toate că intimata nu a administrat dovezi în acest sens, tribunalul constată că ambele componente ale ansamblului rutier sunt supuse înmatriculării în vederea deplasării pe drumurile publice, în condițiile O.U.G. nr. 195/2002, intimata având, așadar, obligația de a proceda la achitarea câte unei roviniete pentru fiecare componentă.
Prin urmare, tribunalul va respinge acest motiv al plângerii contravenționale ca neîntemeiat.
Referitor la măsura complementară de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va admite în parte plângerea, va anula tariful de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de contravenție contestat și va menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 7720/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. A. T. CONTAINER S.R.L.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul-verbal de contravenție contestat și menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2014.
Președinte Judecător Judecător
E. M. O. C. D. M. E.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I.
Red. Jud. EO/2 exemplare
Jud. fond: V. B. M. - Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1707/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3644/2014. Tribunalul... → |
|---|








