Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1952/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1952/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 6528/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1952/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.09.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
JUDECĂTOR: G. N. P.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.6250/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – petentă . având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimata a depus întâmpinare și înscrisuri la data de 28.08.2014, după care,
Tribunalul ia act de faptul că recurenta - intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de faptul că recursul este formulat în termenul legal, că nu se solicită probe noi și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.6250/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta ..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 07.05.2012, sub nr._, petentul . a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii petenta arată că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001, fiind abuziv încheiat.
În drept cererea se întemeiază pe prevederile O.G nr.2/2001.
În dovedirea plângerii formulate petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe proces verbal de contravenție contestat.
Intimata nu formulat întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a admis plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.
Conform art.9, alin.2, fraza a II-a, din O.G. nr.15/2002, astfel cum a fost modificat prin art.I, pct.3 din Legea nr.144/2012, ”procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”, astfel că având în vedere principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzut de art.15, alin.2 din Constituția României, reluat și în art.12 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a constatat că în cauza de față procesul-verbal contestat a fost întocmit și comunicat petentei la mai mult de 30 de zile de la data constatării contravenției, motiv pentru care constată intervenită încălcarea articolului mai sus menționat, fapt de natură a produce o vătămare petentei care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se arată că art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (l)".
Se mai arată că potrivit art. 13 alin. 1 din 0.G. 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei".
În speta, fapta a fost savarsita la data de 06.11.2011 iar amenda a fost aplicată la data de 10.04.2012 cand a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției, adica in interiorul termenului de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din 0G 2/2001. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției a fost comunicat contravenientului respectand dispozitiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin aparitia Legii 144/_ pentru modificarea 0.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6 luni.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct.8, art.312 alin.3 Cod proc. Civ.
La data de 28.08.2014 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate drept temeinică și legală.
Arată că autoturismul marca Daewoo, tipul Matiz cu nr. de înmatriculare_ la data constatării contravenției nu mai aparținea acesteia.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probelor de la dosar si din oficiu, in baza art. 304 si 304 indice 1 C.proc.civ., tribunalul constata ca acesta este nefondat, urmând a avea în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._ emis la data de 10.04.2012 s-a constatat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe Autostrada A2 km 12+450m fără a detine rovignietă valabilă.
Potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor pentru ca art.1 din același act normativ să definească utilizatori ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români.
În prezenta cauză, tribunalul constată analizând materialul probator administrat în fața instanței de fond că la data de 29.08.2011 a fost încheiat procesul verbal de predare-primire autovehicul prin care se atestă că intimata a predat . SA, în conformitate cu contractul de leasing încheiat între părți autovehiculul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare_
Prin urmare, petentul a făcut dovada că la momentul săvârșirii contraventiei nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului cu numărul de înmatriculare_, astfel că nu se poate reține în sarcina sa fapta contraventională.
Împrejurarea că proprietarul nu a îndeplinit formalitățile legale nu poate fi imputată petentei intimate cu consecinta antrenării răspunderii contraventionale motiv pentru care tribunalul va respinge recursul formulat urmând ca mentine hotărârea instanței de fond pentru considerentele arătate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.6250/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – petentă . ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A. L. V. E. G. N. P.
G.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: VE/2exemplare/15.10.2014
Jud.fond –V. B. M.- Jud.Cornetu
| Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 492/2014.... → |
|---|








