Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul ILFOV

Tribunalul ILFOV - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 174/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 3124/94/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 174R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.01.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: C. C. M.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr.241/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lispă, după care

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.

TRIBUNALUL,

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petenta S.C. R. V. S.A a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/08.03.2011 întocmit de organele de control din cadrul intimatei.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 2.750 lei pentru faptul că în data de 08.03.2011 a circulat in localitatea Mogoșoaia fără a avea achitată taxa de utilizare a drumurilor naționale. Petenta a mai arătat că la data de 08.03.2011 autospecializata apartinind petentei nu a avut ruta stabilită pe foaia de parcurs în localitatea Mogosoaia. De altfel, agentul constatator nici nu a oprit autovehiculul petentei, în procesul verbal de contravenție fiind trecut faptul că fapta contravențională a fost înregistrată cu aparatul radar.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție a cărui anulare o solicită.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 si OG nr.43/1997 iar potrivit art. 242 alin 2 C. pr civ. a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art.15 lit.i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă, la solicitarea instanței a depus fotografii radar si înregistrare video.

Instanța a încuviințata si administrat pentru părți proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 241/21.01.2013, Judecătoria B. a admis plângerea, a anulat procesul verbal . nr._/08.03.2011 și a dispus scutirea de plata amenzii contravenționale.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând materialul probator, a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 08.03.2011(fila 4) s-a constatat că în data de 08.03.2011, orele 13:30, auto cu nr. de înmatriculare_ a fost depistat în trafic, pe DN 1 A- Mogoșoaia, circulând fără a avea achitat tariful de utilizare a drumurilor naționale. Societatea are obligația să achite tariful de despăgubire de 720 euro la cursul în lei al BNR. Autovehiculul a fost filmat și înregistrat de aparatul radar montat pe auto_ .

În sarcina petentului a fost reținută fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.

Petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.750 lei și sancțiunea complementară a achitării tarifului de despăgubire, în baza art. 8 alin. 2 din OG 15/2002.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Procesul-verbal de contravenție face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit. Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.

Astfel, în privința elementelor de forma ale procesului verbal prevazute de art 16 din OG 2/2001, instanta de fond a observat că acesta îndeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf. art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului. Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de un reprezentant al petentei, fiind întocmit în lipsă, dar au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, această împrejurare fiind confirmată de un martor asistent.

În ceea ce privește temeinicia, instanta a constatat că s-a facut dovada unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal. În acest sens, petenta a susținut că, în fapt, autospecializata sa cu nr. de înmatriculare_ nici nu s-a aflat în ziua respectivă pe DN1A Mogoșoaia astfel cum s-a reținut prin procesul verbal de contravenție, fapt pentru care nu avea nevoie să achite taxa de utilizare a drumurilor naționale.

Din fotografiile depuse la dosar de intimată – filele 9-10, instanța a constatat că numărul de înmatriculare al autospecializatei fotografiate cu aparatul radar este ilizibil. Acest aspect trebuie privit prin prisma dispozițiilor Normei de metrologie legală NML 021-05 – privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculului, art. 3.5.1 conform căruia înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; faptul că a fost efectuată autotestarea ; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatri-culare al acestuia.

Or, în speța dată, când proba foto nu este edificatoare întrucât nu se poate determina cu certitudine numărul de înmatriculare al autovehiculului, iar șoferul nu a fost oprit în trafic de agentul constatator, procesul verbal de contravenție fiind întocmit exclusiv în baza acestor fotografii radar, nu se mai poate invoca temeinicia acestuia fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscută de Curte în numeroase cazuri referitoare la contravenții.

În cauza de față, raportat la fotografiile depuse la dosar, s-a creat un dubiu în ceea ce privește vinovăția petentei, dubiu ce profită acesteia, potrivit principiului in dubio pro reo.

Împotriva sentinței civile nr.241/21.01.2014, a formulat recurs intimatul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată și menținerii procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.

În motivarea recursului s-a arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în baza prevederilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 2/2002 pentru neachitarea taxei de utilizare a drumurilor naționale din România în baza constatărilor directe, nemijlocite ale unui polițist rutier și nu exclusiv pe baza probelor tehnice, așa cum a reținut instanța de fond.

Faptul că prezența autospecializatei de DN 1A a fost filmată/înregistrată video este doar pentru a înlătura orice dubiu al prezenței autovehiculului în locul/momentul săvârșirii contravenției iar dacă pe filmarea respectivă nu se distinge exact numărul de înmatriculare nu este motiv de anulare al procesului – verbal întrucât conducătorul autospecializatei, identificat în persoana numitului S. B., a fost oprit în trafic și sancționat la rândul său pentru alte contravenții rutiere prin proces-verbal separat . nr._/08.03.2011, înaintea sancționării reclamantei pentru lipsa rovinietei, de același agent constatator.

S-a mai arătat că din cuprinsul celor două procese – verbale rezultă că în ziua de 08.03.2011, la ora 13.30 a fost sancționat conducătorul autocamionului cu nr. de înmatriculare_, S. B., pentru lipsa documentelor obligatorii, pentru defecțiuni la sistemul de iluminare – semnalizare și pentru că plăcile de înmatriculare erau murdare și aopi la orele 13.30 prin procesul – verbal imediat următor cu nr._ petenta ..

Față de aceste aspecte, recurenta a susținut că rezultă o situație de fapt contrară celei reținute în motivarea instanței de fond care a constatat că există un dubiu în ceea ce privește vinovăția petentei, dubiu ce profită acesteia potrivit principiului in dubio pro reo, argumentat de ilizibilitatea numărului de înmatriculare și neoprirea în trafic a conducătorului auto.

Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul civil de față, Tribunalul constata următoarele

În sarcina petentului a fost reținută fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Tribunalul reține că numărul de înmatriculare al autospecializatei fotografiate cu aparatul radar este ilizibil, iar agentul constatator nu a oprit autospeciala pentru a identfica șoferul sau a solicita talonul. Așadar dubiul planează asupra temeiniciei procesului verbal contestat. Și acest fapt va profita doar petentei.

Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind sancționarea contravențiilor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, referitoare la fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, în măsura unor sancțiuni aplicate succesiv- fără informarea contravenientului- în timp util, pot creea o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit, ceea ce afectează dreptul de proprietate al contravenienților, prin cuantumul amenzilor aplicate

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal prezenta instanță reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale a rezultat că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit O.G. nr. 15/2002 (Ordinul nr. 769/01.10.2010).

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta mai multe efecte:

1- Obligația organului constatator de ca în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției să întocmească procesul verbal de contravenție și să-l și comunice contravenientului;

2- Instituirea unei cauze de nepedepsire/termen prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient în intervalul de maxim 30 de zile socotit de la data constatării contravenției si până la momentul comunicării acestui proces-verbal,

3. În subsidiar acestei interpretări, s-a avut în vedere chiar și caracterul continuu al contravenției, în sensul că s-a instituit un moment al epuizării contravenției, adică acela al comunicării legale a procesului verbal (spre deosebire de momentul consumării care este cel al săvârșirii- constatate ca atare prin procesul verbal). Deci contravenția se întinde în timp de la momentul săvârșirii până la momentul comunicării procesului verbal contestat, fiind o singură faptă ilicită, de durată previzibilă.

4. Cum propria culpă nu poate fi invocată în vederea obținerii unei situații mai favorabile, nici intimata nu poate scuza o eventuală întârziere în efectuarea procedurii de comunicare care să-i profite. Așadar eventuala necomunicare în acest interval de 30 de zile are ca efect extinderea/ prelungirea în timp:

- a cauzei de nepedepsire/ or

- a termenului prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor,/ or

- a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării (al epuizării), când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea,

până la data (momentul) comunicării efective a unui prim proces verbal, eventual contestat.

Deci, abia după momentul comunicării (moment al epuizării faptei continue)se pot constata noi contravenții și doar dacă acestea au fost comise ulterior momentului comunicării. O interpretară contrară ar lipsi de efecte însăși dispoziția care instituie acest interval de comunicare de maxim 30 de zile.

Legiuitorul a avut astfel în vedere să ofere posibilitatea ca persoana care a fost găsită ca fiind vinovată de comiterea unei contravenții să fie notificată prin intermediul procesului verbal comunicat și pe cale de consecință, să ia măsuri de a –și corecta conduita.

Dealtfel Noul Cod Penal, preia acest reper și prin definiția dată erorii ca și cauză de neimputabilitate – potrivit art. 30 se stabilește că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.

Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savârsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savârsirii acesteia”.

Prin urmare, cauza de nepedepsire a contravenției/ termenul prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ caracterul continuu al contravenției, care curge până la momentul epuizării contravenției, chiar survenite după soluționarea procesului de către instanța de fond își întind retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

Rezultă așa dar că toate procesele verbale întocmite ulterior – fără comunicarea valabilă a celui anterior- suportă consecințele legii contravenționale mai favorabile respectiv, cauzei de nepedepsire instituite de art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002 mod. de Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002.

Față de caracterul continuu al contravenției, prezenta instanță apreciază astfel că sunt pe deplin aplicabile disp. art 5 alin 7 din OG2/2001, care stabilesc că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală.

Înalta Curte, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități a tranșat și aceste aspecte, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut în motivare că prima problemă de drept care trebuia dezlegată era aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.

S-a stabilit de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.

Pentru a reține această soluție, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.

În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.

În Cauza A. împotriva României, Hotărârea CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.

Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate, a arătat ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut așadar că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.

Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a CURȚII CONSTITUȚIONALE confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".

Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.

Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.

Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.

În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.

Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.

Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.

În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.

Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.

Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.

O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.

Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.

Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări, s-a reținut de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz.

Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.

Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.

Prezenta instanță apreciază că în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.

De la data publicării acestei Decizii, instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile acestei Decizii. Pe cale de consecință prezenta instanță apreciază că se impune aplicarea directă a acestor dispoziții ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Neaplicarea din oficiu a dispozițiilor statuate prin Decizia Înaltei Curți ar echivala cu o lipsire de efecte ale Deciziei însăși, în contextul în care motivarea acesteia are în vedere asigurarea garanțiilor procedurale ce decurg din interpretarea disp. art 6 CEDO, așa cum au fost interpretate în jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție.

Pe cale de consecință, prezenta instanță apreciază că aceasta este o interpretare unitară a unor dispoziții legale, ce este asigurată prin intermediul procesului de emitere a Deciziilor emise în cadrul recursurilor în interesul legii.

Aplicarea unitară a legii nu poate fi asigurată dacă s-ar interpreta că nu este aplicabilă interpretarea Înaltei Curți decât dacă partea invocă această interpretare, în rest instanța ar fi liberă să aprecieze asupra propriei interpretări.

Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaște o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contravenției.

Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.

Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se pornească pentru identificarea contravenției continue. În cazul contravențiilor continue al căror element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul folosește termeni care presupun activități durabile temporal.

Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deși elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se poate totuși realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită și consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției (M. A. H., Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, ed. 4, Ed.CH B., București 2009, pag. 140-144).

Având în vedere definiția contravenției continue, în cazul sancțiunii contravenționale multiple aplicate în cazul neachitării rovinietei, cuantumul sancțiunii aplicate formată din amendă, depășește gradul de pericol social specific contravenției, iar sancțiunile aplicate cumulat prezintă o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind faptă penală.

Prin urmare, contravenția constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă ridică problema cuantumului sumei achitate de contravenient ca urmare a contravenției săvârșite .

Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, în cazul faptei de a circula fără rovinieta valabilă, pentru fiecare contravenție constatată, se aplică o amenda contravențională, iar contravenientul trebuie să plătească tot atâtea amenzi câte contravenții a săvârșit .

Acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a intervenit, și a instituit un moment al epuizării contravenției și nu numai unul al consumării acesteia, aplicabil în cauză (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)") .

Măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzute de lege și trebuie să îndeplinească un scop legitim, constând în protejarea siguranței naționale, a siguranței publice, apărarea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, precum și protejarea drepturilor și intereselor altor persoane, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporționale cu situația care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.

O diminuare rezonabilă a gradului de protecție oferită unor drepturi poate fi permisă în anumite momente și/sau situații, dar fără ca prin aceasta să fie atinsă însăși substanța lor. În acest sens, art. 53 din Constituție începe și se termină cu aceeași precizare, restrângerile pot să vizeze exercitarea drepturilor fundamentale, dar nu pot să lezeze existența lor.

În conformitate cu principiile de limitare exprimate în jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu: Cauza Klass și alții împotriva Germaniei, 1978, sau Cauza D. P. împotriva României, 2007, actul normativ care reglementează măsuri de natură să producă ingerințe în exercitarea dreptului la viață privată și de familie trebuie să conțină garanții adecvate și suficiente pentru a proteja persoana de eventualul arbitrar al autorităților statale.

Limitarea exercițiului unor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective și interese publice, care vizează siguranța națională, ordinea publică sau prevenția penală, a constituit în permanență o operațiune sensibilă sub aspectul reglementării, astfel încât să fie menținut un just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte. Nu este mai puțin adevărat, astfel cum a remarcat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Klass și alții Împotriva Germaniei, 1978, că luarea unor măsuri de supraveghere, fără garanții adecvate și suficiente, poate duce la "distrugerea democrației sub pretextul apărării ei".

Or, Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România în forma actuală – este neechivocă .

Lipsa de reacție a instanței ar echivala cu o lipsă de previzibilitate a legii, astfel o normă trebuie să fie suficient de precisă spre a permite individului să-și reglementeze conduita în funcție de prescripțiile ei. Destinatarii normei juridice sunt în cazul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 utilizatorii-persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România și care trebuie să aibă o reprezentare clară a normei juridice aplicabile, astfel încât să-și adapteze conduita și să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea acesteia.

In jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că legea trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea (Cauza S.W. împotriva Marii Britanii, 1995 sau Cauza Cantoni împotriva Franței, 1996). In acest sens, Curtea a remarcat că nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita. Apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cauza Sissanis împotriva României, 2007).

. larg, stabilitatea normelor juridice constituie o expresie a principiului securității juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituție, principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă. Într-o bogată jurisprudența, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe (cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005).

Ca principiu inerent însăși funcției juridice a statului, principiul proporționalității exprimă necesara adecvare a măsurilor juridice la situațiile de fapt cărora acestea se adresează, stabilind o relație justă și legitimă între măsura juridică adoptată și realitatea socială. În ultimă instanță, acest echilibru are în vedere scopul reglementării, impunând o atitudine rezonabilă oricărei autorități cu competențe normative.

Principiul proporționalității presupune o adecvare a consecințelor în raport cu situația dată și de încadrarea juridică a faptelor. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă concretizarea principiului proporționalității în domeniul protecției drepturilor fundamentale, unde ele presupun necesara adecvare a garanțiilor asigurate de stat unei posibilități abstracte a oricărui subiect individual de drept la finalitatea urmărită, anume cea de asigurare a realizării efective a respectivei posibilități în orice context social și fără nici un impediment. Astfel, proporționalitatea presupune o relație justă și rezonabilă între mijloacele utilizate de autoritatea statală și scopul pentru care ele sunt puse în acțiune.

Art. 53 din Constituție impune stabilirea unei relații de proporționalitate între măsura normativă prin care se instituie restrângerea exercițiului unor drepturi și una din cauzele limitativ enumerate în care acest lucru se poate produce. Între o restrângere legitimă și, deci, constituțional justificată și una proporțională cu cauza care o motivează există o mare diferență. Astfel, pot exista restrângeri ale exercițiului unor drepturi care, deși sunt justificate de cauze expres menționate de Constituție sunt disproporționate față de acestea.

Având în vedere dubiul pe care-l provoacă lipsa de diligență a probelor procurate de emitentul procesului verbal contestat, dubiu care poate profita exclusiv petentului, nefiind probate aspecte esențiale ce țin de temeinicia procesului verbal emis, prezenta instanță apreciază că această lipsă de diligență, impune o măsură proporțională în raport cu debitorul, și pe cale de consecință, instanță apreciază că se impune aplicarea unei sancțiuni proporționale, respectiv aceea a desființării procesului verbal contestat.

În cauza de față, raportat la fotografiile depuse la dosar, s-a creat un dubiu în ceea ce privește vinovăția petentei, dubiu ce profită acesteia, potrivit principiului in dubio pro reo.

Față de cele anterior reținute se impune a fi înlăturate motivele de recurs invocate de recurentă, legate de modul de aplicare a legii, având în vedere conotația pe care instanța a dat-o probelor ce au fost administrate, aceasta instanța nedepășindu-și limitele investirii sale prin cererea introductivă.

F. de cele sus arătate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă recurată, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr.241/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. C. C. M.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: CCM./2exemplare

.Jud.fond :A. L. F. - Jud.B.

← Constatare aprobare tacită. Sentința nr. 3451/2014. Tribunalul...		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2406/2014.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul ILFOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul ILFOV