Pretentii. Sentința nr. 937/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 937/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 11009/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 937/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. C. și pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. Pentru Mediu București, D. C., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av D. Ș. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care

Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C..

Av D. Ș. pentru reclamant lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat ori probe de administrat și cauza fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Av D. Ș. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 21.11.2013, reclamantul B. C., a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea restituirii sumei de 2.619 lei reprezentând taxă de poluare pentru autoturisme ,și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii arată că, în cursul anului 2010 a cumpărat autoturismul marca Renault Fluence, iar pentru a putea să o înmatriculeze în România, a fost obligat să plătească, cu titlu de taxă pe poluare, suma de 2619 lei, achitata cu chitanța nr._/03.06.2010.

In cursul lunii noiembrie 2013 a formulat cerere către pârâta AJFP M. prin care a solicitat să-i restituie suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, iar răspunsul la această cerere consta in refuzul pârâtei de a-i restitui suma achitată, pe motiv că taxa este legală.

Susține că această taxă care a fost introdusă prin OUG 50/2008 este discriminatorie întrucât este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în statele Uniunii Europene și reînmatriculate în România, în timp ce pentru mașinile înmatriculate deja în țară până la data de 1 iulie 2008, taxa nu mai este percepută.

În drept, invocă dispozițiile art. 1088 Cod Civil, art. 3 din OG 9/2000, art. 8 alin 1, art.11alin 1 pct. a din Legea nr. 554/2004, art.90 din Tratatul C.E., jurisprudență CEDO: cauza Simmenthal -C-106/77, cauza C-290/2005 Nadasdi și C-333/05 N.-Ungaria, cauza Berezinski-Polonia, cauza Papageorgiou - G. .

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri și a timbrat legal cererea.

La data de 17.02.2014, reclamantul a formulat o precizare de acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă D. C..

Pârâtele deși legal citate nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele

Cu privire la calitatea procesuala a Direcției regionale, această urmează a fi admisă și a se respinge acțiunea față de aceștia.

Pentru a putea sta în judecată, o entitate juridică nu trebuie să aibă neapărat personalitate juridică ci este suficient ca acestea să aibă organe proprii de conducere sau să fie constituite conform legii. Verificând actele normative amintite, vom observa că, într-adevăr, potrivit art. 13 din HG nr.520/2013, numai Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. are personalitate juridică. Însă, coborând cu lectura, observăm că potrivit alin. (9), (11) și (12) ale aceluiași articol, toate organele fiscale teritoriale care sunt subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice au conducere proprii. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din OUG nr.74/2013 deoarece acolo sunt reglementate cazuri speciale, doar când reprezintă structura ierarhic superioară. Prin urmare, în oricare dintre cazuri, apreciem că trebuie respectate normele Codului de Procedură Civilă aplicabil din punct de vedere temporal litigiului. Capacitatea de folosință a organelor fiscale care nu au personalitate juridică este una specială, judiciară: ambele norme procedurale, atât cea veche cât și cea nouă, fac vorbire despre capacitatea de folosință necesară pentru a sta în proces iar în al doilea alineat creează excepția de la regulă, conferind practic o capacitate specială de folosință, una judiciară.

Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Renault Fluence, dintr-o țară membră a Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa specială în sumă de 2.619 lei la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., taxă ce a fost calculată prin decizia de calcul a taxei de poluare, în temeiul OUG nr.50/2008.

A solicitat restituirea acesteia, formulând cerere la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., fila 7, i s-a comunicat că modalitatea de instituire a taxe pe poluare respectă principiile de drept comunitar.

Instanța constată astfel că reclamantul a îndeplinit procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ solicitând restituirea taxei prin cererea înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..

Prin acțiunea formulată, se solicită restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare motivat de faptul că nu este conformă cu art.90 din TCE.

Se reține astfel că în speță se pune problema aplicării și interpretării taxei pe poluare din perspectiva compatibilității acesteia cu normele de drept comunitar, respectiv art.90 din TCE.

În primul rând, instanța constată că începând cu 01.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona care a modificat Tratatul de instituire a Comunității Europene, acesta fiind redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art.90 din Tratat a fost renumerotat devenind art.110 din TFUE, cu același conținut.

Prin urmare, cum la data plății taxei pe poluare era în vigoare TFUE, instanța va face referire la art.11o din noul Tratat privind funcționarea Uniunii Europene.

Astfel, este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat (actual art.110) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

La data de 03.06.2010, reclamantul a achitat cu chitanța nr._, suma de 2.619 lei reprezentând taxa pe poluare pentru înmatricularea autoturismului achiziționat dintr-o țară membră a Uniunii Europene, autoturism care anterior fusese înmatriculat în respectiva țară.

Urmărind modificările succesive ale O.U.G. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanța constată faptul că taxa pe poluare a fost achitată de către reclamant în perioada în care erau în vigoare dispozițiile OUG nr.50/2008 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr.218/2008, OUG nr.7/2009 și OUG nr.117/2009, taxa pe poluare fiind calculată conform anexelor 1,2 și 3 ale OUG nr.7/2009.

În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.

Astfel, potrivit art.1 alin. 1 din OUG nr.50/2008, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Conform art.4 din același act normativ, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, instanța constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale U.E. nu se percepe taxa pe poluare la o nouă înmatriculare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar că se percepe această taxă la autoturismul produs în alt stat membru al Uniunii Europene dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare are ca efect favorizarea vânzării vehiculelor puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și descurajarea importului de vehicule de ocazie similare. Se creează astfel o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.110 fiind aplicabil, iar norma fiscală națională contrară trebuie înlăturată de la aplicare.

Constatând, deci că dispozițiile OUG nr.50/2008 au o consecință negativă directă asupra dreptului reclamantului, contrară dreptului comunitar, instanța consideră că este indispensabil ca aceasta să fie înlăturată de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.

Cum taxa pe poluare a fost încasată în baza unei legislații contrară normelor comunitare, se apreciază că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei pe poluare încasată.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtele să dispună restituirea către reclamant a sumei de 2.619 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței nr._/03.06.2010.

Pârâtele cazând în pretenții urmează ca în baza art.453 c.p.civ, să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 762 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. C. cu sediul în C., .. 2, județul D..

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. C., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 57, ., . CNP_ în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.

Obligă pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu, să dispună restituirea către reclamantă a sumei de 2.619 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței nr._/03.06.2010.

În baza disp. art. 453 c.p.civ, obligă pârâtele la plata sumei de 762 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M.

Președinte,

N. S. D.

Grefier,

M. T.

Red.NSD/tehnored.MT

Ex.5

Cod operator 2626

15.04.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 937/2014. Tribunalul MEHEDINŢI