Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1603/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1603/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 15039/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 580/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Judecător C. P.
Grefier L. A. Pereși
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul-petent G. F. împotriva sentinței nr.1603/15.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. TIMIȘOARA- SPF DROBETA T. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent reprezentat de avocat C. S., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat C. S. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea plângerii contravenționale cu exonerarea petentului de la plata amenzii. Arată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, intimata neavând competența legală de aplicarea a sancțiunii contravenționale, I. Timișoara nefiind organ de poliție. Totodată arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției din procesul verbal, întrucât aceasta presupune deținerea de detector de metale, or în speță erau doar componente, nefăcându-se dovada că acestea putea conduce împreună la un detector funcțional. Mai mult, aparatul nu era al petentului, care luase doar componentele pentru a le repara. În subsidiar solicită admiterea apelului și înlocuirea amenzii cu avertisment, având în vedere circumstanțele personale ale petentului. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 15.11.2013 sub nr._ petentul G. F., în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 02.11.2013 de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost amendat cu amendă contravențională în cuantum de 25.000 lei și confiscarea unor componente ale unui detector de metale reținându-se in procesul verbal că ar fi încălcat art.28 alin. l lit."g" din OG 43/2000, deoarece la controlul de frontiera pe sensul de intrare în România, s-au găsit în mașina pe care o conducea părți componente ale unui detector de metale pentru care nu deținea autorizația inspectoratului județean de politie.
A arătat că respectivele componentele, găsite în mașina sa nu îi aparțin, ci sunt ale unui cetățean sârb pe care l-a cunoscut întâmplător, fiind în vizită la o ruda ce lucrează în Serbia și care i 1-a dat în ziua respectiva (02.11.2013), să-1 repare. Pentru ca nu a reușit sa îl repare acolo, a decis să-1 ia la domiciliul său, fără a ști că asemenea obiecte nu pot fi deținute decât de cei autorizați.
A mai arătat că procesul verbal contestat este nelegal, fiind lovit de nulitate absolută, dar este și netemeinic, întrucât fapta reținuta în sarcina sa și descrisă în procesul verbal nu întrunește elementele nici unei contravenții, deci nici a contravenției reținute de către organul constatator.
Organul constatator nu a făcut o corecta încadrare în drept a stării de fapt reținute în procesul verbal, deoarece „deținerea unor părți componente ale unui detector de metale" nu constituie o contravenție, încadrarea juridica fiind greșita, art.28 alin. l lit. g din OG nr. 43/2000 referindu-se la"deținerea și/sau comercializarea unui detector de metale fără a avea autorizația prevăzuta de art.5 alin 10" și nu la deținerea unor componente ale unui detector.
În cazul de față, fiind vorba despre bunuri ce nu îi aparțin, nu era posibilă obținerea unei autorizații, deoarece nu era îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege pentru a fi autorizat, și anume dovada proprietății detectorului, făcută cu actul de cumpărare.
Sancțiunea aplicată nu respectă prevederile art. 21 alin. (3). din O.G. nr. 2/2001 care impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu "gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului".
Sancțiunea aplicată este în totală contradicție cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și cu circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, a arătat că nu este vorba despre un detector funcțional, ci doar de niște componente care nu îi aparțin, nu a fost surprins folosind detectorul într-o zona protejată arheologic, iar fapta de a avea asupra sa doar pentru câteva ore respectivele componente nu a produs nici o consecință sau urmări grave care să aducă atingere patrimoniului arheologic care este protejat prin OG nr. 43/2000.
Petentul a mai arătat că este la prima abatere, are o situație materială precară iar achitarea unei asemenea amenzi ar duce la perturbarea gravă a situației familiei sale, sancțiunea aplicată depășind scopul punitiv și transformându-se într-o sarcină disproporționată, având în vedere că petentul are un copil de 12 ani cu un handicap grav și singurul său venit este salariul de asistent personal al acestuia în cuantum de 610 lei net lunar.
În dovedirea plângerii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea a doi martori
Petentul a solicitat, în principal, anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept a invocat dispozițiile O.G nr. 2/2001, OG nr. 43/2000, Ordin nr. 251/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A depus la dosar, în original procesul verbal . nr._, copii certificate pentru conformitate după cartea de identitate, certificatul de naștere al fiului petentului, G. F. P., certificatul de încadrare în handicap nr. l 192/24.10.2013, dispoziția nr.287/25.06.2012, actul adițional_/25.10.2013, adeverința de reținere a bunurilor și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
A arătat că la data de 02.11.2013, petentul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de F. I, pe sensul de intrare în țară, conducând autoturismul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, cu scopul de a trece frontiera în România. La controlul autoturismului, organul poliției de frontieră a constatat că în interiorul acestuia se aflau părțile componente ale unui detector de metale, întrebat fiind de polițistul de frontieră dacă deține autorizația emisă de inspectorul județean de poliție pentru acel detector, petentul nu a fost în măsură să prezinte o astfel de autorizație, deoarece nu o avea, mai mult decât atât a declarat că nici măcar nu știa că este interzis să dețină fără autorizație asemenea detector.
Cu privire la motivul invocat de petent că art.28 alin. 1, lit. g) din Ordonanța nr. 43/2000 face referire la ,, deținerea și/sau comercializarea unui detector de metale fără a avea autorizația prevăzută de art.5 alin. 10" și nu la deținerea unor componente ale unui detector a arătat că petentul consemnează în propria declarație dată în fața organelor poliției de frontieră că a asamblat acele piese aflate în interiorul portbagajului autoturismului pe care îl conducea, „într-un ansamblu unitar", un bun care ulterior putea fi utilizat, ca atare nu se poate înțelege că un cetățean care se prezintă la control, într-un punct de trecere a frontierei de stat având asupra sa componentele unei arme de foc, fără a deține documentele prevăzute de lege, nu încalcă prevederile legale și aceea nu este o armă de foc, își pierde destinația utilizării.
În ceea ce privește motivul formulat de petent, cum că „agenții constatatori din cadrul Poliței de Frontieră nu erau competenți să aplice sancțiunea contravențională în acest caz, ci putea doar să constate contravenția, aplicarea sancțiunii urmând să se facă de către Inspectoratul Județean M. deoarece art. 29 alin. 1, lit. d) din OG. nr. 43/2000 prevede ca și organ abilitat pentru aplicarea sancțiunii organele de poliție și nu organele de poliție de frontieră" a arătat că petentul se află într-o gravă eroare legislativă deoarece agentul constatator din cadrul Sectorului Poliței de Frontieră Drobeta Turnu Severin l-a sancționat în mod corect și legal pe petent, având în vedere următoarele prevederi legale: art. 11 și art. 12 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, art. 21 lit. m din O.U.G. nr. 104/2001 - privind organizarea si funcționarea Poliției de Frontieră Române.
Intimatul consideră că procesul-verbal face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său până la proba contrară, iar sarcina probei revine petentului. Fapta reținută în cuprinsul procesului-verbal este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Din studiul procesului-verbal de constatare a contravenției, rezultă că acesta a fost întocmit corect, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și nu sunt cazuri de nulitate a procesului-verbal.
Având în vedere cele prezentate solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
A depus la dosar nota raport a agentului constatator, procesul-verbal de predare-primire, procesul-verbal de constatare nr. CVV_/02.11.2013, declarația olografă a petentului G. F. luată cu ocazia constatării faptei contravenționale, adeverința de reținere a bunurilor nr.229/02.11.2013.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din plângerea contravențională formulată.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru petent, proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială constând în audierea martorei D. E., iar pentru intimată, proba cu înscrisurile de la dosar.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 22 c.p.civ. și având în vedere caracterul imperativ al art. 33 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a dispus audierea martorului asistent menționat în procesul verbal de contravenție, respectiv a numitului V. A. N..
În cauză au fost audiați martorii D. E. și V. A. N., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Judecătoria Dr.Tr.S. prin sentința nr.1603/15.04.2014 a respins plângerea contravențională.
Instanța de fond a reținut în esență că în ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție contestat acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Cât privește temeinicia acestuia, instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit 249 c.p.civ.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv raportul agentului constatator (fila 51), procesul verbal de predare – primire (f.52) ,declarația petentului, (fila 53), procesul verbal de constatare – anexa 1 (fila 549, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Astfel, după cum se arată în raportul agentului constatator și în declarația martorului propus chiar de petent, aflată la fila 73 din dosarul cauzei, acesta a deținut un detector de metale, fără autorizația prevăzută de lege în acest sens.
Nu are relevanță juridică faptul că detectorul era dezasamblat în părți componente, că a fost deținut de petent doar o perioadă de timp sau faptul că nu era proprietatea sa, atâta timp cât art. 28 alin. l. lit. g din Ordonanța nr. 43/2000 sancționează deținerea de detectoare de metale, fără autorizație. Faptul că nu a cunoscut prevederile legale nu-l exonerează pe petent de răspunderea contravențională, cauzele exoneratoare fiind limitativ prevăzute de art.11 din OG 2/2001.
În ceea ce privește critica petentului în sensul că, întocmirea procesului verbal s-a făcut de o persoană din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră care nu avea competente în acest sens, instanța a înlăturat-o, reținând că procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit de un reprezentant al intimatei, conform dispozițiilor art. 11 și art. 12 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, art. 21 lit. m din O.U.G. nr. 104/2001 - privind organizarea si funcționarea Poliției de Frontieră Române.
Referitor la sancțiunea aplicată instanța a considerat că aceasta reprezintă minimum prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită (potrivit art. 28 alin.1 lit.g din Og nr.43/2000 ), astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunii în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-petent G. F., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că a invocat necompetența persoanei din cadrul I. Timișoara, când în realitate a invocat excepția necompetenței materiale a intimatei I. Timișoara de a sancționa contravenția, deoarece agenții din cadrul Biroului de Poliție de Frontieră Timișoara nu pot aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de OG nr.43/2000, nefiind menționați printre agenții limitativ prevăzuți de art.29 din OG nr.43/2000. A susținut că în sintagma „organele de poliție” nu sunt incluse și organele poliției de frontieră, fiind vorba de structuri diferite, aspecte ce rezultă și din art.77-78 din OUG nr.105/2001. Poliția de frontieră putea constata contravenția, însă nu putea aplica sancțiunea, ci trebuia să înainteze actele către Inspectoratul de Poliție Județean în vederea aplicării sancțiunii.
A mai motivat că instanța nu a cercetat motivul plângerii contravenționale prin care a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prev.de art.28 alin.1 lit.g din OUG nr.43/2000, deoarece pe de o parte această dispoziție sancționează deținerea, în calitate de proprietar a detectorului de metale, fără a avea autorizația prevăzută de lege, iar pe de altă parte, asupra sa nu s-a găsit un detector de metale, ci doar părți componente ale acestuia. Instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile legale, sancționând o faptă ce nu întrunește elementele niciunei contravenții, deoarece nu era obligat să obțină autorizația și nici nu o putea obține, nefiind proprietarul componentelor.
Apelantul a mai arătat că în ce privește sancțiunea aplicată, în mod netemeinic instanța de fond a stabilit că nu se poate reindividualiza deoarece amenda primită reprezintă minimul prevăzut de lege, iar gradul de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului, întrucât instanța de fond avea posibilitatea, conform art.5,6,7 și 21 alin.3 din OG nr.2/2001, de a aplica avertismentul, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, ținând cont de gradul redus de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale (prima abatere și o situație familială foarte grea).
Apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment sau reducerea cuantumului amenzii.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivarea întâmpinării a susținut că referitor la primul motiv de apel potrivit cărora agenții poliției de frontieră nu pot aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de OG nr.43/2000, art.76 alin.1 din Legea nr.360/2002 prevede că „Prevederile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, și personalului Poliției de Frontieră Române, …”. Totodată, potrivit art.21 lit.m din OUG nr.104/2001 prevede că în zona de competență, Poliția de Frontieră Română „Constată contravențiile și aplică sancțiunile contravenționale, potrivit legii”.
Cu privire la motivul de apel referitor la faptul că instanța nu a cercetat motivul privind faptul că fapta reținută în sarcina petentului nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.28 alin.1 lit.g din OG nr.43/2000, instanța de fond în mod corect a reținut că „nu are relevanță juridică faptul că detectorul era dezasamblat în părți componente, că a fost deținut de petent doar o perioadă de timp sau faptul că nu era în proprietatea sa, atâta timp cât art.28, alin.1 lit.g din OG nr.43/2000 sancționează deținerea de detectoare de metale, fără autorizație. Faptul că nu a cunoscut prevederile legale nu-l exonerează pe petent de răspunderea contravențională”.
Intimatul a susținut că apelantul interpretează după bunul plac prevederile legale, întrucât deținerea prevăzută de art.28 alin.1 lit.g din OG nr.43/2000 nu presupune proprietatea bunului.
Cu privire la critica apelantului referitor la aprecierea instanței privind sancțiunea aplicată, intimatul a susținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, în condițiile în care gradul de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului.
Apelantul-petent a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reluat susținerile din cererea de apel.
Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.476-480 NCPC, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.11.2013 de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara s-a reținut că în data de 02.11.2013, petentul G. F. s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de F. I, pe sensul de intrare în țară, conducând autoturismul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, cu scopul de a trece frontiera în România, iar în urma controlului în interiorul autoturismului au fost găsite părți componente ale unui detector de metale, petentul nedeținând autorizație pentru respectivul aparat, acesta fiind astfel sancționat cu amendă în cuantum de 25.000 lei și confiscarea respectivelor componente pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 28 alin. l lit."g" din OG 43/2000.
Examinând procesul verbal de contravenție contestat, tribunalul reține că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, astfel cum în mod corect a reținut de altfel și instanța de fond.
Nu se vor reține susținerile apelantului-petent referitor la necompetența agenților constatatori din cadrul I. Timișoara de a aplica sancțiunea menționată în procesul verbal de contravenție contestat, ca urmare a faptului că agenții din cadrul Biroului de Poliție de Frontieră Timișoara nu pot aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de OG nr.43/2000, nefiind menționați printre agenții limitativ prevăzuți de art.29 din OG nr.43/2000, organele de poliție neincluzând și poliția de frontieră, întrucât tribunalul are în vedere că art.76 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului prevede că „Prevederile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, și personalului Poliției de Frontieră Române, …”. Astfel, față de aceste prevederi legale, precum și față de dispozițiile art. art.21 lit.m din OUG nr.104/2001 potrivit cărora în zona de competență, Poliția de Frontieră Română „Constată contravențiile și aplică sancțiunile contravenționale, potrivit legii”, tribunalul apreciază că agenții constatatori din cadrul I. Timișoara, care au întocmit procesul verbal de contravenție, aveau atât competența constatării faptei contravenționale, precum și pe cea a aplicării sancțiunii contravenționale.
Cu privire la motivul de apel referitor la faptul că instanța de fond nu a cercetat motivul plângerii contravenționale prin care a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prev.de art.28 alin.1 lit.g din OUG nr.43/2000, deoarece pe de o parte această dispoziție sancționează deținerea, în calitate de proprietar a detectorului de metale, fără a avea autorizația prevăzută de lege, iar pe de altă parte, asupra sa nu s-a găsit un detector de metale, ci doar părți componente ale acestuia, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat.
Astfel, tribunalul are în vedere că potrivit art.28 alin.1 lit.g din OG nr.43/2000 „constituie contravenție următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: … g) deținerea de detectoare de metale, fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. (10), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei și confiscarea detectoarelor;”, textul de lege menționat necuprinzând astfel cerința ca cel care deține detectorul de metale să aibă și calitatea de proprietar al acestuia, cum eronat susține apelantul. De asemenea, având în vedere că legea nu cuprinde dispoziții referitoare la aspectul ca detectoarele de metal să fie în stare de funcționare sau nu, asamblate sau nu, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că nu are relevanță juridică faptul că detectorul era dezasamblat în părți componente sau că a fost deținut de petent doar o perioadă de timp, atâta timp cât art.28, alin.1 lit.g din OG nr.43/2000 sancționează deținerea de detectoare de metale, fără autorizație.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut corect că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, petentul recunoscând de altfel că la momentul controlului deținea acel detector de metale, pentru care nu avea autorizația prevăzută de lege.
Cu privire însă la sancțiunea aplică, tribunalul apreciază că sancțiunea aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție, respectiv amenda în cuantum de 25.000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei contravenționale, nefiind respectate totodată criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.
Astfel, față de faptul că fapta petentului nu a produs nici un fel de urmări grave, precum și față de circumstanțele personale ale petentului care are în îngrijire un copil minor cu handicap grav, unicul venit al petentului provenind din calitatea acestuia de asistent personal al minorului, tribunalul apreciază că amenda contravențională în cuantum de 25.000 lei este disproporționată în raport cu fapta săvârșită, în speță fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni contravenționale constând într-un avertisment, această din urmă sancțiune fiind suficientă pentru atingerea scopului educativ-preventiv a legii contravenționale și pentru a atrage atenția petentului ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Pentru considerentele anterior arătate, tribunalul apreciază apelul ca fondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.480 alin.2 NCPC să-l admită, să schimbe sentința nr.1603/15.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, să admită în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. F. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.11.2013 de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu "avertisment", urmând a menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul formulat de către apelantul-petent G. F. împotriva sentinței nr.1603/15.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. TIMIȘOARA- SPF DROBETA T. S..
Schimbă sentința nr.1603/15.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._ .
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. F. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.11.2013 de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu "avertisment".
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.10.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. O. | Judecător, C. P. | |
Grefier, L. A. Pereși |
Red. C.P./Tehn. L.A.P.
4 ex – 05.11.2014
Cod operator 2626/2006
| ← Pretentii. Sentința nr. 1822/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
