Pretentii. Sentința nr. 1854/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1854/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 548/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 1854/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier L. C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. I. F. prin . și pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții suma de 2891 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 15.03.2013 judecarea cauzei a fost suspendată, în baza art.242 Noul Cod de procedură civilă (fostul art. 1551 Cod procedură civilă).
Din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și nemaifiind formulate alte cereri, a rămas în deliberare asupra excepției iar urmare deliberării a fost pronunțată următoarea sentință .
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul N. I. F. prin . a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2891 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat.
În motivarea cererii arată că a cumpărat un autoturism second-hand marca Ford Focus și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă de înmatriculare la data de 19.08.2011 în valoare de 2891 lei. Precizează reclamantul că plata acestei taxe este o obligație derivată din reglementările Codului Fiscal, capitolul „Taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule”, reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
Mai arată reclamantul că prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, iar din analiza dispozițiilor legale rezultă că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu este percepută.
Reclamantul a depus la dosar contractul de mandat nr.968/09.01.2013, cererea de restituire nr.1296/11.01.2013, decizia de calcul al taxei de poluare, chitanța . nr._/19.08.2011, cartea de identitate a autoturismului, adresa nr.1296/15.01.2013.
Pârâtele, deși legal citate nu au formulat întâmpinare.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.03.2013, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 Noul Cod de Procedură Civilă (fostul art. 1551 Cod procedură civilă), pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, întrucât apărătorul reclamantului nu a depus la dosar certificatul de înmatriculare al autoturismului emis de autoritățile române și actul de proprietate al autoturismului.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C pr. civ. (art.416 Noul Cod de Procedură Civilă), orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare în materie comercială, se perimă chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, respectiv 1an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C. pr. civ.(art.420 Noul Cod de Procedură Civilă), perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare (15.03.2013) prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamantului, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile perimării, motiv pentru care se va admite excepția invocată din oficiu.
În baza art. 248 și urm. C pr. civ., urmează a se constata perimată acțiunea.
Văzând și disp. art. 253 alin. 2 C.p.c .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. I. F., cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ..25, ., ., județul M. ,prin .,cu sediul procedural ales în mun. Drobeta Turnu Severin, .. 5, județul M., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în mun. București, ..294, Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.L.B./ Tehnored L.M.
Ex. 5/11.06.2014
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 1259/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 137/2014.... → |
|---|








