Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 448/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 448/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 448/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:004._
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 448
Ședința publică din 22 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta V. S., domiciliată în Sighetu Marmației, ./10, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta A. - D. GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N.-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI, cu sediul în din Sighetu Marmației .. 3, jud. Maramureș și sediul procesual ales în din Baia M., . și pârâta A. F. DE MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 corp A, sector 6,având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Se constată că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2016, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 22.02.2016, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta V. S. în contradictoriu cu pârâții: Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Serviciul Fiscal Municipal Sighetu Marmației și Administrația F. de Mediu a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în cauză, să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 6 398 lei achitată de reclamantă cu chitanța ., nr. nr._/21.03.2014 stabilita prin Decizia privind stabilirea taxei timbru de mediu pentru autovehicule nr._/18.03.2014, sumă pe care reclamanta o consideră netemeinică și nelegală; obligarea pârâtei la plata dobânzilor vizând suma încasată nelegal, de la data plații și în continuare până la achitare, precum și obligarea pârâtei a plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că a achiziționat autoturismul marca ALFA R., Tip 932, număr de identificare ZAR_87 cu nr. de înmatriculare_, conform documentelor emise de către autoritățile italiene. Pentru înmatricularea acestuia, a fost obligată să achite suma de 6.398 lei, prin chitanța ., nr. nr._/21.03.2014 cu titlu de taxă. Reclamanta arată că a înaintat pârâtei o solicitare scrisă (cerere si nu contestație), prin postă pentru a-i restitui suma achitată, însă intimata nu a formulat un răspuns. Instituția administrativ teritorială care are in grijă înmatricularea autovehiculelor, refuză înmatricularea in lipsa dovezii plății acestei taxe. În consecință reclamanta arată că a fost constrânsă să o achite.
Reclamanta consideră decizia de calcul al taxei și obligarea acesteia la plata sumei menționate ca fiind nelegală, pentru următoarele considerente:
Constituția României prevede expres că de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior. Or, în speță, taxa pe poluare pentru autovehicule a fost introdusă în legislația internă prin OUG nr.50/2008 urmând diverse modificări inclusiv Legea nr. 9/2012 care nu este altceva decât același fond dar cu o forma diferită discriminarea existând indubitabil. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deși conceptul de înmatriculare continuă prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr.49/2006 modificată prin OUG nr.63/2006 nu are relevanță directă în acestă cauză, prin acesta stabilindu-se faptul că odată înmatriculat un autoturism, la înstrăinările ulterioare se va proceda doar la transcrierea dreptului de proprietate asupra dobânditorului, fiind prin urmare permanent în circuitul civil sau comercial din România transmițându-se doar dreptul de proprietate, totuși acest text de lege se poate interpreta într-un cadru mai larg, respectiv în concordanță cu normele comunitare. Prin acest concept s-a eliminat operațiunea de radiere - înmatriculare, autoturismul fiind înscris permanent în Registrul Național al Vehiculelor
înmatriculate în România, pe numele proprietarilor succesivi. Astfel, autoturismul fiind înmatriculat într-un stat UE, respectiv fiind în circuitul civil și comercial comunitar, dreptul de proprietate dobândit asupra acestui autoturism nu poate fi decât deplin (posesie, folosință, dispoziție).
Plata unei taxe de primă înmatriculare în România condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor 3. Clauza de infrigement demarată de CE în cazul României cu privire la taxa pe poluare pentru autovehicule. Comisia Europeana a trimis în luna iunie 2009 o scrisoare de somare, prin care îi solicita României să își modifice legislația legată de taxa de poluare auto, pe motiv ca aceasta ar proteja industria locală de automobile, iar in cazul în care nu vor fi luate masuri, Comisia va prezenta cazul în fața Curții de Justiție. Comisia consideră că prevederile legislației românești pot duce la discriminarea anumitor mașini în favoarea industriei naționale a autovehiculelor noi. Faptul că taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autoturisme, însă crește pentru mașini de ocazie provenite din alte state membre are un efect protecționist la nivelul industriei românești, susțin oficialii de la Bruxelles. Statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă aceasta trebuie să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia Comisiei, criteriul "primei înmatriculări” nu este obiectiv pentru că nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. Comisia Europeana amintește faptul că sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante, însă numai dacă aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Astfel și această taxă de poluare, după taxa de primă înmatriculare este considerată de către CE ca fiind nelegală, protecționistă și discriminatorie, prin această scrisoare adresată României, declanșându-se prima etapă a procedurii de infrigement împotriva României. Decizia Curții de Justiție a Comunității Europene (CEJ) este obligatorie pentru noi, Curtea de la Luxemburg fiind singura care interpretează oficial Tratatul UE. Astfel, în toate litigiile aflate pe rolul instanțelor, care au ca obiect taxa de poluare, va trebui să se țină cont de această decizie, în opinia reclamantei.
Deși intimata invocă în motivarea deciziei doar anumite sentințe care îi sunt favorabile reclamanta învederează faptul că jurisprudența CEJ s-a pronunțat în mod contrar față de cele expuse în decizie. Astfel instituirea acestei taxe contravine principiilor și normelor juridice comunitare în vigoare, în opinia reclamantei. Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este instituit și organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale si, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzezinski punctul 40, Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala, C-134/07, Rep., p. 1-_, punctul 29 si Hotărârea Krawczynski, punctul 32).
De asemenea in materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie de import, Curtea a considerat ca art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se afla deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 29 aprilie 2004 Weigel,C-387/01 R.. p.1-4981 punctul 66). Conform unei jurisprudențe consacrate a CJCE există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.
Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș (fila 26) a depus la dosar întâmpinare invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâții Serviciul Fiscal Municipal Sighetu Marmației și Administrația F. de Mediu nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și probele de la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj N. invocată de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, prin întâmpinare:
Instanța ia act de faptul că începând cu data intrării în vigoare a H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv începând cu 01.08.2013, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică, iar în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică administrații județene ale finanțelor publice. Potrivit Ordinului nr. 2211 din 19 august 2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală coroborat cu art. 23 din H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N., cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj, instituție cu personalitate juridică s-a înființat prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență, printre care și Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș care și-a pierdut personalitatea juridică. Așadar, raportat la cele reținute, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. având personalitate juridică, are calitate procesuală pasivă atunci când se solicită despăgubiri.
Pe fondul cauzei, se reține că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statului R., s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza N., respectiv C-263/10 din 07.07.2011, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008. Curtea a observat că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în OUG 9/2013 atrage concluzia că noua taxă percepută cu ocazia primei înmatriculări în România este determinată, în esență, de criterii obiective, respectiv nivelul/valoarea emisiilor de dioxid de carbon, cilindreea și vechimea autovehiculului, tipul de motor (cu aprindere prin scânteie sau prin comprimare).
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat, cu excepțiile prevăzute la art.3 și 8 din OUG 9/2013, excepții care nu au la bază criteriul provenienței autoturismului - criticat în jurisprudența CJUE amintită.
Astfel, nu mai sunt excluse în continuare de la plata taxei autoturismele noi de producție internă, motiv pentru care tribunalul apreciază că argumentele reținute de CJUE în cauzele amintite nu sunt valabile în prezenta speță.
Timbru de mediu este datorat în temeiul art. 3 și 4 din OUG 9/2013.
Art. 4 din OUG 9/2013 nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 10 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit căruia: „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât ale care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Din interpretarea art. 4 lit. c din OUG nr. 9/2013 rezultă că taxa de mediu se datorează atât pentru autoturismele noi, cât și pentru autoturismele rulate și achiziționate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme – autovehicule, conform Legii nr. 571/2013, taxa de poluare pentru autoturisme sau taxa pentru emisii poluante și care nu face parte din categoria autoturismelor exceptate sau scutite de plata acestora, datorate la momentul înmatriculării, situație în care nu poate fi reținută existența unei diferențe de aplicare a acestora în sensul unei discriminări interzise prin prevederile comunitare.
Nu există nicio dispoziție în dreptul Uniunii Europene care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru ar impune o taxă autovehiculelor importate, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene impune ca regimul fiscal să nu introducă o discriminare, prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor produse în acel stat membru.
Jurisprudența este unitară în sensul că dispozițiile OUG 9/2013 nu au efect de descurajare a importurilor și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și nu aduc atingere principiului de asigurare a liberei circulații a mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13/20.10.2014, publicată în Monitorul Oficial 834/17.11.2014, a stabilit că dispozițiile art. 4 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014 și de art. 1 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a OUG 9/2013 se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează și în situația transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piața internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1.01.2007.
Decizia nr. 13/2014 este obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă.
În considerentele Decizie nr. 13/2014, Înalta Curte analizează dispozițiile art. 4 din OUG 9/2013, reținând cuprinsul expunerii de motive la Legea nr. 37/2014, unde se precizează că actul normativ vizează aplicarea unui timbru de mediu autovehiculelor, în raport cu gradul de poluare și dând eficiență deplină principiului poluatorul plătește, timbrul de mediu pentru autovehicule va fi plătit o singură dată de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează dar și de către cei care au achiziționat și care nu au achitat taxa sub diferitele ei forme începând cu luna ianuarie 2007.
Astfel, concluzia care se impune este aceea că timbrul de mediu prevăzut de OUG 9/2013 este conform cu dreptul Uniunii Europene și se impune a fi achitat câtă vreme legislația națională îl prevede.
Competența de a stabili dacă există contrarietate între legea națională și Tratatul C.E. aparține instanței de judecată, respectiv judecătorului național chemat să soluționeze cauza și care este, în același timp, și primul judecător comunitar, care are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
În cazul de față, însă, se solicită obligarea unei autorități administrative să urmeze o anumită procedură, administrativă, care nu este prevăzută în această manieră nici în dreptul intern, nici în dreptul comunitar.
A admite acest gen de acțiuni ar însemna ca instanța de judecată să se substituie atât legiuitorului, cât și puterii executive, ori să interfereze cu acestea peste limita impusă de principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Spre deosebire de acțiunile care au ca obiect anularea unor decizii administrative și repararea unor daune izvorâte din acestea, ca urmare a constatării incompatibilității dintre norma internă și dreptul comunitar, în cazul de față se cere instanței de judecată să adauge la lege, instituind o altă procedură, pe de o parte, iar pe de altă parte, să se substituie unei autorități administrative, care are ca atribuție verificarea îndeplinirii condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un autovehicul pentru a fi înmatriculat și în care plata taxei de poluare este doar una dintre condiții.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată urmând a dispune în consecință.
Având în vedere considerentele expuse, instanța, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj N., invocată prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. S., cu domiciliul în Sighetu Marmației, ./10 jud. Maramureș, având CNP_ împotriva pârâților Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. cu sediul procesual ales în Baia M., . Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Serviciul Fiscal Municipal Sighetu Marmației, cu sediul în Sighetu Marmației .. 3 jud. Maramureș și Administrația F. de Mediu cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș.
Pronunțată azi, 22.02.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. D. S. A.
Red.DȚ/22.02.2016
Tred. A.S./23 Februarie 2016 - 5 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 173/2016.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1708/2015.... → |
|---|
