Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 739/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 739/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1958/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 739/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâții M. FINANTELOR PUBLICE, AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA, D.G.R.F.P. C., ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE MEHEDINTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata dobânzii legale sub forma daunelor interese moratorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 mai 2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 04.03.2015 sub nr._ reclamanta P. E., funcționar public in cadrul D.G.R.F.P. C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala, D.G.R.F.P. C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligați la plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii, pentru obligațiile de plata, respectiv drepturile de natura salariala, ce i-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești si care formează obiect al reglementarii instituite prin O.U.G. nr. 71/2009, dobânda pe care o solicită de la data rămânerii definitive a titlurilor executorii si pana la data plații efective.
În motivare, a arătat că, prin decizia nr. 2849 bis/10.06.2009 in dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis acțiunea privind obligarea paraților M.F.P., ANAF si fosta Direcție Generala a Finanțelor Publice M. la plata suplimentului postului si suplimentului corespunzător treptei de salarizare, in procent de 25% fiecare, din salariul de baza.
Întrucât la 18 iunie 2009 a fost publicata O.U.G. nr. 71/2009, privind plata eșalonată a drepturilor de natura celor solicitate de reclamantă, pârâții-debitori i-au comunicat ca, potrivit legii, vor proceda la plata obligațiilor la termenele si in transele stabilite de către aceasta norma.
In condițiile date, debitorii au început executarea obligației cu anul 2012, trimestrial, potrivit transelor stabilite de norma.
Deoarece plățile efectuate au cuprins sumele actualizate doar cu indicele inflației, evitând astfel deprecierea monetara, consideră ca, potrivit legii civile, debitorii sunt obligați si la plata dobânzii legale, pe care o pretinde sub forma daunelor-interese moratorii, atât pentru întârzierea in îndeplinirea obligației, determinat de eșalonarea transelor plătite, cat si pentru neexecutarea obligației ramase.
In argumentare, cele pretinse au la baza faptul ca, prin plata eșalonată a unei sume de bani (datorata de foarte mulți ani), i s-a produs un prejudiciu care nu poate fi reparat in întregime prin simpla actualizare cu indicele de inflație, deoarece aceasta actualizare acoperă doar devalorizarea monetara, regăsindu-se in doctrina ca damnum emergens si, lipsind-o de beneficiul efectiv, recunoscut ca lucrum cessans, este necesar a i se acorda si dobânda sub forma daunelor-interese moratorii, având in vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.
In aceste condiții, este evident ca sunt incidente dispozițiile art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin. (1) Noul Cod Civil, care consacra principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere de către debitor a obligației, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferita de creditor, cat si beneficiul de care acesta este lipsit.
In acest sens, s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 2/17.02.2014, conform căreia, in aplicarea dispozițiilor, art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin.(1) noul Cod civil,..., pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
Pentru a soluționa astfel, a fost solicitată opinia specialiștilor recunoscuți asupra problemei de drept ce formează obiectul prezentei spete. Potrivit acestora, titularii creanțelor ce intra in sfera de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, sunt îndreptățiți sa primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare - daune interese moratorii - pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Raționamentul acestei opinii a fost argumentat in sensul ca daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preturilor de consum, având in vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, si anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plații in cazul actualizării creanței cu indicele preturilor de consum, care are caracter compensatoriu - damnum emergens, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, daca aceștia ar fi fost plătiți la scadenta (fructele civile), in cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu - lucrum cessans.
Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
În ceea ce privește momentul de la care îi sunt datorate aceste daune moratorii, consideră că opinia specialiștilor, potrivit căreia creanțele ce intrăîin domeniul de aplicare al ordonanței de urgență sunt certe, lichide si exigibile, iar obligațiile de plata se nasc de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, reprezintă si soluția legala a acestei chestiuni de drept. Astfel, solicită ca debitorii sa fie obligați la plata dobânzii legale penalizatoare de la data rămânerii definitive a titlurilor executorii.
Învederează ca termenul general de prescripție privind realizarea drepturilor reclamantei a început sa curgă cu data rămânerii definitive a titlurilor executorii (hotărâri judecătorești), respectiv anul 2009, iar in cursul prescripției, s-a făcut plata primei transe corespunzătoare anului 2012, astfel ca termenul de prescripție a fost întrerupt si la data prezentei termenul de prescripție nu s-a împlinit încă.
De asemenea, învederează ca daunele moratorii, sub forma dobânzii legale, se cuvin atât pentru sumele plătite cu întârziere, cat si pentru sumele ramase neexecutate, din titlu, raportat la temeiul juridic al obligației de plata, respectiv răspunderea civila delictuala. Or, parații au aceeași culpa, atât pentru neexecutarea obligației care a mai rămas, cat si pentru executarea cu întârziere a obligației, posibilitatea acordării de daune moratorii, in aceasta din urma situație, rezultând textual din chiar considerentele deciziei RIL nr. 2/2014 a I.C.C.J.
Se prevalează in acest sens si de practic judiciară a Curții de Apel C., investita ca instanța de apel, in concret Decizia nr. 4086/04.11.2014 pronunțata in dosarul nr._ .
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin. (1) noul Cod civil, Decizia nr. 2/2014 a I.C.C.J, deopotrivă pe prev. Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici si prev. Legii nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.
În probațiune, înțelege sa se folosească de dovada cu înscrisuri, pe care le va depune, precum si de orice alt mijloc de proba necesar soluționării cauzei.
A depus la dosar: sentința nr. 611/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., Decizia nr. 2849 BIS/10.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu pârâții, copie carte de identitate.
Menționează ca, potrivit disp. art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu disp. art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, prezenta cerere este scutita de plata taxei judiciare de timbru si de timbrul judiciar.
A solicitat si judecarea cauzei in lipsa, in caz de neprezentare a părților.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de aceasta.
A arătat că, AJFP M. nu are capacitate de exercițiu si nici calitate procesuala pasiva.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Or, in speța, titlurile executorii in baza căruia se solicita plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii, respectiv sentințele nr.1714/20.10.2008 si nr.1410/29.09.2008, au fost pronunțate împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor Publice, ANAF si DGFP M. (aceasta din urma fiind si angajatorul petentului).
Se mai arată că, AJFP M. este o entitate fără personalitate juridica, înființata in baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală si a Hotărârii Guvernului Nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Prin aceste acte normative au fost înființate direcțiile generale regionale ale finanțelor publice prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului în care a fost stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competență.
In speța, DGFP M. s-a reorganizat prin fuziune prin absorbție in cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., pierzându-si personalitatea juridica.
AJFP M. s-a înființat ca urmare a reorganizării Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Dr. Tr. S. (art.23, alin.5 din HG nr.520/2013) si nu a avut si nu are raporturi juridice cu petentul, in privința drepturilor de natura salariala.
In prezent calitatea de angajator al petentului o are Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C., care s-a subrogat in drepturile si obligațiile DGFP M..
De asemenea, a solicitat să se constate prescripția dreptului la acțiune al petentului.
Astfel, dreptul de a solicita dobânzi se naște din ziua următoare rămânerii definitive/irevocabile a hotărârilor judecătorești ce constituie titlu executoriu. In acest caz se aplica termenul general de prescripție de trei ani. Acest termen a început sa curgă de la data de 28.05.2009.
In acest sens invocă prevederile art.1, alin.2 din Decretul nr.167/1958 preluat de art.2503, alin.1 din Codul civil: „Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel".
Petentul invoca întreruperea cursului prescripției prin plata voluntara. Aceasta plata parțiala a fost efectuata in cursul anului 2012 după împlinirea termenului de prescripție de trei ani de la data la care creanța a devenit certa, lichida si exigibila.
Mai mult, având in vedere faptul ca sumele acordate prin titlul executoriu sunt anterioare anului 2009, iar pe calea acțiunii principale nu s-au cerut si nu s-au acordat dobânzi, acțiunea in acordarea acestor dobânzi formulata la acest moment este evident prescrisa.
Mai arată pârâta că, prin cererea formulata petentul solicita plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii.
In accepțiunea noului cod civil cele doua noțiuni(daune-interese si daune moratorii) sunt diferențiate.
Astfel, art.1530 reglementează dreptul la daune-interese, legându-l de existenta unui prejudiciu: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației."
In speța, prin respingerea excepției de neconstituționalitate a OUG nr.71/2009 - Decizia nr. 190/2010 - Curtea Constituționala a statuat ca: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională."
Prin aceasta argumentare, este practic respinsa teza neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, nefiind astfel întrunite condițiile acordării de daune-interese.
In ceea ce privește daunele moratorii, reglementate de art.1535 din noul cod civil, condiția impusa este aceea ca plata sumelor datorate sa fie făcuta după scadenta.
Aceasta condiție nu este îndeplinita, întrucât, prin OUG nr.71/2009 aprobata cu modificări prin Legea 230/2011 s-a stabilit ca plata acestor creanțe sa fie efectuata eșalonat, stabilindu-se termene de scadenta succesive, termene respectate de angajator pana in prezent.
În consecință, a solicitat respingerea acțiunii fata de AJFP M., aceasta neavând capacitate de exercițiu si nici calitate procesuala pasiva; de asemenea, dreptul la acțiunea in pretenții al reclamantului este prescris, iar pe fond, acțiunea este neîntemeiata.
In drept, a invocat prevederile art. 205-208 Noul Cod de procedura civila(NCPC).
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A arătat că înțelege să invoce existența unui incident procedural în cauză.
În acest sens învederează instanței faptul că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cauza ce formează obiectul dosarului nr._ /HP/C, în care Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al înaltei Curți a fost învestit de Curtea de Apel Pitești cu lămurirea asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 alin.1 literele a) și b) și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având că obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Față de această situație, sub imperiul dispozițiilor art. 520 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă, în cauză se impune suspendarea soluționării pricinii, până la dezlegarea problemelor de drept cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceste informații rezultă de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe cale de excepție invocă prescripția dreptului material la acțiunea având ca obiect sume, reprezentând dobânzi, creanțe care nu au format obiectul cauzei principale.
Prin sentința nr. 611 din data de 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2849 bis/10.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., instanța a obligat pârâții DGFP M. și Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% fiecare, din salariul de bază, începând cu ianuarie 2006.
Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentința civilă menționată are un caracter accesoriu față de cererea de obligare la plata drepturilor bănești( fie și doar un rest al acestora, cum este cazul în speță).
De aceea, această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că aceste temei este dat de art. 1 si 3 din Decretul lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul tuturor drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, deci și în cazul sumelor rămase neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentința menționată.
Se mai arată că, așa cum a precizat anterior, prin acțiunea inițială, reclamanta/ul nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra pertinenței unei astfel de pretenții, hotărârea judecătorească, ce reprezintă în speță titlu executoriu, nu a dezlegat cu privire la admisibilitatea, pertinența și întinderea accesoriilor obligației principale reținută în sarcina pârâților, demersul litigios, având acest obiect, fiind deferit instanțelor judecătorești, pentru prima dată, în cadrul prezentei acțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 1079 din Vechiul Cod Civil, ce își găsesc corespondent în textul art. 1522 din Noul Cod Civil, debitorul unei obligații este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenția afirmată în speță a cărei întindere se apreciază de la data promovării acțiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condițiile de admisibilitate, sub acest aspect, doar de la data promovării prezentei acțiuni.
Ca atare, orice apreciere asupra legalității pretențiilor deduse judecății, dacă instanța ar respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, nu poate înfrânge principiile specifice punerii în întârziere, menținute și de legislația actuală în materie civilă și care nu permit determinarea accesoriilor premergător demersului litigios, pentru ipotezele în care nu subzistă condițiile unei puneri în întârziere de drept.
Revenind la analiza regimului juridic al pretențiilor deduse judecății, obligație de a face, prin remiterea unei sume de bani, a cărei exigibilitate este recunoscută creditorului, potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, pentru un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a o pretinde, cererea de chemare în judecată, ce reclamă valorificarea unor accesorii pentru un drept principal născut la data 12.02.2009, este în mod evident prescrisă.
Chiar și în ipoteza în care s-ar da eficiență unei interpretări care să susțină o eventuala întrerupere a prescripției dreptului de a pretinde accesoriile obligației pecuniare principale prin demersul litigios inițial, deși o astfel de pretenție ar fi reprezentat un petit suplimentar ale căror condiții de admisibilitate reclamau aceleași criterii de analiză, față de momentul pronunțării soluției din recurs, respectiv 10.06.2009 se poate observa faptul că prezenta acțiune, promovată la 13.03.2015, a fost declanșată la aproape 6 ani de la data soluționării cauzelor privind debitul principal.
În contextul celor de mai sus, rezultă cu evidență faptul că pretențiile ce formează obiectul acțiunii în speță, chiar dacă volițional pot fi apropriate protecției intereselor urmărite în contextul amânării executării titlului primordial prin eșalonare, au fost reclamate cu depășirea termenului general de prescripție.
Nu în ultimul rând, cu privire la termenul de prescripție înțelege să arate instanței de judecată faptul că, raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată, calificată de chiar reclamanți pe tărâmul contenciosului administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoașterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susține ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, față de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pretențiile deduse judecății în speță, în fața instanței de contencios administrativ, sunt formulate cu depășirea termenului imperativ prevăzut de sediul materiei litigiilor de gen.
Pentru considerentele anterior enunțate solicită instanței de judecată să rețină pretențiile deduse judecății sale ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.
Pe fondul cauzei, a arătat următoarele:
Cu privire la incidența în speță a Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost confirmate drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, învederează instanței de judecată faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluții judecătorești, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariale.
Valorificarea acestei Decizii în cadrul litigiilor pendinte, declanșate în termenul de prescripție, este evident recunoscută de lege, fiind consecința firească a demersului ce-și găsește sediul materiei în textul dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă la art. 514-518.
În acest sens, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, litigiile respective reclamau neconformități privind punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligații prestabilite sub imperiul autorității de lucru judecat, au evidențiat obligații pecuniare certe, lichide și exigibile.
Interpretând textul Deciziei nr. 2/2014, în economia dispozițiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile, ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficiență pentru hotărârile judecătorești care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariale recunoscute personalului din sectorul bugetar.
În esență recursul în interesul legii a prevăzut faptul că, executarea hotărârilor judecătorești, eșalonat, potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligațiilor accesorii.
Cu alte cuvinte eșalonarea, trebuie să evidențieze în regim de eficiență, executarea titlurilor în limitele de dispoziție, sens în care, în executare se impun a fi incluse, proporțional, accesoriile, al căror caracter cert, rezultă indubitabil dintr-o hotărâre judecătorească.
Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acțiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, în termenul de prescripție, admisibilitatea lor se susține, atât sub aspectul damnum emergens - recunoscut de dispozițiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eșalonate, cât și sub aspectul lucrum cesans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eșalonare, circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile.
În acest sens, înțelege să redea considerentele Deciziei ICCJ nr. 2/2014, astfel cum au fost expuse la fila 4, penultimul paragraf, ce redau opinia de specialitate a unor reputați practicieni și doctrinari, apropiată de instanță în silogismul aplicat actului de judecată, prin care s-a conchis asupra faptului că Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului tu 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
A reține faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eșalonată, presupune; sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidențiat pertinența unor accesorii cât și pentru cele care nu au prevăzut soluții pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operațiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecința reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislație în cazul raporturilor de drept civil.
În realitate Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că, sumele prevăzute de hotărârile judecătorești, eșalonate la plată, prin care nu s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat, sunt purtătoare de dobânzi în termenele și condițiile prevăzute de lege, așadar circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile în termenele de prescripție.
În speță, acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului de prescripție, rațiuni pentru care eficiența valorificării Deciziei de RIL prin care a fost omologată admisibilitatea pretențiilor reprezentând lucrum censans pentru amânarea executării unor obligații pecuniare prin eșalonare, nu se susține în speță, cauza fiind imposibil de antamat pe fond.
Pe fond, temeiul pretențiilor deduse judecății în speță nu își găsește consacrare în nicio dispoziție legală a cărei incidență se poate reține în speță. în materia contenciosului administrativ, sediul materiei procesuale a litigiului, teza legală, pentru ipoteze de valorificare a demersurilor inerente recuperării prejudiciului cauzat prin acte administrative intrinseci inclusiv raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, reținând admisibilitatea demersului ca fiind tributară certitudinii prejudiciului, criteriile sale de determinare, chiar dacă identificabile ulterior, fiind eminamente premergătoare.
Pentru toate aceste considerente solicită instanței, admiterea excepției invocate si respingerea acțiunii ca prescrisă, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 - 208 Cod procedură civila, în dovedirea celor susținute înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate astfel cum au fost formulate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat, ca și o chestiune prealabilă, existența unui incident procedural în cauză respectiv faptul că pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost înregistrată cauza ce formează obiectul dosarului nr._ /HP/C, în care Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți a Fost învestit de Curtea de Apel Pitești cu lămurirea asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Fată de situația de fapt anterior relatată, sub imperiul dispozițiilor art. 520 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă arată că, în cauză se susține suspendarea soluționării pricinii, până la dezlegarea problemelor de drept cu care a fost învestită înalta Curte de Casație si Justiție.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identități intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecații (calitatea procesuala activa) si pe de alta parte, intre persoana paratului si cel obligat in același raport juridic (calitatea procesuala pasiva).
Învederează ca, in conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, cu completările si modificările ulterioare „Agenția Națională de Administram Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii".
Art. 13 alin. 1 din HG nr. 520/2013 prevede ca „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica".
Art. 13 alin,. 3 lit. b din același act normativ, prevede ca in cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică administrațiile județene a finanțelor publice.
In raport de cele mai sus menționate, învederează că Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. nu se afla in subordinea directa a Agenției Naționale de Administrare Fiscala - aparat central.
Precizează ca AJFP M. se afla în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..
Totodată, menționează ca reclamanta este are încheiate raporturile de serviciu cu AJFP M. - DGRFP C., iar nu cu ANAF.
In aceste condiții, apreciază ca toate pretențiile reclamantei in raport cu drepturile sale salariale si cele care deriva din drepturile salariale, se impun a fi solicitate in contradictoriu cu instituția care ii asigura aceste drepturi, conform legii, respectiv AJFP M..
. de idei, in susținerea acestei excepții, învederează instanței de judecată faptul că față de raportul juridic dedus judecății, prin care reclamanta, in calitatea sa de funcționar public in cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice M., pretinde realizarea de drepturi salariale, Agenția Naționala de Administrare Fiscala nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.
In esență, instituția nu are calitatea de angajator al reclamantei, astfel încât nu se poate identifica nicio obligație cu privire la drepturile care deriva din raportul de serviciu al acesteia.
Pentru identitate de rațiune, accesoriile pretinse pentru neîndeplinirea unor astfel de drepturi, nu pot genera în sarcina instituției noastre dobânzile pretinse prin prezenta cauză.
Față de cele mai sus arătate, rezultă cu evidență faptul că chemarea în judecată a ANAF - aparat central în prezenta cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, având in vedere ca aceasta nu este debitor al drepturilor salariale ce constituie obiectul litigiului.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere si faptul ca Agenția Națională de Administrare Fiscală nu justifică legitimitate procesuală în cauză, întrucât implicarea sa în asigurarea fondurilor necesare stingerii creditelor pe care instituțiile subordonate le angajează, este intrinsecă mecanismelor specifice finanțării unor astfel de obligații de la bugetul general consolidat, în limitele dispozițiilor legale, respectiv Legea finanțelor publice nr. 500/2002 si OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările ulterioare.
De asemenea, din analiza dispozitivului Sentinței Civile nr. 611/26.02.2009 pronunțata de Tribunalul M. in Dos, nr._ si a Deciziei nr. 2849 BIS/10.06.2009 pronunțata in calea de atac a recursului in același dosar si care reprezintă titlul executoriu in temeiul căruia reclamanta își întemeiază pretențiile din prezentul litigiu, rezulta ca reclamanta a înțeles sa renunțe la judecata cu privire la parata Agenția Naționala de Administrare Fiscala.
In aceste condiții, atâta timp cat reclamanta a renunțat sa se judece în contradictoriu cu ANAF in litigiul inițial, cu atât mai mult consideră ca in prezentul proces in care solicita acordarea dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii, cerere care este accesorie in raport cu litigiul inițial, nu-si mai poate stabili pretențiile in contradictoriu cu această instituție.
Consideră ca in cauza își are aplicabilitate principiul "accesorium sequitur principale".
În egală măsură, calitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscala de ordonator secundar de credite nu poate susține angajarea răspunderii patrimoniale a instituției noastre fata de pretențiile reclamantei.
Pentru aceste considerente, solicită instanței să retină lipsa calității procesuale pasive a ANAF în cauză si, pe cale de consecință, respingerea acțiunii fată de aceasta pârâta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.
De asemenea, invocă lipsa capacității de exercițiu a Administrației Județene a Finanțelor Publice M..
În susținerea acestei excepții învederează faptul că această structură, nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a avea capacitate de exercițiu.
În acest sens înțelege să arate faptul că potrivit OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative coroborate cu cele ale Hotărârii de Guvern nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în subordinea Agenției au fost înființate direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică. În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d) birouri vamale de interior și de frontieră.
Prin urmare, în raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultă cu evidentă faptul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a figura în prezentul litigiu, reclamanta având obligația de identifica persoana angajatorului in raport cu care își poate susține pretențiile pecuniare.
Pentru aceste considerente solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu.
De asemenea, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect sume reprezentând dobânzi, creanțe care nu au format obiectul cauzei.
În susținerea acestei excepții înțelege să arate instanței de judecată următoarele:
Prin prezenta acțiune se pretinde dobânda legală calculata debitului principal determinat în favoarea reclamantei prin efectul Sentinței civile nr. 308/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul M. în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, rămasă definitivă si irevocabilă la 28.05.2009 prin Decizia nr. 2702 a Curții de Apel C..
In cauza respectiva, reclamanta nu a înțeles să pretindă si accesoriile debitelor principale afirmate.
În analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale.
Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală.
Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal.
Învederează ca prin acțiunea inițială, reclamanta nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra pertinenței unei astfel de pretenții, hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu, nu a dezlegat cu privire la admisibilitatea, pertinența și întinderea accesoriilor obligației principale reținută în sarcina pârâtului DGFP M., demersul litigios, având acest obiect, fiind deferit instanțelor judecătorești, pentru prima dată, în cadrul prezentei acțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 1079 din Codul Civil de la 1865, ce își găsesc corespondent în textul art. 1522 din Noul Cod Civil, debitorul unei obligații este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenția afirmată în speță a cărei întindere se apreciază de la data promovării acțiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condițiile de admisibilitate, sub acest aspect, doar de la data promovării prezentei acțiuni.
Prin urmare, orice apreciere asupra legalității pretențiilor deduse judecății, dacă instanța ar respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, nu poate înfrânge principiile specifice punerii în întârziere, menținute și de legislația actuală în materie civilă și care nu permit determinarea accesoriilor premergător demersului litigios, pentru ipotezele în care nu subzistă condițiile unei puneri în întârziere de drept.
Revenind la analiza regimului juridic al pretențiilor deduse judecății, obligație de a face, prin remiterea unei sume de bani, a cărei exigibilitate este recunoscută creditorului potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr, 167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, pentru un termen de 3 ani de la data ia care i s-a născut dreptul de a o pretinde, cererea de chemare în judecată, ce reclamă valorificarea unor accesorii pentru un drept principal născut la data 01.01.2007, este în mod evident prescrisă.
In esență, pretențiile deduse judecății, puteau fi reclamate în termen prin acțiunile ce au format obiectul Dosarului nr._, inacțiuni care au consolidat efectele prescripției extinctive, cu privire la valorificarea accesoriilor inerente debitului principal.
Chiar și în ipoteza în care s-ar da eficiență unei interpretări care să susțină o eventuală întrerupere a prescripției dreptului de a pretinde accesoriile obligației pecuniare principale prin demersul litigios inițial, deși o astfel de pretenție ar fi reprezentat un petit suplimentar ale căror condiții de admisibilitate reclamau aceleași criterii de analiză, față de momentul pronunțării soluției din recurs, respectiv 10.06.2009, se poate observa faptul că prezenta acțiune, promovată la 13.03.2015, a fost declanșată la aproape 6 ani de la data soluționării cauzelor privind debitul principal.
În contextul celor de mai sus, rezultă cu evidență faptul că pretențiile ce formează obiectul acțiunii în speță, chiar dacă volițional pot fi apropriate protecției intereselor urmărite în contextul amânării executării titlului primordial prin eșalonare, au fost reclamate cu depășirea termenului general de prescripție.
Nu în ultimul rând, cu privire la termenul de prescripție, înțelege să arate faptul că raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată calificată de chiar reclamanta ca fiind de contencios administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoașterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susține ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, față de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pretențiile deduse judecății în speță, în fața instanței de contencios administrativ, sunt formulate cu depășirea termenului imperativ prevăzut de sediul materiei litigiilor de gen.
Pentru considerentele anterior enunțate, solicită instanței de judecată să retină pretențiile deduse judecății sale ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.
Cu privire la incidența în speță a Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost confirmate drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, învederăm instanței de judecată faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluții judecătorești, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariate.
Valorificarea acestei Decizii în cadrul litigiilor pendinte, declanșate în termenul de prescripție, este evident recunoscută de lege, fiind consecința firească a demersului ce-și găsește sediul materiei în textul dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă la art. 514-518.
În acest sens, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, litigiile respective reclamau neconformități privind punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligații prestabilite sub imperiul autorității de lucru judecat, au evidențiat obligații pecuniare certe, lichide și exigibile.
Interpretând textul Deciziei nr. 2/2014, în economia dispozițiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile, ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficiență pentru hotărârile judecătorești care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariale recunoscute personalului din sectorul bugetar.
In esență recursul în interesul legii a prevăzut faptul că executarea hotărârilor judecătorești, eșalonat, potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligațiilor accesorii.
Cu alte cuvinte eșalonarea trebuie să evidențieze în regim de eficienta, executarea titlurilor în limitele de dispoziție, sens în care, în executare se impun a fi incluse, proporțional, accesoriile, al căror caracter cert, rezultă indubitabil dintr-o hotărâre judecătorească.
Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acțiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, în termenul de prescripție, admisibilitatea lor se susține, atât sub aspectul damnum emergens - recunoscut de dispozițiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eșalonate, cât și sub aspectul lucrum cessans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eșalonare, circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile.
În acest sens, înțelege să redea considerentele Deciziei ICCJ nr. 2/2014, astfel cum au fost expuse la fila 4, penultimul paragraf, ce redau opinia de specialitate a unor reputați practicieni și doctrinari, apropiată de instanță în silogismul aplicat actului de judecată, prin care s-a conchis asupra faptului că Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
A reține faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eșalonată, presupune sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidențiat pretinența unor accesorii cât și pentru cele care nu au prevăzut soluții pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operațiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecința reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislație în cazul raporturilor de drept civil.
In realitate, Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că, sumele prevăzute de hotărârile judecătorești, eșalonate ia plată, prin care nu s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat, sunt purtătoare de dobânzi în termenele și condițiile prevăzute de lege, așadar circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile în termenele de prescripție.
În speță, acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului de prescripție, rațiuni pentru care eficiența valorificării Deciziei de RIL prin care a fost omologată admisibilitatea pretențiilor reprezentând lucrum cessans pentru amânarea executării unor obligații pecuniare prin eșalonare, nu se susține în speță, cauza fiind imposibil de antamat pe fond.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea excepției invocate astfel cum a fost formulata, si sa se constate că acțiunea reclamantei este prescrisă.
Pe fondul cauzei, apreciază ca pretențiile deduse judecății în speță nu își găsește consacrare în nicio dispoziție legală a cărei incidență se poate reține în speță.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepțiilor invocate astfel cum au fost formulate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, invocă art. 205 Cod proc. civ, HG nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Probe: înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Agenția Naționala de Administrare Fiscala București și Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., instanța urmează a o admite întrucât prin titlurile executorii depuse la dosar nu au fost stabilite obligații și în sarcina acestor pârâte și în consecință va fi respinsă acțiunea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța urmează a o respinge întrucât prin titlurile executorii depuse la dosar au fost stabilite obligații și în sarcina acestui pârât.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Reclamanta P. E., este funcționar public în cadrul DGRFP C., iar prin titlurile executorii depuse la dosar, respectiv Sentința civilă nr. 611/26.02.2009 a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin DC nr. 2849 BIS/10.06.2009 a Curții de Apel C., pronunțată în același dosar a fost recunoscut și acordat dreptul privind plata unor drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru fiecare supliment, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, drepturi ce nu au fost achitate integral până în prezent, iar prin acțiunea dedusă judecății, solicită obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate prin titlul executoriu menționat.
Instanța reține că titulara creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 este îndreptățită să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că, natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Cererile adresate instanțelor de judecată, ca și cererea pendinte, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat „Despre efectele obligațiilor”.
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract, găsindu-și temeiul în dispozițiile art. 1381 NCCP.
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil nr. 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care aceasta este lipsit (lucrum cessans).Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art.1 alin.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurile de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de –al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), repectiv daune- interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
In ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanta în calitate de creditor este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin acte normative succesive, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii respectiv, față de data introducerii cererii de chemare în judecată 13.03.2015, începând cu data de 13.03.2012.
Cât privește obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale anterioară datei de 13.03.2012, instanța urmează a respinge acțiunea, ca fiind prescrisă.
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus în întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și în consecință a respinge acțiunea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a admite în parte acțiunea, a obliga pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor restante, rămase neachitate, stabilite prin titlul executoriu respectiv decizia nr. 2849 BIS/10.06.2009 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, dobândă ce va fi calculată începând cu ultimii 3 ani anteriori datei introducerii prezentei acțiuni, respectiv 13.03.2012 și până la data achitării efective a debitului principal, respingând acțiunea pentru restul perioadei solicitate, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala București, cu sediul în București, ., sector 5 și Administrației Județene a Finanțelor Publice M., cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 1, jud. M. și în consecință respinge acțiunea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. E., CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâții M. FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Obligă pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor restante, rămase neachitate, stabilite prin titlul executoriu respectiv decizia nr. 2849bis/10.06.2009 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, dobândă ce va fi calculată începând cu ultimii 3 ani anteriori datei introducerii prezentei acțiuni, respectiv 13.03.2012 și până la data achitării efective a debitului principal.
Respinge acțiunea pentru restul perioadei solicitate, ca fiind prescrisă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 27 mai 2015.
Președinte, C. D. B. | ||
Grefier, M. N. V. |
Red. C.D.B./Tehnodact. MNV
7 ex./24.06.2015
Cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 623/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
