Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 779/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 779/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 9993/225/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 779
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09 DECEMBRIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: D. Z.
JUDECĂTOR: C. A. F.
GREFIER: C. T. P.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta – petentă S.C. DIMARI 2012 S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2114/29 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată fiind AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că la dosar, prin Serviciul Registratură, au fost depuse de către apelanta – petentă, înscrisurile solicitate de instanță, după care instanța apreciind cercetarea judecătorească încheiată, a reținut dosarul în vederea soluționării apelului, luându-se act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 233 C.p.civ.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, instanța constată următoarele:
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința civilă nr. 2114/ 29 mai 2014, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. DIMARI 2012 S.R.L. împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._/10.07.2013 încheiat de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală și a menținut procesul-verbal contestat ca legal și temeinic.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.07.2013 (fila 2, 12), întocmit de către agentul intimatului, petenta S.C. DIMARI 2012 S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 8000 lei, fiind aplicate si sancțiunile complementare de confiscare a sumei de 215 lei si suspendarea activității punctului de lucru al societății petente pe o durata de 3 luni pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b coroborat cu art. 11 alin. 3 si art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep. privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
S-a reținut în sarcina petentei faptul ca la data de 10.07.2013, ora 13.00, in urma controlului operativ inopinat efectuat de către organele de control ale intimatei la punctul de lucru al petentei situat in Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., s-a constatat ca nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate in data de 10.07.2013, fiind vorba de suma de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. Astfel, s-a menționat aspectul ca in monetarul întocmit cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al petentei a fost găsită suma de 248 lei, iar bonuri fiscale au fost emise doar pentru suma de 33 lei, rezultând astfel diferența de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Procesul-verbal de contravenție contestat a fost semnat de către petenta persoană juridică prin V. Victorița, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat faptul ca eventualele obiecțiuni vor fi formulate ulterior.
Instanța a constatat ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 19.07.2013, împotriva procesului verbal de contravenție inmanat la data de 10.07.2013.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.
Nu pot fi primite susținerile petentei în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate ca urmare a faptului ca in cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a consemnat in mod eronat numele persoanei fizice ce avea calitatea de administrator al societății petente, pentru următoarele motive:
Conform prevederilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, in situația in care contravenientul este persoana juridica in procesul verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerțului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Potrivit disp. art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sfera cauzelor ce atrag nulitatea absolută a procesului-verbal este restrânsă la cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, pentru celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act intervenind nulitatea relativă, în condițiile prevăzute de art. 105 alin. 2 C. proc. civ. (art. 175 alin. 1 Noul C. proc. civ.) coroborat cu art. 47 din OG nr. 2/2001, si anume numai daca s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul ca, in situația in care se invoca nerespectarea altor dispoziții decât cele reglementate de art. 17 din OG nr. 2/2001, in speța petenta invoca nerespectarea unei cerințe prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, nu putem vorbi de sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal astfel cum precizează petenta in plângerea contravenționala, ci dimpotrivă suntem in prezenta unei nulități relative, condiționata de producerea unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Disp. art. 17 din OG nr. 2/2001, statuează in mod expres faptul ca sancțiunea nulității absolute intervine numai in cazul in care in procesul de contravenție nu s-ar fi consemnat denumirea petentei persoana juridica si sediul acesteia, astfel incat nu se poate aplica prin extindere aceasta sancțiune si cu privire la alte aspecte ce nu au fost consemnate in mod corect in procesul verbal de contravenție.
Neregularitatea invocata de societatea petenta (indicarea in mod eronat a persoanei fizice ce are calitatea de administrator al societatii petente) este sancționata cu nulitatea relativa si anume numai daca s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În cazul de fata, instanța a apreciat că petenta nu a făcut dovada producerii vreunei astfel de vătămări.
Mai mult, instanța a remarcat faptul in ca procesul verbal de contravenție a fost menționată numita V. V. în calitate de administrator ca urmare a faptului ca aceasta persoana a declarat ca este administratorul societății petente. De asemenea, in nota explicativa întocmita in scris de numita V. V., aceasta a menționat ca are calitatea de administrator al societății petente. Totodată, instanța observa si faptul ca acțiunea civila inițiala a fost formulata de petenta prin reprezentant legal – administrator V. Victorița (fila 1 dosar).
De asemenea, instanța a avut in vedere si procura speciala autentificata sub nr. 1219/14.08.2012 (file 13, 14), din care rezulta ca persoana care deține calitatea de administrator al societății petente – S. I., a împuternicit pe fiica acesteia – V. Victorița, pentru a se ocupa de efectuarea tuturor formalităților necesare in vederea înființării societății petente al cărei administrator este S. I..
Instanța a considerat ca petenta nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări ca urmare a faptului ca in procesul de contravenție a fost indicata in mod eronat persoana ce are calitatea de administrator al societatii petente.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Aceasta înseamnă că, până la proba contrară, cele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal corespund adevărului. Această prezumție este relativă, astfel că poate fi înlăturată prin proba contrară.
Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le apreciază ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent.
Astfel, potrivit disp. art. 10 din OUG nr. 28/1999 rep. privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constituie contravenție neîndeplinirea obligației operatorilor economici de emitere a bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioara celei reale.
De asemenea, conform disp. art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 rep., sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1 din același act normativ, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, in registrul special, menționat la art. 1 alin. 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniența si se confisca, făcându-se venit la bugetul de stat.
Conform disp. art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep., nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b din același act normativ atrage si suspendarea activității unității pe o perioada de 3 luni.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimata Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Garda Financiara M. (filele 22-24), rezulta ca la data de 10.07.2013, ora 13.00, a fost organizat un control operativ inopinat de către organele de control ale intimatei la punctul de lucru al petentei situat in Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., ocazie cu care s-a constatat ca nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate in data de 10.07.2013, fiind vorba de suma de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. Astfel, s-a menționat aspectul ca in monetarul întocmit cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al petentei a fost găsită suma de 248 lei, iar bonuri fiscale au fost emise doar pentru suma de 33 lei, rezultând astfel diferența de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Pentru neregulile constate organele de control ale intimatei au aplicat sancțiunea amenzii in suma de 8000 lei, precum si sancțiunile complementare de confiscare a sumei de 215 lei si suspendarea activității punctului de lucru al societății petente pe o durata de 3 luni pentru savărsirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b coroborat cu art. 11 alin. 3 si art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep.
Societatea petenta a susținut ca in mod nejustificat a fost sancționată prin procesul verbal ce face obiectul prezentului dosar întrucât suma de 215 lei, pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, ar proveni de la încasările realizate cu un aparat special de încasat facturi telefonice, facturi CEZ, etc.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiata aceasta apărare pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
In acest sens instanța amintește ca potrivit art. 47 din OUG nr. 2/2001 rep., dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedura civila.
Legiuitorul a stabilit prin art. 249 din C.proc.civ. faptul ca cel care face o susținere in cursul procesului trebuie sa o dovedească, in afara de cazurile anume prevăzute de lege.
In prezentul dosar se constata faptul ca petentul nu a făcut dovada contrara a celor reținute in procesul verbal de contravenție.
Astfel, instanța a avut in vedere faptul ca la momentul efectuării controlului de către agenții intimatei a fost întocmită o nota explicativa, aflata la fila 24 din dosar, unde la întrebarea nr. 3 „cum justificați ca suma de 215 lei nu a fost înregistrata in aparatul fiscal?” angajata petentei –numita V. Victorița, a declarat ca nu a avut timp sa înregistreze aceste sume.
Instanța de fond, analizând conținutul notei explicative aflata la fila 24 din dosar, constata ca angajata V. Victorița nu a făcut nici o mențiune cu privire la aspectul ca suma de 215 lei, pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, ar proveni de la încasările realizate cu un aparat special de încasat facturi telefonice, facturi CEZ, etc.
Mai mult, instanța a constatat faptul ca la dosar nu a fost depus nici un înscris din care sa rezulte ca suma de 215 lei ar reprezenta încasări realizate cu acel aparat special de încasat facturi telefonice, facturi CEZ, etc.
Instanța nu a luat in considerare înscrisul depus de petenta la fila 15 din dosar, întrucât acel act se refera la încasări efectuate ulterior controlului din data de 10.07.2014 realizat de agenții intimatei. In acest sens pe înscrisul aflat la dosar la fila 15 este inserata data de 11.07.2014, iar controlul efectuat de organele intimatei a fost realizat in ziua anterioara acestei date, respectiv la 10.07.2014.
Faptul ca in incinta punctului de lucru al petentei exista amplasat un aparat special de încasat facturi telefonice, facturi CEZ, etc., nu înseamnă ca suma de 215 lei ar proveni de la acestea de vreme ce la dosar nu exista nici o factura/bon emisa in data de 10.07.2014 privind încasarea vreunei sume la acel aparat special la care face referire petenta.
In ceea ce privește declarațiile martorilor G. M. E. (fila 76) si Patrut S. (fila 77), instanța a apreciat ca informațiile relatate de acest martor nu sunt in măsura sa conducă la reținerea unei alte situații de fapt diferita fata de cea reținuta in procesul verbal contestat, in condițiile in care acești martori au declarat ca au aflat de la angajata societatii petente ceea ce s-a întâmplat cu ocazia controlului efectuat de organele intimatei, ceea ce înseamnă ca martorii in cauza nu au perceput in mod direct si nemijlocit situația de fapt expusa.
Instanța a subliniat ca procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, cata vreme petentul nu a reușit sa dovedească prin probele propuse in plângerea contravenționala ca fapta consemnata in cuprinsul procesului verbal contestat, in cazul de față contravenția reglementata de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 rep., nu corespunde adevărului, procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate.
Pe cale de consecința s-a constata ca starea de fapt consemnată în procesul-verbal contestat corespunde realității, petenta făcându-se vinovata de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat în sensul că la data de 10.07.2013, ora 13.00, cu ocazia controlului operativ inopinat efectuate de către organele de control ale intimatei la punctul de lucru al petentei situat in Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., s-a constatat ca nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate in data de 10.07.2013, fiind vorba de suma de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. Astfel, s-a menționat aspectul ca in monetarul întocmit cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al petentei a fost găsită suma de 248 lei, iar bonuri fiscale au fost emise doar pentru suma de 33 lei, rezultând astfel diferența de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Având in vedere cele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat in cauza s-a reținut ca petenta nu a făcut dovada existentei unei stări de fapt contrare celei reținute in procesul-verbal de contravenție.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentei, instanța a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999 rep., pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 rep. se aplica amenda de la 8000 lei la 10.000 lei.
Conform disp. art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 rep., sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1 din același act normativ, care nu pot fi justificate prin datele înscrise in documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, in registrul special, menționat la art. 1 alin. 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniența si se confisca, făcându-se venit la bugetul de stat.
Potrivit disp. art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep., nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b din același act normativ atrage si suspendarea activității unității pe o perioada de 3 luni.
Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicata in cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv amenda in cuantum de 8000 lei si sancțiunile complementare de confiscare a sumei de 215 lei si suspendarea activității punctului de lucru al societății petente pe o durata de 3 luni pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b coroborat cu art. 11 alin. 3 si art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 rep, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentei, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.
Instanța a apreciat ca pericolul social al faptei săvârșite de societatea petenta este deosebit de grav având in vedere ca prin dispozițiile OUG nr. 28/1999 rep., ce reglementează obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, s-a urmărit prevenirea evaziunii fiscale si prevenirea sustragerii de la plata obligațiilor legale către bugetul statului prin neemiterea de bonuri fiscale pentru bunurile vândute de către societățile comerciale.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta S.C. DIMARI 2012 S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivare, a arătat în esență că, instanța de fond nu a luat în considerare înscrisul depus de petentă la fila nr 15 din dosar că acel act ar fi emis ulterior controlului, raportul zilnic cu încasările precedente se scoate a doua zi așa cum rezulta din data si ora înscrisă pe aceea chitanța sub însemnările făcute de către instanță(acel dreptunghi in care este înscrisă data de 11.07.2013) se vad clar înscrise minatoarele " Vânzare de la 10.07. ora 07.48 către 11.07. ora 07.43. fiind evident faptul ca încasările de pe terminal din ziua controlului se regăsesc pe acea chitanța.
Referitor la faptul ca instanța a apreciat pericolul social al faptei este „Deosebit de Grav” (sancțiune pasibila pentru săvârșirea unei infracțiuni cu un pericol social ridicat sancțiunile contravenționale având un pericol social inferior unei infracțiuni ), în contextul economic actual defavorabil tuturor agenților economici instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.G. 2/2001, „sancțiunea stabilita trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol al faptei săvârșite de art. 7, alin. (3) din O.G. 2/2001, „avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului societatea nemaifiind sancționată anterior conform art. 21, alin. (3) din aceeași lege, cele doua sancțiuni fiind vădit disproporționate in raport cu scopul urmărit - evaziunea fiscala .practic prejudiciul fiind recuperat din suma confiscata iar daca ar fi fost impozitată aceasta suma ar fi rezultat o suma foarte mica.
Sancțiunea amenzii in valoare de 8000 lei este mult prea mare iar sancțiunea complementara de suspendare a activității pe 3 luni va lipsi angajații de un loc de munca va pune societatea in imposibilitate de a achita datoriile scadente (rate,angajați, chirii, furnizori,curent electric )putând conduce chiar la faliment magazinul fiind unul mic de cartier ( eu si soțul meu fiind angajații acestei societăți .neavând alt venit având în îngrijire doi copii minori ).
În altă ordine de idei, o sancțiune de 8000 lei, chiar daca a avut cuantumul minim prevăzut de lege nu este menita sa descurajeze pe contravenient sa comită pe viitor astfel de fapte ci pentru desfășurarea a însăși activității de comerț.
A depus la dosar practică judiciară.
Intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A motivat că instanța de fond a făcut o analiza ampla a spetei, atât în fapt cât si în drept, reținând ca organul de control a individualizat bine fapta si a aplicat o sancțiune justa pentru aceasta.
Astfel, în urma controlului operativ si inopinat efectuat la punctul de lucru al petentei, situat in localitatea Drobeta Turnu Severin, județul M., s-a constatat ca nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate in data de 10.07.2013, fapta ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 10, lit. b din OUG nr.28/1999 rep.
Conform monetarului întocmit cu ocazia efectuării controlului, de gestionarul punctului de lucru, a reieșit o suma de 215 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale si o suma de 33 lei cu bon fiscal.
Fapta descrisa mai sus constituie contravenție potrivit prevederilor art.10.lit.b din OUG nr.28/1999 rep. fapta fiind sancționată cu amenda in cuantum de 8000 lei conform art. 11, alin. 1, lit. b din OUG nr.28/1999 rep., iar ca masuri complementare s-a dispus confiscarea sumei de 215 lei si suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioada de trei luni.
In conformitate cu prevederile art. 11, alin. 3 din OUG 28/1999 rep., sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise in documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art.1 alin.4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniența si se confisca".
In ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța a reținut ca petentei i s-a aplicat amenda minima prevăzuta de lege pentru fapta săvârșita, in condițiile in care legiuitorul a apreciat pericolul social ca fiind mare in cazul neemiterii bonului fiscal pentru sumele încasate.
In acest sens a invocat mai multe decizii, de exemplu Decizia nr.299/2003 publicata in MO al României nr. 581/2003, Decizia nr. 49/2004, publicata in MO al României nr. 156/2004 si Decizia nr. 355/2006 publicata in MO al României nr. 497/2006, prin care, Curtea Constituționala a statuat ca „stabilirea unei contravenții si sancționarea acesteia cu amenda reprezintă o opțiune legitima a legiuitorului, care [...] da expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pt. valorificarea tuturor factorilor de producție".
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor articolului 477 din NCPC, instanța va analiza calea de atac a apelului în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac determinate de ceea ce s-a apelat în cauză.
Prin cererea de apel, apelanta a invocat instanței faptul că la data controlului încasase sume de bani prin plata pe un terminal pe care se efectuau plățile facturilor care conțineau utilități – fila 3 a prezentului dosar.
De asemenea, se invocă prin apel faptul că sancțiunea contravențională este prea ridicată față de gravitatea faptei contravenționale.
Prin urmare, instanța de apel în analiza acestei căi de atac se va pronunța asupra ambelor aspecte invocate prin această cerere, învederate mai sus.
Astfel, în ceea ce privește faptul că sumele de bani pe care organele de control le-au identificat în casieria punctului de lucru și pentru care nu s-au putut prezenta bonuri fiscale, petenta apelantă invocă faptul că ar reprezenta plata unor facturi de furnizare utilități, plată care se efectuează pe un terminal special, de pe care nu se pot lista dovezile de plată decât în ziua următoare.
Această susținere este însă una neîntemeiată, întrucât din înscrisurile pe care însăși petenta apelantă le depune la dosarul cauzei reiese o altă situație de fapt.
Astfel, din raportul de situație încasări facturi termina Payzone de la fila 45 a dosarului instanței de apel reiese că în data de 10.01.2014 societatea apelantă a încasat într-adevăr contravaloarea unor facturi fiscale, însă până la ora controlului – ora 13:00, acestea erau în sumă de peste 1000 lei, iar nu de 215 lei - banii identificați în casieria societății.
Prin urmare, susținerea apelantei că aceste sume de bani ar proveni din aceste încasări ale terminalului Payzone utilități, nu este una întemeiată, probele pe care însăși apelanta le-a propus contrazicând faptul că la ora controlului se încasase suma de 215 lei din aceste plăți.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al apelului, respectiv acela care vizează individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța constată că într-adevăr sancțiunea aplicată este una foarte mare, însă acesta este minimul pe care legea îl prevede.
În același timp, faptul de se efectua vânzări ale unor mărfuri fără eliberarea de bonuri fiscale reprezintă principala formă de manifestare a evaziunii fiscale. Fără a putea afirma că societatea apelantă desfășura activități de acest gen, nu se poate reține în același timp că fapta de neeliberare de bonuri fiscale este un cu un grad redus de pericol social. În același timp se va reține că o asemenea faptă, pe lângă afectarea veniturilor statului, care susține mai departe funcționarea serviciilor publice, de care beneficiază o largă parte a populației, afectează în mod direct și pe acele persoane care achiziționează bunuri fără a li se elibera bon fiscal, atât din punct de vedere al protecției consumatorului, cât și a unui eventual drept de a schimba acele produse în situația unor deficiențe.
Ca atare, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, acesta nu poate fi unul redus, motiv pentru care instanța va respinge cererea de apel în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelant – petentă S.C. DIMARI 2012 S.R.L., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. împotriva sentinței civile nr. 2114/29 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosar nr._, intimată fiind AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09 decembrie 2014, la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. Z. C. A. F.
GREFIER,
C. T. P.
Red. D.Z./D.R.
Ex. 4/ pag. 8
Data: 18 decembrie 2014
Operator date 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 1806/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
