Pretentii. Sentința nr. 45/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 45/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 9647/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 45/2014

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant D. G. și pe pârâtele D. C., A. M., A. București, având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av V. R., pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind cereri de formulat, ori probe de administrat și cauza fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Av V. R. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.10.2013, reclamantul Dancau G. a chemat în judecată pârâtele Direcția Regională a FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună :obligarea pârâtelor la plata sumei de 948,00 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.660,00 lei, suma achitată la Trezoreria Dr. Tr. S., prin chitanța nr._/14.12.2010, dobândă calculată de la data plății (14.12.2010) și până la data la care mi s-a restituit debitul principal nedatorat conform sentinței nr. 287/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul M. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. pronunțata de Curtea de apel C. in dosarul nr._/101/2012;precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că, în anul 2012 a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.660,00 lei reprezentând taxă de poluare si a dobânzii aferente, iar prin sentința nr. 222/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul M. cât și prin decizia nr. 5024/29.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., mi s-a restituit taxa auto în cuantum de 2.660,00 lei, cererea privind dobânda fiind respinsa ca prematur formulata.

Având în vedere acest aspect, la data de 03.09.2013 s-a adresat A. M., solicitându-le plata dobânzii aferenta sumei de 2.660,00 lei calculată de la data plății taxei de poluare si pana la data la care mi-au restituit debitul nedatorat conform hotărârii mai sus menționate, însă prin adresa nr. 2715/17.09.2013, i s-a comunicat că nu ar fi anexat cererii titlul executoriu, motiv pentru care in opinia paratei cererea ar fi neîntemeiată.

Astfel, înțelege să solicite instanței de judecată obligarea paratelor la plata sumei de 948,00 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.660,00 lei, dobânda calculată de la data achitării taxei (14.12.2010) și până la data restituirii efective a debitului conform hotărârii amintite anterior, respectiv data de 23.05.2013.

Cu privire la modalitatea de calcul a sumei reprezentând dobânda învederează instanței

faptul ca:

1. in conformitate cu dispozițiile art. 120 al. 7 Cod procedura fiscala - pentru perioada de până la data de 30.06.2010 "Nivelul majorării de întârziere este de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale";

2. in conformitate cu dispozițiile art. II pct. 10 din OUG 39/2010 - in perioada 01.07.2010 -_ "Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale", iar

3. in conformitate cu dispozițiile art. I pct. 2 din OUG 88/2010 - de la data de 01.10.2010 si pana in prezent „Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale".

Având in vedere aceste aspecte, in speța de fata cuantumul dobânzii a fost calculat astfel: - 14.12._13 = 891 zile x 2.660,00 lei x 0,04 % = 948,02 lei.

Își întemeiază solicitarea pe dispozițiile hotărârii Curții de Justiție Europene din 18.04.2013, dată în cauza C-565/11, hotărâre care arată că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, se încalcă principiul efectivității întrucât persoana care a plătit o taxă contrară dreptului Uniunii este privată de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.

Astfel prin hotărârea CEJ amintită anterior se statuează faptul că instanțele judecătorești din România au încălcat principiul efectivității, principiu ce impune într-o situație de restituire a unei taxe percepută de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile, de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.

Cum în speța de față instanțele judecătorești, Tribunalul M., Curtea de Apel C., au dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale în baza art. 124 Cod procedură fiscală, consider că în lumina celor arătate prin hotărârea CEJ în cauza C-565/11, acțiunea este admisibila solicitând totodată si obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea cererii a depus la dosar :duplicate pentru comunicare; chitanță nr._/14.12.2010; copie sentință nr. 287/16.01.2013 a Tribunalului M.; copie decizie nr. 5024/29.04.2013 a Curții de Apel C.; adresă către A. M. nr. 2715/03.09.2013; răspuns A. M. nr. 2715/17.09.2013; extrase din Cod procedura fiscala, OUG 39/2010 si OUG 88/2010; adeverința emisa de A. M.; împuternicire avocațială; taxă judiciară de timbru. La data de 01.11.2013, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, prin care solicita plata dobânzii legale, pentru suma de 2660 lei reprezentând taxa de poluare. Susține că, pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, este necesar ca reclamantul sa dovedească îndeplinirea procedurii prealabile prevăzuta.

de legea speciala, fără de care acțiunea nu poate fi admisa. Astfel, conform art.7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul trebuie sa se adreseze A.- M. cu o cerere in acest sens, anexând si titlul executoriu in baza căruia se solicita plata dobânzii.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat, pe calea acțiunii in justiție, pe

lângă restituirea taxei de poluare si dobânda la suma achitata astfel, de la

data plații. Prin sentința nr.287/16.01.2013, fila 7, Tribunalul M. a apreciat

ca cererea privind acordarea dobânzii legale nu este întemeiata, cu

consecința respingerii acesteia. Sentința, rămasa irevocabila, a constituit

titlu executoriu pentru restituirea sumei de 2660 lei, reprezentând taxa de

poluare.

In consecința, consideră ca o noua acțiune cu același obiect, respectiv dobânda sumei achitate cu titlu de taxa de poluare, nu poate fii admisa, întrucât exista deja o soluție irevocabila cu privire la aceasta, ce conferă autoritate de lucru judecat.

Pe de alta parte, trecând peste excepții, opiniază ca, suma de referința se calculează si se plătește potrivit normelor prevăzute in art.124 Cod procedura fiscala.

In concluzie, fata de cele invocate in fapt si in drept, solicită respingerea acțiunii, pe excepție sau in fond.

La data de 12.11.2013, reclamantul, în termen legal a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă ca neîntemeiate având în vedere următoarele: La dosarul cauzei a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv adresa nr. 2715/03.09.2013 prin care a solicitat pârâtei achitarea sumei ce face obiectul prezentei cauze, cerere la care a anexat o copie a titlului, respectiv chitanța de plată a sumei de 2.660,00 lei. Cu privire la soluția pronunțată prin sentința nr. 287/16.01.2013 de către Tribunalul M. solicită să se observe faptul că dobânda nu a fost acordată deloc, instanța considerând cererea privind plata dobânzii ca fiind prematur formulată, obligând pârâtele doar la restituirea taxei de poluare.

Cum prin dispozițiile hotărârii Curții de Justiție Europene din 18.04.2013, dată în cauza C-565/11 prin care se arată că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, se încalcă principiul efectivității întrucât persoana care a plătit o taxă contrară dreptului Uniunii este privată de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.

Cum în speța de față instanțele judecătorești, Tribunalul M., Curtea de Apel C., au dispus obligarea pârâtei doar la plata taxei, fără a acorda dobânda aferenta de la data plății nedatorate, consider că acțiunea subsemnatului este admisibilă.

În drept și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 201 al. 2 NCPC.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

În ordinea excepțiilor invocate, se constată că reclamantul, la 03.09.2013, fila 10, a parcurs procedura prealabilă. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, constatând că nu există identitate de părți, obiect și cauză, în sensul că în ceea ce privește cauza acțiunii civile, în prezent aceasta este constituită de Hotărârea în cauza I. contra României, urmează a fi respinsă.

Pe fond, reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._/101/2012, a solicitat restituirea dobânzii aferente sumei de 2660 lei achitată cu chitanța nr._/14.12.2010, reprezentând taxă poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă în parte prin sentința nr. 287/16.01.2013, fiind obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2660 lei, reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda prev de art. 124 c.p.fiscală, de la data plății și până la data restituirii

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”.Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății 14.12.2010 și până la data de 23.05.2013

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 14.12.2010 și până la data de 23.05.2013

Potrivit art.451 c.p.civ, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul D. G., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 15, ., . în contradictoriu cu pârâții D. C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația Fondului pentru Mediu București, cu sediul în București,Spl. Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să-i achite reclamantului dobânda de 9487 lei, aferentă sumei de 2660 lei calculată de la data plății 14.12.2010 și până la data de 23.05.2013

.În baza art.451 c.p.civ, obligă pârâtele la plata sumei de 495 lei cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat

Cu recurs

Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M.

Președinte,

N. S. D.

Grefier,

M. T.

Red.NSD/tehnored.M.T.

Ex.5

Cod operator 2626

16 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 45/2014. Tribunalul MEHEDINŢI