Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 759/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 759/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 825/1748/2012

DOSAR nr._

R.

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 759/R

Ședința publică din data de 10.03.2014

Tribunalul constituit din:

P. - C. D.

JUDECĂTOR - L. G. A.

JUDECĂTOR - E. M. O.

GREFIER V. F. A.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta intimată C. Națională de Drumuri Naționale din R. SA împotriva sentinței civile nr.747/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă . SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că dovada de îndeplinire a procedurii cu intimata pârâtă a fost restituită la dosar cu mențiunea ”destinatar mutat”, după care:

Instanța, având în vedere că intimata a fost citată la sediul indicat în plângere, respectiv în București, ., clădirea West Gate Park, corp H3, ., constată că în cauză sunt aplicabile disp. art.98 Cod de procedură civilă întrucât aceasta nu a indicat un alt sediu.

Tribunalul constatând că nu s-a solicitat încuviințarea de probe noi în calea de atac, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19.01.2012 sub nr._ petenta . SA a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.

In motivarea plângerii formulate, petenta arată că a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 2.750 lei, conform art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 720 euro, tarif calculat conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, însă nu se face vinovată de fapta contravențională reținută în sarcina sa în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Arată petenta că la data de 07.06.2011, când a fost depistat în trafic, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, facea obiectul contractului de leasing financiar V. 386/VROM/PD.

În baza art. 242 Cod de procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, factură prin care a fost achiziționată rovinieta, anexa la factură, certificat de înmatriculare, CI autovehicul, alte înscrisuri.

Intimata nu a formulat întâmpinare. A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.747/24.01.2013, Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională și a desființat Procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN ca nelegal și netemeinic.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a admis plângerea pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin.2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.

Conform art. 7 din O.G. nr.15/2002 ”responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români…………”, definiția utilizatorilor fiind dată în art.1, alin.1, lit.b) din același act normativ, astfel că legiuitorul a avut în vedere sancționarea deținătorului autovehiculului care circulă fără rovinietă valabilă, și nu a conducătorului acestuia, iar alin.10, al art.1 din același act normativ, prevede că, odată cu transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului, se transferă automat și rovinieta către noul proprietar, care este îndreptățit să o folosească până la expirarea perioadei de valabilitate, fără ca acesta din urmă să fie obligat a înștiința C.N.A.D.N.R. S.A. despre modificarea intervenită, obligație introdusă în sarcina utilizatorilor, începând cu data de 01.10.2010, conform modificării aduse alin.12, din același act normativ de O.G. nr.17/2010.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. R., hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din înscrisurile aflate dosar a rezultat că la data constatării contravenției, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, facea obiectul contractului de leasing financiar V. 386/VROM/PD, astfel că instanța a admis plângerea contravențională, formulată de aceasta și a desființat procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 07.06.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, ca nelegal și netemeinic, întrucât fapta nu există.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. Națională de Drumuri Naționale din R. SA, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 16.09.2013, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul menținerii sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției.

În motivare, intimata a arătat că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor competent. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menționarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și a datelor de identificare ale deținătorului mandatat.

A mai arătat că petenta nu a îndeplinit această obligație legală la momentul încheierii contractului de leasing și nici ulterior, pe parcursul derulării acestuia.

A învederat că în urma interogării bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petenta apare menționată în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform OG 2/2001 și OG 15/2002.

În drept au fost invocate disp. art.3041 Cod de procedură civilă, OG 15/2002 și OG 2/2001.

Conform art.242 pct.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.

Deși legal citată, intimata petentă nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul civil de față prin raportare la motivele invocate, Tribunalul constată următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect legalitatea procesului-verbal, constatând că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Pe de alta parte, tribunalul constata ca incheierea procesului verbal analizat s-a facut in aplicarea, cu prioritate, a dispozitiilor speciale prevazute de OG nr. 15/2002 care doar se completeaza cu dispoziitile OG nr. 2/2001, ce reprezinta dreptul comun in materie contraventionala, in masura in care aceasta nu cuprinde dispozitii contrare, context in care instanta constata ca s-a facut corect aplicarea art. 9 alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002, privind incheierea actului in lipsa contravenientului. In plus, in cadrul acestuia s-a mentionat ca atat lipsa contravenientului cat si a martorilor este justificata de imprejurarea ca fapta a fost constatata cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovienietei SIEGMCR, astfel ca au fost respectate implicit si dispozitile art. 19 din OG nr. 2/2001, care impun agentului constatator sa justifice lipsa semnaturii contravenientului si a martorului, astfel ca din perspectiva respectarii conditiilor legale de incheiere a procesului verbal, tribunalul constata ca acestea au fost indeplinite in cauza.

Insa, sus aspectul temeiniciei celor retinute in sarcina petentei si implicit, sub aspectul existentei faptei contraventionale, tribunalul retine ca desi intimata a mentionat in cadrul procesului verbal ca savarsirea faptei a fost constatata cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovienietei SIEGMCR, fiind depuse fotografii in acest sens, petenta a facut dovada-a carei sarcina ii revenea- a detinerii unei roviniete valabile, pentru perioada de timp cuprinsa 02.07._11 (f. 6 dosarul declinat).

Retinand deci ca la data de 09.12.2010 (data savarsirii contraventiei) petenta detinea rovinieta valabila pentru autoturismul inmatriculat sub nr._, Tribunalul constata ca aceasta a facut dovada netemeiniciei proecsului verbal de contraventie-prin urmare procesul verbal de contraventie se impunea a fi anulat ca netemeinic.

In consecinta, pentru considerentele de fapt si de drept anterior mentionate, Tribunalul urmeaza ca in temeiul art. 312 cod proecdura civila sa respinga recursul ca nefondat, hotararea instantei de fond de admitere a plangerii contraventionale fiind legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta intimată C. Națională de Drumuri Naționale din R. SA împotriva sentinței civile nr.747/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă . SA.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. D. L. G. A. E. M. O.

GREFIER

V. F. A.

Concept red. gref. A.V.F. – 27.03.2014

Red. Jud: A.L.G./2 exemplare/2014

Jud. fond: V. B. M. – Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 759/2014. Tribunalul ILFOV